16,849 matches
-
relației. Personajul se scufundă fără speranță, totul pare să concure la prăbușirea sa. Fragilizat de faptul că facturile neplătite se adună, iar șefii săi îl sar mereu când vine vorba de avansări, Matei trăiește o nouă depresie când își vede bucătăria invadată de dizgrațioșii gândaci. Se simte umilit ca om. Contemplând-și din exterior propria existență este curpins de scârbă de sine: "... aș fi vrut să nu bag în seamă nici apariția gândacilor de bucătărie în apartament, adică acele insecte scârboase
Destine în derivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8032_a_9357]
-
o nouă depresie când își vede bucătăria invadată de dizgrațioșii gândaci. Se simte umilit ca om. Contemplând-și din exterior propria existență este curpins de scârbă de sine: "... aș fi vrut să nu bag în seamă nici apariția gândacilor de bucătărie în apartament, adică acele insecte scârboase care se strecoară pe întuneric, defilează prin farfurii, prin coșul cu pâine, pe untieră, prin chiuvetă, prin sertarul cu tacâmuri, și când aprinzi lumina fug speriate în toate părțile fojgăindu-și elitrele chitinoase ca
Destine în derivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8032_a_9357]
-
paranteză -/ Ridicat la puterea unui zâmbet de copil/ și a unor sporadice momente de tandrețe...// Ar putea să dea, în baza de calcul/ A armoniei familiale,/ Un echivalent al fericirii?" (p. 59) Contrar a ceea ce crede Emil Brumaru, între cămara, bucătărie și poezie nu poate exista o relație armonioasă. Mihaela Mâlea Stroe vede în poezie un factor disturbant pentru fericirea domestică. Pentru o femeie cămara se dovedește a fi un spațiu mult mai puțin bovaric decât pentru voluptosul Emil Brumaru. Căsnicia
Jurnal liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8186_a_9511]
-
Kaleh, de una singură și printre picături. Mătușile nu știau nici ele carte și, ca să-i dea lecții cum se conduce o gospodărie, au pus-o mai întîi să facă pe fata în casă, iar apoi au trimis-o la bucătărie să gătească, să știi, fato, cînd oi fi la casa ta, să nu te înșele bucătăreasa. Fănică Theodorescu n-a fost prima ei "vedere", înaintea lui fusese un locotenent de grăniceri, cu recomandări bune, însă fără avere. Îl chema Mircea
Adio, Ada Kaleh by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8200_a_9525]
-
canibalism aplicat sieși: "tai bucățile de carne din farfurie/ și gîndul îmi zboară/ la propriul meu corp/ asupra căruia o foame/ cu mult mai mare/ își va exersa/ la fel/ furculița și cuțitul// omor furnicile care-mi invadează/ baia și bucătăria/ în căutarea hranei lor/ și mă omor pe mine însumi, de zeci sau sute/ de mii de ori// oare ce gust are carnea mea/ în gura lui Dumnezeu/ oare cît de mult trebuie sufletul perpelit/ ca să fie gustoasă/ mă întreb
Oroarea de realitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9654_a_10979]
-
și condamnat la singurătate, mai ales atunci cînd se refugiază în mijlocul vacarmului din piața publică, este o tehnică de supraviețuire și un instrument de disecție în același timp. Oscilînd polemic între universul domestic, a cărui recuzită se scurge permanent din bucătărie în metafizică și retur, și speranța surdă că denunțul poate mîntui și de singurătate, și de prejudecăți, și de moarte, ea pune față în față imaginea crudă și reverberația ei aburită, tăietura dură și reflexul ei de lumină, fatalitatea realului
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]
-
temelii lumea însăși. O reconstruiește repede, oarecum în stare de urgență, dar, mai ales, o reconstruiește inteligent, rebel, amar și trist: aha și cât de mult îți dorești să le vâri mâinile sub nas de-abia scoase de prin măruntaiele bucătăriei de-abia scăpate din luptele ei intestine făcând pe naiva pe nesimțitoarea și pe gospodina plăcerilor intelectuale și ce-ai mai poza tu în preșcolar rătăcit într-un amfiteatru unde poeții locali se-ntâlnesc la cenaclu (sfântă mare perversitate) Planeta
Portrete și schițe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9666_a_10991]
-
și cravata îi sărea în față ca un șarpe, a încercat s-o pironească pe pupitrul de la care vorbea zadarnic. El eșuează în tot și până la urmă cârnatul sare în aer, mărul e tăiat în două cu un cuțit de bucătărie purtat în servietă ca o sugerare a soluției ultime de salvare din neputința individului de a dialoga cu timpul și semenii săi. Strălucitul joc al actorului, devenit el însuși corp de vorbire, limbaj al angoasei sale, mi-a amintit de
Absurdul ca un catharsis by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/9696_a_11021]
