131,959 matches
-
Occidentul era perfect informat despre ceea ce se petrecea în pitoresca zonă carpatică, departe de așezările omenești. Și mi-am mai adus aminte, ascultând declarațiile unui american din Florida, gazda a doi dintre piloții arabi care-au condus avioanele răpite în clădirile gemene din Manhattan, de ceva care mă frapase în comportamentul palentinianului "nostru": perfecta bonomie în relațiile cu semenii și liniștea desăvârșită de pe chip. Atunci când se întâmpla să n-avem timp de "temele" lui, se retrăgea tăcut, dar revenea de câte ori era
Planeta dezaxaților by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15851_a_17176]
-
din câteva zeci de mii de profesori, învățători, specialiști etc. în ale teologiei, din aproape două miliarde de așa-ziși creștini pe care iama istoriei i-a surprins cu un certificat de botez în buzunar, din sute de mii de clădiri bisericești în care aerul putrezește încet, dar sigur [...] din câteva armate cu "mii de oameni și religii" dar fără nici un Dumnezeu [...] Ceea ce inima îmi spune este cumplitul adevăr că și Biserica, Trupul isteric al lui Hristos cel mort și înviat
Însemnări despre alții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15853_a_17178]
-
skin-heads abia așteaptă să bea sânge de valah! S-a ajuns chiar la situația frizând patologicul ca ambasada României de la Budapesta să ceară protecția poliției maghiare. Că prin zonă n-a călcat picior de ungur (deși, aflu din presă, �periclitata" clădire se găsește chiar în drumul spectatorilor spre stadion) nu mai contează pentru această presă iresponsabilă. După cum nu contează că la Cluj români fanatizați s-au deplasat după încheierea meciului spre sediul consulatului maghiar, pentru a răcni obișnuitele măscări, încurajați de
Ungurii, pokemonii României by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15866_a_17191]
-
ei de ceasuri. Și că cehii, atât de civilizați, credeau că vor să știe cât e ora; nu le-ar fi trecut prin gând. Tot el mai pretindea că aceiași militari încercaseră într-o zi să se cațere pe turnul clădirii unde figurinele medievale ale Orologiului anunțau orele. Nu știu dacă era adevărat. Și dacă nu se plusa spre a spori efectul informației. În orice caz, asta semăna cu fapta faimoasă a sergentului rus ce se urcase pe turnul edificiului din
Praga în 1969 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15923_a_17248]
-
îl imitam, îl parodiam, și cu toate acestea nu a dat prea mare importanță acestei obrăznicii imberbe... Dimpotrivă, îmi oferea compania lui neprețuită, ne plimbam printr-un București care se năștea altfel sub discursul lui atît de doct și amuzant: clădiri, personaje, împrejurări înviau ca să se topească la capătul periplurilor... Tot el m-a învățat să-l recitesc pe Caragiale într-o altă notă, uneori mult mai dramatică și universală. Era încîntat de proiectul meu de a-mi scrie lucrarea de
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
Domnilor, regret, dar ați sosit prea devreme! Nicăieri atracția feminină nu este mai deplină. Înțelegi farmecul slav. Dacă și Balzac... Fără poloneze, istoria Europei ar fi mai posomorâtă. Ele făcură să scapere imaginația bărbaților politici, artiștilor. La Varșovia, în subsolurile clădirilor încă avariate, văd pe ferăstruici lumini aprinse. Înăuntru ard sfeșnice cu lumânări. Câteva descinderi, de probă... În subsolul unui edificiu, cu mobilă stil franțuzească, prin miracol rămasă intactă, băieți în negru, cu papion, cântă la pian. Fete în rochii de
Varșovia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15954_a_17279]
-
dumneavoastră. M-a pus să jur că voi păstra secretul asupra acestei despărțiri". O vizita, desigur, și Poklevski-Koziel, ambasadorul Rusiei la București, acesta din urmă rămînînd aici, și după revoluția bolșevică din 1917, în deceniile interbelice, locuind destulă vreme în clădirea fostei sale ambasade (actualul cazino de pe Calea Victoriei, colț cu Calea Griviței), fiind o figură pitorească a Capitalei noastre. Iată o însemnare din 9 mai 1915, semn că saloanele Marthei Bibescu erau un efectiv loc în care se încrucișau știrile de pe front
Martha Bibescu în 1915 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15983_a_17308]
-
vară abandonat și cu un muzeu etnografic în stare de paragină și el. Proiectul lui Victor Florean era nu numai să dea cîmpului un sens cultural și să-l salubrizeze fizic, ci și să recupereze, tot pentru o funcție culturală, clădirea fostului teatru și să restaureze casele din muzeul etnografic. Deși unui om normal această intenție i s-ar fi părut un act de cultură și de angajament moral cu totul ieșite din comun, pentru administrația locală ea a echivalat cu
Construcție versus administrație (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16019_a_17344]
-
