2,120 matches
-
doamna blondă se va întoarce fără marfă. Se va înfuria, va veni aici din nou și va obține, prin Brîndușa, acordul directorului general pentru cele două tone; între timp, voi vinde întregul stoc de rezervă. Doamna blondă va crăpa de ciudă. Ba poate că nici n-o să se înfurie. Pe ea n-o doare soarta celor două tone de filamente. Ea a venit aici ca s-o vadă pe Brîndușa. Cei ce vor suferi vor fi alții: muncitorii de la Cooperativa Invalizilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la altul; am vrea să ne zîmbim de felul cum arătăm așa, în costumele de azbest, dar ne mulțumim să clătinăm din cap. Nu știu dacă mi-e teamă și nici lui Vlad nu cred că-i este. Mi-e ciudă pe vremea asta umedă... Pe cai, Mihai! îmi șoptește Vlad. Pe cai, Vlade! îi răspund. Ne așezăm pe scaune, calmi, cu gesturi precise. Gata? Gata. Ventilele toate închise? Toate. Tensiune? Zero. Începem cu azotul. Ventil zero-doi-unu deschis. Zero-doi-unu deschis. Aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut aerisirea prin obloane. E băiat fin, se strîmbă bătrînul, îl dureau urechile de zgomotul rulmentului spart. Dar nici să repare rulmentul n-a vrut. El a avut grijă să care flori în stînga și-n dreapta. Nu mi-i ciudă că le-a dat; florile sînt menite să aducă fericire prin rod sau frumusețe, dar nici așa, Mihai, nici așa! Să-l intereseze doar dacă-s mulțumiți toți cei care i-au cerut flori. Acum să le mai ducă dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
blocul acela și altele, femei din acelea luate de oamenii mari de pe la hoteluri și întreținute de ei; le închiriau apartamente în blocul Yanis, că era central, și toate-și ziceau Ana, Ana de Nowhere, adică de niciunde, ca să facă în ciudă celor venite cu frontul, care-și ziceau Ana Bezdomnîi, fără casă adică. Multe dintre Anele astea mă plăteau în natură... îmi dă bătrînul un cot, rîzînd înfundat, apoi iese în fugă și se întoarce cu o cutiuță lungă, din celuloid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de Livia. Acum, oare odată cu scuzele, nu voi spune un cuvînt în plus un cuvînt prin care să încerc o reîmpăcare?!... "Livia, deci, nu a fost decît o amăgire...", îmi zic eu, vrînd să văd cum reacționez, măcar să-mi fie ciudă, dar constat că nu simt nimic. Absolut nimic! Al naibii Vlad ăsta! A intuit că undeva, în subconștientul meu, am o bănuială, că toată explozia mea de vorbe și gînduri era o mantie sub care îmi ascundeam teama de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îngrămădite scîndurile și suporții metalici pentru biblioteca proiectată. Nici măcar nu mă pot înfuria că nu am primit garsoniera visată. Mi se pare că totul s-a întîmplat demult, așa de demult, că privesc întîmplarea detașat, indiferent, ba chiar cu puțină ciudă că-mi pierd vremea gîndindu-mă la ea. "De mîine îmi iau concediu de odihnă și termin capitolul pe care vreau să-l includ în roman. Ar trebui să modific puțin și structura romanului, ba chiar și ceea ce spun acolo. Bucureștiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
T. Gautier). Am vorbit mai întâi de plecarea ta: gară, prietene. Închipuie-ți că la capătul peronului ne-am întâlnit cu Gaby, care tocmai venea. Shaga mi-a spus acum că, odată rămași singuri pe stradă, Gaby a plâns de ciudă că n-a ajuns la timp pentru plecarea ta. Am prins un post parizian: reclamă pentru briantina Roja: „Briantină - Cea mai bună, cea mai fină - Este doar o briantină - Roja“, apoi „Cântece și cântăreți din Franța“. Am să-l las
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să te am numai pentru mine - amintindu-mi de ultimele două dăți, când receptorul trecea din mână în mână, iar eu muream de poftă să-ți vorbesc. Așa că inter venția lui Mabell aproape că m-a scos din minți de ciudă. Avea un singur scop: să le poată spune în dimineața asta prietenelor ei care au cotropit laboratorul culinar: „Am vorbit cu Parisul“. Ieri au venit cele două amice ale tale să petreacă ziua ta aniversară cu mine, iar eu am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spre aeroport. Pur și simplu nu mai știu altceva decât nunta, nunta, nunta! Chicotește. Numai despre asta vorbesc toată