2,430 matches
-
ficțiunile ce reușesc să facă lumină în labirintul tenebros al unor evenimente rămase, în realitate, fără soluții, de unde și natura subtil meta/ inter texuală a romanului. A doua poveste este prilejuită de amintirea unui loc viran din spatele unei cârciumi, - spațiu blestemat, unicul martor tăcut al unei întâmplări având drept nefericit erou un important ministru. Figură sobră, cu un caracter furtunos și un discurs vituperant în fața adversarilor politici, ministrul (aducând destul de credibil cu Alexandru Lahovary) avea o suferință bizară, un somnambulism de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
marxiste, dar nu ne putem Împiedeca de a observa că, odată cu aceasta, se pare că se reanimă și fascismul și Încă una dintre fețele sale cele mai antiumane - nazismul! „Umbra criminală” a „marxismului aplicat” În secolul trecut, o „simetrie”, recunosc, blestemată, deoarece și-a definit același adversar - burghezia, capitalismul! (În Mein Kampf, Hitler Îi definește ca adversari nu numai pe Evrei, dar și pe capitaliști, iar scopul lui final era tot o abolire a „diferențelor de clasă”; partidul lui, NSDAP - National
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aroganță; de fapt... o valorizare a persoanei, a celei mai străfunde, a celei „neînțelese” de ceilalți sau a celei care nu se poate „arăta” decât astfel: ca o iluminare bruscă a unei umbre ce, astfel, prinde corp și relief! Singurătatea, blestemată secole la rând și de legiuni de scriitori de misive, memorii sau cărți „inventate”, poeme sau așa-zise „romane”, devine, iată, azi, printr-o fantastică răsturnare a planurilor și mentalităților, un dar care, riscând să fie Înghițit sau pierdut În
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
formă a unei altfel de religii, a necesității noastre pe pământ, În Univers chiar, noi, cei care nu ne Înfricoșăm de „neînțelegere”! Da, bineînțeles, ne este frică, dinții noștri clănțăne „de spaimă și furie”, aici - acolo, la marginile abisului uman, „blestemați” cum suntem de a „ezita”, de a „Întârzia” acolo, la „margini”, incapabili de a fugi Înapoi, refugiindu-ne În cumintea turmă umană, incapabili de a ne desprinde privirile de „abis”, de acele „uriașe, terifiante și splendide” priveliști ale „lumii, ale
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care Îl zăpăcește, care nu se potrivește cu ceea ce el „știe” că trebuie să fie lumea și ființa?! Ei bine, ce face? O aruncă la câini, pur și simplu: o calomniază cu hărnicie, apoi o izolează, Îi dăruiește o singurătate blestemată, o face să se Îndoiască de sine, o Împinge să-și blesteme tocmai acele calități care păreau a fi tot atâtea insigne rare, prestigioase, o face să „Înnebunească” ușor, adică să fie incapabilă de a-i mai imita pe ceilalți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și americane. Și pentru acest lucru, Spaniolii, Francezii sau Englezii - sau Polonezii! -, state constituite cu secole Înainte de cele două „nefericite” de care ne ocupăm, nu vor fi cercetați, În problemele sau coșmarurile lor, de zi sau de noapte, de această „blestemată sau falsă” problemă a identității, În timp ce noi, Românii, dar și Nemții, orice am face, ne vom izbi de „ea” Încă ani mulți și buni de acum Încolo. Și nu cea mai iscusită rezolvare a ei este aceea de a-i
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
vanitate), confruntarea cu moartea inițiatică, în ideea că "Dumnezeu e mai prezent în întuneric decât în lumină" (Rudolf Otto), dar nu demonstrează prea convingător că a fost un poet religios, o dată ce observă exegetul "s-a lăsat copleșit de notele grele, blestemate", iar la sfârșitul vieții, în ultimele clipe de luciditate, întunericul l-a acoperit și nu lumina cerească. Sau iată ce afirmă în chiar ultimul capitol, aproape anulându-și eforturile de până atunci: Spre deosebire de Bacovia (sic!), Cezar Ivănescu a regăsit calea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în Eminescu unul dintre marii scriitori ai lumii, păcat de strâmtoarea limbii române care nu i-a rezervat niciodată posibilitatea de-a ieși în lume cu adevărat. Noi toți ceilalți, ne dezicem mai devreme sau mai târziu de această povară blestemată, care ne face astăzi să roșim în ochii celor care mai demult și-au construit imperii pe seama noastră. Mi-e milă de jalnicul destin al acestui popor. Se pare că a ajuns într-un punct mort din care nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o ediție definitivă (Chișinău, tiraj: 1.000 exemplare!), volumul d-lui Theodor Codreanu se vrea, aflăm, ediție definitivă. Sub alte titluri, cu firești completări și corecții, ajungând, astfel, la a șaptea ediție, opusul în discuție cercetează (detectivistic, aș spune) "anii blestemați", cum zice autorul, propunând un șir de revizuiri, developând tragismul unui destin exemplar și denunțând acribios mistificările de care a avut parte, în timpul vieții și apoi în posteritate, acel "om dintr-o bucată" (cum l-a văzut Caragiale). Neîncovoiatul Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
