3,162 matches
-
din când în când, parcă. Etajul 9, etajul 8, 7, 5. Cinci, se întredeschisese, cumva, o ușă. Bezna totală, dar simțise, totuși, ceva, se deschisese undeva o ușă. Se opri. „E cineva pe scară?“ întrebă femeia. „Da, tocmai cobor.“ Pauză, beznă magnetică. Vocea. Adâncă, încetinită. „Aveți cumva un chibrit?“ Impenetrabil întunericul zidurilor, a genunchilor. Degetele se încleștaseră de bara rece a scării. Vocea amuțise. Adâncă, tânără, limpede, un jet fierbinte. „Da, am“, răspunse. „Apartamentul din dreapta. Primul de lângă scară. În dreapta.“ O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clipă, strigă novicele. Captivitate, ați spus? Dumneavoastră, tovarășe Gafton? Captivitate?! Îndrăzniți asemenea... Să văd sprânceana! Repede, repede, să văd cicatricea... și se repezi, trăgându-l pe Gafton după el, spre primul stâlp electric. Fără lumină, firește. Seara, străzile zăceau în beznă. Se auzea doar tropotul santinelelor, se ridica peste oraș putoarea gunoaielor neevacuate si bezna moale, scârboasă. — Bucuria merită toate onorurile, profesore! Când eram tânăr și luptam pentru paradis, m-au închis într-o închisoare adevărată. În captivitate, îi disprețuiam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sprânceana! Repede, repede, să văd cicatricea... și se repezi, trăgându-l pe Gafton după el, spre primul stâlp electric. Fără lumină, firește. Seara, străzile zăceau în beznă. Se auzea doar tropotul santinelelor, se ridica peste oraș putoarea gunoaielor neevacuate si bezna moale, scârboasă. — Bucuria merită toate onorurile, profesore! Când eram tânăr și luptam pentru paradis, m-au închis într-o închisoare adevărată. În captivitate, îi disprețuiam pe cei atenți la o floare, la cerul înstelat, la prospețimea zăpezii. Mi se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
telefon, putea fi găsită. Dar Tolea n-avea curaj, încerca să uite vârtejul și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i vindece disperarea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
larvă care nu poate ieși la țărm... se dislocaseră toate și lunecaseră în hău și se pierduseră în cerul gros, fără cer, al pustiului. Încă mai purta, pe ultimele trepte ce urcau dinspre tunelul de lumină al metroului spre gura beznă astrăzii, zâmbetul copilăresc. Bucuros să reintre în marea noapte a însingurării. Durere fericită, o clipă, cât mai durăm, o clipă, atât. Întuneric. Nu se distingea nimic. Nici case, nici străzi, nici oameni. Totul în beznă: economie de electricitate, economie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lumină al metroului spre gura beznă astrăzii, zâmbetul copilăresc. Bucuros să reintre în marea noapte a însingurării. Durere fericită, o clipă, cât mai durăm, o clipă, atât. Întuneric. Nu se distingea nimic. Nici case, nici străzi, nici oameni. Totul în beznă: economie de electricitate, economie de viață, economie de energie. Letargia supunerii și somnului și a uniformizării, atât, atât. Îi vede, totuși! Oho, îi vede foarte bine. Sunt în aer, pe cer, printre umbrele străzii. Vin, trec grăbiți, mascați, cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doctorul Marga. Se ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea se adâncește brusc. Se simt, dintr-odată, mai singuri, complici, mai complici. Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil. Tăcere netedă, sloiuri, beznă peste care lunecă secera tăioasă a lunii. Irina aduce din casă sticla și paharele. Le așază pe ciment, între cele două fotolii de pai. — N-am știut că azi e ziua ta... și umbra lui Ianuli se apleacă, ridică paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un pas. — Anotimpul capcană... izbutește Irina să murmure. Un timp... un timp ne... nerăbdător. Oameni prea răbdători, într-un timp nerăbdător. Timpul nerăbdător cu răbdătorii... bâlbâie Irina repede repede. Ecranul ferestrei se întunecă și iar se luminează. O flamă înlocuiește bezna: chipul fosforescent, măreața Circe, putoarea! Leoaica, tigresa și scroafa cutreierând, imperială, orașul, ronțăind mereu alte fragede oscioare de cavaleri imprudenți. Este, da, da, este chiar nerăbdătoarea soțioară a răbdătorului domn Ianuli: iapa sa inestimabilă! Nărăvașa Emilia, zisă Mila, Mila Ianuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