senzațional al lui Constantin Gabor. Au fost, au fost seri de aur, seri de argint, seri de catifea; seri de tragedie ' seri de bufonerie. Cu artiști cântăreți cum a avut Opera română și mult după 1953 când s-a inaugurat clădirea pe care o avem și astăzi, cu toți aceia pe care iubindu-i îi jignesc nepomenind numele lor, deși au stat și pe afișele Scalei sau la Met opera era artă dramatică, simfonie, muzică de cameră, roman, nuvelă, cinema. Fantezia
Identificare by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/15614_a_16939]
-
patru locuințe. Cînd casa în care am stat cîndva și care există încă și azi, pe str. Maria Rosetti nr. 5, pe atunci Sf. Spiridon, și unde, ca și în schița De închiriat, se află lipte, spate în spate, două clădiri gemene: "identice la fel". Locuința noastră era orientată spre nord iar cea locuită de proprietar spre sud. Tot ca și în nuvelă, tata a propus proprietarului să facem schemele de locuință. Refuzat, el s-a supărat și ne-am mutat
Ediția academică I.L. Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15627_a_16952]
-
părțile țurțuri de cristal. Strigătele de la intrare amuțiră și pe scară se auzi un tropăit. Margareta pluti pe geam afară și făcîndu-și ușurel vînt, își repezi ciocanul în geamul ferestrei, care scînci în timp ce pe peretele exterior, îmbrăcat în marmură, al clădirii, se prăvăli o cascadă de cioburi." Fragmentul face parte din episodul mai amplu al devastării locuinței criticului Latunski, care, după cum comentează Bulgakov, ar fi trebuit să-i fie recunoscător pînă la moarte lui Berlioz pentru că nimerise sub tramvai și pentru că
Femeile mănîncă bărbați? by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15672_a_16997]
-
treizeci de minute, îi impresionase pînă și pe erudiții în ale cinematografiei cărora le plăcea să se strîngă în jurul mesei din colț de la Café Valladon, cu excepția lui Terry, care susținea că întreaga secvență spectaculoasă de la sfîrșit era "o grămadă de clădiri care săreau în aer și-atîta tot" și că în spatele filmului luat în ansamblu "nu exista o viziune coerentă". Iar dacă el însuși li se păruse plin de sine celorlalți, aceștia avuseseră grijă să n-o spună.) Prin urmare, își reproșa
Jonathan Coe - Casa somnului by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/15650_a_16975]
-
nu par chiar așa de mari la prima vedere. Nu sunt avangardist (ceea ce ar fi prea comod, după mine). Scriu manierat, chiar curtenitor. Am un aer de neîncredere. Riscurile mele se leagă de rostirea în șoaptă și de pașii în clădiri spațioase. Poemele mele îmi par uneori ca niște clădiri, poezia mea întreagă e de fapt un astfel de proiect (poate un bloc de închiriat) undeva în marginea șuvoiului din prim plan în poezia engleză. Nu intru în nici una dintre căsuțele
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
Nu sunt avangardist (ceea ce ar fi prea comod, după mine). Scriu manierat, chiar curtenitor. Am un aer de neîncredere. Riscurile mele se leagă de rostirea în șoaptă și de pașii în clădiri spațioase. Poemele mele îmi par uneori ca niște clădiri, poezia mea întreagă e de fapt un astfel de proiect (poate un bloc de închiriat) undeva în marginea șuvoiului din prim plan în poezia engleză. Nu intru în nici una dintre căsuțele ce se vehiculează, dar nu-i nimic, nu mă
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
se vehiculează, dar nu-i nimic, nu mă agit și nimeni nu observă că sunt altfel. Nu vorbesc în numele unui anume grup ori trib, deci nu sunt NECESAR, cum mi-a spus odată un prieten de la BBC. Sunt deci o clădire pe jumătate părăginită, pe după cotul râului. M-am resemnat cu acest statut. Cred că problema cu noi, autorii Desperado, cum le zici, e că suntem prea diverși pentru acest moment în timp. Trăiesc cu speranța că peisajul pe care-l
George SZIRTES: Notă de subsol la o literatură nescrisă by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15665_a_16990]
-
Are și ea o idilă cu un băiat, student la Politehnică, pe care îl cheamă Costache. Se duc împreună la operă să vadă Traviata, spectacol oficial, cu protocol, - regiza un sovietic. Ea își dă seama de paza strașnică ce înconjoară clădirea operei - veniseră la spectacol și niște ștabi mari... Angoasa ce o cuprinde în timpul spectacolului, văzând atâta pază în jur și în sală, niște civili având un aer complet străin de melomanii obișnuiți... În prima pauză, vrea să plece, și o
Fiicele Indiei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15697_a_17022]
-
sînt păcate? l-am întrebat eu. - Pentru că sînt ziare, mi-a răspuns el privindu-mă cu un fel de compasiune, sînt zi-a-re, a repetat, silabisind de această dată, apoi s-a îndepărtat încet și s-a pierdut după colțul unei clădiri. Paradoxul bulgăresc E limpede că România a pierdut iremediabil și pe toate planurile cursa cu Bulgaria. Podul peste Dunăre se face acolo unde vor bulgarii, combinatul de la Giurgiu, deși pe butuci, viciază încă aerul paradiziac de la Vidin, pînă mai ieri
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15714_a_17039]
-
