14,490 matches
-
foarte încet. Una câte una, verificară bucățile de piatră de pe pereții puțului, le proptiră mai bine cu lovituri de ciocan, însă amintirea accidentului ce costase deja o viață îi obligă să lucreze cu aceeași grijă ca și cum ar fi construit un castel din cărți de joc, ce amenința să se dărâme în orice moment. Ajunseră la adâncimea de treizeci de metri, unde rădăcina cea mai groasă a palmierului cel mare începea s-o ia spre miazăzi. De ce oare? Se sfătuiră în jurul focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
deodată nu te alegi cu niciunul“ sau „nici cal, nici măgar“. Ori de cîte ori mă las prinsă În meandrele unui vers Încercând să-i descui capcanele, mă trezește acea atît de terestră Înțelepciune populară care strivește nepăsătoare micul meu castel de nisip cu talpa ei lată... mofturi, fetițo, mofturi! Viața e ceea ce apuci, ceea ce calci, ceea ce muști, ceea ce scuipi, viața e În mîinile și picioarele tale, În dinții și-n burta ta - restul e vînare de vînt! Cum să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
spus. Ținem legătura. Mi-a întins mâna când și-a luat la revedere. Era cea fără verighetă. Nu i-am luat în considerare gestul. 9tc "9" Apa strălucea pe străzile negre. Turnurile ascuțite ale clădirii McCott Shaw dădeau impresia unui castel de vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vrăjitoare, pe ale cărui ferestre întunecate cădea ploaia, alunecând în jos pe arcele gotice de deasupra ușii. Un taxi a apărut după colț. Luminița portocalie cu „liber“ era stinsă, dar nu avea nici un pasager în spate. A parcat exact în fața castelului în roz și negru. Șoferul aștepta cu motorul aprins. Am răsucit cheia în contact fără să aprind farurile. Ploaia cădea sacadat pe parbriz. Ușile din sticlă neagră s-au deschis și Laura Archer a ieșit înfășurată într-o haină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Cum altfel s-ar fi putut întâmpla? 14tc "14" Bănuisem că Laura Archer va pleca dis-dedimineață de acasă și avusesem dreptate. La șapte și jumătate ieșise din căsuța ei curată, urcase în taxiul care o aștepta și fusese dusă la castelul de marmură roz unde lucra. Laurei Archer îi plăceau taxiurile. Din fericire mă oprisem înainte să-mi cumpăr un pateu cu brânză și un espresso, așa că eram bine înarmată ca să o aștept în fața castelului roz să iasă din nou. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o aștepta și fusese dusă la castelul de marmură roz unde lucra. Laurei Archer îi plăceau taxiurile. Din fericire mă oprisem înainte să-mi cumpăr un pateu cu brânză și un espresso, așa că eram bine înarmată ca să o aștept în fața castelului roz să iasă din nou. Mă hotărâsem să stau acolo să o aștept fără termen limită. Nu știam ce altceva să fac. Până nu aveam scrisorile nu puteam să fac presiuni asupra ei ca să o determin să îmi spună ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
al său, signor Fumo. În timpul plăcutei călătorii am ascultat încântați istoriile pe care Franco le povestea despre bătrânul său prieten. În tinerețea lui, acest fabulos signor Fumo era faimos în toată Italia și chiar în străinătate. Fusese un „vânzător de castele“. Mai exact, vânzător de castele de aer. „Castelele“ poate existaseră în realitate, odată în trecut, dar în timpul nostru ele hălăduiau numai în mintea lui signor Fumo. - Dar cine cumpăra acele „castele“? am întrebat eu. - Tot felul de oameni cu bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
