2,573 matches
-
îi privesc obrazul un timp să-i văd reacția, dar ea încă mai visează la anii studenției un zîmbet calm, de adolescentă, sub care îmi spun că se ascunde femeia rea, acea femeie care ar fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului puternic, violent la nevoie. Mă aplec peste trupul ei și-mi lipesc buzele de buzele el întredeschise. Doamna Cristina tresare, trupul ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
închid încet, împreunînd iarăși genele răsfrînte, ca de păpușă. Unde te-am mai văzut?", o întreb în gînd, săltîndu-mi puțin pieptul. Eliberat de greutate, pieptul Cristinei se umple cu aer, pe care îl expiră ca pe un oftat adînc. "Sărmană căprioară!", izbucnește în mine gîndul, în timp ce palma mea îi alintă obrazul, întorcîndu-i încet fața în sus, spre mine. N-a opus rezistență și nici n-a deschis ochii; doar colțul gurii i s-a strîns într-un surîs trist, amar. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ar trebui să renunț la meseria asta, că el nu mă mai sponsorizează. Îți închipui, a folosit cuvântul „sponsorizează!“ Îți vine să crezi? Păi, spun absentă. Îți plătește chiria. Și el a plătit pentru toate rolele alea de piele de căprioară roz pe care le-ai vrut... — OK, face Danny după o pauză. OK. Pielea de căprioară roz a fost o greșeală. Dar, Dumnezeule! Pur și simplu nu m-a slăbit o secundă. I-am spus despre rochia ta - dar el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
folosit cuvântul „sponsorizează!“ Îți vine să crezi? Păi, spun absentă. Îți plătește chiria. Și el a plătit pentru toate rolele alea de piele de căprioară roz pe care le-ai vrut... — OK, face Danny după o pauză. OK. Pielea de căprioară roz a fost o greșeală. Dar, Dumnezeule! Pur și simplu nu m-a slăbit o secundă. I-am spus despre rochia ta - dar el a sărit imediat că „Daniel, nu poți să-ți bazezi o inițiativă comercială pe un singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu piatra lunii și tabloul meu cu doi elefanți. (b) Încredințez și las moștenire mamei mele, JANE BLOOMWOOD, toate celelalte genți ale mele, rujul Chanel, toate bijuteriile mele, cuvertura mea albă de la Barneys, capotul meu gofrat, pernuțele de piele de căprioară, vaza mea de sticlă venețiană, colecția mea de linguri pentru gem și ceasul meu Tiffany.* (c) Încredințez și las moștenire tatălui meu, GRAHAM BLOOMWOOD, jocul meu de șah, CD-urile mele cu muzică clasică pe care mi le-a dăruit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vizat „Îmblânzirea” ritualului : de la sacrificarea celui mai destoinic reprezentant al comunității la jertfirea unui om considerat a fi „de rangul doi” (infirm, prizonier, străin etc.). Ulterior - trecând prin practica sacrificiilor de animale (vezi Înlocuirea pe altar a Ifigeniei cu o căprioară și a lui Isaac cu un berbec) și prin practica ofrandelor alimentare (vezi Plutarh, Numa, XV, și Ovidiu, Fastele, III, 333) -, ritualul s-a degradat. S-a ajuns la sacrificii de simulacre și la simulacre de sacrificii <endnote id="(45
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Maria. Din păcate, Karina, patroana, a avut o urgență și a trebuit să plece la Cordoba pentru două zile. Hai să facem un tur al fermei să știi ce și unde este.” Facem turul în mașină, trecem pe lângă turme de căprioare care pasc libere, apoi ajungem într-un câmp pe care se plimba grațios un păun alb, fluturându-și demonstrativ coada albă, deschisă ca un evantai, într-o poză desprinsă parcă dintr-o lume paralelă. „Paun alb, nici nu știam că
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
iar Pancho decide că acum poate acționa fără să-și păteze onoarea și dispare sus, pe acoperiș. Mergem în grădina din spatele casei și dăm de câteva țarcuri unde suntem studiate de câteva lame, doi ponei negri, mititei și sfioși, o căprioară cu ochi mari și urechi alerte și, într-un țarc noroiat, către ieșire, doi pecari murdari (bine că măcar ăștia sunt înțărcuiți!). Maria îmi spune că am timp să văd restul a doua zi, îmi arată bucătăria și dormitorul și
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
o parte gustul amar și să-ncep a mă gândi la rolul pe care trebuie să-l interpretez. Viză Consulatul Greciei Sâmbătă 15 iulie 1995 Ora 16.30 - plecare din Iași Ora 20.00 - spart parbrizul - Focșani - înnoptat la Popasul Căprioarei - două camere (26000 lei camera). Duminică 16 iulie 1995 Ora 6 - dimineața - talcioc - căutăm parbrizul (n-am găsit). Ora 8.30 - magazine - Focșani - am găsit parbriz. Ora 10.00 - sat Garoafa - montat parbriz. Ora 10.30 - plecare din Focșani spre
