852,023 matches
-
de cîteva bune decenii. În Lumile ficționale, el construia o definiției a literaturii avînd ca bază, esențial, specia romanescă. În De Barthes à Balzac a demontat unele dintre imposturile structuraliste plecînd de la analiza unui mare romancier făcută de Roland Barthes. Autor el însuși de romane (Le miroir persan, La sixième branche), Toma Pavel privește deci specia „din interior”. Prin ultima sa carte (La pensée du roman, Gallimard, 2003), el pare a formula concluziile unei dezbateri seculare. Despre roman s-a scris
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
o veritabilă poetică a artei romanești, de la originile ei alexandrine și pînă astăzi. Lumile ficționale (1988) materializau o fertilă meditație asupra specificului artei literare; Arta îndepărtării (1996) se transforma într-o inteligentă sinteză contemporană asupra clasicismului; iată-l acum pe autor construind o poetică a romanului. Se pare că el se decide să atace un subiect nu doar în funcție de miza teoretică a acestuia, ci și cu condiția de a putea pronunța un ultim cuvînt în materie. O gîndire în același timp
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
împacă rigoarea logică și realitatea textuală: făcînd un uz informal și „cutumier” al noțiunii, Toma Pavel numește romane toate operele care, de-a lungul secolelor, au fost salutate și citite drept romane (p. 44). Paradoxal și surprinzător continuă să fie autorul mai ales atunci cînd își formulează metoda de analiză. Ne-am fi așteptat, din partea strălucitului stilistician, să opteze pentru examinarea romanului sub specia construcției sale verbale și să privească istoria romanului european drept o suită diacronică de mutații ale formelor
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
și, prin extensie, al proiectului Formaliștilor ruși) decît Toma Pavel (vezi p. 37-38). Perspectiva exclusiv stilistică i se pare, în cazul romanului, infructuoasă. Pentru a extrage cu profit semnificațiile fiecărei faze din evoluția romanului - de la romanul helenistic la cel contemporan - autorul cărții privilegiază perspectiva multiformă și plurifuncțională. Romanul este, poate, singura formă literară care - din momentul apariției ei - și-a pus problema formării individului în raport cu ceilalți. Scopul său ultim: definirea locului ocupat de om în lume, descifrarea mentalității antropologice dominante într-
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
Romanul este, poate, singura formă literară care - din momentul apariției ei - și-a pus problema formării individului în raport cu ceilalți. Scopul său ultim: definirea locului ocupat de om în lume, descifrarea mentalității antropologice dominante într-o anumită societate. De aici, conchide autorul, decurge metodologia apropriată examinării romanului, metodologie ce n-ar mai putea fi aplicată nici unei alte specii literare: „Reușita unei opere narative - frumusețea ei, cum se spunea odinioară - rezultă din convergența dintre universul fictiv pus în scenă și procedeele formale care
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
secolul al XVIII-lea în Anglia și Franța; secțiunea marelui roman clasic din secolul al XIX-lea; și, în fine, romanul contemporan, atras de sirenele modernității și mizînd pe „scriitură”, adică pe o trăsătură eminamente poetică. Fiecăreia dintre aceste secțiuni autorul îi dă cîte un titlu metaforic, pentru a sintetiza originalitatea celor patru mari faze prin care a trecut romanul european și pentru a sugera cheia de pătrundere în universurile enorme, diverse, dar solidare între ele: La transcendance de la norme; L
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
formulele emblematice neașteptate, de multe ori cu tentă paradoxală, destinate însă a surprinde substanța intimă a unor opere romanești atît de comentate pînă acum și pe seama cărora s-au scris zeci de monografii. „...în textele sale percepem ironia și tristețea autorului care, refuzînd iluzia idealistă, apără totuși, cu reținerea care-i este proprie, posibilitatea infinitesimală de existență a pudorii și a demnității” (p. 290 - Flaubert); „din cînd în cînd, lumini supranaturale traversează povestirea ca și cum, în spatele acțiunii vizibile, diavolul și Dumnezeu se
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
interumane, apoteoza scriiturii, explorarea universurilor interioare insondabile și, mai ales, declararea realității drept entitate incomprehensibilă. Există, evident, și disidenți de marcă față de această generală tendință (e de ajuns să ne gîndim la Thomas Mann, Mihail Bulgakov, romancierii sud-americani etc.), iar autorul se oprește cu delicii asupra operei lor. Nu e mai puțin adevărat însă că substanța ireductibilă a secolului se opune, într-un anumit fel, întregii tradiții romanești de pînă la el. Admiratorul Astreei are profunde rezerve față de spiritul romanului contemporan