știai ce vârstă au, mușcai dintr-una de zece ani și era dulce ca un harbuz... Pe baba mea o găsesc la ora asta rugându-se pentru ploaie. Vine clătinându-se anchilozată din odaia bună, prin holul cufundat într-o beznă untoasă, în care eu, după două zile, reușisem să învăț topografia destul cât să nu mă prind în plasele pescărești, să nu dau peste scaunul greu de mobilă stil, care nu-și găsise loc decât în holul ăsta, ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
îmi întorc capul spre ea, uitându-mè pentru prima oarè în ochii ei, nu-mi dau seama ce culoare au, dar nu mè pot opune teribilei forțe cu care aproape îmi smulge sufletul din carne, despuindu-mè de trup și absorbindu-mè în beznă intensè din privirea ei, mè apucè că într-un clește, fècând că aerul sè se strângè în jurul meu, vâscos și umed, mè zbat din rèsputeri sè scap din strânsoare, dar, copleșit de inutilitatea acțiunilor mele, cedez, înfundându-mè în noaptea adâncè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
lui Întinsă să-ți perforeze biletul. — Good morning, sir! Your ticket, please! Acum are să se deschidă o trapă sub picioarele tale și, tot explicând, rușinat, transpirat, Încurcând Între ele pronunțările, declinările, conjugările, ai să te rostogolești Între roțile iuți până În bezna udă. * Ce noroc, controlorul era la doi pași de tine, dar nu te-a zărit! Ce noroc că nu te vede nimeni cum te zbați sub mormanul de haine, paltoane grele, uniforme, smokinguri, trenciuri foșnitoare, cearșafuri albe, lințolii din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de-acolo, din plasa de bagaje unde te-ai cățărat, vezi umbra care Întunecă geamul: — Good morning, bitte! Vos billets, mesdames, messieurs, s’il vous plaît! Acum are să se deschidă ușa compartimentului și, ghemuit, speriat, ai să te rostogolești În bezna tăiată de rotocoale orbitoare de lumină. Sus, pe pasarelă, uite soldatul cu arma Întinsă, nemișcat, ca o statuie. — Cine ești? De unde vii? Unde mergi? Arată actele! Răspunde! * Ai țâșnit de sub banchetă, fața ta Îngrozită fulgeră În golul unei oglinzi. — Actele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Împodobite cu flori de hârtie, cutii mari de lemn, coșciuge. Gâfâi, Îți ștergi cu o mână tremurătoare obrajii umezi, Îți Încleștezi palma pe balustradă, nu Îndrăznești să te uiți În golul amețitor ca să nu aluneci de pe treptele de ciment până În bezna rece, cine te-a pus, străinule, să faci un asemenea drum pe ceață și pe Întuneric? * Tocmai din cauză că știi versul foarte bine Îți dai seama că l-ai greșit, cine te-a pus, străinule, să faci un asemenea drum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fiecare dintre ei am vrut să-l opresc, și pe Mihnea, și pe Buni. Cu fiecare dintre ei am vrut să merg acolo, să nu ne pierdem unii de alții și ei să nu rămână, pentru totdeauna, În frig, În beznă. — Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Cine?... m-ar Întreba Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
totdeauna, În frig, În beznă. — Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Cine?... m-ar Întreba Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase, tăcute, deasupra mea, acoperindu-mă, cu frig și beznă. Al cui ești? Al cui ești? Cine? Eu sunt oaia cea pierdută... De fapt, nu aș vrea Într-adevăr să vreau să merg acolo, doar dacă ar fi prea nasol și m-aș gândi c-o să fie Încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
