2,726 matches
-
și-și scoaseră pantofii cu grijă, Întinzîndu-și picioarele și trăgîndu-și fustele sub ele, ca nu cumva bărbații care ieșeau de la peruchier să-și arunce o privire În sus - apoi Își Îndoiră picioarele Îmbrăcate În ciorapii stopați la degetul mare și călcîie. Pantofii erau scîlciați, dar toată lumea Îi avea așa. Helen scoase un pachet de țigări, dar Viv Îi spuse: E rîndul meu. Nu contează. Atunci Îți rămîn datoare. Își aprinseră țigările cu același chibrit. Viv Își dădu capul pe spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Kay, Întorcînd capul și rîzÎnd, jucăuș, dar hotărîtă, ca o nimfă care scapă de un satir. Se Întoarse În baie și Închise ușa. Se auzi zgomotul apei ieșind grăbită din robinet, vibrația flăcării boilerului și, apoi, după un minut-două, sunetul călcîielor care se frecau de emailul căzii. Kay duse cafetiera lîngă focul din salon, punînd-o alături de grătar. Se Întoarse În dormitor, degajă tava, făcu patul și Împături hîrtia de Împachetat ruptă. Florile le puse În vază, pe măsuța din salon, lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
UNII! Candidată la măritiș Blondă, faină, dichisită, Costumație sumară Și e și neprihănită ...pentru-a nu știu câta oară. Asta-i situația! Când e-o ”pipiță” la mijloc, Bărbatul scapă frâiele Și-având la inimă un foc, I se aprind...călcâiele. Unei perechi , la nudiști Când stau despuiați la ghiol Mi se face ghem stomacul: Dânsul parcă-i dracul gol, Dânsa, goală, parcă-i dracul. Cumpătare Fiind cu viciul paralelă Și patimei punând cenzura, Ea soțului i-a fost fidelă (Dar
GEORGE PETRONE by GEORGE PETRONE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83929_a_85254]
-
trebui mult respectat, Nu-ți bate joc, nu-i creștinesc, Dar nici nu este de lăsat!G.L.U.P.I. Familia în impas Să-nlăture vor, handicapul, Dar cum? Venituri ioc, tămâie! Bărbatului îi arde capul, Pe ea o „arde la călcâie”. În căutarea fericirii Prinse fetele de-un dor, Au plecat din bătătură Să-și găsească viitor... Pe șoseaua de centură. Femeia Femeia e o dulce floare Imi place mult a ei alură Și luminează ca un soare... Păcat că tace
SUCCINTE NOTA?II DESPRE CULEGEREA DE FA?? by George Petrone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83944_a_85269]
-
spuneam lui Robin Cooper-Clark când ai fost plecată În - ce-a fost atunci? - vacanța de la jumătatea trimestrului? - chiar nu știu cum reușește. —Doi. —Pardon? —Doi. Toți copiii Înseamnă doi, am doi copii. Cu unul mai puțin decât are Robin. Mă Întorc pe călcâie, mă duc la biroul meu, Îmi dau jos sacoul pătat, Îl bag În fundul sertarului. Zgomot incredibil de la fereastră. Pe marginea ferestrei, porumbeii s-au hotărât să se mute Împreună. Masculul stă cu o crenguță În cioc Într-o ipostază ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
scoteau trăgându-l de rădăcini din pământul clisos de noiembrie. Au tras și au smuls și iar au tras. Într-un final, unul dintre stagiari s-a urcat pe masa de operații, m-a Încălecat și a scos-o de călcâie. A ținut-o În aer ca pe un pește proaspăt prins, o creatură a mării, o sirenă acoperită de sânge. O fetiță. În următoarele zile am tot primit buchete de flori, dar cel mai mare a fost de la Edwin Morgan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
angajeze vreodată, Kate? Nimeni. Nici măcar să schimbi nenorocita de hârtie de fax. Terminând acest avertisment cumplit, Candy se Întinde, Îmi ia mâna și o ghidează spre abdomenul ei umflat. Prin pielea Întinsă la maxim, simt Împunsătura de neconfundat a unui călcâi. E prima dată când recunoaște copilul ca pe ceva permanent, de care nu se poate scăpa după plac, și știu că pot să spun orice, numai nu ceva afectuos: —Lovește des? —Ohoho. Când sunt În cadă, poți s-o vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Bravo, așa te vreau! exclamă Julie. O să-ți revii repede și în curând nici măcar n-o să-ți mai amintești. Dar iată cum stau lucrurile cu o inimă sfâșiată: chiar atunci când te simți un picuț mai puțin dărâmată, te săgetează în călcâiul lui Ahile, acolo unde ești mai vulnerabilă, și te dărâmă mai rău decât înainte. În timp ce treceam în viteză pe Fifty-seventh Street, am zărit un panou publicitar imens înfățișând un inel uriaș cu trei diamante. Sub fotografie scria: TREI MODURI ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
