KorAP: Find »[drukola/base=calma & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...114 >

2,850 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

lor. - Mereu se poartă așa după ce termină un caz, îi spuse asistentul lui Sellitto. Ai vreun jaf complicat sau vreun asasinat pentru el? Ceva care să reușească într-adevăr să îl calmeze? - Nu am nevoie de ceva care să mă calmeze, se rățoi Rhyme după ce ajutorul dispăruse. Vreau ca oamneii să fie atenți cu pereții! Sellitto spuse: - Salut, Linc. Trebuie să vorbim. Criminalistul observă tonul pe care fuseseră rostite cuvintele și îl privi pe Sellitto în ochi. Lucrau împreună de câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
naiba, la naiba, la naiba... Își mușcă buza pe interior. Închizând dosarul, Marlow o privi cu un aer patern, care o liniști; i se părea că pedeapsa care îi fusese aleasă era atât de severă, încât era nevoie să fie calmată cu tandreți paternale. - Pe oameni ca Ramos, agent... nu ai cum să îi înfrângi. Nu la ei acasă. Ai câștigat bătălia, punându-i cătușele la locul faptei. Dar el a câștigat războiul. Oamenii ca el câștigă întotdeauna - Adică oamenii proști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

cât de puternic își va face simțită prezența după căderea întunericului. M-am întors rapid, simțind cum vechea panică îmi face stomacul să se strângă, am privit înapoi spre drumul pe care venisem și-am respirat adânc, încercând să mă calmez suficient cât să merg mai departe. Eram în fața oficiului poștal și, ca de obicei, la intrarea de lângă mine era o îngrămădeală patetică de siluete înfofolite. Bieții de ei: aseară, mai mult decât oricând, arătau ca niște maldăre de haine aruncate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
fată de la casa de marcat de la supermarket“. S-o ia naiba. După ce a plecat am deschis bineînțeles sertarul și am luat vreo optsprezece dintr-un foc. Nu m-au ajutat mult, dar mi-a dat ceva de făcut cât mă calmam înainte să dau ochii cu Sally. Când am coborât în cele din urmă și am găsit-o în bucătărie, nu știam ce să-i spun. S-a uitat la mine și mă simțeam ca și cum m-aș fi uitat eu la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
lucruri de genul ăsta. Înainte de ziua teribilă în care Sally mi-a zis că Moș Crăciun nu e adevărat, mă entuziasmam atât de tare în Ajunul Crăciunului, că mama trebuia să-mi facă o baie rece ca să-ncerce să mă calmeze: nu sunt sigur că s-a mai ridicat ceva la un asemenea nivel de apogeu al plăcerii deosebite - nici măcar sexul. Sentimentul pe care-l aveam când îmi întindeam dimineața devreme degetele de la picioare la capul patului și simțeam foșnind greutatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
cei foarte puțini din ultimul meu an de școală care n-a avut măcar una sau două relații vitrege. O chestie extrem de pre-anii ’70, cred eu. Și totuși, lucrurile astea nu sunt niciodată cum par din afară. Odată ce m-am calmat după ce se-ntâmplase, cred că-mi imaginam c-aș putea fi victima frumoasă, greu încercată a unui cămin distrus, care avea să se aleagă cu paloarea aceea adorabilă a Winonei Ryder și aerul de suferință nobilă. Prietenii mei ziceau că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
mi s-a părut că toți în afară de mine puteau să se ducă naibii unde voiau și când voiau fără să se gândească de două ori la câtă suferință provoacă. Bietul de Benbo suna așa stins și supus că m-am calmat repede și m-am trezit că joc iar rolul surorii mai mari și iubitoare. A încercat să-mi explice- ceva cum că „încerca să scape din propriu-i cap“-, dar sunt sigură că de fapt era din cauza plecării lui tata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
răsfățat excesiv și nu ne-am comportat cum ar fi trebuit, iar eu sunt primul pe care-l cuprinde spiritul petrecerii în momentele potrivite și-mi dau un pic drumul. Uneori munca mea este extrem de stresantă și trebuie să mă calmez și să ies în oraș din când în când. Îmi place să beau un pahar la fel de mult ca oricui și în plus acum sunt pasionat un pic de salsa: e grozavă ca să te descarci. Nu, nu cred că sunt absurd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
în cele din urmă. Ben, iubitule, dragule, de ce, pentru numele lui Dumnezeu? — Mă gândeam doar - oh, mamă, mamă! a spus, aplecându-și capul la pieptul meu, iar umerii începură să i se cutremure. L-am legănat ușor până s-a calmat din nou și am putut să-i șterg ochii și o parte din sângele de pe față cu mâneca mea. M-am gândit doar, a continuat el, că aș putea să ajut, să schimb situația... dacă... nu... nu-i bine... nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
să îmi stăpânesc furia proaspăt descoperită, altfel eram în pericol să dau pe dinafară. Nu mi-a trecut prin cap să mă întreb unde aveam să stau; atâta vreme cât reușeam să găsesc vreun colțișor liniștit pentru mine, unde să mă pot calma și complace în explorarea rece și tăcută a urii mele proaspăt descoperite, îmi era de-ajuns. Se dovedi a fi mai ușor de zis decât de făcut: nu aveam nici un ban și nici o posibilitate de a face rost. Eram deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

