KorAP: Find »[drukola/base=bunică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...598 >

14,936 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

Select Club și gata, efect garantat. Mă bagatelizezi și te bagatelizezi. Dacă nu înțelegi asta, ești pierdută. Da, e ridicol, sînt ridicol, dar cred într-o legătură mistică între stăpînă și cîine. Se depărtează de castronul de legume fierte, șchiopătînd. Bunica Leonora era convinsă că "oamenii îmbătrînesc numai iernurile". Eu cred că la asta contribuie mai mult verile care n-au fost veri. Ultima vară cu Iordan, cea din '79, n-a fost vară. Nu era în apele lui. Nici eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
cuvîntul crud, spre limbajul vulgar; sunetele pure compensau sunetele impure ale muzicii. "Tare ești previzibilă în toate gesturile. Dragostea se cîntă la patru mîini. Nu ești făcută pentru dragoste și gata". Cînd o să mă trec și eu, mi-a cerut bunica Leonora, încearcă să păstrezi casa și livada". N-am ascultat-o. Iordan îmi spusese să-mi iau mașină: Fără despărțiri în gări, fără strîngeri de mînă și alte de-astea. N-am vreme". Aveam nevoie de-o mașină să ajung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
lui Preda. Dar trebuie să admit că poporul meu se lasă sufocat de mediocri. Că delăsarea e tară nocivă pentru țară: "Nu pune la inimă!" Geografia noastră e dar de la Dumnezeu. Însă "Domnul, drăguțul, nu umple toate blidele", cum spunea bunica Leonora. E în regula și-n regulamentul organic al românului capul plecat, obrazul (celălalt) întors spre pălmuire (șeful statului, în august anni curentis, l-a medaliat pe glob-trotterul "pacifist" Elie Wiesel, după ce i s-a zvîrlit în față, triadic: "România

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
aș fi decît sicriu". Jaluzelele tăiau geamul în felii înguste, așa cum tai eu acuma felii subțiri de viață amintită. "Doamne, Dumnezeule, cît am mai dormit. Hai la Dorobanț. Foc, grătar, plajă". Înviase. El regiza, el făcea scenariul, el interpreta. Casa bunicilor mei se mai ținea în picioare, dar vechea casă a familiei Pop nu mai exista. Coama dealului era goală. Nu știam că reușiseră s-o demoleze. Asta l-o fi făcut pe Rusalin să-și hotărască plecarea în Italia? Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
văzut. Zăcea trăsnită de lovitura în greabăn. O doborîseră. Cu pămîntul rotindu-se în globii căscați. Mi s-a părut că eu și Rusalin, adolescenți puri și stîngaci, ne reflectam în centrul globilor, în umezeala lor caldă încă. Și vocea bunicii: "Doamne, sînteți lișcă de apă, intrați repede să vă uscați la foc, fîstîcliilor". "Ce faci, Iordana? Analizezi fundul de ochi al vacii? Hai de-aici". Întorc repede foaia să nu mai văd ce-am scris. Să nu mai aud bufnetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
zona protejată de Tano, care doarme-n casă, mi se promite bătaie dinspre fata chinuită de libido, dacă nu omor, dinspre băiat. N-au dreptate? Sexul nu-i normal decît în doi, în sferă privată, fără spectatori. Ce-ar zice bunica Leonora să vadă la mine-n poartă scene de Fellini? "Zăbzucile aistea" de fete se comportau aberant doar pentru că îndrăzneau să poarte dressuri negre. "Îți sparg ecranu' dacă nu dispari, babo". Mi-e silă și milă de fata care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
aveau nevoie de goarnă și darabană. Pe urmă, i-a plăcut să se știe că i se refuză versurile. N-a mai scris. Le recita pe cele vechi, în Institut, lîngă idolul literar Maiacovski-bust. A tot șefit, părăduind (cum zicea bunica Leonora despre lup) pe cîte cineva: o oaie, un mielușel, un berbecuț... Milucă, șefuțul de sector literatură, șefea și el, dar foarte subpus lui Mistrie: îi păzea poroncile, nu dădea prin băț. "Maître, îi spunea, maître, pot să..." Tonul, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
sînt cîine tînăr. Apă și untdelemn "Băieți, mai stați cu scrisul și mai citiți puțin". Al. O Teodoreanu luni, 6 ianuarie, 2003 I pac dau știre că, după sentința ultimă a lui Mistrie, mi se cam gătise făina, cum spunea bunica Leonora cînd era supărată. Trecutul? O haină mai mare cu nu știu cîte numere. Prezentul mă strîngea în spate, iar viitorul nu mă mai încăpea. E o metaforă pentru dezastru. Trebuia să-mi construiesc o anume normalitate într-o lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
s-a îndurat să urce la volan. S-a aplecat spre iarba uscată de lîngă gardul înalt și a încercat să strîngă în buchețel cîțiva năsturei prea scurți. Stuchitul mîței, așa-i zicea floricelei ăleia, incredibil de rezistentă la ger, bunica Leonora. Șichy te iubește, Russ. Să nu-mi spurci sufletul, Ana. E fiica mea spirituală. Am săpat două fîntîni, am sădit pomi, vie, am ridicat casa asta și am ajutat să crească o fetiță orfană. Lucrurile nu sînt cum par