puținii oameni care nu doriseră să stea de vorbă cu mine. Nu-mi răspunsese la rugămințile de a mă suna și refuzase să se Întîlnească cu mine la biroul ei de la clinică. Acum, ținîndu-se În spatele lui Hennessy, cu ochii la călcîiele lui, părea la fel de puțin doritoare să participe la serviciul funerar. Bobby Crawford, profesorul de tenis angajat de club, venea În urma ei. Purtînd un costum de mătase neagră și cravată, cu ochelari de soare pe nas, semăna cu un gangster arătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
urmă, Îi avem pe doamna Hollinger și Roger Sansom, cu fetișul lor comun pentru pantofi. Poate Sansom avea vreo iubită spanioloaică iute la mînie și Însetată de răzbunare, care n-a vrut să accepte că lui i s-au aprins călcîiele după o fermecătoare vedetă de cinema. — Asta a fost acum patruzeci de ani. Pe-atunci era o starletă supraevaluată, cu o voce stilată. Alice Hollinger asta care locuia În Estrella de Mar era mai degrabă genul mămos. — Și-n sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ridicată În chip de salut.) Am venit cu inspectorul Cabrera să văd casa. SÎnt fratele lui Frank Prentice. Voiam să stau de vorbă cu tine. Lăsă privirea În jos și se uită Îndelung la groapă, apoi se răsuci pe un călcîi și se Întoarse la poartă. O Închise În urma lui și coborî iute treptele de piatră, dispărînd apoi, adus de spate, În garaj. — Miguel...? Iritat de prezența continuă a deltaplanului, mi-am coborît privirea. Pe solul acoperit de cărbune erau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
1 Mai, indiferent de tot ce-a fost sau n-a fost... Dar n-a venit nimic. La urma urmelor, 1 Mai e doar o zi ca oricare alta... Va trece... Ce mare scofală! Și Clara se întoarse brusc pe călcâie și ieși vijelios pe ușă, coborând scările în viteză, aproape fără să atingă treptele în zbo rul ei impetuos în jos. Bobo rămase tăcut în prag, apoi își dădu cu palma peste frunte și trase cu sete un șut în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să se desprindă din îmbrățișarea tânărului în trening insuportabil de foșnitor sau să se încheie la bluza de mătase portocalie și transparentă, și își întoarse fața spre boxer, cuprinzându-i bu zele într-un sărut pătimaș. Eduard se răsuci pe călcâie, fără nici un cuvânt. Intră înapoi în camera lui și se trânti înapoi în pat. Dădu drumul la casetofo nul de pe noptieră și glasurile de la Bee Gees umplură dintr-o dată camera, liniștitor. Era mult mai bine așa. Se simțea complet pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și câtă treabă am și tocmai acum, vin și ăștia... Cât s-a foit el nehotărât, lângă motopompă, flăcăul cu jiletcă și pantalonii ca măslina nemurată a și deschis larg poarta de la intrarea în ogradă. Se întoarse, rotindu-se pe călcâie, către Vartolomei și descoperindu-și buzele vineții de pe carnasierii prelungi, a amiciție și a pașnice intenții, utiliză formula cunoscută prin partea locului: Oameni buni cer găzduire, în fapt de seară. Mașina, albă ca laptele, cu un număr de înmatriculare mâzgălit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din mijlocul căreia coboară un impunător candelabru stil Marie Louise. Domnule, binevoiți să așteptați aici. Voi informa pe mademoiselle 17 Hagiaturian de sosirea dumneavoastră, spune majordomul cu voce plată. Cu trenciul lui Marius pe braț face o întoarcere silențioasă pe călcâie dar nu apucă să plece. Pe scara splendidă din lemn masiv ce duce la etajul superior, Smaranda deja coboară, într-un jerseu de lână crem, cu fusta largă fluturând în jurul picioarelor ei lungi. Părul buclat, șaten închis, saltă pe umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
silueta înaltă și pornește în întâmpinarea lui Marius și a căpitanului Apostol. Pe chipul marcat de oboseală nu se citește nimic. Domnilor, vă rog urmați-mă. Domnul colonel vă așteaptă. Fără să le mai aștepte răspunsul, se întoarce iute pe călcâie și se îndreaptă spre o ușă păzită de un soldat. Aghiotantul ciocănește scurt, apasă pe mâner și după ce face un pas într-o parte, îi invită într-o încăpere pe care numai lipsa mobilei o face spațioasă. Două lămpi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