ziua. — Foarte de înțeles, spune Danny. Se pare că va fi ceva absolut extraordinar. Catherine Zeta-Jones o să-și muște mâinile de ciudă. — Catherine Zeta-Jones? spune Suze brusc interesată. Ce vrei să spui? Împietresc pe loc. Rahat. Gândește-te repede la ceva. — Danny, spun în treacăt. Am impresia că redactorul-șef de la Women’s Wear Daily e pe undeva pe aici. — Pe bune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uzual este modul În care evreii Îl omoară pe Sfântul Ioan cel Nou : legându-l de „un cal neînvățat [= sălbatic]”. Asemănător se Întâmplă lucrurile Într-o legendă populară bucovineană referitoare la „muncile” Sfântului Gheorghe : „Zice că jidovii aveau foarte mare ciudă pe Sf. Gheorghe, fiindcă era creștin și sfânt. De aceea nu o dată căutară ei toate chipurile și mijloacele, cum ar putea pune mâna pe dânsul ca să-i curme firul vieții”. După ce l-au prins, l-au pus să le binecuvânteze
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Raport de activitate pe anul 1976 La sfârșitul acestui an, bucuros de marile realizări personale pe linia pazei cuvântului scris, Petru Necula a Întocmit un amplu document, de data asta nesecret ca să-l citească și dușmanii și să crape de ciudă, na, Întins pe cinci pagini și jumătate A4 la care adăugase și un apendice statistic. Datorită importanței deosebite a textului trimis Bucureștiului, vom cita „in extenso” din el, spre bună aducere aminte a celor (proaste) ce-au fost. Pentru Început
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
nu zic nimic și primesc cei 30 de dolari mototoliți. Îmi spune printre dinți ca nu am plătit-o pentru tot timpul pe care l a petrecut cu mine și pentru cazare, îi privesc fața care îmi pare neagră de ciudă, simt un curent rece, rău, venind dinspre ea, decid că nu am ce să lămuresc și că eu am greșit dându-i ei banii ce să lămuresc, că trebuie să-mi dea 30 de dolari??!! Îi mulțumesc, simt același curent
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Oricum, asta nu strică frumusețea finalului, care constă tocmai în faptul că, deși Frost se impune ca erou, gloria lui e eclipsată de ceva mai mare, și anume de tragedia lui Nixon, expus în toată corupția sa morală, în toată ciuda sa pe sine, în toată ruina proiectului său de a fi un mare om de stat. Singurul moment într-adevăr îndoielnic mi se pare acela în care Nixon îl sună pe Frost în toiul nopții ca să-i spună că, de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
și de necazuri. A vărsat nenumărate lacrimi la necazuri, de pildă, când a pierdut cei doi copii ce s-au stins la vârste fragede, de boli ale copilăriei sau când se lovea de intrigile și șicanele cumnatei Marița, care prinsese ciudă pe ea datorită faptului că ea, ca noră, era foarte îndrăgită de socri, părinții lui Costache. A avut prilejuri, mai puține, ce-i drept, să verse și lacrimi de bucurie cînd a avut împliniri după vrerea inimii sale și a
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
să-și vadă zile întregi părinții bătrâni și atinși de beteșugurile vârstei. Unde mai pui că nu puteau să o sufere pe Maria, în special cumnata mai mare, Marița, care bombănea ce „caută venetica asta din Cursești pe aici”. Prinsese ciudă pe fratele ei, Costache și pe cei din familia lui, socotind că a fost nedreptățită de părinții ei la împărțirea averii. Bătrânul Ion Gheorghiu era de loc din satul Cuci, aproape de Băcești, dintr-o familie de răzeși. Aceștia aveau pământ
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
pe care Gheorghe se gândea s-o meșterească el acasă. Marița ducea traista în care fuseseră cărate merindele . Ajunși la drumul luncii și trecând pe lângă ogorul cu pricina Marița privi la ovăzul ce se unduia în vânt și rosti cu ciudă și ură spre feciorii ei: − Trebuie să faceți pe dracu în patru ca să intrăm noi în această curea de pământ cu ovăz, că al nostru trebuia să fie (sau al soră-mi Ileana, își spuse în gând), ați înțeles, bre
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
