2,265 matches
-
bisericii. Ea se referă atât la practicile minore de vrăjitorie (malefice sau benefice), cât și la un ansamblu articulat de practici, cunoscute sub numele de sabat. După C. Ginzburg (1996, p. 77), schema sa canonică cuprinde următoarele acte rituale și constructe mitologice: „omagiul adus diavolului, abjurarea lui Hristos și a credinței, profanarea crucii, unguentul magic, devorarea copiilor ș...ț, metamorfozele, zborul magic, adunările nocturne cu alaiul lor de banchete și orgii sexuale”. Interpretarea acestui ansamblu ceremonial s-a concentrat asupra identificării
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vindecare”. În unele culturi, ambele operațiuni sunt realizate de același specialist În tehnicile magice. În altele, fiecare operație presupune intervenția altui specialist. După L. Sullivan (1987, vol. VI, pp. 226-228), atribuirea bolii este strâns legată de concepțiile religioase și de constructele mitologice ale unei culturi. Autorul amintit identifică, Într-o analiză morfologică a mitologiilor din diferite culturi ale planetei, cinci surse mitice ale bolii: a) ființele divine supreme: În foarte multe mitologii, Demiurgul creează singur bolile și suferințele (ca o pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a violenței malefice și de a elimina sentimentul de vinovăție pentru vărsarea de sânge. Sigmund Freud este un psiholog și Întemeietorul psihanalizei, Walter Burkert este un istoric al religiilor specializat În Grecia antică, René Girard este estetician și critic literar. Constructele lor, eminamente speculative, au stârnit numeroase dezbateri În mediile filologice, filosofice, istorice și teologice. Antropologii, mai ales cei formați În tradiția școlii engleze și americane, au fost mai puțin atrași de un model interpretativ care survolează epocile și meridianele și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fi un exercițiu util”, fie pentru unele clarificări conceptuale, fie pentru noi investigații de teren. Riturile de treceretc "Riturile de trecere" În literatura de specialitate, categoria riturilor de trecere este folosită pentru a denumi fie o familie, clar delimitată, de constructe ceremoniale, fie o paradigmă generală, aplicabilă mai multor fenomene rituale, un fel de pattern universal al oricărui construct ceremonial. În prima accepțiune, ...riturile de trecere sunt ceremonii care Însoțesc și dramatizează evenimente majore precum nașterea, maturizarea și inițierea băieților și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Riturile de trecere" În literatura de specialitate, categoria riturilor de trecere este folosită pentru a denumi fie o familie, clar delimitată, de constructe ceremoniale, fie o paradigmă generală, aplicabilă mai multor fenomene rituale, un fel de pattern universal al oricărui construct ceremonial. În prima accepțiune, ...riturile de trecere sunt ceremonii care Însoțesc și dramatizează evenimente majore precum nașterea, maturizarea și inițierea băieților și a fetelor, căsătoria și moartea. Numite uneori rituri ale crizelor existențiale (life-crisis) sau ale ciclurilor existențiale (life-cycle), ele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
individual și social, dintre evenimentul obișnuit și cel marcat religios, dintre natural și cultural, dintre uman și cosmic. Dacă ansamblurile ceremoniale care consacră nașterea și moartea sunt relativ omogene din perspectiva sexelor, riturile de inițiere și căsătorie sunt marcate de constructele culturale care impun anumite modele ale masculinității și feminității. Prin asemenea construcții simbolice, În care masculinitatea și feminitatea apar polarizate (pe axele unor arhetipuri mitologice și roluri funcționale care variază de la o cultură la alta), sunt instituite, confirmate și asimilate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
individual (aflarea numelui, chipului, trăsăturilor morale ale ursitului) sau de ritmurile naturii (aflarea lunilor ploiase și secetoase, a lunilor friguroase sau călduroase, a lunilor cu rod și fără rod etc.). Sistemul sărbătorilor calendaristice românești apare ca un ansamblu compozit de constructe rituale (O. Buhociu, 1979; I.A. Candrea, 1928; P. Caraman, 1997; I. Cuceu, M. Cuceu, 1988; I. Ghinoiu, 1988, 1997; T. Herseni, 1977, 1997; I. Ionică, 1996; S.F. Marian, 1994; A. Olteanu, 2001; T. Pamfile, 1997; N. Rebreanu, 2000). Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În timpul acestor perioade de communitas, societățile experimentează situații de dezordine acceptabilă, În care se produce o dezmembrare (dis-membering) a relaților sociale, a normelor de comportament, a sistemelor de clasificare, a valorilor și reprezentărilor culturale. Cu alte cuvinte, ritul permite descompunerea constructelor sociale, altfel de neatins și de necontestat, În unitățile lor elementare, adică În valorile și reprezentările care stau la baza edificiului social și cultural. Turner numește aceste entități fundamentale „rădăcini paradigmatice” (root paradigmes) și consideră că ele reprezintă temeiurile filosofice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