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Senhor Roberto era la câteva sute de metri mai sus de Consulatul General, în zona Corcovado. După ce am trecut de uriașii paznici de la poartă, am intrat în "Paradis" o oază de verdeață cu palmieri, flori, fântâni arteziene, lacuri, păuni, fazani, căprioare... cuprinsă între trei munți "proprietate personală". În mijlocul Paradisului, o "casona", un conac în stilul vechilor case de fermieri, demnă în noblețea și vârsta ei. Interiorul era încântător, primitor, cald, neapărând nicăieri bogăția și opulența, ci doar bunul-gust desăvârșit. A fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
locuitori, singurul ambasador "de carieră". Leul în toamnă Mi-i pasul tot mai leneș și mai greu și ochiul nu-l mai simt de șoim la vânătoare, mă trag pe sub umbrare mai mereu, nu mă mai cere noaptea hăitaș la căprioare. Mă-nvălui ca-ntr-o mantie în toamnă, mi-s umerii ca bronzul adormit, din tot ce-a fost nimic nu mă îndeamnă și goana peste ani m-a ostenit! SEMPER FIDELIS PATRIAE "De ce să repetăm greșelile înaintașilor, când sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cadrilată, cu gleznele lui puternice - se urca pe bicicleta „Dux“ cu șa Înaltă, pe care valetul i-o aducea la scara verandei, de parcă ar fi fost un armăsar. Examinând starea luciului ei, tata Își punea apoi mănușile din piele de căprioară și Încerca sub privirile Îngrijorate ale lui Osip, dacă pneurile erau suficient de umflate. Apoi apuca ghidonul, punea piciorul stâng pe o plăcuță metalică ieșită În afară pe partea din spate a cadrului, Împingea cu piciorul drept, de cealaltă parte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
venit! Ploaia încetase și umbrele înserării începuseră să se lase, dar în iatac era lumină, multă lumină de la lumânările arse pe jumătate, răspândite peste tot, ca în Sărbătorile Paștilor. Pe măsuța acoperită cu un ștergar alb, friptura din pulpă de căprioară se sleise și vinul adus din pivniță în carafă aburită se încălzise. Până și în cămin jăratecul începuse să se stingă, nimeni nu mai aruncase vreun vreasc, deși grămada era alături. Maria stătea pe marginea patului cu baldachin, într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dragon, lupi, urși și șerpi. Dar el spunea: «Mâine mă voi duce la vânătoare». La cererea băiatului, unchiul său (care era atunci singurul bărbat viu) îi făcu un arc cu săgeți, și a doua zi plecară amândoi la vânătoare. Vânară căprioare sus, la munte, și, până la urmă, băiatul vână un cerb. Unchiul îi arătă cum se prepară carnea. Au fiert două pulpe: una pentru unchi și alta pentru băiat. Când carnea a fost fiartă, au pus-o la răcit în tufișuri
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care le introduceam, cu un fel de artă specială, în universul nostru cotidian. În timpul unor cursuri anoste, imposibile, ne trimiteam bilețele gen: Suntem așteptați la Mary diseară, vine și Gina... urmează o noapte de vis; pentru Mary aduci "botișor de căprioară"; ea te așteaptă NUDĂ". Bineînțeles, nu ne aștepta nici o Mary îmbrăcată sau "nudă", Gina nu figura decât fictiv pe schema noastră, singurul adevăr era "botișorul de căprioară" care în jargonul special însemna pur și simplu o castană proaspăt căzută pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vine și Gina... urmează o noapte de vis; pentru Mary aduci "botișor de căprioară"; ea te așteaptă NUDĂ". Bineînțeles, nu ne aștepta nici o Mary îmbrăcată sau "nudă", Gina nu figura decât fictiv pe schema noastră, singurul adevăr era "botișorul de căprioară" care în jargonul special însemna pur și simplu o castană proaspăt căzută pe trotuar, dezghiocată și catifelată, purtată în buzunar pentru "orice ocazie". Avusesem succes enorm cu această găselniță sau metaforă, nu știu cum să-i spun, dar câte o fată se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mâncăm drept „delicatese”, deși, slavă Domnului, avem numeroase alte surse de hrană. Nu sunt găini de curte sau de combinat avicol, ci cocoși de munte, nu sunt porci de crescătorie, ci porci mistreți, nu sunt oile noastre de stână, ci căprioare. Cele dintâi, crescute prin grija noastră sunt animale de „hrană”. Oamenii sunt în general ființe omnivore și își iartă păcatul de a ucide ca să mănânce, după cum ni se iartă uciderea din autoapărare, dacă oamenii sau animalele ne invadează teritoriul și