de la câmp ceilalți membri ai familiei, dintr-un moment în altul trebuia să pice și Costache, care fusese cu căruța în chirie, cu marfă, la Vaslui. Săndel pândește de după colțul casei cum trebăluiesc maică-sa și Maricica, apoi privește cu ciudă în ocolul mieilor. știe care lipsește, era un berbecuț cu care se juca el „de-a împunselea” și-i pare rău după el. știind că mamei sale și Maricicăi le place să-l vadă răsfoind teancul de reviste aduse de
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
îndeplinire gândul, speriind toate broaștele ce pluteau la suprafața apei; dar feliile de pepene au ieșit la suprafață și pluteau una lângă alta, ba pe ele s-au urcat broscuțe care orăcăiau, de parcă ar fi vrut să-i facă în ciudă lui Lențâca. Spaima mare era că fapta ei va fi dată în vileag de feliile de pepene ce pluteau pe iaz, ca o dovadă de netăgăduit că ea, Lențâca, pe care bădia Costică o lăudase că este descurcăreață și ființă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și văzându -le verzi și frumoase, au crezut că-s cine știe ce bunătăți și și-au umplut rubăștile. Dar când a încercat unul dintre ei să muște o nucă și i s-a făcut gura pungă de amărală, a scuipat cu ciudă și toți și-au deșertat rubăștile, dând drumul pe jos nucilor verzi. Eu și frate-miu Vasile am văzut întâmplarea și am făcut haz pe ascuns de neștiința lor și de cum s-au păcălit. într-o zi s-a întâmplat
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
kilometri pe jos. M-am întâlnit cu majurii care m-au învățat meserie și ne aduceam aminte cum aveam degetele julite de la leviere. Și i-am văzut acum oameni fără dinți în gură, cu pantofi scâlciați. De-aia mor de ciudă că nu mai sunt bani să-i asiguri omului ce-i trebuie în viață după ce, vorba aia, toată viața a mâncat motorină și a băut antigel. Noi am făcut școală, să știți! S. B.: Ce a urmat? M. M.: După ce
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
i-aș putea spune (genă care funcționează mai puternic, a grofului maghiar sau a boierului oltean?). Când, acum câțiva ani, o colegă m-a întrebat (în timp ce alții povesteau cât de frumos e la Paris sau Veneția) dacă nu mi-e ciudă ascultând povestirile de călătorie, că eu nu voi ajunge niciodată pe acolo pe unde au fost fericiții povestitori, i-am răspuns: „Nu, nu mi-e ciudă!”, ea mi-a spus: „Dar nu este mare dorință de a ajunge acolo?”, eu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
alții povesteau cât de frumos e la Paris sau Veneția) dacă nu mi-e ciudă ascultând povestirile de călătorie, că eu nu voi ajunge niciodată pe acolo pe unde au fost fericiții povestitori, i-am răspuns: „Nu, nu mi-e ciudă!”, ea mi-a spus: „Dar nu este mare dorință de a ajunge acolo?”, eu i-am răspuns: „Cred că da, nu-mi dau seama. Dar mi se pare atât de normal să ajung. Nu cred că trebuie să mă crispez
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
urmă mi-am impus punctul de vedere. Nu în chip absolut, din păcate. Căci nici acum, când are aproape 17 ani, Dani nu se lasă până nu o deschide măcar o dată la câteva zile, numai așa, ca să-mi facă în ciudă. Vizavi de ușa buclucașă, pe cealaltă latură mică a dreptunghiului, e fereastra, prin dreptul căreia trece oricine intră în curte (scârțâitul portiței mi-l semnalează: am avantajul de a-l vedea fără ca el să mă vadă). Cum însă în curte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fiind pe punctul de a închide, nu mai aveam posibilitatea să mai sun în acea seară, ca să mă asigur că s-a întors, că nu i s-a întâmplat nimic rău etc., vorbesc iritat cu mama, nu-mi pot ascunde ciuda că am dat, în loc de Doina, de ea... Acum aș da orice să pot da de ea... De aproape 15 ani nu-i mai știu însă numărul de telefon, e la secret, la cel mai strașnic, bine păzit secret: acela al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
doi la care locuim. Cum însă nu-și pot permite să cadă prea des și cum ferestrele sunt prevăzute cu plase împotriva țânțarilor, de obicei se rezumă la a scoate un sunet cu totul special, un fel de clămpănit de ciudă neputincioasă, de jalnică furie. Viteze cu vrăbiile, se tem, în schimb, de enormii guguștiuci, a căror apropiere le face să se tupileze și să bată în retragere. * Pot afirma cu certitudine că pisicul cel mic învață de la pisicul cel mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]