5,079 matches
-
cucerită și subjugată, și mi se părea că pășesc pe șnițelul acesta uriaș și fierbinte cu picioarele goale, zi după zi, fără să văd țipenie de om, până când întâlnesc un călugăr în robă roșie, care îmi șoptește cu buzele sale arse, fugi de aici, salvează-ți sufletul, toți cei care trec pe aici sunt forțați să renunțe la credința lor, dar eu întreb, unde mă aflu, ce țară este aceasta, și el spune, aceasta este Țara Conversivă, nu ai auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
primitivă, nu ea, întind canapeaua din salon, un fluture se învârte iar pe lângă bec, un altar nemilos care își cere în fiecare seară sacrificiul, iar cadavrul său se va alătura lungului șir de victime, umplând camera de miros de carne arsă. Nici o pală de vânt nu vine să ia cu sine mirosul greu de aici, care plutește deasupra mea în timp ce adorm, acoperindu-mă asemenea unei pături de gânduri rele, sub care încă mă răsucesc în clipa în care aud ceasul, cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
condiționat, mulțimea ia cu asalt ușile, dornică să își găsească adăpost și să scape de aici, la unul din magazinele de la ultimul etaj a izbucnit un incendiu, focul înghițise câteva zeci de perechi de pantofi italienești, iar mirosul de piele arsă inundase întreg magazinul, eu o țin bine de braț pe Noga și o trag după mine, tușesc și expir, împing și lovesc, în fața ochilor mei se materializează în mod foarte clar avertismentul acela tibetan antic, cât de mare este puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îmi făcuse el, îmi luase lumina dragostei, care, chiar dacă nu fusese mereu vizibilă, existase întotdeauna undeva în conștiința noastră, la fel cum știm că pământul pe care călcăm se învârte, fără să-l simțim. Simt din nou miros de chibrituri arse, poate că uitasem vreunul în camera lui Noga și s-a aprins, dar nu, este cratița cu griș, fundul ei este complet ars, nu reușesc să fac nici măcar un terci, îl gust, are un gust întunecat, grețos, dar nu îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
că pământul pe care călcăm se învârte, fără să-l simțim. Simt din nou miros de chibrituri arse, poate că uitasem vreunul în camera lui Noga și s-a aprins, dar nu, este cratița cu griș, fundul ei este complet ars, nu reușesc să fac nici măcar un terci, îl gust, are un gust întunecat, grețos, dar nu îmi pasă, important este ca burta să fie plină, mănânc direct din cratiță, inhalez vaporii amărui, toată gura mea nu este decât o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o copilă, nici nu îmi trecuse prin minte că acest lucru se va sfârși vreodată, nu mă gândisem că în cele din urmă chiar și rămășițele acestea de răsfăț îmi vor fi luate, plânsul izbucnește din nou dinăuntrul gâtului meu ars, părea că mi-a trecut, dar imediat revine, se ascunde printre pături, asaltându-mă acum, că am rămas singură, fără apărare și fără protecție, o pradă ușoară, un melc fără casă, cu goliciunea sa moale și venoasă, mă învelesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Nu semăna totuși cu Michigan. Așa cum mergeam, toate locurile părau să fie legate Între ele de drumuri - În Michigan, dacă ești Într-o zonă, n-ai nici o legătură cu oricare alta. Nici mlaștini nu erau pe aici, și nici păduri arse. Arătau ca și cum ar fi fost ale cuiva, Însă erau frumoase, iar fagii și arțarii erau răsuciți; și mai erau mulți stejari pitici cu frunzele frumos colorate, iar În tufișuri erau o grămadă de oțetari de un roșu aprins. PĂrea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe unul dintre mesajele lui cifrate: „Pamersiel Oshurmy Delmuson Thafloyn...” Găsisem o urmă, și m-am ținut după ea până la capăt. Pentru mine, Trithemius era un necunoscut, dar la Paris am regăsit o ediție din a sa Steganographia, hoc est ars pers occultam scripturam animi sui voluntatem absentibus aperiendi certa, Frankfurt, 1606. Arta de a-ți deschide, cu ajutorul scrisului ocult, propriul suflet către persoane de departe. Personaj fascinant și acest Trithemius. Abate benedictin din Spannheim, trăitor Între secolele al XV-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de temperament, mimează pe față presupusele comportamente ale idolilor lor. Se caută oare lumina pierdută pe la incendii sau mai degrabă prin câte-o pădurice, unde, după ce a ars totul În flăcări, flăcările pâlpâie pe sub tufișuri, putregaiuri, printre frunzele pe jumătate arse? Și unde ar putea să se deghizeze mai bine adevăratul Templier, dacă nu În mulțimea caricaturilor lui?” 62 Considerăm drept societăți druidice prin definiție societățile care afirmă că sunt druidice prin denumire sau prin scopuri, și care conferă inițieri ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
