2,296 matches
-
II de Aragon și Henric al VIII-lea al Angliei. Francezii și Venețienii au avut succes la început însă au fost învinși în iunie în Bătălia de la Novara. Venețienii au continuat lupta până în octombrie. La 9 decembrie 1513, al cincliea Conciliu Lateran, care a fost redeschis de către Leon în aprilie, a ratificat pacea cu Ludovic al XII-lea și a înregistrat oficial închiderea schismei din Pisa. În timp ce Consiliul a fost implicat în planificarea unei cruciade și în consolidarea clerului, o nouă
Papa Leon al X-lea () [Corola-website/Science/305438_a_306767]
-
înapoi Florența, așa și papa a ajuns din nou stăpânul Statului Bisericesc. Pe 24 februarie 1530 papa Clement al VII-lea l-a și încoronat pe Carol Quintul la Bologna. Datorită Reformei Protestante, împăratul i-a cerut papei invocarea unui conciliu, ceea ce cel din urmă a refuzat. La fel, Clement al VII-lea a refuzat cerința lui Henric al VIII-lea să-l divorțeze de Katharina de Aragón, așa că regele englez s-a dezis de papă, ceea ce a dus până la urmă
Papa Clement al VII-lea () [Corola-website/Science/305439_a_306768]
-
bulla "În eminenți", care constituie primul decret îndreptat contra francmasoneriei. A primit în Biserică Catolică un mare număr de copți monofiziți. A încercat să realizeze reunificarea Bisericii Române cu Biserică Ortodoxă. A cerut Patriarhului armean să ridice anatema îndreptată contra Conciliului de la Calcedon și contra Papei Leon I. În timpul pontificatului sau a fost recunoscută independența Republicii Sân Marino. De prin anul 1732, a fost aproape orb și paralizat, dar strălucitoarele sale facultăți intelectuale și capacitatea să de a-și alege anturajul
Papa Clement al XII-lea () [Corola-website/Science/305443_a_306772]
-
de Sant'Onofrio. A fost ales "papă" în conclavul din 1774-1775, mulțumită susținerii franceze, și și-a ales numele de "Pius al VI-lea", aducându-i astfel omagiu papei Pius al V-lea, papa care a pus în aplicare hotărârile Conciliului de la Trento (1545-1563), precum și urmările victoriei de la Lepanto. a reînceput fastul papei Leon al X-lea, ceea ce i-a atras criticile "poetului Pasquino". S-a confruntat cu iosefismul austriac și a efectuat chiar o călătorie la Viena, în 1782, în
Papa Pius al VI-lea () [Corola-website/Science/305445_a_306774]
-
o recunosc Damasus și Petru al Alexandriei, adică Sfânta Treime a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Spirit"”. A sprijinit astfel, în mod hotărât ortodoxismul niceean, religia de stat obligatorie pentru toți supușii imperiului, îndepărtându-se de arianism care, în Conciliul ecumenic de la Constantinopol (381), este condamnat definitiv. Creștinismul devenea religie predominantă. Împăratul "Grațian" a încetat de atunci să mai poarte titlul de "pontifex maximus", suveran pontif al cultului roman. Represaliile au făcut între șapte mii și zece mii de morți, în funcție de
Teodosiu I () [Corola-website/Science/299985_a_301314]
-
ul este o învățătură creștină din secolul al IV-lea formulată de Arius, prezbiter în Alexandria, declarată erezie de o parte a participanților la Primul conciliu de la Niceea din anul 325. ul susținea că Isus Cristos are caracter divin (este și el Dumnezeu), dar ar fi o ființă creată de Dumnezeu Tatăl în trecutul etern (Fiul fiind conform lui Arius născut, nu făcut). Disputa s-a
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
susținut că Dumnezeu nu se poate schimba, deci Fiul a existat dintotdeauna (altfel Dumnezeu ar fi suferit o schimbare, iar o ființă perfectă nu poate suferi schimbări). Pe plan religios, în 325 Constantin cel Mare a convocat la Niceea primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă. Toți episcopii prezenți s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi. Arianismul a fost respins de unii delegați la Conciliul de la Niceea, unde a fost formulat și "Crezul Sfintei Treimi", ca apărare împotriva credinței arianiste. Acest crez statuează că Fiul este „"homoousion to patri"” (de o ființă cu Tatăl, din aceeași substanță cu el). Despre Constantin se crede că a
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
succesorul său final, Constanțiu al II-lea, care era creștin arianist. Deși era hotărât să păstreze ceea ce biserica a definit la Niceea, Constantin dorea de asemenea pacificarea situației și a devenit ulterior mai tolerant cu cei condamnați și exilați de conciliu. Mai întâi i-a permis lui Eusebiu de Nicomedia, care era protejatul sorei împăratului și lui Theognis să se întoarcă după ce au semnat mărturisiri de credință ambigue. Cei doi prieteni ai lui Arius, plus alți prieteni ai săi, au lucrat
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