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
Joyce etc. nu s-a instaurat în secolul al XX-lea, crede Toma Pavel, fără riscuri majore pentru evoluția speciei. În ceea ce mă privește, sînt convins că cititorul volumului La pensée du roman poate discorda, în situații punctuale, cu aprecierile autorului; că acest cititor ar putea să nu împărtășească admirația profundă nutrită de Toma Pavel pentru Madame de La Fayette, Richardson ori Walter Scott, să nu fie de acord cu punerea între paranteze a lui Choderlos de Laclos ori James Joyce; dar
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
2000 a debutat cu un volum de povestiri (Cuiburi de vîsc, Editura Outopos), publicînd apoi în antologia Ozone friendly și pe internet, la Editura LiterNet (culegerea de proză scurtă Șase moduri de a-ți aminti un cal sau Șase povestiri). Autorul e redactor de promovare la Polirom și redactor al revistei ieșene Timpul. Strategia cu care debutează Ce se știe... e interesantă - un narator care se ascunde pe după colț cu orice ocazie își caută eroul, omul simplu a cărei viață s-
80 de ani, 14 mărturii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13523_a_14848]
-
anul morții sale, i-au cunoscut numele mai ales din presa vremii, unde activa atât ca un fervent contestatar al „regimului burghez”, cât și ca un analist al evenimentelor culturale. Se presupune chiar că motivul principal al debutului post-mortem al autorului în volum ar fi chiar „morbul gazetăriei” pe care l-a avut în sânge, spunea Ov. S. Crohmălniceanu. Chiar dacă nu are savoarea textelor de publicistică ale lui Călinescu sau aciditatea pamfletelor argheziene, activitatea de gazetar a lui Ion Vinea nu
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
Argeș în sus al lui Ion Pillat) la titluri care acum nu ne mai spun nimic (Umbre pe drumuri de Barbu Solacolu). Avangardistul temperat are o netăgăduită slăbiciune pentru simbolism, astfel încât nu ratează nici o ocazie de a readuce în discuție autorii clasați ai acestui curent, speculând pretexte cum ar fi ridicarea la Paris a unei statui Laforgue sau comemorarea lui Jean Moreas. Făcând un bilanț al anului literar 1921, constată că lipsa cărților se compensează prin publicarea textelor în revistele momentului
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
publicarea textelor în revistele momentului; cu alte cuvinte, literatura acelui an trebuia căutată mai degrabă în presă decât în biblioteci. În proză, el constată că ne aflam încă la acea oră sub zodia schiței și a nuvelei, Sadoveanu rămânând principalul autor prolific și de valoare. Se simte lipsa „marelui gen” și Vinea sancționează toți criticii ce se entuziasmează în fața producțiilor care aveau în comun cu romanul doar criteriul cantitativ al numărului de pagini, așa cum este cazul pretinsului roman Americana îndrăgostită de
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
la Academie, la douăzeci de ani”. Pe cine preferă cititorul de astăzi între publicistul Vinea, pe de o parte, și poetul și prozatorul cu același nume, pe de altă parte, lăsăm la aprecierea fiecăruia. Personal, între pamfletarul din gazete și autorul Orei fântânilor, îl recomand pe cel de-al doilea. Ion Vinea, Publicistica (1920-1924), Opere, Edit. Academia Română, București, 2003
Publicistul Vinea by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13524_a_14849]
-
acționează, asemenea iederei, nu doar pe orizontala prezentului, ci și pe verticala viitorului. „Apropiata intrare” a lui Horia-Roman Patapievici în rândul directorilor de gazetă excită și ea glanda etică a prietenului meu. Aici, Cornel a scrântit-o rău de tot: autorul Omului recent va conduce o revistă de idei, de analiză a unor simple cărți, și nu o gazetă ce i-ar putea îmbogăți pe redactori folosind know-how-ul pescuit în dosarele soioase concoctate de slujbașii lui Nikolski, Drăghici sau Postelnicu. Țin
Dublu Dinescu și simplu Nistorescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13540_a_14865]
-
este cel care rămîne, mai mult decît oricare altul, în centrul romanului, el este personajul în jurul căruia se întrețes visele (cu precădere erotice) ale tinerei Orjen, cea cu părul roșu și verde și împletit cu alge; ca erou al închipuirii autorului (și al închipuirii noastre de cititori) el călătorește prin vastele geografii ale lui Constantin Diichiti, unde “prochimenul războiului” este la ordinea zilei, sau adastă “într-o slavă stătătoare”, pe malul unei ape, acolo unde din cînd în cînd orizontul ia
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
tot acest inventar, în aparență prozaic, se prelungește în spațiul purei gratuități cum se întîmplă, de pildă, și în Manualul întîmplărilor (în conversația dintre Zadic și Episcopul Iosif ). Însă mai presus de orice rămîne faptul că și în această carte autorul reușește să izvodească o lume, un univers care pare să nu asculte de alte reguli decît acelea ale închipuirii (lucru atît de rar în literatura noastră), și care la rîndul său se impune închipuirii noastre de cititori, făcîndu-ne să medităm