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

de gnom. La lumina unui fulger, realizează că gnomul e un balon scofâlcit. Pătrunsă, în somn, de frig, ea are senzația de a fi ținută, pe la spate, în poziție fetală, ca în copilărie, de către bunică-sa, acum rece țestoasa. Aceeași bunică îi strigă din pământ că nu mai poate de frig. Coșmarul e spart de un țipăt ascuțit, vestitor de naștere. Pentru ca un personaj să aibă coșmaruri, nu-i neapărat necesar să fie bolnav sau să fie în criză. Dormitând pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
precizia și intensitatea unei imagini. Și profilul olfactiv creștea lent în toate direcțiile, ca o peliculă revelatoare ce impresiona o hârtie fotografică, și dezvăluia pe rând figura senină și neridată a străbunicului, străbunica cu fața rotundă și plină de negi, bunica tânără, suita de vecine gălăgioase și amantele malițioase ale străbunicului. Cel mai proeminent, însă, se reliefa chipul străbunicului, din imensitatea albă de perne brodate cu "Păunașul codrilor / Spune-mi de cine mi-e dor". Avusese și el o variantă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
relaxat, destins, învelit într-un lințoliu alb, strălucitor. Capul i se odihnea pe o pernă brodată, probabil foarte confortabilă. Sicriul părea atât de mic, ca de copil; străbunicul fusese un bărbat înalt și frumos, cel puțin așa susțineau mama și bunica, și nu putea înțelege cum de era sicriul lui atât de mic. În jurul lui erau îngrămădite mama, bunica și străbunica și, în general, femei, aproape numai femei cuprindea cadrul funebru din jurul defunctului. Pesemne erau iubitele lui, aceleași ce nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
confortabilă. Sicriul părea atât de mic, ca de copil; străbunicul fusese un bărbat înalt și frumos, cel puțin așa susțineau mama și bunica, și nu putea înțelege cum de era sicriul lui atât de mic. În jurul lui erau îngrămădite mama, bunica și străbunica și, în general, femei, aproape numai femei cuprindea cadrul funebru din jurul defunctului. Pesemne erau iubitele lui, aceleași ce nu mai conteneau să vină la patul lui de moarte, pe rând, spre indignarea și stupefacția străbunicii, ce se ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
sobră și înțepată între rivalele ei, ce nu i-au dat pace o viață întreagă. Găiana, Micălăceana, Persida lui Stoia, era tot ce-și putea aminti în materie de nume din acele vremuri îndepărtate. Căci ele erau invocate mereu de bunica, apoi de mama, ca niște embleme sau onoruri câștigate în luptă, dar numele străbunicului nu și-l puteau aminti. Aceste nume îi rezonau în minte, ca și cum femeile acelea i-ar fi aparținut odată, în timp ce nu-și putea nici măcar aminti numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pot să-mi imaginez cum m-au găsit după atâta vreme, dar m-au chemat aici în fața d-voastră ca să vă fac să înțelegeți sensul acestei iubiri inexplicabile, imposibile și irevocabile a Pulcheriei pentru Maurizio. Pulcheria nu ieșea din cuvântul bunicii ei, ce era la fel de voluntară și puternică ca și mama ei, și se ruga în fiecare seară îngerului său protector după indicațiile bunicii, urmând să-și pună de fiecare dată o dorință spre a fi împlinită. Ea își împreuna mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
înțelegeți sensul acestei iubiri inexplicabile, imposibile și irevocabile a Pulcheriei pentru Maurizio. Pulcheria nu ieșea din cuvântul bunicii ei, ce era la fel de voluntară și puternică ca și mama ei, și se ruga în fiecare seară îngerului său protector după indicațiile bunicii, urmând să-și pună de fiecare dată o dorință spre a fi împlinită. Ea își împreuna mâinile ei micuțe în dreptul frunții îngropate într-un breton drept și stupid și intona aceleași versuri în fiecare seară înainte de culcare: "Înger, îngerașul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în fiecare seară înainte de culcare: "Înger, îngerașul meu, Ce mi te-a dat D-zeu, Eu sunt mic, Tu fă-mă mare" ... (Parte cu care Pulcheria nu era deloc de acord, ar fi vrut să rămână etern mică, sub oblăduirea bunicii și, eventual, a îngerului ei.) Cu toate că incanta rugăciunea cu regularitate, fără prea mare convingere, Pulcheria, în modestia ei, nu cerea niciodată nimic. Totuși, într-o zi, când era foarte supărată de duritatea și lipsa de afecțiune a mamei, ce o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
