3,820 matches
-
unde se refugiase Drusus cu jurnalul lui; se întreba noaptea, zvârcolindu-se în patul din camera sărăcăcioasă. „Dacă e liber, continuă să scrie.“ Reuși însă să nu spună și să nu întrebe nimic. Nu află nimic nici despre casa de pe colina Vaticanus și despre toate lucrurile pe care le lăsase în urmă. Vreme de aproape un an, nu deschide nici o discuție cu cineva. Le răspundea educat și puțin distrat celor care îl interpelau. Se simțea îngrozitor de neputincios. Se plimba prin grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să aștepte vreun răspuns din partea lui, își continuă drumul. Gajus continua să facă plimbări. Era sfârșitul celei de-a doua ierni în casa Liviei; fusese o iarnă grea, neobișnuită, cu vânturi puternice și cu zăpadă pe muntele Soracte și pe colinele Albani, cu zăpadă și pe trandafirii din grădină, și pe acele papyri pe care Augustus le adusese de la Alexandria. În dimineața aceea, văzu ivindu-se din iarba înghețată violetele aduse de la lacul vulcanic Nemorensis. Văzu, după multe săptămâni, bobocii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
neașteptate, împăratul porunci ca ultimul fiu al lui Germanicus să fie adus imediat la Capri. Pentru un ordin imperial, imediat însemna ca Gajus să plece din casa Antoniei într-o oră, la fel ca atunci când fusese luat din casa de pe colina Vaticanus pentru a fi închis în casa Liviei. „Întocmai ca fratele meu, Nero“, gândi Gajus. „L-a invitat, a pus să fie spionat, l-a ucis.“ Gândul îi îngheță sângele în vine; îi veni să fugă, așa cum fugise, zadarnic, Drusus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să afle, repede, cât mai multe despre eficientul mecanism care ținea imperiul laolaltă; a ascultat, a întrebat, a citit, a reflectat - și a surâs. Cu toții profețiră, de comun acord, că guvernarea lui avea să fie liniștită și maleabilă. Arșița apăsa colinele Romei, iar vântul venit de pe mare n-o potolea în ziua când el coborî de pe Palatinus și se îndreptă spre Curie pentru cel dintâi act public fundamental, discursul programatic. Era prima zi din iulie, nemiloasa mensis Julius. În vremurile mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fel foarte diferit de întunecata și rigida oficialitate a lui Tiberius, trecea de la un grup la altul, salutând și conversând cu acea spontaneitate care îi surprindea pe vizitatori. Pe când cobora, privirea i se opri pe malul opus al fluviului, pe colina Vaticanus, unde se ridica reședința care îi aparținuse mamei sale. Acea imagine îl afectă fizic, asemenea unei săgeți trase de la distanță. „Aproape că uitasem“, își spuse. Amintirile îl asaltară, provocându-i o durere adâncă. Păstră în sine durerea aceea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
visează Împăratul în timpul nopții“. Privește ce de lume, Manlius, îi spuse Împăratul. Și, așa cum astăzi într-o metropolă se construiește un al doilea stadion, anunță: — Va trebui să construim un al doilea circus. M-am gândit să fie la poalele colinei Vaticanus, în grădinile mamei mele. Știi, Manlius, mama călărea foarte bine. În zilele fericite petrecute pe malul Rhenus-ului, ea râdea mândră văzându-și băiețelul sărind în șa „asemenea barbarilor sciți“. — Voi aduce de la Heliopolis, cu o corabie imensă, un obeliskos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un obeliskos de o înălțime nemaivăzută. Îl vei pune pe post de spina în circus: în jurul lui se vor învârti cvadrigile. Apoi vei construi peste fluviu un pod nou, cu patru arce, care din inima Romei va ajunge la poalele colinei Vaticanus. Din fundul tribunei înainta încet, și fu ușor de recunoscut de departe, deoarece purta ostentativ vechea toga restricta și cizma, calceus, din piele neagră, chiar și în toiul verii, un faimos filosof care venea din cel mai îndepărtat colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu oameni care își riscaseră viața în lupte - murmură revoltat: — În aceste palate nu s-a văzut niciodată, din vremea în care Augustus le-a construit, o dezordine ca aceea din ziua de azi. În realitate, ani la rând, pe colina Palatinus, pustie și întunecată, nu se zărise nimeni. Tiberius fusese o prezență metafizică, a cărei viață materială îndepărtată, la Capri, fusese cufundată în taină. Gajus Caesar, în schimb, tânăr, foarte vizibil, aclamat cu pasiune de popor la fiecare apariție, tulbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