-
sau nu. A răspuns nu dintr-o răsuflare. M-am ridicat din pat. Înainte să părăsesc camera, mi-am cerut scuze. Se așezase și trăsese plapuma ca să-și acopere sânii. Fața ei exprima confuzie. Am încălzit din nou cafeaua la bucătărie, am băut o cană cu doi biscuiți. M-am îmbrăcat în sufragerie. Nu aveam timp să trec pe la mine ca să mă bărbieresc, am căutat degeaba un aparat de ras în baie. Am rupt o pagină din agendă ca să-i scriu
Régis Jauffret - Poveste de iubire by Dragoș Jipa () [Corola-journal/Journalistic/9692_a_11017]
-
-a singular, dar printre rânduri se citește simpatia afectuoasă pentru copilul de odinioară și o imensă nostalgie: "Te uitai fascinat la napolitanele Delia, la sticla de esență de rom cu o corabie cu pânzele umflate pe etichetă. În dulapul din bucătărie se afla o carte de bucate de la editura Cartea Rusă. Tot acolo, o alta care istorisește viața familiei de șoareci Roademult, trăitoare într-un pantof dezafectat al unei babe sovietice, nemurită grafic cu scufie de noapte pe cap. Ne atrăgeau
Vocile amintirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9720_a_11045]
-
un mic ritual pentru această dizlocare la care Nell, spre disperarea ei, trebuie să participe. Casa va fi vîndută pînă la urmă iar noii proprietari, cunoscuți de-ai lui Nell, îi vor mărturisi că pisica lor se comportă ciudat în bucătărie (fosta locație a tunelului) unde se uită ca hipnotizată pe fereastra ce dă în grădină. Impulsul narativ își face simțită prezența și Nell le povestește întreaga istorie a familiei. Concluzia este că: "în final cu toții devenim niște povestiri. Sau dacă
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
facilități, a vizitat cele două restaurante, a consultat meniurile, barurile, centrul spa și a fost marcat de existența În fiecare cameră a butoanelor siclame discret ascunse după draperiile colorate. Au servit o cină În care bucatele tradiționale și cele din bucătăria americană și franceză au fost testate, s-a vorbit despre importanța istorică, frumusețea și afluența de turiști a Marrakech ului, despre importanța Marocului și a religiei sale, despre fire sintetice. După cină au admirat orașul cu luminile sale ingenios plasate
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
ce să spun! Mulțumesc pentru Încredere și chiar m-ai convins că ții la mine, nu știu pentru cât timp... Există un timp pentru toate! Nu uita: ești stăpân, faci ce dorești, poți folosi orice, mobilă, tv, linie audio, bibliotecă, bucătărie, haine, prosoape, lenjerie, cămară, frigider, poți schimba Încuietoarea dar să-mi dai și mie o cheie, telefon, mă rog, orice. Trecuseră două săptămâni de vis, Rică trăia În confort, era iubit și răsfățat, profesoara Îl lăuda și Îi certifica luarea
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
-se unui servitor: —Chavel! Povestește-mi despre casa mea! Iar acesta se supuse. E cam la trei kilometri de sat. — Câte camere sunt? —Păi, e o sufragerie, biroul meu, salonul, cinci dormitoare, încăperea în care-mi primesc clienții, baia, desigur, bucătăria... și camera servitorilor. —Spune-mi cum arată bucătăria. — Nu prea știu cum e bucătăria. E mare, pardosită cu piatră. Menajera mea era mulțumită de bucătărie. Și unde-i menajera acum? Acum nu stă nimeni acolo. Când a început războiul, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
mea! Iar acesta se supuse. E cam la trei kilometri de sat. — Câte camere sunt? —Păi, e o sufragerie, biroul meu, salonul, cinci dormitoare, încăperea în care-mi primesc clienții, baia, desigur, bucătăria... și camera servitorilor. —Spune-mi cum arată bucătăria. — Nu prea știu cum e bucătăria. E mare, pardosită cu piatră. Menajera mea era mulțumită de bucătărie. Și unde-i menajera acum? Acum nu stă nimeni acolo. Când a început războiul, au închis casa. Am avut noroc. Nemții n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
cam la trei kilometri de sat. — Câte camere sunt? —Păi, e o sufragerie, biroul meu, salonul, cinci dormitoare, încăperea în care-mi primesc clienții, baia, desigur, bucătăria... și camera servitorilor. —Spune-mi cum arată bucătăria. — Nu prea știu cum e bucătăria. E mare, pardosită cu piatră. Menajera mea era mulțumită de bucătărie. Și unde-i menajera acum? Acum nu stă nimeni acolo. Când a început războiul, au închis casa. Am avut noroc. Nemții n-au bombardat-o. —Și grădina? Dincolo de peluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
