2,138 matches
-
colaborat, mai apoi, cu inteligentul mareșal sovietic Gheorghii Konstantinovici Jukov pentru victoria decisivă asupra germanilor în lupta pentru apărarea Stalingradului. Nepriceperea lui Stalin în problemele de strategie este deseori amintită în legătură cu pierderile masive sovietice și înfrângerile de la începutul războiului. (În autobiografia sa, Hrușciov pretindea ca Stalin încerca să ia decizii tactice folosind un glob terestru.) Trebuie spus însă că Stalin a ordonat mutarea rapidă a fabricilor la est de râul Volga, în afara razei de acțiune a aviației germane, Luftwaffe. De aici
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
Stalin și sprijinitorii săi, în timpul guvernării sale și de atunci până azi, au subliniat ideea că socialismul poate fi construit și consolidat într-o singură țară, chiar într-una subdezvoltată, cum era Rusia la începutul secolului. După cum afirmă Hrușciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la petreceri nocturne alături de aghiotanții săi, după care el dormea toată ziua, așteptând ca ei să rămână treji și să conducă țara. La 1 martie 1953, după un dineu întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
așa-zisul său rasism menționează "rase minore fără Lege" în "Recessional" și referirea generică la popoare colonizate "jumătate diavol și jumătate copil" în poezia "Povara omului alb", sau scurtele episoade "revistele Punch" și "The Times" conținute în ultimul capitol al autobiografiei sale, "Ceva despre mine" (Something of Myself). Multe din edițiile vechi ale cărților lui aveau o svastică tipărită pe copertă, alături de un elefant și o floare de lotus. În anii 1930, acest fapt a generat zvonuri despre simpatii naziste ale
Rudyard Kipling () [Corola-website/Science/298186_a_299515]
-
Rose Bernd",1903 sau "Fuhrmann Henschel" (Cărăușul Henschel)), de la nuvelă ("Bahnwarter Thiel" (Cantonierul Thiel), 1892), la roman ("Der Narr in Christo Emanuel Quint"(Smintitul întru Christos Emanuel Quint), 1910), de la eseu ("Russland und die Welt"(Rusia și universul), 1922) la autobiografie ("Das Buch der Leidenschaft"(Cartea pasiunii), 1930). Ilustrează toate curentele, de la naturalism și neoclasicism, tratează teme sociale ("Die Ratten"(Șobolanii), 1911), istorice ("Florian Gegyer", 1896) mitice ("Die versunkene Glocke" (Clopotul scufundat), 1897), legendare ("Der arme Heinrich"(Bietul Heinrich), 1902, antice
Gerhart Hauptmann () [Corola-website/Science/298196_a_299525]
-
faptul că la această școală se învățau limbile antice, metoda fiind memorarea operelor grecești și latine și a unor date din istoria geografiei. Anii petrecuți în școala d-lui Butler și-i va aminti toată viața, scriind la bătrânețe în autobiografie următoarele cuvinte: "Nimic n-ar fi putut fi mai dăunător pentru dezvoltarea inteligenței mele decât școala d-lui Butler". Pasiunea sa inițială de colecționar se amplifică. Continuă să adune minerale. Concomitent începe să colecționeze insecte. Întocmirea în colecții a micilor
Charles Darwin () [Corola-website/Science/297419_a_298748]
-
Madrid (1927-1931). Anii celui de al doilea război mondial i-a petrecut în România unde soția lui a murit în 1945, iar când proprietățile i-au fost confiscate de comuniști a părăsit țara, fără a se mai reîntoarce vreodată. În autobiografia ei, Enid Bagnold povestește cum a trecut peste Canalul Mânecii argintăria lui Bibescu. Anton Bibescu a decedat la data de 2 septembrie 1951. „A avut trei morminte în inima să”, a scris Enid Bagnold în anunțul mortuar din „Times”, „pe care
Anton Bibescu () [Corola-website/Science/297505_a_298834]
-