Eusebiu de Nicomedia, care era protejatul sorei împăratului și lui Theognis să se întoarcă după ce au semnat mărturisiri de credință ambigue. Cei doi prieteni ai lui Arius, plus alți prieteni ai săi, au lucrat la reabilitarea lui Arius. La Primul Conciliu de la Tir din 335, ei i-au adus acuzații Papei Atanasie I al Alexandriei, pe atunci episcop de Alexandria, principalul oponent al lui Arius; după aceasta Constantin l-a exilat pe Atanasie deoarece îl considera obstacol în calea reconcilierii. În
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
Tir din 335, ei i-au adus acuzații Papei Atanasie I al Alexandriei, pe atunci episcop de Alexandria, principalul oponent al lui Arius; după aceasta Constantin l-a exilat pe Atanasie deoarece îl considera obstacol în calea reconcilierii. În același Conciliul de la Ierusalim, sub conducerea lui Constantin, l-a readmis în comuniune pe Arius în anul 336. Totuși Arius a murit pe parcursul călătoriei către Constantinopol. Unii istorici au sugerat că Arius ar fi fost otrăvit de dușmanii săi. Eusebiu și Theognis
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
de moarte, el a fost botezat de Eusebiu de Nicomedia. Între anii 337-350, Constant a fost împărat în Vest și adept al creștinismului oficial, "dreptmăritor" (ortodox), iar Constantius II a fost împărat în Est, el fiind adept al arianismului. La Conciliul de la Antiohia (341) s-a scos din Crez formularea "de aceeași ființă cu Tatăl". În 350, Constantius al II-lea a rămas singurul împărat al Imperiului Roman, iar adepții "Crezului de la Niceea" au fost persecutați. S-a ajuns atunci la
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
de aceeași ființă cu Tatăl". În 350, Constantius al II-lea a rămas singurul împărat al Imperiului Roman, iar adepții "Crezului de la Niceea" au fost persecutați. S-a ajuns atunci la decizia că Fiul era puțin diferit de Tatăl. La Conciliul de la Constantinopol din 360, expresia "Cel de o ființă cu Tatăl" a fost înlocuită cu adjectivul "asemănător". După moartea lui Constantius II, creștinii ortodocși (catolici), majoritari în Vest, și-au consolidat poziția față de arianiști. În Est au avut loc persecuții
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
Pleșca a căutat să păstreze unitatea Bisericii, dorind să-i țină aproape atât pe preoți, cât și pe credincioși. Pentru realizarea acestui deziderat, el a realizat un modus vivendi cu autoritățile statului comunist. În anul 1965, ultimul an al lucrărilor Conciliului Vatican II, autoritățile comuniste române i-au permis deplasarea la Roma (Italia) pentru a participa la Sinodul Ecumenic în calitate de expert. Mons. Petru Pleșca a reușit astfel să participe la sesiunea publică din 7 decembrie 1965 și apoi la închiderea acestui
Petru Pleșca () [Corola-website/Science/313109_a_314438]
-
Vatican II, autoritățile comuniste române i-au permis deplasarea la Roma (Italia) pentru a participa la Sinodul Ecumenic în calitate de expert. Mons. Petru Pleșca a reușit astfel să participe la sesiunea publică din 7 decembrie 1965 și apoi la închiderea acestui Conciliu la 8 decembrie 1965, alături de el aflându-se Mons. Ladislau Hosszu, de origine maghiară. Cu ocazia participării sale la lucrările Conciliului Vatican II, la data de 4 decembrie 1965, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) l-a numit ca episcop
Petru Pleșca () [Corola-website/Science/313109_a_314438]
-
Petru Pleșca a reușit astfel să participe la sesiunea publică din 7 decembrie 1965 și apoi la închiderea acestui Conciliu la 8 decembrie 1965, alături de el aflându-se Mons. Ladislau Hosszu, de origine maghiară. Cu ocazia participării sale la lucrările Conciliului Vatican II, la data de 4 decembrie 1965, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) l-a numit ca episcop tituar de Voli in partibus, pentru facilitarea hirotonirii absolvenților Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, care, până la acea dată, erau obligați să
Petru Pleșca () [Corola-website/Science/313109_a_314438]
-
a Diecezei, episcopul Petru Pleșca a avut următoarele realizări: Prin umilința sa constantă, episcopul Pleșca a reușit ca în timpul unui regim ateist numărul bisericilor romano-catolice și al preoților să crească. În anul 1976 a început să pună în aplicare documentele Conciliului Vatican II. A inițiat traducerile cărților liturgice, iar la Suceava a fost instalat primul altar cu fața la popor, de către parohul Johann Proschinger. Episcopul Petru Pleșca a murit subit în ziua de 19 martie 1977, în urma unei comoții cerebrale. Înmormântarea sa a
Petru Pleșca () [Corola-website/Science/313109_a_314438]
-