prietenul meu? Tipa cu accent a oftat, după care a început să vorbească cu resemnare. — Annie, ți-am spus că-mi pare rău. N-aș fi făcut niciodată așa ceva dacă aș fi știut că e prietenul tău. Asta n-a calmat-o deloc pe cea care țipa. Cum adică n-ai știut? Suntem împreună de luni de zile! — N-am știut fiindcă aseară pe mine m-a acostat, cu mine a flirtat, mie mi-a oferit de băut și pe mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
numărul de interior al șefului ei. Leigh tocmai se hotărâse să nu-i răspundă, când auzi vocea secretarei lui strigând: — Henry pe linia unu. Spune că e urgent. Întotdeauna spune că e urgent, bombăni Leigh. Respiră adânc pentru a se calma și ridică receptorul. — Henry! Suni ca să te scuzi că n-ai fost la ședința de vânzări? glumi ea. De data asta sunt dispusă să te iert, dar să nu se mai întâmple. Ha-ha, crăp de ciudă, pe cuvânt, spuse el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
așa un talent de a intui cele mai nepotrivite momente ca să-i ceară ceva. Era ciudat și ea se întrebă, pentru a n-șpe mia oară, dacă nu cumva îi pusese microfoane secrete în birou. Inspiră încă o dată să se calmeze și se uită la ceas. Avea programarea peste un sfert de oră, iar salonul era la zece minute de mers pe jos. — Vin imediat, spuse ea cu o veselie cât să doboare un sequoia. Străbătu în grabă birourile și holurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Lucy! Apasă aici să vezi fotografii cu Briana și Duncan în Aventura din Mexic.” Aventura din Mexic? Haidade! Doar stau întinși pe o nenorocită de plajă nu urcă pe Kilimanjaro. Respirând încă o dată adânc, ceea ce nu reuși deloc s-o calmeze, Emmy a apăsat. Înainte ca ecranul să intre în modul slide show, Emmy văzu că erau zeci, poate chiar sute de fotografii. Știa că e o idee foarte proastă, că era o tâmpenie din punct de vedere intelectual și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Adriana nu putea să-i explice că frumosul ei apartament era de fapt apartamentul lor, lucru pe care mai mult ca sigur l-ar fi aflat dacă ar fi stat sub același acoperiș. Nu, asta era inacceptabil. Hotărâtă să se calmeze de dragul tenului ei, Adriana s-a așezat la măsuța de toaletă și, cu ajutorul unei pensule groase, a aplicat niște pudră bronzantă pe obraji și pe frunte. Și-a conturat cu grijă buzele cu un creion de culoare deschisă, apoi a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
că nu ai de gând să spui cuiva ceva dureros numai ca să te descarci pe tine. Adică, dacă nu-ți ajută cu nimic să știi, mai bine să nu afli? Leigh își impuse să-și descleșteze pumnii și să se calmeze. Nu vroia fie atât de supărată pe Emmy, dar îi venea tot mai greu să se ascundă. Firește că se gândise la toate și că lucrurile erau cu mult mai complicate decât bănuia Emmy. De bună seamă că Leigh nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
puțină atenție? se gândi Adriana. — Cum? — De ce? — E vorba de Toby? — Te muți la el? — Părinții tăi știu? E definitivă treaba? — Vă căsătoriți? Era absolut delicios, mai mult chiar decât sperase ea. Oftă demonstrativ. — Bine, bine, vă povestesc tot. Dar calmați-vă. Cu asta vroia de fapt să spună Continuați să mă chestionați, îmi place la nebunie! Din fericire, prietenele i-au făcut pe plac și Adriana era încântată de curiozitatea lor până când a ajuns să rostească acele cuvinte pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
bar. — La ce te-ai gândit când ai adus-o aici? s-a pomenit Leigh întrebând, de parcă mintea ei nu mai era în stare să controleze ce spune. A luat trei pastile de gumă Nicorette și a așteptat să se calmeze. Nu, nu-mi răspunde. Nu-mi pasă la ce te-ai gândit. Eu vreau să plec. A început să-și strângă lucrurile, dar Jesse a oprit-o punându-i mâna pe braț. — Are douăzeci și trei de ani și e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335