început comercializarea celui de-al treilea album de compilație al interpretei, numit "19 par Patricia Kaas", care conține nouăsprezece dintre cele mai cunoscute piese ale sale. După încheierea turneului Kabaret din februarie 2010, Patricia a terminat de scris prima sa autobiografie care poartă numele "L'Ombre de mă voix" și a fost publicată în martie 2011. În martie 2011, autobiografia lui Kaas “L’Ombre de mă Voix” („"Umbră Vocii mele"”) a fost publicat de Groupe Flammarion. Acest bestseller a fost vândut
Patricia Kaas () [Corola-website/Science/317032_a_318361]
-
dintre cele mai cunoscute piese ale sale. După încheierea turneului Kabaret din februarie 2010, Patricia a terminat de scris prima sa autobiografie care poartă numele "L'Ombre de mă voix" și a fost publicată în martie 2011. În martie 2011, autobiografia lui Kaas “L’Ombre de mă Voix” („"Umbră Vocii mele"”) a fost publicat de Groupe Flammarion. Acest bestseller a fost vândut în Europa și a fost tradus în peste 6 limbi. În octombrie 2012 Kaas a lansat un album tribut
Patricia Kaas () [Corola-website/Science/317032_a_318361]
-
o înscrie într-o școală frecventată de emigranți evrei, care se afla în apropierea locului ei de muncă, aici s-a simțit izolată fiind singura creștină din școală. Ulterior urmează cursurile școlii superioare Wadleight High School din Uptown New York. În autobiografia ei va descrie că în școli s-a simțit (kreuzungluecklich) foarte nenorocită. În timpul ei liber, fiind o bună observatoare, se preocupă cu evenimentele din viața cotidiană. Având o voință de fier ca autodidactă devine un observator fin, critic iar la
Dorothea Lange () [Corola-website/Science/317113_a_318442]
-
de mulți ca un al doilea tată pentru fostul tenisman. O altă soră a lui Agassi, Tami, este ca și mama lor o supraviețuitoare a cancerului de sân. La 27 octombrie 2009, ziarul englez "Times" a publicat un fragment din autobiografia lui Agassi în care acesta recunoaște că a folosit droguri recreaționale. Autobiografia va fi lansată pe 9 noiembrie și se intitulează „Open: O Autobiografie”. Agassi este membru al Partidului Democrat și a donat peste 100.000 de dolari pentru diferiți
Andre Agassi () [Corola-website/Science/317470_a_318799]
-
soră a lui Agassi, Tami, este ca și mama lor o supraviețuitoare a cancerului de sân. La 27 octombrie 2009, ziarul englez "Times" a publicat un fragment din autobiografia lui Agassi în care acesta recunoaște că a folosit droguri recreaționale. Autobiografia va fi lansată pe 9 noiembrie și se intitulează „Open: O Autobiografie”. Agassi este membru al Partidului Democrat și a donat peste 100.000 de dolari pentru diferiți candidați ai partidului la alegeri. Agassi a participat la mai multe activități
Andre Agassi () [Corola-website/Science/317470_a_318799]
-
a cancerului de sân. La 27 octombrie 2009, ziarul englez "Times" a publicat un fragment din autobiografia lui Agassi în care acesta recunoaște că a folosit droguri recreaționale. Autobiografia va fi lansată pe 9 noiembrie și se intitulează „Open: O Autobiografie”. Agassi este membru al Partidului Democrat și a donat peste 100.000 de dolari pentru diferiți candidați ai partidului la alegeri. Agassi a participat la mai multe activități de caritate și în 1994 a înființat Asociația de Caritate care ajută
Andre Agassi () [Corola-website/Science/317470_a_318799]
-
viola da gamba, contrabas și trombon. După ce a absolvit Gymnasium Andreanum (cu rezultate excelente, în ciuda activităților sale muzicale), Telemann a mers la Leipzig la sfârșitul anului 1701 pentru a studia la Universitatea din Leipzig unde intenționa să studieze dreptul. În autobiografia sa din 1718 Telemann a explicat că a luat această decizie la insistențele mamei sale. Totuși, 22 de ani mai târziu, în autobiografia din 1740 a oferit o altă explicație, scriind că a luat această decizie din dorința de a