orientală, i-o luă, o strânse drăgăstos și o sărută. O lăsă să-i strângă mâna, băgă de seamă că avea încheieturi subțiri și mâini călduțe, moi, foarte frumoase. Domus Gaj De pe imensul șantier pe care îl deschisese pe marginea colinei Palatinus, Helikon privi înspăimântat spre Foruri și murmură: — Mi s-a spus că în Forum Boarium există un mormânt de piatră... În nu mai știu care război, pentru a cere ajutorul zeilor, au fost îngropați de vii un bărbat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Capri, tânărul Împărat visase ore în șir în fața edificiilor proiectate de Vitruvius în De architectura și a sfaturilor sale fascinante, ezoterice cu privire la acustică. „Să construiești un ambient așa încât glasul să se poată propaga cu ușurință“, scrisese Vitruvius. Astfel, pe coasta colinei Palatinus ce domina impunătorul complex al Forurilor se construia o sală cu o formă nemaivăzută, dedicată muzicii, farselor satirice și dansului. Despre acea sală misterioasă vorbea întreaga Romă. Deși era ocupat cu dirijarea acelei construcții superbe, Manlius auzi glumele oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu sângele cald încă al condamnaților statuile zeilor voștri. De ce? — Pentru că ei îl beau. Lucrătorii râseră. Însă discuția se întrerupse fiindcă, pe neașteptate, sosi Împăratul, împreună cu o mică escortă, traversând cu pași repezi grădinile în dezordine ce acopereau încă vârful colinei. Cum îl văzură, oamenii se întoarseră electrizați și îl salutară cu entuziasm, lucru care nu se întâmpla în vremea tinereții lui Augustus. El răspunse, râse și glumi cu cei din apropiere, încălcând astfel orice protocol. Așa se întâmpla mereu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spatele spre inima Romei. Ca să nu vadă orașul sau să nu fie văzut? Mai apoi, Tiberius s-a gândit numai cum să pună pietrele lui peste casa lui Marcus Antonius. Vino însă aici. Privește. Ajunseră la marginea dinspre nord a colinei și deodată, printre tufișuri, la picioarele lor se înșirară Capitoliul, Via Sacra, strălucitoarea întindere a Forurilor, coloanele, bazilicile, templele. Împăratul se gândi: „Din exil, Ovidius a spus că Palatinus este culmea acelui mundus immensus. E adevărat. Însă versurile lui disperate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mundus immensus. E adevărat. Însă versurile lui disperate nu i-au atras compasiunea celorlalți“. Ochii săi parcurseră orizontul dimineții. În stânga, departe, se ridica sacrul Capitolium acoperit de marmură. Pe urmă se zăreau acoperișurile de pe mons Quirinalis, iar apoi o altă colină, mons Esquilius, și o mică vale. Deoarece coasta de răsărit a colinei Palatinus era plină de verdeață - pe atunci nu existau imensele edificii ale dinastiilor Flavia și Severiana -, se vedea în întregime marea colină Caelius. Apoi, într-o vale mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
compasiunea celorlalți“. Ochii săi parcurseră orizontul dimineții. În stânga, departe, se ridica sacrul Capitolium acoperit de marmură. Pe urmă se zăreau acoperișurile de pe mons Quirinalis, iar apoi o altă colină, mons Esquilius, și o mică vale. Deoarece coasta de răsărit a colinei Palatinus era plină de verdeață - pe atunci nu existau imensele edificii ale dinastiilor Flavia și Severiana -, se vedea în întregime marea colină Caelius. Apoi, într-o vale mică, se contura Via Appia, strada de miazăzi, regina tuturor străzilor. În dreapta ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mons Quirinalis, iar apoi o altă colină, mons Esquilius, și o mică vale. Deoarece coasta de răsărit a colinei Palatinus era plină de verdeață - pe atunci nu existau imensele edificii ale dinastiilor Flavia și Severiana -, se vedea în întregime marea colină Caelius. Apoi, într-o vale mică, se contura Via Appia, strada de miazăzi, regina tuturor străzilor. În dreapta ei, în apropiere, misteriosul mons Aventinus, apoi solemna colină Janiculus. Iar în fund, dincolo de fluviul leneș din cauza uscăciunii verii, se ridica mons Vaticanus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu existau imensele edificii ale dinastiilor Flavia și Severiana -, se vedea în întregime marea colină Caelius. Apoi, într-o vale mică, se contura Via Appia, strada de miazăzi, regina tuturor străzilor. În dreapta ei, în apropiere, misteriosul mons Aventinus, apoi solemna colină Janiculus. Iar în fund, dincolo de fluviul leneș din cauza uscăciunii verii, se ridica mons Vaticanus. „Roma mea“, se gândi Împăratul, „Roma mea, care va trăi peste secole, cu numele meu legat de ea. Din măruntaiele ei de piatră voi ridica monumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu numele meu legat de ea. Din măruntaiele ei de piatră voi ridica monumente nemaivăzute“. Era ca o îmbrățisare, orașul divin, norul alb de marmură pe care-l văzuse când venise dinspre Rhenus, orașul întins ca o femeie pe șapte coline. — Manlius, noi nu construim edificii, strigă. Noi redesenăm Roma. Îi vom oferi spații