Chapei niciodată. Înainte de război, un băiețel englez ar fi fost ucis În cîteva minute doar pentru pantofii lui. Acum era În siguranță, păzit de soldații japonezi - rîse atît de tare de gîndul ăsta, Încît olandeza Întinse o mînă ca să-l calmeze. Dar Jim se bucura de aerul fetid, de mirosul fecalelor omenești din vasele deschise de scurgere, folosite pentru fertilizare, și care semnalau apropierea satului. Nici măcar ostilitatea șoferului nu-l mai Îngrijora. De cîte ori se opreau la un punct de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
vîrsta lui Îndrăzneau să-l atingă pe Jim, iar În ultimul an, de cînd rațiile lipsiseră, chiar și bărbații care ar fi Îndrăznit s-o facă erau puțini. În plus, dacă răspundea și-l lovea pe Kimura, era mort. Se calmă, calculînd care era cel mai bun moment să se ridice În picioare și să se predea. Se va Înclina În fața lui Kimura, nu va arăta nici o emoție și va spera că sutele de ore pe care le petrecuse stînd În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
ar fi salvat. Bătu cu degetele pe masă, imitînd modul În care cîntase la pianul cel alb din casa goală de pe Amherst Avenue. — Da... Doctorul Ransome se Întinse și apăsă cu blîndețe mîinile lui Jim pe masă, Încercînd să-l calmeze. Scufundă un nou pătrat de pînză În ceara din tavă. — Poate o să lăsăm trigonometria și o să Încercăm puțină algebră. Vrem ca războiul să se termine, Jim. — Bineînțeles, doctore Ransome. — Tu vrei ca războiul să se termine, Jim? Doctorul Ransome părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
terminat, nu-i așa? — Așa-i. Pentru tine nu prea curînd, Jim. Spune-mi, i-ai văzut vreodată la Shanghai pe Șoferii Diavolului? Sigur că da, Basie! I-am văzut trecînd printr-un zid de flăcări! — Bine. Atunci, să ne calmăm și să ne vedem de treburile noastre. Timp de o oră, Jim fu ocupat cu sarcinile pe care i le dădu Basie. Mai Întîi, trebuia să aducă apă din bazinul din spatele casei paznicilor. După ce aduse găleata Înapoi la Blocul E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
omoare, domnule Maxted... — Bineînțeles că nu, Jim. Domnule Maxted, nu au nevoie, pentru că... — Jim! Domnul Maxted Îl Înghionti pe Jim, apoi apăsă capul băiatului la pieptul lui costeliv. — Amintește-ți că ești englez. Circumspect, Jim Încetă să mai zîmbească. Se calmă, apoi Își trase umerii din strînsoarea domnului Maxted. Momentul de veselie trecuse, dar Înțelegerea adevăratei lor situații și sentimentul de a se fi Înstrăinat de sine, rămaseră. Îngrijorat pentru domnul Maxted, care lăsa să picure o flegmă uleioasă pe pămînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
sus la barăcile și blocurile de dormitoare rămase goale. Ferestrele atîrnau deschise În soare, de parcă locuitorii ar fi fugit la apropierea lui. Menționarea raidului de la Nagasaki și confuzia lui În legătură cu prada care Îl aștepta pe Price la stadionul Nantao Îl calmaseră pe acest fost ofițer În poliția din Nanking. Timp de o oră, Jim Îi ajutase pe bărbați să despacheteze containerele parașutate, iar Price nu obiectase cînd Tulloch Îi dăduse tînărului lor recrut un baton de ciocolată americană. Imagini ale foamei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
fațada stadionului, de parcă albeața ei răpciugoasă era o provocare la adresa pielii lui palide. Jim evită țeava puștii Îndreptată spre capul lui. — Erau bufete și dulapuri. — Dulapuri? se băgă Tulloch Între ei. Locotenente, asta ar putea fi ceva. — Bine... Price se calmă singur. Atinse arsurile de țigară de pe pieptul său, Într-un cod secret al durerii și amintirii. Ți-am spus că băiatul a stat cu ochii-n patru. Cei doi bărbați traversară drumul și intrară În parcare. Price se aplecă peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]