poezii. păcat că ne părăsește. Chimistul mă privește distrat: tinere, și eu făceam poezii la vârsta dumitale. și acum pot recita Moartea lui Fulger, din cap. Chiar începe. Intră elevul de serviciu și-i șoptește ceva directoarei, care sare ca arsă: - Mă scuzați, domnule președinte, dar tocmai am aflat că o colegă a tras după ea ușa de la secretariat. Problema e că se închide automat. - Și ce-i cu asta? se miră olteanul cu părul vâlvoi și mâna dreaptă ridicată spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
urmă cu un an, izbucnește din nou De data aceasta la cealaltă mână. Încălzesc lama unui briceag la flacăra de aragaz și-o aplic pe fața grămezii de piele de forma unui coral. Bucătăria se umple de miros de carne arsă. Vecinii se bucură că au scăpat de duhoarea de varză fiartă. Degeaba, însă, peste două săptămâni negul sare din nou din organism, acum în vârful degetului mare de la piciorul drept. Înfierbânt briceagul. Poți, îmi spun, ești un soldat în tranșeele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ridicate deasupra capului erau sloganuri antiguvernamentale și tot felul de poezioare sarcastice, naive, gen: „Văcăroiu, ai golit butoiu’?”. Mulțimea trecea de la pusee de fericire, la o veselie isterică, în funcție de ce i se spunea de la tribuna improvizată lângă cadavrul pe jumătate ars al Bibliotecii Universitare. Faptul că biblioteca arsese, în loc să fie îngropată creștinește de politicienii aflați la putere, îi răpea acesteia orice șansă la Judecata de Apoi a instituțiilor culturale. Din păcate, Biblioteca Universitară din București nu mai avea nicio șansă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pelea? Ia să văd, fă. — Na vezi, îi arată Rusalda unde se arsese bluza. — Stai aici, lângă mine că nu te mănânc, o așează pe genunchii lui și-i mângâie pieptul cu arsura. Ești șic, muiere! Toarnă țuică pe pieptul ars și-i sărută arsura. — Lasă-mă, omule, că mă ustură. Ismail o ține de mijloc și cântă: —”Frunză verde viorea Dragă mi-e țâganca me Că este bine făcută Ca prin inel pătrecută Nici prea crudă, nici trăcută Nici prea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
fuma. De când se prenumăra conștient printre semeni, acesta nu trăsese nicio pipă-ntreagă, preferând comoditatea înțelegătoare a statutului de fumător pasiv. Nonșalant, Dănuț proiectează bățul de chibrit folosit, în direcția plitei, dar nimerește total aiuristic, într-o tigăiță hârbuită și arsă, de tinichea, unsă de jur-împrejur cu ulei de gătit și cu funingine, pe fundul căreia se ițeau, semi-solidificate, resturile unui prânz frugal, complet nesănătos: O coajă de franzelă și câteva jumări și cioturi lucioase, vitroase, aproape negre, de cartofi prăjiți
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și cam vexat...), din șold, recepționând în plin trepidațiile drăcești și valurile înecăcioase de căldură, care băhneau de pretutindenea. Luîndu-și elan, el ridică strâns, între lăbuțele de dinainte, mărul discordiei și al disputei. O cupă mică, scrijelită, fisurată, din argilă arsă, pe care o înalță tăcut, până peste vârfurile ciulite ale urechilor și închide ochii, retrăgându-se solemn în catacombele întunericului dens, în labirintul neantului neștiut, de dindărătul pleoapelor. Apoi frazează, rar și cu putere: El...! Elohim! Ehieh! Eloah! El Elyon
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
iveală, de la adăpostul fremătător al aripilor, o răcliță de argint, cu doi cavaleri pe un singur cal, gravați pe capac. Doi Cavaleri Danubieni, tresare Fratele. Arhanghelul trece către Sile un pocal, ce se ivește dinlăuntrul răcliței. O cană de lut ars, crăpat, care împrăștie prin văzduhuri un buchet fantastic, incredibil, de miresme răscolitoare și savuroase, dar și caste, sobre și virtuoase, în același timp. Ca o briză dulce și sălbatică, ca un cântec din zori, peste viile albastre ale copilăriei, la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