se vor opune numai formal, așa încât ar fi prea dureros pentru mine să le-o spun. Nu-mi iau la revedere. O să-i anunț doar cu o zi înainte de plecare. Mă întorc în satul meu, în casa părinților și a bunicilor. Am nevoie de o schimbare. Nu mai sunt același, pentru că am cedat o parte importantă din mine. Am făcut un pact. Așa. Ăsta trebuie să fie mersul lucrurilor. Îngerul avea dreptate! Din nou îngerul. Darea de seamă Am ajuns seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
modela singură viitorul, după propria ta viziune asupra lui. Îți faci tu însăți o predicție și ea se va întâmpla. Deci îți va trebui un instrument și cărțile sunt la îndemâna oricui. Înțelegi ce vreau să spun? Nu-i așa? Grădina bunicii. Ariciul. Tularecito. Rumpelstiltskin Când era mică, îi era frică să meargă de una singură în grădină; se temea că ar putea ieși oricând din pământ un mic spirit ca acela pe care-l văzuse într-o zi pe marginea șanțului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
grădină; se temea că ar putea ieși oricând din pământ un mic spirit ca acela pe care-l văzuse într-o zi pe marginea șanțului, pe drumul ce trecea prin mijlocul satului. De aceea intra în grădină numai însoțită de bunica, pe care îi plăcea s-o privească cum scormonea pământul cu o lopățică cu doi dinți laterali de fier și scotea rădăcinoasele cu fețele schimonosite, cu părul înfoiat și zburlit. Astăzi stătea la soare în micuța ei grădină din curte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
care îi plăcea s-o privească cum scormonea pământul cu o lopățică cu doi dinți laterali de fier și scotea rădăcinoasele cu fețele schimonosite, cu părul înfoiat și zburlit. Astăzi stătea la soare în micuța ei grădină din curte și bunica ei nu mai era cu ea, ca s-o apere de prezența acelor creaturi necunoscute, ieșite din pământ printre răsaduri. Urmărea de o vreme o apariție de un violet aprins în spatele răsadului cu leuștean. Abia se mișca, când, deodată, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
uitai la mine cu aceiași ochi umani, înfricoșători, chiar dacă înfățișarea ți s-a schimbat între timp. Pe vremea aceea nu purtai coadă de Armadillo și nici culori atât de psihedelice. Până și zâmbetul tău este același cu cel de atunci. Bunica mi-a explicat că nu puteai fi decât un arici, căci numai aricii zâmbesc atât de înfricoșător, cu zâmbet de om, când sunt surprinși, ca să fie lăsați în pace să-și reia poziția lor imbatabilă de apărare, în ghem. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
alta: un film vechi și altul nou puse cap la cap să fuzioneze, două instanțe de timp trecut și viitor ce se întâlnesc în prezent să-și desfășoare cursul. Plaja cea înaltă, în tonuri cenușii, amintește mai degrabă de copilăria bunicii decât de a mea. Oamenii purtau costume de baie de epocă cu maieuri decoltate peste pantalonii largi ce atârnau până la jumătatea femurului, femeile aveau capetele acoperite cu cele mai ciudate pălării. Umbrele cu striațiuni alb-negru parcelau toată felia de plajă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
feței; îl expir lent, ca pe un fum, gura și nările se umplu de gustul ploii, pleoapele se apleacă ușor, înlăuntrul lor. O lumină albă, de zori, dislocă întunericul și mă umple pe dinăuntru. Copilul meu doarme... dorm și eu. Bunica mea țestoasa Mă trezesc brusc în poziția în care m-am culcat: pe o parte, poziție fetală, cu genunchii ușor îndoiți. Simt pe spate o carapace uriașă de gheață, ca o transpirație rece. Dormeam adesea sub dună, cu trupul bunicii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Bunica mea țestoasa Mă trezesc brusc în poziția în care m-am culcat: pe o parte, poziție fetală, cu genunchii ușor îndoiți. Simt pe spate o carapace uriașă de gheață, ca o transpirație rece. Dormeam adesea sub dună, cu trupul bunicii în spatele meu, făcându-mi "scăunel". Așa spunea ea, pe întuneric, în apropierea somnului, singurele momente tandre. Mă închidea ca într-o carapace protectoare, cu genunchii cuibăriți în golul picioarelor mele îndoite. Cum îmi făcea "scăunelul", adormeam instantaneu ca printr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]