plăcutei călătorii am ascultat încântați istoriile pe care Franco le povestea despre bătrânul său prieten. În tinerețea lui, acest fabulos signor Fumo era faimos în toată Italia și chiar în străinătate. Fusese un „vânzător de castele“. Mai exact, vânzător de castele de aer. „Castelele“ poate existaseră în realitate, odată în trecut, dar în timpul nostru ele hălăduiau numai în mintea lui signor Fumo. - Dar cine cumpăra acele „castele“? am întrebat eu. - Tot felul de oameni cu bani: americani, nemți și alții ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ascultat încântați istoriile pe care Franco le povestea despre bătrânul său prieten. În tinerețea lui, acest fabulos signor Fumo era faimos în toată Italia și chiar în străinătate. Fusese un „vânzător de castele“. Mai exact, vânzător de castele de aer. „Castelele“ poate existaseră în realitate, odată în trecut, dar în timpul nostru ele hălăduiau numai în mintea lui signor Fumo. - Dar cine cumpăra acele „castele“? am întrebat eu. - Tot felul de oameni cu bani: americani, nemți și alții ca ei, cuprinși deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Italia și chiar în străinătate. Fusese un „vânzător de castele“. Mai exact, vânzător de castele de aer. „Castelele“ poate existaseră în realitate, odată în trecut, dar în timpul nostru ele hălăduiau numai în mintea lui signor Fumo. - Dar cine cumpăra acele „castele“? am întrebat eu. - Tot felul de oameni cu bani: americani, nemți și alții ca ei, cuprinși deodată de febra fantasticului, a irealității, a spus Franco, conducând cu mână sigură mașina lui modernă. Cumpărau părți din locuințe vechi, transportându-le peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vechi, transportându-le peste ocean, pentru ei nu era nici o problemă, tehnica era și ea un fel de fantasmă care funcționa bine în realitate. Toate astea trebuiau numai montate după desenele minuțioase ale lui signor Fumo. Uneori aceste părți de „castele“ erau fabricate cu multă trudă în atelierele noastre. Era o muncă de gigant să reproduci arta rafinată a Evului Mediu sau a Renașterii. Călătoria până la Castellana a fost nu numai amuzantă, ci și plină de învățăminte: totul era posibil, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
acelei părți a Italiei, bogată în miresme greu de identificat. Când ne-am apropiat de casa lui signor Fumo au început să plutească fulgi albi în toate părțile, ca funigeii. Franco ne povestise deja că prietenul său, fostul vânzător de castele de aer, avea acum o fermă de găini, ocupându-se cu plăcere de vânzarea de pene și ouă. N-a trebuit să așteptăm prea mult înainte de a vedea cu ochii noștri acea faimoasă fermă de găini - căci signor Fumo fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
isterie generală, făcând-o să trepideze. Numai că, evident, se întâmplă ceva ce nu era bine. Naybet călcă pedala tobei mari, formată din multă piele de porc și catifea, ce acoperea cala unui vapor. Începu astfel să cadă tot, nori, castele din cărți de joc, personaje mitice, munți, creste, valuri, drept care gagiul fu implorat să înceteze. Lucru care poate s-ar fi și întâmplat dacă Naybet n-ar fi trebuit, vădit, să țină ritmul în continuare. Intrară apoi pe rând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cartiere, decît În ziarele de dimineață. Vreme de mai multe luni le scrisese În fiecare săptămînă. La Început o făcea din biroul de pe strada Diputación, apoi fără adresa expeditorului și, În cele din urmă, pe furiș, dintr-o celulă din castelul Montjuïc, unde, ca pe mulți alții, nimeni nu l-a văzut intrînd și de unde n-a mai ieșit niciodată. Mama Clarei citea scrisorile cu voce tare, ascunzîndu-și neîndemînatic plînsul și sărind peste paragrafele pe care fiica lor le intuia fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un individ care să cerceteze ce se alesese de tata. După mai multe luni de investigații, tot ceea ce a izbutit să recupereze investigatorul a fost un ceas de mînă spart și numele bărbatului care Îl ucisese pe tata În șanțurile castelului Montjuïc. Se numea Fumero, Javier Fumero. Ni s-a spus că acest individ, și nu era singurul, Începuse ca pistolar În slujba FAI-ului și flirtase cu anarhiștii, comuniștii și fasciștii, Înșelîndu-i pe toți, vînzîndu-și serviciile cui oferea mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