șparlit-o, băi, descreieraților?! dă glas agentul aceleiași interogații nerostite, care sfredelise concomitent, mintea șefului său direct. Fără să se sinchisească, Vierme deschide capacul lăcriței, extrăgînd din interior, cu gingășie, un mic obiect rotund, aparent de uz casnic, din lut ars sau din ceramică obișnuită, nepictată. Obiect pe care îl așează cu cea mai mare atenție, pe lemnul biroului prevăzut cu telefon. O cană. Una simplă, grosieră. De rândaș. O bărdacă de pietrar, de binagiu, de truditor cu palmele. Ori cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ovreilor, care exploatează prea neomenos pe bieții țărani de prin satele moldovenești. ― Nu-i nici o pagubă dacă se vor pierde câțiva perciuni! zise Titu râzând. Numai așa o să mai scape satele de ei, că prea s-au înmulțit! Secretarul sări ars: ― Bravo, puiule! Aci am vrut să te aduc! Asta e mentalitatea care duce țara de râpă, huliganismul ăsta, care vede în ovrei cauza tuturor relelor... Eu aș admite totuși chiar barbaria contra ovreilor, dacă mi-ai garanta că prin ea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pălească înăbușită de lumina zilei, scufundîndu-se parcă în zidul de foc ce tivea marginile cerului. Apoi, cu cât văzduhul se limpezea, cu atât deasupra răsăritului se îngrămădeau trâmbele negre de fum, care se încolăceau și se frângeau ca niște brațe arse înălțate spre Dumnezeu. Țăranii se sculară împreună cu soarele, ca și altă dată. Se învîrteau prin ogrăzi, se uitau la cerul senin și mai ales la vârtejurile de fum, ridicau nările să simtă mirosul, fără mirare și fără bucurie, ca în fața
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ardea conacul lui Buruiană. Bătrânul avu subit o strângere de inimă. Privind de aici, focul părea că mistuie chiar propriile-i clădiri. Pata roșie pe cer era mai sângeroasă și pe ea se zugrăveau contururile conacului Iuga ca niște ruine arse și încă fumegând. Gândul i se risipi. Altele îi luară locul, înăbușite însă și ele: "Asta nu se poate!" La stânga se deslușea mai bine incendiul de la Lespezi, parcă s-ar fi apropiat și s-ar fi înviorat. Între cele două
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului, în lumina roșie, oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă, cu glasuri aspre, hârbuite, care se topeau într-un zgomot straniu, izbucnit parcă din rărunchii pământului... Târziu, după miezul nopții, coperișul cu căpriorii arși se prăbuși peste tavanul etajului. Un nour uriaș de scântei răbufni brusc și se împrăștie în văzduhul roșu, urmat de un cârd de flăcări proaspete, desprinse din mormanul de jăratic. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
șoptite, despre ororile țăranilor răsculați, cu birjarul care tremura de frică să nu-și găsească moartea în călătoria asta și regreta că s-a lăsat ispitit de prețul mare ce i s-a făgăduit, ca să plece. În Vlăduța, în dreptul conacului ars, ulița era închisă de o mulțime de țărani pe brânci, păziți de soldați cu baioneta la armă. Un sergent ieși înaintea trăsurii: ― Înapoi!... Înapoi!... Nu e voie! Toate încercările de a-l îndupleca fură zadarnice. Grigore Iuga trebui să se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vesel soarele primăverii. Arborii înmugureau văzând cu ochii. Coșciugurile erau așezate fiecare pe câte un car cu patru boi înjugați. În spate, conacul vechi, cu geamurile încă sparte, părea un moșneag cu ochii plânși. În față, zidurile înnegrite și grinzile arse ale castelului nou, profilîndu-se pe șirul de plopi dinspre uliță, alcătuiau un decor funerar parcă înadins pregătit. În odăjdiile noi, preotul spân, cu bărbuța speriată, citea și cânta, și ridica mereu ochii spre cerul albastru pe care nourași albi, ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-i fie colaborator credincios, cu care să se înțeleagă și pe care să se poată bizui deplin pentru orice eventualitate. Socotea să se stabilească în București, ca și Predeleanu, și numai în timpul muncilor principale să stea la țară. Castelul ars nu se mai gândea să-l refacă. Dacă va fi nevoie, va moderniza vechiul conac cruțat de furia focului. Predeleanu se interesă, căută și găsi omul care-i trebuia lui Grigore. Era un tânăr simpatic, vioi, inteligent și chipeș, cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
viață. Dallas se aplecă deasupra golului, cu o mână gata să-l înșface de harnașament pe "exec". Era gata să-l prindă când văzu creatura brună, nemișcată, placată în interiorul vizierei, acoperind toată fața lui Kane. Își retrase brusc mâna, ca ars. ― Ce este? întrebă Lambert. ― Atenție! are ceva pe față, în interiorul căștii. Ea ocoli gura puțului. ― Ce?... Văzu creatura înfășurată în interior, ca o moluscă în cochilia ei. ― Oh, Dumnezeule! ― Nu pune mâna! Dallas se uită la colegul lui. Nu văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]