laitmotive, cu accente mai pregnant culturale decât istorice, au contribuit indirect la reformularea memoriei istorice românești pe coordonatele autohtone stabilite de doctrina național-comunismului. Excavarea protocronistă a pionieratelor culturale autohtone din gloriosul trecut național avea să corecteze "conștiința retardatară" generată de "blestematul complex de inferioritate" (Papu, 1977, p. 9) care apasă asupra sinelui colectiv românesc. Conștiința superiorității culturale românești, izvorâtă din evidențele și probatoriul alcătuit din suma de precursorate indigene, s-a răsfrânt și asupra memoriei colective, a conștiinței istorice a poporului
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
urmare, produsul a trei culturi convergente: evreo-ebraică, română și maghiară. Din nefericire, Dictatul de la Viena din 1940, care a împărțit Ardealul între România și Ungaria, a provocat scindarea familiei noastre, încăpută aproape în întregime pe mâinile ungurilor care, în primăvara blestemată a anului 1944, cu eficacitatea care-i caracterizează, dublată de o mare doză de antisemitism veninos, au transformat în câteva zile aceste teritorii în Judenrein 20. Din aproape patruzeci de membri ai familiei mele deportate la Auschwitz au supraviețuit doar
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
porumb acasă, familia noastră a împărțit totul și cu milă creștinească s-au tratat toți flămînzii care ne-au călcat pragul casei. Așa se face că mama a plecat în Oltenia, să ne aducă ceva porumb, ca să putem ieși din blestematul an de foamete dat de Dumnezeu. Scoarțe frumoase, țărănești, șervete chinuit cusute, ceasul tatii de argint, puținele inele și inelușe de aur s-au strîns în bocceaua mamei și au plecat să ne aducă salvarea. Nici bine n-a trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
A lăsat totul în grija ei. Și tiparnița de bani? Poate. Mie nu mi-a zis nimic. Bunico, dar dacă o fi fost, unde crezi că putea s-o îngroape? Nu știu. Poate tot pe acolo, pe la conac. Dar este blestemată. A preluat-o Satana și de asta cred că mi-a omorît fata, ca să nu mai știe nimeni unde este. Părul mi s-a zburlit pe mîini și chiar pe cap și m-am înfiorat. Și oare cei care ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sau poate tatălui său. Cu o voce blîndă, tatăl încearcă un răspuns fără noimă: De unde, dragul tatii? Cei doi drumeți urcau dealul Ungureniului spre Săveni și copilul era supus unui efort încă și mai mare acolo, spre Glodul Alb, locul blestemat, vamă a morții ce își lua un enorm tribut constînd în moartea multor drumeți, care scăpau din hățuri vehicule primitive, scăpate în înspăimîntătoarea vale. Cu fețișoara marcată de suferință, copilul încearcă o soluție care îl uluiește pe tatăl său: Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
el. Apoi strigă: Dar cam cînd vă întoarceți? Asta nu pot să știu, răspunde grăbit. Cei doi pornesc cu teamă spre Strunga Dracului. Ce nume tîmpit, spune Guță. Cine știe ce de-a morți o fi luat Scaraoțchi de prin locul ăla blestemat... Merg atenți și cu puțin spor. Îi dor picioarele și ar fi vrut acasă. Pietrele sînt alunecoase. Ajung la strungă. O punte, cu două balustrade putrede, era mai știrbă decît baba cloanța. Pe sub punte curge iadul. Puhoiul face urît al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu mare măiestrie cu țepi de porc-spinos, fiindcă au devenit foarte pricepute. Și fac și treburi de bărbați”. Acest uimitor portret al artistului lasă mult în urmă imageria romantică și, mai tîrziu în epocă, pe cea a poetului sau pictorului blestemat, cu toate variațiunile pseudofilozofice care o însoțeau în privința raporturilor dintre artă și nebunie. Acolo unde noi vorbim în sens figurat, societățile fără scriere se exprimă în sens propriu. Este suficient să facem o transpunere ca să le recunoaștem ca fiind mai
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