noi: un pod se va arcui peste fluviu și ne va duce la clivus Vaticanus, acolo unde se vor înălța circus-ul și obelikos-ul. Apoi, în inima Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajunge până la noi. Iar aici, unde vorbim noi, vei ridica atriul, accesul spre noul chip al imperiului. Vei susține bolta cu patru coloane puternice... — O voi face, spuse Manlius, gândindu-se câte sute de oameni trebuia să aducă pe coasta colinei pentru a transforma în piatră semnele pe care mâna Împăratului le trasa în aer; repetă orgolios: O voi face. La Roma nu s-a mai construit nimic asemănător. Martorii vremii aveau să scrie că în sala aceea cu patru coloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trebuise să-l abandoneze pe malurile fluviului Rhenus pe când era copil. Calul acesta era puternic, cu plămâni buni, liniștit și mândru, dar se putea lansa într-un galop amețitor. Broderiile de aur străluceau pe mătasea mantiei Împăratului. Drumul urca pe coline. Comandantul escortei povesti: — Se spune că în vila Quintililor, acolo, e ascunsă o statuie a reginei din Aegyptus. Era cu desăvârșire goală, dar regală, și avea diadema pe cap. Au ascuns-o atât de bine, încât acum nu mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-o atât de bine, încât acum nu mai sunt în stare s-o găsească. Sub soarele de ianuarie, în dreapta lor se întindeau câmpiile și marea Tyrrhenum; în stânga, pe dealurile abrupte, se aflau orașele din Latium Vetus, mai vechi decât Roma. Colinele erau acoperite de stejari, fagi, dafini și, mai sus, castani, ale căror fructe le îndrăgea, potrivit lui Vergilius, blânda păstoriță Amaryllis. Însă păstorii și tăietorii de lemne povesteau: „Muntele cel mai înalt e un vechi vulcan; spre norocul nostru, doarme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în lacrimi, au văzut-o arzând. Vâslele ei erau atât de lungi și de subțiri, încât, atunci când se ridicau deasupra apei, păreau aripile unor pescăruși. Napolitanul Euthymius, genialul inginer naval cu chipul ars de soarele din Misenum, contempla lacul și colinele care îl împrejmuiau. Spuse: — Un templu pe apă... Tot învârtea în mână micul lui codex, carnețelul de papyrus, privindu-l pe Împărat: — În mintea mea, Augustus, se naște o idee. Nu voi face un templu de lemn. Pe apa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un șantier misterios. Veneau acolo meșteri tâmplari din munți, dulgheri de la Misenum, Tarentum, ba chiar de la Alexandria; se descărcau sute de bârne, nenumărate trunchiuri de coloane, munți de țigle. Nimeni nu avea voie să coboare până la lac, dar de pe povârnișul colinelor, dacă te ascundeai după copaci ca să nu fii văzut de santinele, puteai zări tabăra străinilor acelora. Munceau din greu, din zori până-n noapte, la lumina unor focuri mari. Ridicaseră două structuri gigantice din lemn pe mal și continuau să lucreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Împăratul pusese mâna pe timona enormă (cum nici un marinar nu mai văzuse vreodată), și prova corăbiei de aur se îndreptase spre luna care răsărea, pe când vâslele celeilalte abia atingeau apa. Senatorul Lucius Vitellius, care avea o vilă impunătoare pe apropiata colină Albanus, asistă, în acea strălucitoare noapte cu lună plină de martie, la cel dintâi rit isiac săvârșit pe corăbiile sacre de pe Lacus Nemorensis, iar în seara următoare îndrăzni să-l întrebe pe Împărat care era semnificația acelei ceremonii. Împăratul zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu moartea. Subiectul era însă atât de teribil și de primejdios, încât preț de câteva clipe nimeni nu îndrăzni să-l abordeze; își șopteau unul altuia banalități, aruncându-și câte o privire, în timp ce tăiau bucăți din potârnichile grase aduse de pe colinele din Corfinium. Se gândeau la tânărul din palatele imperiale, căruia moartea îi dădea acum târcoale ca un dulău lăsat slobod noaptea într-o grădină. În cele din urmă, Valerius Asiaticus declară, luându-i pe nepregătite: — Momentul cel mai important va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
obeliskos înălțat în Circus Vaticanus - dărâmați-l, legați-l cu funii și doborâți-l... Oamenii comentaseră uimiți lunga călătorie a monumentului aceluia enorm și indescifrabil, ce mersese de-a lungul Nilus-ului, străbătuse Mediterana și apoi urcase pe Tiberis până la poalele colinei Vaticanus. Se adunaseră cu miile, ținându-și respirația, în timp ce funiile umede ridicau încet spre cer stela imensă cu vârful de elektron. Cluvius Rufus, scriitorul, care urmărise cu inima bătându-i nebunește spectaculoasa înălțare a monumentului, întrebă: — De ce și acel obeliskos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]