2,562 matches
-
cât cortegiul funerar se apropia de cimitir, cu atât inima îi zvâcnea într-un ritm alert. De pe chipul ei dispăruse culoarea, era galbenă ca pielea unei găini, iar glasul îi era slab, abia șoptit. Era moale ca o jucărie din cârpe, iar pulsul la încheieturi îi era slab. Mintea nu și-o mai putea controla. Era lipsită de putere și arăta ca o ființă nehrănită, epuizată de suferința celor șase luni de spitalizare. Buzele îi erau albe ca varul, iar ochii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Numai de nu aș muri până atunci! părea foarte tulburat, cu privirea pierdută și cu gesturi precipitate. - Ce se întâmplă cu tine? îl întrebă aproape în șoaptă. - Nici eu nu știu prea bine. Mă doare capul. Parcă aș avea o cârpă în creier care mocnește ca un foc, iar când mă doare prea tare îmi vine să strâng pe cineva de gât. Apoi șovăi să îsi mai destăinuiască gândul întreg pe mai departe tăcând. Carlina ieși din dormitor și se așeză
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mândru de tine.” Nimeni nu-i mai spusese până atunci „drum bun”. Acum o binecuvântase taică-său. În cele din urmă fusese nevoită să se reîntoarcă pe tărâmul străin, iar picioarele îi păreau goale, făcândo moale ca o păpușă de cârpă. Își îngropă fața în mâini, iar umerii i se scuturau vizibil din cauza plânsului. Toate o dureau. La fel ca toată omenirea și tatăl ei mâncase și udase mărul păcatului strămoșesc lăsat de Adam și Eva. După două luni de zile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
9 septembrie despre Bibliotecă personală. Și-i ia ca martori pe Louis Sébastien Mercier și pe Jorge Luis Borges. Bibliotecă întâmplătoare și bibliotecă ornamentala sunt exemplele inutilității luxoase. În plus, cea de a doua este „foarte îngrijita, ștearsă des cu cârpa”, necitita, dar „mândria proprietarului ei, care, pentru a o înfrumuseța, o completează cu fel de fel de brizbrizuri, ca și cum un raft plin de cărți, fără nimic adăugat, nu ar fi frumos în sine”. Inutilă este și biblioteca-conglomerat, bogată, haotică, „un
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
frumusețe și puritate: un suflet întîlnind un altul pe măsura lui... Închipuie-ți ce frumos mi-ar sta să fiu prieten cu nu știu care femeie neconsolată: bărbatul ei, un dobitoc dealtfel, s-o țină vorba lui William Gibson pe post de "cîrpă în care-și suflă nasul", iar eu să văd în ea "madona pura"... Scuzați, domnilor! Nu-mi place să fiu rezerva nimănui... Bine, Dinule, la atît se reduce dragostea pentru tine?! mă mir eu dezgustat. La "atît" se reduce în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întâmplă, nu te întoarce. Munca mea merge în ritmul ei; fac o „școală de cadre“, ceea ce este peste puterile mele, dar o fac. Familia Palada conduce totul, ne mână cu strășnicie. Uite că iarăși îmi plâng de milă, ca o cârpă. Chiar mi-e silă de mine. Să revenim la lucrurile serioase. Deci, nu te în toarce. Asta ar putea însemna o despărțire definitivă și poate chiar fără vești; va fi greu, fata mea dragă. 2) Fă-ți „croaziera albă“; de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pulovere de lână tricotate de bătrâna lui doică. Încă ușor necizelat pe la colțuri. Dar Suze îl iubește, și ăsta-i singurul lucru care contează. Ce, eu n-am iubit-o pe pisica Bagpuss de la televizor, și nu era decât o cârpă? O, Doamne, sper să nu m-apuce plânsul. Trebuie să fiu tare. — Harborough Hall, citește Luke inscripția fixată pe doi stâlpi de piatră care stau să cadă. Aici e? — Îhm... Îmi trag nasul și încerc să-mi iau un aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mișcările, inclusiv pe cele lumești, de dimineață, din toaleta de la bloc sau de la closetul fetid din fundul curții?! Trebuie să recunoaștem că pe atunci cetățenii aveau parte de „acțiune” și fără a se duce la cinematograf s-o vadă pe cârpa albă a ecranului. Cu toate că, mai mult ca sigur, locuitorii unei așezări românești unde era și o unitate militară știau numele comandantului dimpreună cu cel al majorității subordonaților, totuși În presă nu era voie să fie publicate nici ocazional. Dovadă stă