o sufragerie, biroul meu, salonul, cinci dormitoare, încăperea în care-mi primesc clienții, baia, desigur, bucătăria... și camera servitorilor. —Spune-mi cum arată bucătăria. — Nu prea știu cum e bucătăria. E mare, pardosită cu piatră. Menajera mea era mulțumită de bucătărie. Și unde-i menajera acum? Acum nu stă nimeni acolo. Când a început războiul, au închis casa. Am avut noroc. Nemții n-au bombardat-o. —Și grădina? Dincolo de peluză e o terasă, de acolo terenul coboară și se vede toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
parcă intra într-o peșteră de tăcere și întuneric, unde nu-l putea deranja nici un telefon nedorit. Așa că acum auzi vibrația prelungă a firului de legătură, mai înainte ca clinchetul clopoțelului să răsune în camera din spate a casei, lângă bucătărie. Fără îndoială că, dacă l-ar fi auzit din interior, ar fi perceput altfel sunetul: un clinchet mai prietenos, mai puțin găunos, mai puțin imprevizibil, ca tusea venind din plămânii unui bolnav... O pală de vânt rece de dimineață clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
naște mari îndoieli în privința înțelepciunii sale. Luând-o la stânga din hol, printr-o ușă cu clanța ciobită, se ajungea într-un coridor lung, pavat cu piatră care înconjura jumătate de casă. Charlot își amintea că în copilărie mâncarea adusă din bucătărie, prin acest coridor, nu ajungea niciodată fierbinte la masă și că tatăl său avea de gând să facă aici niște modificări, dar în cele din urmă casa câștigase bătălia. Acum, fără să vrea, făcu un pas înspre ușă, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
fierbinte la masă și că tatăl său avea de gând să facă aici niște modificări, dar în cele din urmă casa câștigase bătălia. Acum, fără să vrea, făcu un pas înspre ușă, ca și cum ar fi intenționat să o ia spre bucătărie, apoi se opri și-și spuse: trebuie să fiu foarte atent, cât se poate de atent. Porni după Thérèse remarcând în gând cât de ciudată este prezența unei persoane tinere în casa aceea în care nu-și amintea să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
copil. Mergând după Thérèse își spuse cu tristețe că era ca și cum și-ar fi adus mireasa în această casă veche. Fata îi dădu pâine cu brânză și un pahar de vin și se așeză de partea cealaltă a mesei din bucătărie. El rămase tăcut din cauză că-i era foame și era copleșit de gânduri. Aproape că nu mai trecuse pragul bucătăriei din vremea copilăriei - pe atunci venea înăuntru din grădină, în jurul orei unsprezece, în speranța că se va alege cu ceva. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
veche. Fata îi dădu pâine cu brânză și un pahar de vin și se așeză de partea cealaltă a mesei din bucătărie. El rămase tăcut din cauză că-i era foame și era copleșit de gânduri. Aproape că nu mai trecuse pragul bucătăriei din vremea copilăriei - pe atunci venea înăuntru din grădină, în jurul orei unsprezece, în speranța că se va alege cu ceva. Aveau o bucătăreasă bătrână - ca și ceilalți servitori - care-l iubea, îi dădea să mănânce și-i dăruia tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
neîncetat, ca firele de praf, pe tot întinsul țării. Când ajunse înapoi acasă, simți o mare ușurare, de parcă ar fi scăpat nevătămat dintr-un ținut sălbatic și greu de înțeles. Intră pe ușa din față și străbătu coridorul lung până la bucătărie de parcă s-ar fi retras în măruntaiele unei peșteri. Thérèse Mangeot, care pregătea ceva într-o cratiță, ridică ochii și spuse: Nu-nțeleg cum se face că intri totdeauna pe ușa din față. De ce nu vii pe ușa din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
averi. Asta justifica pe deplin fanteziile ei, dar mai erau și poveștile copilăriei care o învățaseră că există zâne bune. Fără să știe de ce, nu era sigură de nimic din tot ce exista în casa aceasta; nici măcar de masa din bucătărie sau de fotoliul pe care ședea nu era la fel de sigură cum fusese de obiectele din Menilmontant, unde știa exact ce plătise și ce nu. Aici, după știința ei, nu plătise pentru nimic și nu avea să-și dea seama niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
viață. 11 A doua zi de dimineață amănuntele scenei din noaptea anterioară, chiar și propriile sale trăiri își pierduseră conturul. Pentru un timp totul ar putea continua la fel ca până acum, dar, când puse mâna pe clanța ușii de la bucătărie și o auzi pe Thérèse trebăluind dincolo de ușă, bătăile inimii lui împovărate îi transmiseră un mesaj ce nu putea fi interpretat decât într-un singur fel. Ieși imediat din casă, încercând să-și limpezească gândurile și, vorbind straturilor din micuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]