27,125 matches
-
de sânge. Dar, după cum remarca Ștefan Augustin Doinaș 32, Emil Botta dezlănțuie energiile verbale fără a le mai putea controla, la un moment dat. Somnul, spleen-ul, pe cât de inofensive păreau, pe atât de periculoase devin: Și plictiseala își înfipse colții, neurastenia începea să roadă și să destrame. (Trântorul) Somnul capătă proporții apocaliptice, ca în basmul cu pădurea și fata adormită. Numai că în basm prințul salvator sosește pentru că așa îi stă bine oricărui prinț, și nici o frumoasă nu va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a vorbit un om înalt, cel mai înalt om din lume. Se furișase tiptil ca un motan încălțat. "Teatrul e pustiu", rosti. Aș putea semnala doar existența lui Barbă-Rară, figurantul care a uitat să plece acasă, el doar, într-un colț, sub clopot de alamă. Dar veghind peste atelierul acesta, Barbă-Rară, cu amnezia lui, a devenit un strigoi și jumătate. Nu te mira, eu sunt doctor, medicul teatrului. Am văzut cum șovăiai pe scenă, cum te clătinai ca un om lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
s-a regăsit: Odată crezui că m-am regăsit. Am început să strig, lovindu-mă cu pumnii în piept: "Mă vedeți? Iată-mă. Sunt aici!" Dar oglinda m-a chemat repede la ordine: eram într-adevăr acolo, aruncat într-un colț, cu o strălucitoare față de idiot, turburat de o ură josnică, biet bufon plin de legende: un om și nimic mai mult. (Meridian) Ceea ce descoperă poetul, în drumul spre sine, este un eu artificial, pe care îl cultivă și totuși îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fac greață ("o ceremonie care îmi face greață"): "Doctore, îl rugă ea nerăbdătoare, arată-mi cum face leul din junglă! Atunci vedeai cu stupoare cum macabrul personaj se așternea pe covor, cum începea să mugească, să chiuie apocaliptic, arătându-și colții și scuturând coama. Arabella se topea de râs. Și râdea și el, și se bălăcea într-o tuse penibilă, din care ieșea congestionat ca o sfeclă, gâfâind, ștergându-și sudoarea cu batista lui unsuroasă. Grotesc înseamnă, ca și pentru Baudelaire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Aceasta era camera în care locuia mai mult. Cealaltă cameră era în partea dinspre nord și avea numai două geamuri în partea dinspre răsărit. Drumul mare trecea prin fața casei, avea gard cu zăluzele și poartă la fel, lângă gard în colț la nord avea un agud ce pornea de la pământ ca o familie, adică doi dintr-o tulpină. Dudul era alb și când începea să se coacă, câte agude avea, tot atâți copii erau în el și era o gălăgie de
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
mare dragul, pe care i-a luat Cociocoaia la Roșcoaia, la Sofronie. Au fost și la notar și Sofronie a trecut un hectar de pământ pe numele Cociocoaiei, ca să nu facă Petruță scandal. Dar la un an-doi Sofronie a dat colțul și Cociocoaia a mai stat vreun an de zile cu copiii lui Sofronie de ochii lumii, că acesta avea copii de la nevasta lui dintâi care decedase. Așa i-a dat lui Petruță pământul din Papuc. Cociocoaia și-a cumpărat grădină
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cu o fată din mahala, tot așa de săracă ca și Gheorghe al ei. I-a făcut Gheorghe o fată, dar la vreo doi ani de la căsătorie Gheorghe s-a îmbolnăvit de plămâni ca și taică-su și a dat colțul. A plâns mult Zavastia după copilul ei, probabil că o fi râs de Oacheș că-l jelea pe Constatin. Nora Zavastiei s-a mutat între timp la casa ei cu tot cu fată, adică cu nepoata Zavastiei. Astfel, Zavastia a rămas singură
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
dreptate când a spus: „Deși am scris mult în viața mea, nu cred că scrierile mele sunt antologice și nici elocvente pentru evoluția spirituală a personalității mele.“ Și, cum tot singur a afirmat, nici un zeu nu a stat vreodată în colțul camerei sale în timp ce scria. Cum se face atunci că un om cu această luciditate a acceptat să scrie, cedând unei iluzii, câteva mii de pagini indigeste și inutile? „E foarte greu, când ai responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