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
de fluturași ce urmau a fi Înmânați locuitorilor. Iată ce text semnase directorul Gheorghe Crăciun: „Stimate tovarășe abonat. Instalația de canalizare din locuința dv. este construită numai pentru evacuarea apelor uzate menajere, complet lipsite deci de corpuri solide ca: hîrtii, cîrpe, vată, zdrențe, pene sau fulgi, intestine de păsări sau animale, coji de legume sau fructe, cioburi de sticlă sau ceramică, obiecte metalice, oase sau alte resturi de alimente, resturi de săpun, etc. care trebuiesc depozitate numai În cutiile colectoare de
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
căpătase. * Când ajunse acasă, fiu-său Gheorghe o întrebă direct de ce taică-su are atâtea julituri pe mâini și pe picioare; − Spune-mi și mie ce-a pățit, că-l văd că se oblojește cu ciumăfaie și tot felul de cârpe. I-ai făcut matale ceva? o iscodește Gheorghe, care știa el din alte dăți că din când în când se iscă cîte o încăierare între cei doi soți, din care nu întotdeauna bărbatul ieșea învingător; − Nu i le-am făcut
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
alfabet mă refer mai departe, cu excepția cazurilor când precizez că este un altul) Îmi evocă tenta lemnului ars de intemperii, În timp ce un a franțuzesc Îmi sugerează abanos lustruit. Acest grup negru mai include g tare (cauciuc vulcanizat) și r (o cârpă murdară de funingine care e sfâșiată). N, ca făina de ovăz, l, neputincios și prostănac, precum și oglinjoara de mână cu dos de fildeș a lui o, fac parte din grupul alb. Mă derutează franțuzescul on, pe care-l văd ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de grosolan cu ele și apoi vărsam lacrimi fierbinți, Închis Într-un closet. Nu pentru că Îmi plăcea Lenski În mod deosebit. Multe lucruri mă enervau la el: vocea seacă, meticulozitatea exagerată, felul În care Își ștergea mereu ochelarii cu o cârpă specială sau Își ajusta unghiile cu un instrument special, modul lui de a vorbi, pedant de corect, și, poate mai presus de toate, excentricul lui obicei matinal de a se Îndrepta (se pare direct din pat, dar deja Încălțat și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trei sferturi, scoțându-i minunat În evidență trăsăturile delicate - bolta părului cenușiu (Încărunțise la douăzeci și ceva de ani), arcuirea pură a frunții, ochii albaștri și blânzi, grațioasa linie a cefei. Când Îl Îndemnam pe birjarul ca o păpușă de cârpă să mâne mai iute, el se apleca doar Într-o parte cu o mișcare semicirculară specială a brațului, ca pentru a face calul să creadă că va scoate imediat biciușca pe care o ținea În carâmbul cizmei de pâslă de pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tunica udă, cu capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ai rămas și plin de duh. Domnul zâmbește amar: Haz de necaz, Sihastre... zâmbește el amar. Haz de necaz... Daniil arată spre picior, cu îngrijorare: E negru: a obrintit! Mă lași să ți-l grijesc? Ștefan rânjește ridicând șomoiogul de cârpe legat cu sfoară: Îți place ciuboțica mea împărătească? Aici am Chilia pușcă ungurească! Am auzit că a mai pățit-o unu' de-i zicea Ahile... Unora, li se trage de la cap; nouă, ni s-a tras de la picioare. Ca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De Valea Albă nu mă întreabă nimeni?! O așa frumușică de "minune" am săvârșit acolo, de-o să mă cânte în letopiseți pentru o așa năzbâtie celebră! Cu drept cuvânt m-au botezat vrăjmașii: "Ucigător al neamului moldovenesc"! Se împiedică în cârpele ce-i oblojesc piciorul. Daniil, îmbufnat, bombăne ironizându-l: Alta acum! "Ucigător"... Da, mai stai locului, Măria ta! Faci vânt și-mi stingi lumânările! Poate... poate trebuia să las ifosele! Trebuia să mă plec! Să ling papucii padișahului! Un domn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în mine?!?! Ai?!?!... Știi?!?!"