13,496 matches
-
auriu, chinezesc, o singură cheie era precum un clopot ce chema la miezonoptică. De sub plapumă, în tindă, descuia cufărul, dosea revista în sân și... înapoi, sub plapumă, până în zori, când haremul trebuia să fie găsit cu ușile ferecate. Un sentiment ciudat, ceva între ură și păcat, îi măcina sufletul. Mai târziu și-a dat singur răspunsul: pe de o parte, era gelos pe tată-său și, pe de altă parte, se simțea complice cu el la incest. Toate 40 erau femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-său și, pe de altă parte, se simțea complice cu el la incest. Toate 40 erau femeile lui; el, câteva ore, la lumina lunii, la lumina brichetei, la lumina candelei, se înfrupta pe furate, câte puțin, din fiecare. Un sentiment ciudat, 40 de mame adoptive în pielea goală, la lumina blițului aparatului foto: La dracu cu toate sclifoselile! Să le fută el pe toate, Eva este numai a mea. Cu Eva își finaliza visele. Șatena avea ochi verzi, păr cârlionțat, buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
conducător care, nefiind în armată, nu poate judeca lucrurile, punînd adesea pe cel mai abil general în imposibilitatea de a face dovada capacității sale. Voi încheia acest capitol citînd o frază a lui Machiavelli, care mi s-a părut foarte ciudată: "Venețienii, neavînd încredere în Ducele de Carmagnol, care comanda trupele, au fost obligați să-l facă să părăsească această lume". Mărturisesc că nu înțeleg ce înseamnă a fi obligat de a face pe cineva să părăsească această lume, altceva decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Ceea ce face ca oamenii și mai cu seamă principii să fie lăudați sau blamați] Pictorii și istoricii au în comun faptul că trebuie să copieze natura. Primii pictează trăsăturile și coloritul oamenilor; ceilalți caracterele și acțiunile lor: există însă pictori ciudați, care n-au pictat decît monștri și diavoli. Machiavelli reprezintă universul ca pe un infern, și pe toți oamenii ca pe niște damnați. S-ar spune că acest politician a voit să calomnieze întreaga specie umană, dintr-o ură ciudată
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ciudați, care n-au pictat decît monștri și diavoli. Machiavelli reprezintă universul ca pe un infern, și pe toți oamenii ca pe niște damnați. S-ar spune că acest politician a voit să calomnieze întreaga specie umană, dintr-o ură ciudată, și că și-a luat sarcina să omoare virtutea, poate pentru a face din toți locuitorii acestui continent semenii lui. Machiavelli spune că nu este posibil ca cineva să fie cu totul bun în această lume, așa corupt și ticălos
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
vârstă decât atunci când aceeași clasă de vârstă avea între 40 și 44 de ani, cheltuielile cu îmbrăcămintea, dimpotrivă, nemaireprezentând decât 21% din ceea ce aceeași generație cheltuia când avea între 40 și 44 de ani. Să mai notăm și cazul destul de ciudat al cheltuielilor pentru petrecerea timpului liber. Pentru persoanele de la 60 la 64 de ani, aceste cheltuieli reprezintă 118% din ceea ce erau când aceleași persoane aveau între 40 și 44 de ani. Observația aceasta explică creșterea actuală a activităților turistice a
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
meu cu puncte În relief În chip de cifre, discret și fidel, nici o pie dică să-l cercetezi cu degetele pe Întuneric. Sub pleoape Însă, aceeași inundație, o amurgire fără sfîrșit. Era mijloc de noiembrie și vara din ochiul meu ciudat și invizibil, ascuns, nu dispăruse. Nici șalul galben de la gîtul profesoarei mele favorite nu se Îndepărtase de chipul ei, nici halatul de doctor al dascălului Sorin Secășan și nici pantofii lui roșietici, lucitori de te puteai oglindi În ei, nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu totul altfel decît În carnea și-n oasele sale, dar, dacă apariția ei Îmi transmite anume semnale, negreșit mi-o Închipui minunată. Și culmea este că o văd instantaneu, ca o răsărire din valuri, ca o inflamare de culori. Ciudatul meu ecran lăuntric se Însuflețește dintr-o dată. Ajung pînă la nuanțele vestimentației, care cu sigu ranță mi se arată Întotdeauna diferită față de ceea ce poartă ea chiar În acel moment, percep o Îmbrăcăminte de stiluri cel mai probabil ieșite din modă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