Georg Philipp Telemann () [Corola-website/Science/317538_a_318867]
-
la sfârșitul anului 1701 pentru a studia la Universitatea din Leipzig unde intenționa să studieze dreptul. În autobiografia sa din 1718 Telemann a explicat că a luat această decizie la insistențele mamei sale. Totuși, 22 de ani mai târziu, în autobiografia din 1740 a oferit o altă explicație, scriind că a luat această decizie din dorința de a avea o educație universitară. Conform lui însuși Telemann, o transpunere pe muzică a Psalmului 6 și-a găsit inexplicabil un loc în bagajul
Georg Philipp Telemann () [Corola-website/Science/317538_a_318867]
-
la Institutul de Studii Evreiești YIVO din New York în colaborare cu Institutul Yad Vashem recent înființat (1953) la Ierusalim, în domeniul colecționării de documente, cărți și corespondențe, legate de Holocaustul din Ungaria și teritoriile controlate de ea. A citit numeroase autobiografii, mărturii, memorii, ziare, lucrări teologice și altele referitoare la această perioadă. Rodul dintâi al acestor strădanii a fost publicarea unei bibliografii selectate și adnotate - „The Catastrophe of Hungarian Jewry. A Selected and Annotated Bibliography” (1962), și a unei culegeri de
Randolph Lewis Braham () [Corola-website/Science/317718_a_319047]
-
a demonstra că nu își pierduse influența pe scena politică. La eliberarea din închisoare, lui Hoffa i s-a stabilit o pensie anuală de 1,7 milioane de dolari din partea "Teamsters", lucru unic în istoria federației. În 1975 își scrie autobiografia. Cartea "Hoffa: Povestea adevărată" ("Hoffa: The Real Story") avea să apară la câteva luni după dispariția sa. În 1970 mai publicase o carte, "Procesul lui " ("The Trials of Jimmy Hoffa"). De asemenea, Hoffa a mai acordat un interviu revistei Playboy
Jimmy Hoffa () [Corola-website/Science/318363_a_319692]
-
tratat opera cu suspiciune, ca fiind scrisă de pe poziții filo-romane. s-a născut în anul 37 e.n. - în primul an al domniei lui Caligula (37-38 e.n.) - la Ierusalim, într-o familie sus-pusă, sacerdotală din Iudea, înrudită cu dinastia Hașmoneilor. În "„Autobiografia”" sa (în ) Iosephus se prezintă ca Iosephus, fiul lui Matatyahu (în ). Bunicul său, Iosephus, se trăgea din Simion Bâlbăitul Sacerdotul (Simon Psellus Hacohen), din familia sacerdotală (de "coheni") a lui Ioiariv și din Marele preot Ionaton - probabil regele hașmoneu Alexandru
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
sprijin și îndrumător. Iosephus a fost un istoric de cultură deopotrivă ebraică - religioasă și laică internațională (adică, la vremea respectivă, cultura elenistă, latină, babiloniană/persană, asiro-caldeeană). El vorbea ebraica, arameica, latina, greaca și - posibil - alte limbi din Orientul Apropiat. În "„Autobiografia”" sa Iosephus menționează că la 13 ani era deja investit ca preot în Ierusalim, s-a izolat în deșert pentru o perioadă de sihăstrie, apoi s-a înrolat în armata insurgenților evrei și la 16 ani a primit comanda unui
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
anul 103 e.v. a atras animozități în cadrul poporului evreu care au dus la răscoale care au urmat o linie ascendentă de participare și gravitate, culminând cu cele trei revolte majore ale evreilor din Provincia Iudeea împotriva imperiului roman. Conform "„Autobiografiei”", în anii 66-67 e.n. Iosephus este numit de către Sanhedrin guvernatorul Galileei și ia parte activă la Primului război evreo-roman (sau Marea Revoltă a Evreilor, în ). Legiunile romane se aflau sub comanda lui Vespasian și a fiului său, Titus (ulterior ambii