totuși, a durat puțină vreme! Numai că pe-aceeași mână, hrăpăreață și haină, A intrat nefericita, blânda, dulcea BUCOVINĂ... Însă, ca și cum prăpădul nici așa n-a fost destul, Pururi fiind dușmanul și hain și nesătul! Iată, vine să aducă înc-o blestemată zi Și-ntr-o mână și mai cruntă BASARABIA pieri. În această diastimă, din cei zece crăișori, Câți au fost odinioară, au rămas doar trei... surori! Dar și-acelea hăituite, și-asuprite și vasale, C-abia mai puteau să sufle
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
urâtu’. Dragii mei, părinții mei, Pentru ce drag-ați muncit, pentru-o palmă de pământ ? Pentru ce v-ați dus din lume,doar c un rând de haine bune, Arză-te focu de moarte, mi-ai luat neamurile toate, Pămîntule blestemat, tu pe toți mi i-ai luat. Lacăt ai și cheie n-ai, și ce-ncui nu mai descui, Și ce-apucă pe su’ tine,cât îi lumea nu mai vine. Dragii mei, părinții mei, Puneți-vă umăru și ridicați
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
consemnați în cronicile țării și ale satului nostru. Nu vom ști niciodată câtă durere au adunat în sufletele lor plăpânde și nevinovate, orfanii rămași fără protecția părintească atât de necesară, a celor ce nu s-au mai întors de pe tărâmurile blestemate în care au fost târâți și obligați să-și epuizeze respirația. Niciodată nu vom ști câte destine a distorsionat plecarea înainte de vreme a atâtor tineri eroi câți am avut de înșirat în această fascinantă istorie a satului. Niciodată nu vom
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
am putut înțelege exclamația "Scriu pentru că vreau să-l văd pe Dumnezeu de aproape". Și tot el: "Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut, în copilărie, cum curgea Prutul. Cred că venea de undeva, din cer." Dincolo de "râul blestemat" începea țara: Două sunt cele pe care le-am iubit fără să le văd mai întâi: Dumnezeu și Patria." Iar "România este o țară plină de câmpii, munți, ape, cântece, istorie și granițe. Basarabia este un copil înfășurat în sârmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
greață. Ascultă tu măicuță, să nu faci vreo greșeală Să-ți dai tu copilașul la homosexual Sau chiar la lezbiene să ți-l batjocorească Să nu știe de mamă și să auzi vreodată C-ai făcut la copil o viață blestemată. Credința noastră spune, oprește-te române La Eva că-i femeie, cum a făcut Adam, Și Ei, pentru greșeală, au fost goniți din Rai. Dar este o problemă, le-a venit Judecata Și i-a împreunat, și le-a dat
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
-un laț, fără scăpare, gata să-mi spargă cușca pieptului! Și tâmplele-mi zvâcneau și ele, de-mi vâjâia capul! Nu mă încumetam să-mi contenesc galopul. Doar încercam, pe furiș, să trag cu coada ochiului, spre lighioana aceea spurcată, blestemată, care băgase frica-n mine, și-mi pusese picioarele pe spinare. Și când reușeam de vedeam ce se mai întâmplă-n urmă, ce constatam? Arătarea aceea mare, cenușie, semeață și lălâie, coborâse între timp Dealul Obrejii. Se-ndreapta spre cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și consăteni, ci până-n fundul Siberiei, să văd sfărâmat și lichidat acest lagăr totalitar și barbar, mincinos și monstruos; să răzbun umilințele și suferințele generației noastre din Basarabia și nordul Bucovinei și-ale tuturor înaintașilor din anii atâtor repetate și blestemate șiruri de ocupații ruse vremelnice de după 1711. A doua: dintr-o dată puteam gândi și vorbi cu glas tare, despre tot ce provenea importat, impus, forțat ori acceptat de la Moscova. Iar acest fapt însemna pur și simplu o descătușare. Au mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
lumea..!”, își ziceau bieții oameni istoviți... Văile și dealurile erau înecate de soarele arzător de iulie și, nici măcar abureală de vânt... Miriștile și imașul, cât bate ochiul e ars de soare. Zăpușeala era mare, nici o fărâmă de nour, cerul parcă blestemat, rămânea gol și uscat, și după asfințitul soarelui. „... Oari cât’ a mai țâni săcita aiasta.. ?!”, se întrebau cu îngrijorarea întipărită pe chip, oamenii ogoarelor... Dar, tot trăgeau nădejde, măcar într-o bură de ploaie... o bură măcar... Ei nu se
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ciocniri, poate cea mai mare din istoria lor. Error Frecventând curtea, am avut ocazia să observ raporturile incestuoase dintre Livia și Tiberiu, dintre Augustus și Iulia, dintre Iulia și Tiberiu. Am avut și neșansa să fiu acolo într-o zi blestemată, în care o fecioară a fost condusă la împărat ca ofrandă. Dincolo de neplăcerea profundă pe care vederea acestor perversiuni o provoca în mine, mai simțeam și o altă nemulțumire: aceea de a trăi eu însumi nepedepsit, de a rămâne un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]