puțin ale lui Țuțea. Rămâne doar să ne întrebăm ce reprezintă ele în fond. La ce trimite această operă stranie care s-a născut în absența operei și dincolo de orice operă preexistentă? Zeul nu vine niciodată să se așeze în colțul camerei când vrea omul sau când crede el că e bine. Se întâmplă să ne fie asistate — și deci încărcate de har — gesturile la care nu ținem cel mai mult, în vreme ce în punctele în care am vrea să fim mari
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
ne fie asistate — și deci încărcate de har — gesturile la care nu ținem cel mai mult, în vreme ce în punctele în care am vrea să fim mari rămânem în singurătatea și puținătatea noastră de oameni. Zeul nu a stat niciodată în colțul camerei când Țuțea a scris, deși ar fi dorit să lase în urma lui o „operă“, un sistem prins temeinic între coperțile unor tratate impunătoare. În schimb, zeul l-a asistat când vorbea, chiar dacă încercarea lui Eliade de a-l consacra
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
fenomen social inevitabil. Dar nu poți să imiți un prost, nici un impostor. Cel mult îl compătimești. INGINERI Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de urși. Dacă într-un salon, într-un colț, unul fumează și tace, ăla e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Când i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicație, el a spus: care e, mă? Uite care
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
și merge spre nicăieri. Și el rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Când, unde și în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur, și nu e un zeu în colțul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Omul istoric moștenește pe cel primordial, care, jucându-se pe frânghia libertății, a împletit purul cu demonicul
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
la masa de scris, cum scrii? — Sunt emoționat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pândit de demonul originalității. Urmăresc să nu fiu original și să fiu cuviincios. — Ești inspirat? — Nu, nu stă niciodată un zeu în colțul camerei mele când scriu eu. Sunt foarte neliniștit. Eu, care sunt creștin... Am două neliniști: să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertență terminologică și nici o impietate. Nu mă interesează dacă memoria mea se va păstra veșnic sau dacă
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
Încredere pe care el o avusese În medici și-i fusese de un real folos. A trecut și perioada de chimioterapie și Letiția mai purta convorbiri telefonice cu Feodor. Într-una din zile el o invitase să-i vadă micul colț de rai pe care-l amenajase special pentru ea acolo În sat. Letiția se jena de fiul și nora sa, dar Feodor a vorbit cu fiul ei. Chiar tinerii au Îndemnat-o pe Letiția să meargă să mai schimbe locul
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
aspect se gândea copilul În drum spre unchiul său. De-l voi prinde În toane bune, poate să mă ajute măcar să-mi iau o uniformă și rechizitele. De cum intrase pe poartă Îl zărise pe unchiul Vasile cu o țigare În colțul gurii, trebăluind ceva În fața magaziei. Tu ce vrei mă? Îl apostrofase pe copil de cum intrase În curte. Unchiule, am venit..... Văd că ai venit, ia fă tu stânga mprejur și cară-te. Ai venit cu cerșitul, crezi că nu m-
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
acesta sărbătorim și noi Nașterea Domnului cum se cuvine. Avem o gâscă, cam slăbuță dar vom avea o bucățică de carne pe masă. La auzul acestor cuvinte, lui Ionuț Îi Înghețase sângele În vine. Cele două gemene chicoteau Într-un colț al singurei odăi, În care trăiau cele șapte suflete, Înghesuite Într-un pat mare de scânduri cu salteaua plină cu paie. Mama observând paloarea lui Ionuț, Încercase să abată discuția În altă direcție. Cuvine-se oare să jertfim Domnului o
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Sfânta Scriptură spune clar.... Știi ceva? De unde vrei tu să iau bani să cumpăr o pasăre fără beteșug, iar dacă nimeni nu o revendică, iar copilul a găsit-o nu a furat-o, se chiamă că este a lui. Din colțul unde se Înghesuiseră, cele două gemene-i făceau În necaz fratelui lor prin semne. Ai să vezi tu, piaza rea va ajunge friptură de Crăciun. Ochii lui Ionuț Înotau În lacrimi de supărare. Bobocul de gâscă era cel mai bun