a promulgat controversată enciclica “Syllabus”, care a avut ca efect condamnarea liberalismului și a toleranței religioase și depărtarea bisericii de la realitățile lumii sec. al XIX lea. În iulie 1870, doctrina “infailibilității Papei” a fost proclamata de către Pius IX în timpul Marelui Conciliu al bisericii care se întrunise la Romă. Această doctrina susținea că declarațiile oficiale ale Papei erau infailibile - ele nu puteau fi greșite și nici nu puteau fi schimbate. El era supremul judecător al adevărului pentru lumea catolică; autoritatea să spirituală
Victor Emanuel al II-lea al Italiei () [Corola-website/Science/314713_a_316042]
-
, pe numele de autor André Scrima, (n. 1 decembrie 1925, Gheorgheni, județul Ciuc (interbelic) - d. 19 august 2000, București) a fost un teolog ortodox român, arhimandrit, reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol la Conciliul Vatican II. A studiat la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității București (1943-1948), iar în ultimii doi ani de facultate a fost asistentul lui Anton Dumitriu, la Catedra de Logică și Istoria Filosofiei. Licența "Logos și dialectică la Platon
Andrei Scrima () [Corola-website/Science/314028_a_315357]
-
1959, lucrând la un doctorat. În 1960 s-a întors la Paris și a obținut cetățenia franceză. Acolo l-a întâlnit, în 1961, pe patriarhul ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului, care l-a trimis ca reprezentant personal al său la Conciliul Vatican II, sub noul papă Paul al VI-lea, între 1963 și 1965. A devenit arhimandrit al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol și a pregătit întâlnirea istorică din 1964, de la Ierusalim, dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul Athenagoras I.
Andrei Scrima () [Corola-website/Science/314028_a_315357]
-
român de origine, dar de cultură universală, are o solidă formare teologică, spirituală și istorică; un om excepțional care a făcut legătura între Constantinopol și Roma. Călătorind deseori între cele două orașe, negocia — am înțeles singur — venirea patriarhului Atenagoras la Conciliu [Vatican II].” În 1991, aflându-se din nou în India, decide să revină în România. Andrei Pleșu, care îl întâlnește la mănăstirea Sâmbăta de Sus, îi propune să colaboreze la proiectul Colegiului Noua Europă. Vine la București ca invitat al
Andrei Scrima () [Corola-website/Science/314028_a_315357]
-
învățăturile lui Isus și ale apostolului Pavel. Azi multe culte creștine consideră căsătoria drept sacrament, o instituție sacră sau un legământ, dar nu a fost întotdeauna așa, înainte de a fi recunoscută în mod oficial drept sacrament de Biserica Catolică la Conciliul de la Verona din 1184. Înainte de asta, nu exista un ritual pentru a încheia căsătoria: „Legămintele căsătoriei nu era necesar să fie făcute într-o biserică și nici nu se cerea ca un preot să fie de față. Un cuplu își
Căsătorie () [Corola-website/Science/314098_a_315427]
-
Legămintele căsătoriei nu era necesar să fie făcute într-o biserică și nici nu se cerea ca un preot să fie de față. Un cuplu își putea manifesta consimțământul reciproc oriunde și în orice moment.” În decretele asupra căsătoriei ale Conciliului Tridentin (sesiunea a XXIV-a din anul 1563) validitatea căsătoriei a devenit funcție de a avea loc în fața unui preot plus doi martori, iar a prin a stipula că nu mai era nevoie de consimțământ din partea părinților au încheiat o dispută
Căsătorie () [Corola-website/Science/314098_a_315427]
-
cei care se căsătoreau erau sacerdoții, cu condiția să fie botezați, iar acordul lor reciproc era dovadă suficientă a existenței unei căsătorii sacramentale, a cărei validitate nu depindea nici de prezența martorilor, nici de respectarea legii celui de-al Patrulea Conciliu Lateran din 1215, care interzisese căsătoriile clandestine și cerea facerea unor anunțuri înainte de căsătorie. Validitatea acestor căsătorii bătea chiar validitatea unei căsătorii ulterioare, desfășurată în biserică, chiar dacă prima era făcută sub un copac sau într-o tavernă. Chiar după Conciliul
Căsătorie () [Corola-website/Science/314098_a_315427]
-
Conciliu Lateran din 1215, care interzisese căsătoriile clandestine și cerea facerea unor anunțuri înainte de căsătorie. Validitatea acestor căsătorii bătea chiar validitatea unei căsătorii ulterioare, desfășurată în biserică, chiar dacă prima era făcută sub un copac sau într-o tavernă. Chiar după Conciliul Tridentin obligase la a o face în fața unui preot sau delegat al său și cel puțin doi martori pentru a fi validă, situația anterioară a continuat în multe țări în care decretul conciliului nu fusese promulgat. Aceasta a luat sfârșit
Căsătorie () [Corola-website/Science/314098_a_315427]