2,486 matches
-
vehicul electoral, se poate conta pe PUR. Mai ales că opoziția este încă în degringoladă. Replierea lui Vadim Tudor în planul doi a lăsat PPRM-ul mut, iar surprinzătoarea sa înveșmântare în culorile populare îl face să semene cu o cioară vopsită. Culoarul popular rămâne în continuare liber și sunt semne că PD-ul ar fi tentat să se angajeze pe acest drum. Cât privește PSD-ul, acesta traversează o perioadă de reașezare a raporturilor de putere în interior, după pensionarea
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
nevoie de timp. Opțiunea Alianței D.A. (PNL-PD) este să câștige acest timp din aproape în aproape și nu printr-o lovitură de forță, cum ar fi declanșarea de alegeri anticipate. Deja am început să ne declarăm tablourile și cadourile... NIȘTE CIORI VOPSITE-N ROȘU Pe cine mai interesează angoasele unui om sfârșit? Iliescu le-a bătut obrazul noilor lideri PSD. Hai să zicem chiar că i-a plesnit. Sau că i-a împroșcat în față: ciocoi, aroganți, oportuniști, corupți. Veți spune
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
în săraci, cinstiți și ceilalți, atunci măcar s-o țină așa. Să delegitimeze PSD-ul din interior. De câte ori noua gardă își va aroga dreptul să vorbească în numele milioanelor de amărâți, bătrânul socialist să-i întrebe senin: cine sunteți voi? Niști ciori vopsite-n roșu... DOI EROI AI TIMPULUI NOSTRU: NICOLAU ȘI ȘEULEANU Defensiva PSD s-a repliat pe aliniamentul Nicolau-Șeuleanu. Linia frontului antireformă pleacă, de la redutele din administrație, la baricada ridicată împotriva schimbărilor din Justiție, și mai ales a oamenilor implantați
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
zac în această bucătărie am fost vizitat de cel puțin douăzeci de specii de păsări. Ciudat este faptul că porumbeii s-au declarat de la bun început stăpîni pe locuința mea și i-au triat cu grijă întotdeauna pe ceilalți vizitatori. Ciorile și corbii, de exemplu, n-au fost lăsați să intre. în schimb au primit această permisiune specială vrăbiile (dar nu mai multe de cinci sau șase în același timp), cîteva rîndunici, cîteva gaițe, grauri și coțofene, precum și cîțiva cuci și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
lui H.B.D.). (Gabacho are, printre altele, la fel ca despectivul franchute, sensul de „franțuz“ (n. tr.). Numele de familie al fratelui de lapte, Paniego, trimite la pan „pâine“ + y „și“ + agua „apă“. Traducerea În limba spaniolă a numelui lui Corneille, „cioară“, dar În forma masculină „cioroi“. * Văd În dicționar că un montante este un espadón (nota lui H.B.D.) Cât privește un espadón, acesta este o „spadă foarte mare care În general se mânuia cu ambele mâini“ (n.tr.). Ați observat, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de acolo a luat o căruță, de trăsură nu putea fi vorba, iar mașinile nu se depărtau de la șosea, către un loc aflat la vreo douăzeci și cinci de kilometri în inima unui ținut uscat, acoperit de pelin, peste care zburau alene ciori negre și vinete. De la Lică Făinaru, așa îl chema pe ziaristul spînatec, bețiv serios, deși n-ai fi crezut, a depășit cu el destul de binișor fondul de reprezentare ce-i fusese alocat pentru întreaga misie, așa încît și-a vîrît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dat trei la teză? Iordache se mai numea și Vladimir Streinu. Publicase poezii și făcea și critică literară prin reviste. Am râs când am auzit că îl cheamă Iordache, dar iscălește altfel. De ce? Pe Racine îl chema Rădăcină, pe Corneille Cioară, La Fontaine Fântână, Boileau Beapă. Nume frumoase. Iordache ce cusur avea? Și de ce Streinu? De cine se simțea strein? Mă pomenisem și eu cu un trei fără să înțeleg de ce chiar trei. L-am întrebat în clasă, cu teza în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