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
să ne facem o vacanță cât mai frumoasa, să nu coste prea mult, dar să ne plimbăm mult să vedem cât mai multe pe litoral. Ce fată minunată am și eu nu-mi dau seama. Un zâmbet anemic Înflorise În colțul gurii ei. Acum suntem În vacanță, ne distrăm...nu ne mai gândim la ... știi tu ce... Da, aveam nevoie de o vacanță de câteva luni ca să pot merge mai departe. Numai cu tine pot face asta. Dar voi reuși...promit
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
cheamă aici la munte, umilit și apăsat de păcat, bat la uși și la ferestre. Cad în genunchi, dragostea-i neprihănită, prea multă iarnă la nunți. Tinerii sunt bătrâni și-aici, orbi de singurătate. Străzile lumii au fost uitate. În colț mai găsești câte un câine visând la soare lângă trunchiul de brazi. Se strânge inima, și mâinile se desfac într-o lume de cerșetori, iubitori cu masca opacă, fără zâmbet și fără rid! Măcar un blid de aer să soarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu salturi și voci amatoare de bătrâni erau cântece străine-n rostire. Încerc pereții camerei cu tapetul de mătase violet, afrodisiac înflăcărat, ca părul viu, șerpuind peste perna de puf. Eroare, pereții s-au măcinat; am ascultat cum vâjâie la colțuri dezordinea vântului, sau respirația mea cu obrazul ciupit de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe zid, un miros de alge îmi atinge fața când dorm; un vrăjitor lărgește vârstele tăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
numărat zilele săptămânii legate de suferință, este răspunsul bucuriei întru credință. * * * N-a mai scris, n-a mai venit, a trecut ca un vis. Șaptesprezece ani a ales din stâncă în stâncă, fructele de pădure apa de izvor, floarea de colț și de cicoare; prin ele mi-a trimis semnul albastru din apa de mare, întunecat și violet mă învăluia în haina de dantelă încet. Eram frumoasă, se spune cât va ține apa și nori și luna, până vor cădea stelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
glezne în jurul frunții, acoperită cu flori. Cine știe? poate ne însingurăm chemând păcate de soartă mânate, ca într-un film regizat prost, cu actori care joacă anost. Singurătatea e grea. Măna febrilă mai caută căldura ce a fost altădată, prin colțuri împrăștiată și ea. Dă-mi, Doamne, nădejde în ultima clipă ce se-nfiripă. în lumina de ceară. * * * Pentru Cati Iordănescu Orice aș face, flacăra este rece! În jur, camerele au înghețat, ferestrele și gardul le-au încorsetat cu un brâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
durerea e de argint înnegrit, vechi ca rochia de moar din vremuri străvechi uitată și de calendar. Aripile se desfac de-a lungul lunii coborâtă în umbre de lac. Anii s-au schimbat, s-au ferecat în oase și în colțurile de la case. Lui Mihai Papahagi, care a dat numele revistei Echinox Recitind cărți, studiate cândva, simțeam că îmi crește din piept o inimă de mucava! Au îndoit-o, au bătut-o cu-n ciocan, în fiecare zi, în fiecare an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cer, când spre pământul de fier. Un vânt prelins domol mai adie în povestea rămasă în sertarul biroului acasă. Uitată, cu paginile ruginite, fără făptură gura mută, ce să mai spună bântuită de păcate, de plăceri și înfrângeri? Într-un colț pe copertă erau atâția îngeri, vedenii albe, în nerostite sorți, trăgeau de sunetele celor vii și celor morți; clopotele au rămas cu marginile de cer, cântec de lebădă suav sau de gheață? L-a auzit cineva în ploaia de ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Cine știe ce-o să mai vină, ce frig în orbite, sau ce foc va arde altare învinuite de păcat, de pământul uitat cu soarele îmbrățișat. Singurătatea îmi sună în urechi ca un clopot și mă asurzește de tot. În fiecare colț se mișcă ceva, în afară de ființa mea și nu o pot vedea, oricâtă lumină s-ar strecura pe sub ușă. Pe balcon zâmbesc florile și scrisorile din cutia de lemn, stă ca un semn, demn, rămas inutil lângă calculator prevestind că mușcata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]