unei declarații a primului ministru, s-a cerut înlăturarea numelor de personalități aamestecate în holocaust, acum o jumătate de veac. Mai rar s-a discutat aspectul cultural al formulării denumirilor. Tăblițele de pe zidurile caselor au cam dispărut de altfel. Numeroase clădiri ori garduri noi, chiar de la colț de stradă, n-au fost inscripționate. Primăriile au, s-ar zice, treburi mai serioase. Inscripțiile cu pricina țin de fața orașului, sînt un indiciu de civilizație. Nu doar absența lor e semnificativă, dar, cum
Actualitatea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15730_a_17055]
-
o mare sensibilitate totodată, misterioase, descifrabile, sofisticate și, în esență, atît de simple. În jur, totul este un spectacol, de la templul Todaiji, la o grădină Zen, la strada ca un vacarm, pavoazată cu firme luminoase în picioare, de-a înaltul clădirii. Este un altfel de cod, la toate palierele, pe care noi, europenii, nu-l vom descifra niciodată. Dorința însă de a-i cunoaște elemente, de a te lăsa sedus de forța poveștii, a credinței, pînă la capăt, în ceea ce este
Răsărit de soare deasupra pădurii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15771_a_17096]
-
Bătînd recent, după zeci de ani, străzile Dorohoiului natal, frisonul regăsirii nu a putut rămîne întreg, fiind minat de constatarea... înnoirilor. Am pe peretele atelierului o ilustrată, palid colorată, din... 1927: ei bine, aerul cochet al străzii principale, cu străvechile clădiri umbrite de copaci seculari, numește o Românie netraumatizată, dezvoltîndu-se armonios, neconvulsiv. Stradă pusă acum la pămînt. Și neîntrevăzîndu-se perspectiva unei reconstituiri. De altfel, țoapa comunistă, cu resentimentul ei atavic pentru omul înstărit al fostului regat, n-a vrut să audă
"...M-am prefăcut că sînt prezent" by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/15795_a_17120]
-
la pămînt. Și neîntrevăzîndu-se perspectiva unei reconstituiri. De altfel, țoapa comunistă, cu resentimentul ei atavic pentru omul înstărit al fostului regat, n-a vrut să audă de reconstituire, arogîndu-și, agresiv, rolul de edificator al grandorii găunoase. Prezența vidului. Doar cîteva clădiri din cele discret monumentale ale interbelicului, încîntătoare, au scăpat neatinse, altele, și mai ales după ultima modă - operînd chiar și într-un Iași oricum mult mai important arhitectonic - cunosc hărnicia bidinelei de țoapă. Pereții boiți violent-chimic, la fel cu gardurile
"...M-am prefăcut că sînt prezent" by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/15795_a_17120]
-
chiar foarte buni), cu excepția, dacă mă gîndesc bine, a poetului Virgil Teodorescu, care, dînd peste el cutremurul din 1977, a avut neșansa de a trebui să cedeze din patrimoniul Uniunii valori materiale și morale cîștigate cu trudă de către predecesori, inclusiv clădirea de pe Kiselef, unde e azi sediul central al PDSR. O miză enormă aveau în schimb alegerile pentru Consiliu, care a jucat un rol excepțional la sfîrșitul anilor '70 și la începutul anilor '80, oficialitatea găsind ac de cojocul lui abia
Alegere de stareț by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16221_a_17546]
-
1843. Balzac se grăbește să noteze în jurnalul Evei (Hanska, n.n.): "Am sosit la 17 iulie (după stilul polonez) și pe la prînz am avut fericirea s-o revăd și s-o salut pe draga mea prietenă Eve, în a ei clădire Koutouzov. Mare Milionăreasă..." O declarație de iubire și de afecțiune. Despre "toate tristețile absenței și toate decepțiile suferite de mine. Nici timpul nici afecțiunile nu pot fi păcălite". Petersburgul, lumea bună află de sosirea "unui anumit personaj, cel care a
Balzac în Rusia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16196_a_17521]
-
care ne ducem zilele de azi pe mîine e alterat. În fața enormității petrecute, război sau altceva, o anume stupoare te împiedică să mai privești înainte, și te îndeamnă în schimb să scotocești în trecut, cum ai scotoci în molozul unei clădiri dărîmate, căutînd ceva, orice, rămășițele unei lumi pierdute. Pentru supraviețuitorii comunismului, cam aceasta este nostalgia, așa cum o descrie Svetlana Boym. O stare de regret difuz după un trecut morganatic, categoric idilizat, dar imposibil de plasat cu precizie. E nostalgia devenită
Trecutul care nu există by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16241_a_17566]
-
lipsește, ce au avut cîndva și regretă acum a fi pierdut, ce nu au avut niciodată și își închipuie doar că ar fi pierdut. Și în București trăim cu toții în bună măsură într-o geografie imaginară, în care reconstruim străzi, clădiri, parcuri așa cum ar fi trebuit să arate ca să treacă într-adevăr frumoase și acum. Banala înțelepciune - frumusețea e în ochii privitorului - face din nostalgie un puternic stimulent mental, un subtil excitant al imaginației, mai curînd decît al memoriei. După Boym
Trecutul care nu există by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16241_a_17566]