alduiască-i Dumnezău p-amîndoi că rău o mai fost chinuiți! În vorbele tatii se răsfrîngea trecerea timpului dintre primăvara lui 1964, cînd mă sfătuise să nu mă mai mîndresc că aș fi „bandit“, și vara asta a lui ’73 cu ciudatul musafir picat de te miri unde. Iar din cuvintele bătrînei răzbătea cultul față de Iorga pentru sufletul căruia, Împreună cu moșu’, se ruga În fiecare seară deoarece, ca șef de guvern, dăduse Legea conversiunii datoriilor agricole și-i scăpase de la sărăcie și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
domnișoară. Pe tata visase să-l facă Învățător, cît despre avere, mare parte din ea, ca să nu se risipească, se gîndise s-o lase pe mîna lui Silviu, cel mai mare și mai de Încredere dintre fii. Nutrea o foarte ciudată mistică a orașelor... Am să mor și n-am să-i descifrez cauzele. Trata cu răceală Viena, cu dis preț Budapesta, cu neîncredere Clujul, În schimb, idealiza Bucureștiul și, n-am să Înțeleg niciodată de ce și cum, Praga. Mă sfătuia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cînd nu izbutea să reînvie amintirea albastrului decît gîndindu-se la zidul casei bunicilor. Abia recuperînd acel pătrat de culoare, prin analogie și extensie, putea să-și reprezinte din nou cerul. M-am oprit la el fiindcă fusese eroul unei istorii ciudate care, bine povestită, era În stare să capteze interesul lui Richi. I-am dat deci drumul, explicîndu-i că, pe la mijlocul lui decembrie 1960, lună de iarnă seacă, fără zăpadă, la cei aproape zece ani ai lui, Viorel era un băiat ca
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
unei aripi de Înger! Mă mai Întrerupsese de cîteva ori, rugîndu-mă să reiau explicațiile. Exclama uimită din cînd În cînd. — Să nu vrei să vii tu În Germania și să scrii toate astea acolo?... Te-ar asculta toată lumea, sînt chestii ciudate și necunoscute! — Acolo cred că au fost spuse demult. Au centre de cercetare În ambele Germanii, un institut de studii superioare la Marburg, o bibliotecă braille uriașă la Leipzig, au investigat și ochii, și creierul de la un capăt la altul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a ta tă lui său, decît cea a debarcării În America, cea a regă sirii nevestei venite după el peste ocean și cea a căderii În prizonierat. Urmară pentru el și alte zile pe cît de neașteptate, pe atît de ciudate. Cu siberienii, vasăzică, se avea de minune. Dar Zahar, auzindu-l că vorbește graiul hanților, Îl bănui că nu ar fi ceea ce se dă că este, că ar veni nu dinspre apus, ci din miazănoapte, că e neam cu păstorii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
stăpînire printre creștinii din sat ca să-i tragă de limbă și să-i prindă cu vreo vorbă proastă despre țar și Împărăție. Bănuiala s-a răspîndit și rușii nu s-au mai arătat la fel de prietenoși cu dînsul. Îi puneau Întrebări ciudate despre zăpadă și despre jivine necunoscute ori despre unele pe care chiar ei i le arătaseră pentru Întîia oară. Nu știa ce să le răspundă, iar ei păreau că nu-l cred că nu știe. Ba i-au luat și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din cartea de istorie, din cea de geografie, citește cu mîna și recită din gură, singur, de la un capăt la altul Nunta Zamfirei, iar dacă-l Înveselești, și Nunta În codru. Atîta doar că e tare nervos, are el ceva ciudat, nu e bine să-l sîcÎi cu Întrebări, ci să-l lași. PÎnă la urmă, tot Îți turuie ceva din ale lui. O mătușă i-a arătat maică-mii calea: — Pe Radu, popă să-l faci, ai Înțeles? Îl auzi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Până în secolul al XIII-lea s-au realizat numeroase traduceri în limbi vernaculare, dintre care cea mai cunoscută e în dialectul anglo-normand (autorul ei este tot un călugăr, Benedeit). Brendan parcurge un itinerariu deopotrivă fascinant și înfricoșător, acostând pe insule ciudate, pline de păsări, vizitând castele de un lux divin, celebrând o