se petrecea În clipa aceea În cameră la Lumi. * Deci Înăuntru să fie fum, gălăgie, mirosuri acre, râsete, bancuri, ei să se termine de râs și tu să pășești tot mai temător, afară, pe balustrada ta Îngustă, În frig, În beznă. Râsetele, glasurile lor să le auzi tot mai de departe și ultima frază care să mai ajungă până la tine, clar repetată mereu, să fie cea a marelui șmecher de Gimmi: — Lăsați-l, bă, să degere puțin afară, În halul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Îmi tot proiectez În minte imaginile dureroase. Să fac efortul să le Îndepărtez din amintirea mea... De ce să rămâi doar tu să rătăcești printre movilele de moloz din care se aud scrâșnind lopeți, printr-un oraș de moloz, scufundat În beznă, luminat doar de flăcări? Nu mai scurma cu unghiile tale rupte, Însângerate, În cioburile de sticlă, În sârmele Înroșite În foc, nu mai striga: Klara! Mamă! Așteaptă! Au să vină deținuții francezi, prizonierii ruși care dezgroapă cadavrele și bombele neexplodate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să înțeleagă istoria unor eroi de demult sau a propriei sale familii. Chiar și acum, după ce revenise în țară, petrecea aproape zilnic câteva ore bune în subteranele orașului. Îi plăcea să simtă, să pipăie cărămizile pereților. Pătrundea cu încredere în bezna galeriilor. Era ca o întoarcere în uterul uriaș al pământului din care apăruse el, Iancu, urmașul Văcăreștilor. Se regăsea pe sine. Stătea față în față cu ochiul atent, blând sau mustrător al familiei sale. Își recunoștea dorințele, neliniștile, limitele, îndoielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
culcare, ei ne vor purta ușor spre acea țară cu multe, multe cireșe. Vrei să mergi la culcare, Gaiané? Fetița alunecă ușor din îmbrățișarea lui și lipăi repede spre odaia ei. Prințul urmări pata albă care pluti o vreme prin bezna culoarului, cu senzația tactilă că tocmai fusese atins de un înger. Remanența inefabilului. Vraja copilăriei. țineau ușa de la sobă deschisă. Stăteau în pat. Copiii dormeau. Și slugile. Pale de lumină și căldură le mângâiau trupurile goale. Nu mai erau tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
către stat” (ah, acest „către” - nu s-o fi găsind un lingvist-parodist?); fiindcă ele, cotele - „către stat”! - constituie „o Îndatorire patriotică” (a Românilor față de Ruși - acesta patriotism... internaționalist!); apoi Îi lămurești, le explici neexplicaților, Îi luminezi pe cei ținuți În bezna capitalisto-moșierească: să intre În Întovărășiri măi tovarăși! - «un fel de cooperative, cum făcea și Ion Mihalache dar: pssst!, să nu ne-audă careva...»; apoi să-i Îndemne pe inerții țărani să fie progresiști, ce dracu!, «fiți Înaintați - nu Înapoiați, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
printr-o ceață a memoriei, încercând să lege imaginea lui Mărgărit frământându-și pumnii în buzunare de o întâmplare pe care nu și-o mai amintea. Gândul i se împleticea printre mesele terasei și se înălța peste parcul cufundat în beznă și-n țârâit de greieri și peste bulevardul Titan din stânga, trasat de luminile lunecânde ale farurilor mașinilor. Fețele celor de la mese păreau să se întoarcă și să se aplece, ferindu-se din calea gândului său care se dizolva, totodată, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai puțin ei, cât sieși sau unei umbre: De câte ori, adolescent fiind, și mai târziu, ca tânăr, am Întâlnit o privire, un surâs! Visam la noaptea În care acea privire va fi devenit prezență, va fi devenit trup, femeie, strălucire În beznă. Și, dintr-odată, În Întunericul acestei nopți, În acest pavilion ireal, În acest oraș ireal, iată-te, femeie frumoasă și, mai mult, poetă, dăruindu-te. Ea râde. — Dăruindu-mă? Ce știi tu! Nu m-ai atins, nu m-ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]