avu o privire stranie, fixă spre boier. Acu ce să fac? zise el cu glas schimbat, jos, adânc. Acu eu zic așa: mă-nsor... Tăcu, privind stăruitor spre boier. Începu iar, aiurit: —Acu zic: Hai, măi nevastă, la câmp, la Cioara. Acolo muncim o vară-ntreagă și dormim sub căruță... cu cânele legat lângă noi... În casă era tăcere. Chihaia se așezase pe un scăunaș într-un colț. Boierul asculta încremenit pe scaunul lui, în bătaia focului cu tresăriri și bâzâiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
n-a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul lui răpciune, s-au trezit din miazănoapte vânturile. Și-ntr-un amurg, au început a se zări pe sub nourii plumburii cârduri nesfârșite de ciori, cârâind și țipând; și după ce-au trecut spre munte,amestecându-se cu întunericul, prinse a curge puf de omăt. Cătră dimineață, ninsoarea stătu. Și încă pe-ntuneric, moș Calistru auzi la ușă pe Boghean dupăind și scuturându-și opincile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vînător?... Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în cătun? ― Împușc ciori, mi-a zis el, ridicîndu-se brusc. Hai să mergem. La întoarcere, am trecut prin dreptul cafenelei fără să ne mai oprim acolo. Când am ajuns la baltă și ne-am suit în barcă, soarele cobora și însîngera apa neagră. Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Aristide. "Sau nu mai dorești?" Simțeam nevoia să-l umilesc în fata Martei. Asta mă răzbuna. "Încheie-te, vezi să nu răcești", și cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însîngerată. Am apucat-o de o aripă și am azvîrlit-o spre Marta: "E cadoul meu pentru voi". Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în fata Martei. Asta mă răzbuna. "Încheie-te, vezi să nu răcești", și cu țeava puștii i-am arătat nasturii de la pantaloni, după care m-am întors spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însîngerată. Am apucat-o de o aripă și am azvîrlit-o spre Marta: "E cadoul meu pentru voi". Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea, provocarea mea. Așa procedează cei care sânt adevărați vânători și vor să nu devină niciodată vînat! O clipă de ezitare și-ți smulge altul pușca din mână; apoi te împinge înainte și-ți lipește țeava de ceafă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: "E un cerb! E un cerb!'" Când am încercat s-o iau spre pădurea de sălcii, cineva mi-a strigat: Nu pe-acolo, pe aici". Era tata. Avea buzele vopsite cu roșu și făină pe față. "Ți-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
al meu avea doar vreo cinci anișori. Hugo pare ușor bondocel, dar e foarte vioi și, mai ales, teribil de rezistent la efort. Pentru el, totul este o joacă de... om se-rios. În autocar, nu stă pe scaun decât cât cioara-n par. Umblă în sus și-n jos pe potecuța dinte scaune și schimbă o vorbă-două doar cu cine îl provoacă. Spre deosebire de mine, care eram decanul de vârstă al echipajului, Hugo bătea către extrema cealaltă. El era juniorul de vârstă
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
Și nici gustul artistic. Că, de-ar fi așa, aș simți cam același lucru în fața unui Matisse ori a unei grămezi de moloz; afonii, după câte cunosc eu, nu reacționează în nici un fel dacă aud Beethoven sau “Foaie verde ceapa ciorii/ Pasăre ca porcu’, nu e ”. De fapt, și ei reacționează, însă... Dar, oare, ce treabă am eu să mă gândesc, tocmai acum, la treburi de genul acesta când, cel mai bine ar fi, să dorm. Dacă aș putea... ...tic-tac, tic-tac
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
văduvită de frunze încremenise într-o poziție nefirească, îndoită de la brâu, cu crenguțele subțiri și firave trosnind la fiecare adiere a vântului uscat. În fața lor, lacul înghețase într-o mișcare ușor încrețită, verzui-albicios, deasupra pluteau în elipse largi cârduri de ciori și de corbi croncănitori și se părea că li se aude fâlfâitul rar al aripilor puternice când coborau pe întinderea de gheață, săltau țopăind un timp, apoi se înghesuiau unii în alții, încremenind cu ciocurile în vânt în jurul câtorva găuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