... Scrâșneam, înjuram, plângeam și puneam foc. Am ridicat-o din pulbere; era cârpă, nici glas nu mai avea. Am aruncat-o în căruță, peste boarfe, peste copchii, și-am dat bice! Mă ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu', numa bice dădeam... Și... și ce-am bătut caii atuncea!... Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ispita ispitelor! Numai ele sunt de vină! Niște ticăloase! Umblă cu farmece! Vă fac cu ulcica! Vă prostesc! Și voi, proștii, vă robiți unei fuste! Așa-așa! Ispită diavolească! Sărmanii de noi!... Cum să reziști! Peste poate! Robi vă suntem! Cârpă suntem la picioarele voastre tulburătoare! M-am pocăit. Mi-a dat popa canon o sută de mătănii; m-am ales cu o ruptoare. Suntem blăstămați s-avem parte d-aiastă spiță de-i zice muiere: cu voi rău; fără voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
scârbă cuprinsese țara, de-i era omului silă să mai trăiască. Și... și, domnul țării cum îngăduia atâta fărădelege?! întreabă Alexandru gâtuit de revoltă. Era doar "Domn!" Ha! Ha! Ha! hohotește sarcastic Ștefan. "Domnul țării?!"... Otreapă sub călcâiul crailor vecini, cârpă înaintea marilor boieri, "Domnul țării" nici crâcnea. Ei îl ridicau, ei îl lepădau. Era domnia boierilor hicleni. Într-un pătrar de veac, am numărat, poate, douăzeci de schimbări la domnie unii de câte două, ba chiar de câte trei ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Giovanni! se miră observându-l pe Don Batista în întuneric, cufundat într-un jilț, în fundul întunecat al paraclisului. S-a sfârșit Don Giovanni... îi pune el mâna pe umăr, iar Don Giovani, cu ochii roșii, își suflă nasul într-o cârpă. Nu s-a putut, îi spune Ștefan consolator. Du-te acasă, bătrâne... S-a sfârșit... Tăutu intră în paraclis, călcând pe vârfuri, nevăzut, neauzit, ca o fantomă... Tace. Ce... ce s-a mai întâmplat? îl întreabă Ștefan cu o voce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aur! Aur curat! Fantastic! Ce încântare! La "balurile de la Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată bucăți-bucăți, să fie dată celor mai viteji oșteni ai mei, drept obiele pentru opinci! poruncește cu un zâmbet batjocoritor. Cam puțin pentru cât am dat noi, continuă el cu amar și obidă. O, Apus-Apus, trezește-te! Ați trâmbițat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
țâțână?! Numa' tu mi-ai adus căcatu-aista pe cap! se întoarce el acuzator spre Alexa. Numa' tu! Dracu' m-a pus să mă bag în cârd cu Cârpă-n-cur, aista, îngână Alexa spăsit. Acu... acu, ce facem, ce facem cu boier Cârpă aista? se agită Isaia. Cupcici cade în genunchi, îl imploră: Nu spui! Tac mâlc! Mormânt! Jur! Pe pruncii mei! Jur!... Apăi, nu merge așa, sare și Alexa furios. Jur! Jur! Și gata! Crezi că... Măă! "Cârpă"! îl zgâlțâie Isaia. Cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce facem cu boier Cârpă aista? se agită Isaia. Cupcici cade în genunchi, îl imploră: Nu spui! Tac mâlc! Mormânt! Jur! Pe pruncii mei! Jur!... Apăi, nu merge așa, sare și Alexa furios. Jur! Jur! Și gata! Crezi că... Măă! "Cârpă"! îl zgâlțâie Isaia. Cine a semnat pâra... jalba către Înalta Poartă, de l-am turnat pe Vodă că-i "ucigaș al cinului boieresc și să vină degrabă padișahu' să ne scape de așa urgie?!" Ai ținere de minte cam scurtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Isaia. Cine a semnat pâra... jalba către Înalta Poartă, de l-am turnat pe Vodă că-i "ucigaș al cinului boieresc și să vină degrabă padișahu' să ne scape de așa urgie?!" Ai ținere de minte cam scurtă, cinstite boier Cârpă! Eu n-am... Eu n-am semnat... Am pus deștu... Eu... eu nu știu carte... De cade unu, îi trage pe toți după el, se frământă Isaia. Nea Isaio, nu suflu! Mormânt! se jură cu mâna pe inimă. E idiot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]