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
privit și a știut că e mort, pe degetele lui de la picioare se prinseseră melci multicolori, iar mațele pe care le spăla apa erau ciugulite de peștișori sabie.” În ansamblu (chiar dacă s-ar putea vorbi, în comparație cu mai vechile scrieri ale autorului, despre o parțială pierdere a suflului epic), Fric este, indiscutabil, unul dintre cele mai izbutite romane apărute la noi în ultima vreme, strălucind mai cu seamă prin detalii șlefuite îndelung, prin stilul de-acum inconfundabil al frazelor cu întorsături arhaice
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
din Slobozia au ceva trist și ridicol, sînt goliți de idealuri și speranțe, trăiesc într-un fel de automatism și în absența unui sistem de valori valabil (cele vechi au fost parțial abolite, iar cele noi întîrzie să apară). Privirea autorului către personajele sale este mereu una caldă, încărcată de o foarte umană înțelegere. Inevitabil, citind cartea lui Nicolae Stan, comparația cu James Joyce vine de la sine, dar ea nu știrbește cu nimic autenticitatea unui roman în care spiritul locului se
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
de pitoresc a unei localități prin folosirea inteligentă a unor tehnici narative (post)moderne. Dacă Dubliners este o culegere de povestiri scurte, scrise în stil tradiționalist, fără vreo preocupare deosebită pentru construcție (citind acest volum este greu de crezut că autorul lui, James Joyce, va publica, peste doar opt ani, una dintre cărțile de referință ale literaturii moderne, Ulysses), Evelyn este o carte concepută ca un roman. Ea se deschide cu Blitz premergător, un text menit să traseze un plan general
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
din povestire, există și un foarte interesant aspect metaliterar al prozei. Naratorul discută cu un unchi al său aspecte legate de proza pe care o scrie și face considerații proprii asupra literaturii. În momentul în care termină epopeea tușei Anghelina autorul își continuă proza în afara ficțiunii, cu personaje din lumea reală: „Ufff... am terminat-o! Dar a fost o plăcere să o scriu. Cu asemenea personaje populare poți lucra ușor. Am mai discutat asta, cîndva, cu Groșan, în trecere, la „Caravana
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
mai discutat asta, cîndva, cu Groșan, în trecere, la „Caravana” lui. Poate că nu-și mai aduce aminte, mai știi! De fapt, am întîlnit asemenea specimene, întîi și întîi, la Llosa, peste tot.” (p. 117) Dacă în povestea tușii Anghelina autorul produce comicul prin contrastul existent între sistemul de valori al lumii moderne și cel al civilizației tradiționale (nimeni nu este interesat de valoarea de piață a Mercedesului; mașina este apreciată cel mult pentru culoarea ei și privită ca un potențial
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
valoarea de piață a Mercedesului; mașina este apreciată cel mult pentru culoarea ei și privită ca un potențial producător de pagube agricole care trebuie ținut în afara curții) în partea metaliterară a povestirii, el vizează, încă o dată, raportul dintre cititor și autor (discuțiile cu unchiul său), sugerează elemente de criză a creației („Pînă să intru în atmosfera creată deja pînă aici, trebuie să mai zăbovesc puțin! Să dau tîrcoale textului, cum s-ar spune. Pentru că am ieșit din ritm...” - p. 107), sau
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
insolit, la intersecția coordonatei noastre spațial-morale („O, țară tristă, plină de humor”) cu cea temporală (perioada „de tranziție”, „de o absurditate degradantă, incredibilă, rizibilă prin toate fețele și discursurile, prin toate măștile din piețele publice”, în caracterizarea defel plușată a autorului). Cineva trebuia să trateze subiectul. Deoarece avem nevoie de conștiința ridicolului, care poate vegeta mult și bine fără a lua notă de sine, nefiind însă mai puțin compromițător, mai puțin nociv. Se poate trăi ușor, ne avertizează Traian Ștef, fără
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
sînt doveditoare în acest sens. Al treilea grup, socotit cel mai „inocent”, include cusururile etic neutre, de care omul nu e vinovat: împiedicarea în mers, bîlbîiala, nimerirea alături, stîngăcia, frica de oameni, zăpăceala: „Nu privim în același mod, însă, precizează autorul nostru, ghinionistul naiv și ghinionul vicleanului care cade în groapa săpată altuia. Aici ghinionul este ironia sorții care sancționează. Acțiunea ridicolului este aducerea la realitate. Dar omul ridicol o percepe ca pe o nedreptate, ca pe o sancțiune, deși este
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]