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
au hotărât să tragă la sorți, perechi-perechi, pentru a se omorî între ei. Rămași ultimii, Iosephus, realizând că evreii vor pierde războiul, l-a convins pe luptătorul evreu cu care urmau să se râpună reciproc să se predea romanilor. În "„Autobiografia”" sa Iosephus descrie cu ambiguitate evenimentele care l-au făcut să rateze sinuciderea și să treacă de partea romanilor. El și-a salvat viața profețind generalului Vespasian - pe care este posibil că l-a considerat ca un fel de Mesia
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
bande de zeloți nimicite de victorioasele legiuni ale lui Vespasian și ale fiului său, Titus. Acest mod de redare a evenimentelor, cumulativ cu motivele menționate mai sus, i-a făcut pe evrei să-l considere pe autor trădător și pro-roman. „Autobiografia” (în ) este un fel de completare a operei „Războiul evreilor”, unde Iosephus încearcă să se justifice asupra trădării cauzei iudaice și a trecerii de partea romanilor. „Contra Apion” (în ) este o lucrare polemică în două volume scrisă de Iosephus în
Iosephus Flavius () [Corola-website/Science/319223_a_320552]
-
Fellowship din cadrul Universității Stanford, unde i-a întâlnit pe Ken Kesey, Gurney Norman și Larry McMurtry. Beagle a scris primul său roman, "A Fine and Private Place", pe când avea doar 19 ani, după care a recidivat în 1965 cu o autobiografie intitulată "I See by My Outfit". Astăzi este faimos pentru "Ultima licornă" și "A Fine and Private Place", precum și pentru "The Folk of the Air". "Vântul prin sălcii", o carte clasică pentru copii scrisă de Kenneth Grahame, este lectura care
Peter Beagle () [Corola-website/Science/319280_a_320609]
-
italiene (), autorul porților de est ale baptisteriei florentine Sfântul Ioan Botezătorul (), din fața Domului Santa Maria del Fiore, numite mai târziu de către Michelangelo "Porțile Paradisului" (1425-1452), capodoperă a artei italiene din "Quattrocento" (Sec. XV). Primele date biografice au ca primă sursă autobiografia lui Ghiberti - prima autobiografie a unui artist - cuprinsă în „Comentarii” (în ), trei volume de istorie a artei (neterminată) scrise de pe pozițiile Renașterii umaniste italiene. De această operă s-a folosit ulterior Giorgio Vasari în cartea sa de istoria artei „Viața
Lorenzo Ghiberti () [Corola-website/Science/316553_a_317882]
-
est ale baptisteriei florentine Sfântul Ioan Botezătorul (), din fața Domului Santa Maria del Fiore, numite mai târziu de către Michelangelo "Porțile Paradisului" (1425-1452), capodoperă a artei italiene din "Quattrocento" (Sec. XV). Primele date biografice au ca primă sursă autobiografia lui Ghiberti - prima autobiografie a unui artist - cuprinsă în „Comentarii” (în ), trei volume de istorie a artei (neterminată) scrise de pe pozițiile Renașterii umaniste italiene. De această operă s-a folosit ulterior Giorgio Vasari în cartea sa de istoria artei „Viața celor mai remarcabili arhitecți
Lorenzo Ghiberti () [Corola-website/Science/316553_a_317882]
-
Dante Alighieri descrisă în "Dante Alighieri: Al principio del cammin di Italiana lingua". În această limbă el a scris "Comentariile" (), trei volume despre istoria artei din antichitate, de la Vitruvius și Plinius cel Bătrân și până la vremea sa, la propria sa autobiografie (traduse în limba engleză de Ludwig Goldscheider în 1949), prima autobiografie a unui artist. Ghiberti a decedat în 1455, la vârsta de 77 de ani, în Florența și a fost înmormântat cu mari onoruri în biserica florentină Santa Croce. Începută
Lorenzo Ghiberti () [Corola-website/Science/316553_a_317882]