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
despre comunicarea empatică între om și oaie, despre marea familie ecologică, „românul, frate bun cu codrul” (frate pe care l-am masacrat nemilos, de altfel) sau de copii și adulți, deopotrivă cu inima frântă de finalul poeziei lui Labiș, „Moartea căprioarei”: „Mănânc și plâng. Mănânc!”. Desigur, este greu să ne imaginăm încă o mișcare ecologistă serioasă care să militeze împotriva speciismului (șovinismului de specie) într-o lume în care drepturile minoritarilor (oameni, semeni) sunt încă atât de greu digerate. La noi
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
periodic și contextual la metamorfozele totalitarismelor și cu atât mai mult la dimensiunea lor de gen. * În vara lui 1991 am mers prima oară în SUA. O săptămână am trăit într-o pădure plină de cedri, de maici și de căprioare, cu un program de 12 ore pe zi, la un seminar de filosofie. Aveam 36 de ani și veneam dintr-o Românie care de-abia de un an și jumătate se scuturase de coșmarul unei lumi în care trebuia să
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
la femei, o fată se înecase în râul în ale cărui unde, de la fund, țâșneau săgeți argintii de pești; scufundat într-o știoalnă, copilul îi privea cu ochi deschiși sub apă. Tot el își însoțea părintele care, având pușcă, bracona căprioare pe pârâul de deasupra școlii. Într-o vreme de foamete și război și împovărată cu trei copii, în satul sărac unde merindea trebuia adusă de la șes pe bani grei, familia Labiș nu avea cum să nu fie receptivă la ideile
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
urmat de invitația de a se prezenta la cursuri. Un pas în timp mic dar, până la gestul cu care își arunca pe masa unei comisii carnetul UTM, enorm. Labiș a fost primul disident al poeziei române. Un Panait Istrati. MOARTEA CĂPRIOAREI Pentru literatura noastră luna decembrie pare sortită să rămână luna unei fericite și totodată triste pomeniri: pe două decembrie s-a născut Nicolae Labiș, poetul celei mai zbuciumate generații de după război; la 22 decembrie poezia lui s-a frânt, nu
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de rubin, Ciugulind prin țărână, Vor găsi poate Urmele poetului Nicolae Labiș Care va rămâne o amintire frumoasă...” Oarecum uimit, la Fălticeni, profesorul Aurel Stino a fost primul care a descoperit că, în limba lui Victor Hugo, numele poetului înseamnă „căprioară”. Întradevăr, așa cum va remarca mai târziu Geo Bogza, băiatul semăna cu un ied. Tot profesorul Stino a mai constatat coincidența dintre numele tatălui, Eugen Labiș, și cel al dramaturgului Eugène Labiche. Cu siguranță autohton (un Labeș: unii dintre colegi îl
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
Eugen Labiș, și cel al dramaturgului Eugène Labiche. Cu siguranță autohton (un Labeș: unii dintre colegi îl alintau pe micul coleg cu porecla „Lăbosu”), Nicolae Labiș s-a gândit el însuși la un simbol. De aici titlul binecunoscutului poem „Moartea căprioarei”. Locul în poezia română Dacă ne gândim că unii poeți devin șefi de școală în timp ce alții rămân izolați, Labiș face parte din prima categorie. Un Goga, un Adrian Păunescu, tribuni cu mare impact emoțional la public, nu au cunoscut și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de nea Și vreau să treacă Liniștea mea.” Nicolae Labiș deschide o eră pe care n-a ilustrat-o el însuși, ci alt mare poet, Nichita Stănescu. SCANDALUL LABIȘ Primesc de la L.R., redactor la cotidianul care mi-a publicat „Moartea căprioarei”, un xerox după două articole pe care le transcriu aici: „Scandal în lumea literară: cunoscuți scriitori și redactori sunt acuzați de complicitate în asasinarea poetului Nicolae Labiș După 40 de ani de la moartea marelui poet Nicolae Labiș, un eveniment editorial
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
și misterului care înconjoară moartea celui care a fost ucis de „pasărea cu clonț de rubin”. Împreună cu dărâmătorul de idoli, poetul Cezar Ivănescu, ea depune mărturie în volumul „Timpul Asasinilor” și pune în cu totul altă lumină personalitatea autorului „Morții Căprioarei”. În volum se îmbină armonios violența verbală a lui „Don Cezare” și mărturia fermă dar plină de căldură a Stelei Covaci. Colegi de generație din 1956, morți sau vii, sunt acuzați de complicitate la moartea lui Nicolae Labiș. Autorii, împreună cu
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]