transformă în gânduri. Ți-am mai spus asta. Adică tot ce văd trece prin mintea mea și se transformă în gânduri și te simt alături și gândesc asta și îmi și amintește altele. Mă uitam la lacul înghețat și la ciorile care se învârt deasupra copcilor părăsite și probabil înghețate din nou, îmi ziceam. Ascultam ecoul hămăitului câinelui care cine știe prin ce ogradă o fi lătrând și îmi ziceam că se plictisește, iar lătratul lui îmi amintea niște scene asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de iarnă pictate de Pieter Bruegel cel Bătrân sau de Franz Huys sau de Joris Hoefnagel sau copiii cu sorcova la geamul înghețat din tapiseria lui Mimi Poenaru s-ar fi pierdut în câmpul lor, pentru câteva clipe numai, cât ciorile și țărcile aveau să plutească lin înainte să se agațe de crengile uscate, iar vântul avea să se învârtejească, aducând mai aproape norii încărcați de zăpadă care vegheau în orizontul tremurat, să alunge lumina lăptoasă și să învăluie lucrurile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-l Întrebe de soarta lui Frank -, Începuse să redevină fostul steward de pe Cathay-American Line, gata să adune În jurul lui o mică parte a unei lumi șubrede. Îl cercetă din nou pe Jim, observîndu-i hainele zdrențuite și Înfățișarea de sperietoare de ciori, ochii galbeni și adînciți În orbite. Fără o vorbă, Îi dădu lui Jim o bucată de coajă de cartof. — Ei, mulțumesc, Basie. — Am grijă de tine, Jim. Jim devoră bucata de coajă. — Ai grijă de mine, Basie. — Ai ajutat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
atace pe domnul Maxted. — Haide, Jim. Fără tine, nu va avea același gust. Domnul Maxted se uită la pantofii de golf ai lui Jim, acele ghete cu ținte care aveau o viață proprie și purtau trupul acela de sperietoare de ciori În plimbările nesfîrșite de-a lungul și de-a latul lagărului. Adresîndu-li-se femeilor, spuse: — Jim al nostru Își petrece tot timpul la gaura numărul nouăsprezece. — Am promis, domnule Maxted. SÎnt Întotdeauna gata... Jim trebui să se oprească atunci cînd ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
sportivi cu urechi lungi care alergau în elipse, câte unul, unul după altul, 3, 4, să fie 9, 9!!! Fazani apoi, crengile copacilor filigranate, negre în orizont, și cerul începe să se colorize în fâșii bleu și roz, cuiburile de ciori pentru care mergeam special pe dreapta la dus și pe stânga la întors, gările de cărămidă roșie, părăsite și cu cărămizi atât de noi, când umblam după casă de fiecare dată ziceam să mă fi mutat acolo să renovez o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
picioarele din față țopăind umiliți, dar ei nu știu, apoi un fel de hârciogi mici, șobolani mai lungi care parcă aveau șenile pe burtă, atenția tuturor la trecerea trenului și mai ales zbaterea în laț care îi sugruma când trenul, ciorile în cuiburi mari cu mult negru aglomerat în crengile rarefiate, iar ploaia îmi dădea mereu satisfacție, ploua cu șiroaie groase din botul Săgeții în lateral pe geamuri, în dimineața aceea de după petrecerea de la premieră, când m-am dus special să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
zi de zi, zi de zi... să fac clătite cu brânză de vaci și stafide, pilaf cu pui, mere la cuptor cu scorțișoară și miere... Sunt mică iar și stau în cur pe vad pe o movilă de leuștean uscat. Ciorile fură nuci și le smulg din cioc în aer, grădina e plină de verdeață cu viață, doar foșnet de toamnă în uscăciune. Sunt transparentă și poroasă și se citește din mine, cuvintele simt nevoia să iasă și să mă exprime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]