otrăvită de ură, etalînd uniformă sau gabardină, că ar sta la coadă la cinematograf, că ar rîde prin baruri ori că dimineața ar lua copiii la plimbare prin parcul Ciudadela, iar seara ar face pe cineva să dispară printre dărîmăturile castelului Montjuïc ori Într-o groapă comună, fără nume și fără ceremonial, refuza să-mi intre În cap. Tot sucind acest gînd, mi s-a năzărit că, poate, universul acela de mucava pe care eu Îl luam drept bun nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Îmbătrînea el prematur sau dacă nu cumva eu creșteam prea repede. Am hotărît să schimb subiectul, și singurul pe care l-am putut găsi era acela care mă ardea pe dinăuntru. — E adevărat că, În război, oamenii erau duși la castelul Montjuïc și după aceea nu mai erau văzuți? Tata goli ligura de supă fără a se tulbura și mă privi pe Îndelete, zîmbetul scurt alunecîndu-i pe buze. Cine ți-a zis asta? Barceló? — Nu. Tomás Aguilar, care uneori spune povești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că am greșit cînd i-am dat ascultare. Nu știu. — E totuna, tăticule... — Nu, nu-i totuna, Daniel. Nimic nu mai e la fel după un război. Și da, e adevărat că au existat mulți oameni care au intrat În castel și n-au mai ieșit niciodată. Privirile noastre se Întîlniră o clipă. La scurt timp, tata s-a ridicat și s-a refugiat În camera lui, rănit de tăcere. Am strîns farfuriile și le-am depozitat În micul spălător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și, mai ales, pe nemesis-ul său, un inspector pe nume Fumero, cu care, se pare, avea un lung palmares de conflicte. — Fumero? am Întrebat eu, amintindu-mi că așa se numea soldatul care-l ucisese pe tatăl Clarei Barceló În castelul Montjuïc, la Începutul războiului. Omulețul a Încuviințat, palid și Îngrozit. Se vedea că era Înfometat, murdar și puțea a luni Întregi de viață În stradă. Sărmanul nici nu avea idee Încotro Îl duceam, și am remarcat În privirea lui o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
eu. Fiindcă n-am mărunți. — Cum doriți. Dar așteptați pînă la stația următoare, că eu nu vreau accidente. Tramvaiul urca aproape În ritmul unei plimbări, mîngîind umbra șirului de arbori și iscodind peste zidurile și grădinile unor locuințe asemenea unor castele, pe care eu mi le Închipuiam populate cu statui, fîntîni, grajduri și capele secrete. M-am aciuat pe o latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc“ decupîndu-se printre copaci. Apropiindu-se de colțul de la Román
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
s-au dus acasă. Ceea ce bomba nu reușise să facă, a făcut manifestația pașnică. Neliniștiți, speriați, votanții infailibili ai partidelor de dreapta și de centru, p.d.d. și p.d.c., își reuniră respectivele lor consilii de familie și hotărâră, fiecare în castelul său, dar unanimi în deliberare, să părăsească orașul. Considerau că situația creată, o nouă bombă care mâine ar putea exploda împotriva lor, iar străzile luate cu asalt de vulg fără să fie pedepsit, ar trebui să determine guvernul să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior Îi străbate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie să se uite și dânsul, iar apoi Își duse mâna la gură, cu un sughiț. - Dar sunt... - Sunt morți. Cum au spus oamenii dumitale. Zeci de vâslași, aliniați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pietrele de lest fuseseră Îndepărtate, transformând galera Într-o mare cochilie goală. Părea că singura grijă a comandantului fusese aceea de a reduce la maximum pescajul, pentru a putea urca pe râu. Își Îndreptă privirea spre careul de la pupa, sub castel. Ușa de la cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o viziune interioară. - Au trecut mai mult de cincizeci de ierni... Toată viața mea. Se aplecă din nou peste hârtie, concentrându-și ce-i mai rămăsese din vedere asupra desenelor. - Da, l-am văzut eu pe Guido Bigarelli trasând planurile castelului, pentru a Îndeplini porunca Împăratului. Dante Începea să Înțeleagă. - E unul din castelele lui Frederic? Una din fortărețele cu care Împăratul Își marca hotarele Împărăției? - Nu, nu la hotare, ci În Capitanata, În centrul provinciei, pe o Înălțime de unde, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]