oră la dispoziție. Ce te face să spui asta? Întreabă Nicky cu voce curioasă Viscolul. Dar de unde știi măi Americanule că vine exact peste o oră? Ei, nici chiar așa la minut, dar pe măsură ce se apropie simt cum mă doare călcâiul. Și când începe să mă ia cu mâncărimi în talpă, atunci se gătește! Așa pățeam când eram cu oile la munte și niciodată semnele nu au înșelat. Cam la vremea sorocită de Florea, prin fantele crestelor se vede cum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Norocos băiat. Ei, în definitiv nu e vorba decât de cel mult două zile, după care sigur ai noștri vor apare. Deocamdată, băieții să nu afle despre asta. Și vezi, poate totuși Bocioagă face ceva cu stația. Se întoarce pe călcâie și străbate coridorul lung. Trece pe lângă camere cu ușile sfărâmate sau date de perete. Într-una din ele, doi militari montează o mitralieră la ferestră. Pretutindeni sunt prezente urmele luptei. Pereți ciuruiți, mozaicul zgâriat și spart, geamuri țăndări, tuburi goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ușa deschisă brusc o face să tresară violent. Domnule locotenent! Ce s-a întâmplat, Novăcene? În fața scenei neașteptate, sublocotenentul dă uimit un pas înapoi. Mă scuzați... Spune. Vin. Așteptăm ordinele dumneavoastră. Toți oamenii la posturile lor. Novăceanu se răsucește pe călcâie și iese, închizând ușa în urma lui. Pașii lui repezi bocănesc pe pardoseală, reverberându-se cu ecouri lungi. Fräulein,157 se adresează Marius infirmierei, putem sta de vorbă? Aceasta dă din cap și se îndreaptă spre ieșire. Smaranda, îți promit că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
chiar în apropierea lor și din ea coboară un căpitan voinic, într-o scurtă de piele îmblănită. "Ce dracu mai vrea și ăsta?" Hei, gașcă de eroi, cine comandă aici? Leutnant Janke. Ieșit dintr-un adăpost improvizat, locotenentul pocnește din călcâie și se prezintă. Discută un timp cu noul venit, apoi cheamă câțiva soldați să ajute la descărcarea din cabina vehiculului a mai multor cutii de diferite dimensiuni, vopsite în verde și cu vulturul nazist pe ele. Sergentul Lazăr scrutează intens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a lui Mircea cel Bătrîn? O, batjocura batjocurelor! O cinici, pentru cari totul este batjocură! [17 ianuarie 1880] ["ȘARPELE, CÎND ÎL DOARE CAPUL... "] Șarpele, când îl doare capul, ca să-și verse veninul iese la drum, unde trebuie a găsi un călcâi ca să-i strivească capul; așa și omul rău și veninos: arareori el piere prin altceva decât prin propriul său venin și prin răutatea sa dusă dincolo de orice margine. Această veche învățătură s-a mai adeverit încă o dată pentru opinia publică
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
șarpele veninos să nu să poată dezvăța nicicând de obiceiul mușcăturii, pentru că natura minunată și neînțeleasă nu i-a dat decât răutate oarbă, dinți și venin. Dar desigur nu e plăcută stare pentru acest copil pervers al naturii când un călcâi puternic îi strivește capul hidos. [18 ianuarie 1880] ["UN ARHIEREU... Un arhiereu născut la Limoges a fost cândva ales papă. Limuzinii au trimis numaidecât o deputațiune cătră Sf. Părinte sprea-i arăta bucuria acelei părți de țară pentru fericita împrejurare că
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
s-a găsit în mormântul regelui francilor, Childerich I, la Tournay. Pentru a înlesni suirea la deal, Via Appia și orice drum roman pentru armate avea trepte de piatră pentru cai, apoi călărimea romană avea la lănci un fel de călcâi, cum sunt catalicii, pentru a se urca pe cai. Grecii și romanii creșteau cai mai cu seamă pentru petrecerile publice. Se călărea și se umbla în căruți cu câte patru cai sau mînzi. La alergări s-alegeau oamenii cei mai
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
s-o luăm pe-acolo. Am răspuns: "Nu!" Dacă nu vrei, am auzit-o spunând, atunci n-ai ce mai căuta pe la mine." Chiar așa? Ce putea fi atât de important? "Nu!" am repetat. Atunci ea s-a răsucit pe călcâie, s-a uitat în jos liniștită, s-a uitat chiar la mine, dar fără să mă vadă și mi-a spus: "Singur ți-ai dat foc la valiză!" Și s-a îndepărtat. Dar nu s-a dus pe strada aceea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și îngheț... Am înțeles imediat. Când o pusesem pe scândura aia, fata se proptise cu picioarele în perete și cum alergase de colo până colo prin garaj, luase ulei pe tălpi și tălpile ei se desenaseră perfect pe zidul: cu călcâie, secul piciorului, degetele, ce mai, dom' profesor, se vedea clar ce se petrecuse acolo! Noroc că nici femeile nu-și duc simțul lor până la capăt, altfel n-am mai avea scăpare. Și ce mă întrebi pe mine ce năzbâtii face
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]