slujbă chiar pe spatele unei balene, întâlnind grifoni etc. etc. La un moment dat, după ce ocolește la limită gura iadului, vede o stâncă izolată, în plin ocean, iar pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de sare. Dar Iuda îi atrage atenția că, în comparație cu torturile pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de la strămoși, cunoaștere pe care Adam o stăpânea într-un mod cu totul firesc. Această uitare a fost însoțită de o reconvertire a „științei naturale” spre scopuri cu totul profane: „El (neamul decăzut al lui Seth) institui cu nerușinare arta ciudată a farmecelor, a miracolelor și practicile superstițioase ale magiei”. În paralel, cultul monoteist, decăzut, s-a preschimbat în cult politeist. Amestecul celor două seminții a dat naștere unei generații de monștri: uriașii, primii oameni care au trăit nu din munca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu trebuia dată dintru început, căci era fără folos, atâta vreme cât legea firească rămânea în picioare și nu era stricată pe de-a-ntregul” (Conl. 8,24). În sfârșit, tot „tradițiile din vechime” ne informează că acea curiosarum rerum notitia („știința lucrurilor ciudate”) n-a pierit odată cu potopul, ci a fost salvată in extremis de către Ham, unul dintre fiii lui Noe. Ham fusese inițiat în „artele nelegiuite și profane”. „știind că nu va putea să aducă pe arcă, unde trebuia să urce împreună cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va stârni haz, fie suspiciune. Doar cei câțiva „esteți”, degustători ai dadaismului hipercult, vor savura un astfel de produs. În al doilea rând, o traducere radical „etică” poate îndepărta - chiar dezgusta - publicul de o carte, valoroasă în original, dar devenită ciudată în ambalajul traducerii. Or, când e vorba de Septuaginta, acest risc trebuie redus la minimum. Nu ne permitem să facem experiențe stilistice văcăresciene sau dadaiste pe Sfânta Scriptură, mai ales în România, unde încă nu există o traducere științifică a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nici BOR n-au tradus Torah din ebraică în greacă. Au tradus-o rabinii din Alexandria. Prin urmare românii și BOR au obligația morală să respecte acest text, așa cum l-au respectat toți Părinții Bisericii. Că sunt într-însul lucruri ciudate, unele chiar respingătoare sau absurde, cu care morala sau înțelegerea noastră nu se pot obișnui, asta e altceva. Toți Părinții s-au confruntat cu asemenea surprize. Dar nici unul n-a îndrăznit să schimbe un cuvințel din textul Septuagintei. Au găsit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
apoi dispare. Și an de an, de-a pururi neschimbată, cântă întreaga zi și pleacă odată cu soarele dar vine iar și iar, mereu și mereu... Ca să ne aducem aminte. Urmașii Căii ...De la o vreme începuseră să se petreacă lucruri tare ciudate: pietrele din curțile oamenilor începuseră să crească, de parcă erau ciuperci; puneai în pământ semințe și ieșeau flori și grâne, dar cu rădăcinile în sus... dacă te uitai bine, copacii nu erau uscați, nu... doar se întorseseră așa, într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
când pe un picior, când pe celălalt, râzând și strigând de bucurie. Oaspetele rămăsese lângă focul care ardea cu flăcări mari, în ploaia care cădea... "Hei, tu, "cel cu suflet mare", vino la masă!" Venim acuma, uite-acuma!" Ce nume ciudate aveau oaspeții noștri: pe cel care rămăsese în casă îl chema "Dumnezeu să ocrotească", iar celui care venise lângă mine i se spunea "omul cu sufletul mare" dar toate astea le-am aflat ceva mai târziu. În clipa aceea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
După un timp, se răsuci spre mine și strigă : "Hei, nu-ți irosi timpul ! Fă ceva !"dar eu eram în vacanță și aveam chef să fac exact ce vroiam eu : adică, nimic. Nimic, decât să mă bucur , chiar și de ciudații pe care-i vedeam. Uite, chiar acum trecea unul încărcat de pachete, ba ducea și un buchet mare de flori într-un coș pus pe cap așa cum poartă numai femeile la munte. Și ce pas vesel și iute avea ! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]