procesele sociale și culturale de dezmembrare și reconstituire și, pe de altă parte, sistemele mitice și rituale care asigură funcționarea și mecanismele de semnificare specifice stării de communitas. În felul acesta, esența ritului constă În faptul că el reprezintă un construct cultural ce creează și legitimează momente de interstițiu, radical diferite de formele strict organizate și rigide ale vieții uzuale. Altfel spus, ritul (nu trebuie uitat că Turner plasa În categoria „ceremoniilor” manifestările simbolice care consacră ordinea existentă) se definește ca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau politic ce operează În viața de zi cu zi (1977, p. 71; vezi și 1969, pp. 127-128). În al treilea rând, puterea este creativă: „Pentru mine esența liminalității stă În eliberarea de sub constrângerile normale, În posibilitatea unei deconstruiri a constructelor neinteresante ale simțului comun, a lipsei de sens a vieții de zi cu zi și În identificarea unităților culturale ce pot fi apoi reconstruite În forme noi, total bizare, aproape monstruoase” (1977, p. 68). Aceasta Înseamnă că intervalul liminal deschide
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ceea ce inițiați văd cu ajutorul mitului și ritului nu este atât un exemplu moral, cât puterea de a transcende limitele statutului lor” (1968, vol. X, p. 577). În al patrulea rând, vom discuta aspectul bizar al configurațiilor specifice intervalului liminal. Descompunerea constructelor sociale și culturale În unitățile componente (rădăcini paradigmatice) este asociată cu numeroase forme, aleatorii, de reconfigurare a acestor elemente În constructe simbolice (scheme mitice și rituale) inedite. Libertatea creatoare conduce la forme atipice, șocante, inacceptabile În existența de zi cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1968, vol. X, p. 577). În al patrulea rând, vom discuta aspectul bizar al configurațiilor specifice intervalului liminal. Descompunerea constructelor sociale și culturale În unitățile componente (rădăcini paradigmatice) este asociată cu numeroase forme, aleatorii, de reconfigurare a acestor elemente În constructe simbolice (scheme mitice și rituale) inedite. Libertatea creatoare conduce la forme atipice, șocante, inacceptabile În existența de zi cu zi (societas), forme născute din libertatea de a recombina unitățile culturale de bază, conform legilor fanteziei (modul subjonctiv), și nu aranjamentelor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
X, p. 577). Drept urmare, liminalitatea reprezintă un mecanism de „defamiliarizare”, care conduce la configurații noi, nu o dată grotești, violente, iconoclaste (1982, p. 27). Ca o sinteză a acestor observații, notăm caracterul reflexiv. Turner consideră că exagerările care apar În aceste constructe simbolice eliberate de constrângerile societas sunt „un mod primordial de exercitare a abstracției. Trăsătura exagerată este transformată În obiect de reflecție” (1967, p. 13). Astfel, monștrii (imaginari sau materializați de măștile bizare și terifiante) nu sunt o expresie a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
poate fi subversiv și distrugător pentru ordinea socială. De aceea, individul „trăiește” liminalitatea, dar „se joacă” cu liminoidul (V. Turner, 1982, pp. 53-55). În paralel cu aceste distincții, Turner (1974, p. 169) a sugerat și o altă tipologie, referitoare la constructele rituale din timpul perioadei liminale, altfel spus la communitas: a) existențiale (spontane): „confruntarea directă, spontană, imediată a identității umane, În care umanitatea este experimentată ca o comunitate omogenă, liberă, nestructurată”; b) normative: acele communitas menținute prin mecanisme de control social
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prind viață unele afirmații celebre sau opere de artă - ca simplă expresie, fiind o ordine socială reprezentându-se pe sine, ei Înseși. Pe lângă distincțiile legate de cei care au dreptul să participe și cei care nu beneficiază de acest privilegiu, constructele rituale instituie și alte sisteme de diferențiere, prin fixarea normelor de comportament. Studiile aflate la intersecția istoriei cu antropologia dezvăluie procesele lente de fixare a convențiilor și de limitare a libertăților de manifestare. Astfel, S.G. Davis (1986, p. 161) vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
XX, numeroasele descrieri etnografice au dezvăluit faptul că pelerinajul funcționează ca un sistem compozit, care amestecă credințe religioase, figuri și narative mitologice, unități ritualice (sacrificii, acte magice, componente ale riturilor de trecere, elemente de sărbătoare și chiar carnaval), reminiscențe și constructe de literatură populară și cultă. În plus, pelerinajul a generat numeroase creații arhitecturale, monumente de sculptură și pictură, creații muzicale și, mai recent, produse ale comunicării de masă. Chiar dacă include sau coabitează cu unități culturale eterogene, pelerinajul poate fi analizat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau icoană făcătoare de miracole - precum lăcașurile de la Chartes sau Rocamadour (Franța), Guadalupe sau Montserat (Spania), Catamarca (Argentina) sau Tachira (Venezuela). Acest loc sacru poate fi marcat de un simplu obiect natural (stâncă, izvor, trunchi de copac) sau de un construct uman (de la altarul primitiv săpat În piatră, până la impunătoare monumente de arhitectură). Acest loc sacru este, În termenii lui Mircea Eliade, dovada și recipientul unei hierofanii: el Încorporează puteri ieșite din comun, deoarece aici o divinitate și-a revelat prezența
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pentru cazare, tratament, comerț). În timp, cultul local se dezvoltă și cunoaște forme ritualice specifice care, la rândul lor, solicită medierea oferită de oficianți inițiați, despre care se crede că dețin, În urma contactului permanent cu „centrul”, anumite secrete sacre. Noul construct ceremonial atrage valuri de pelerini și facilitează crearea unei mitologii bine individualizate a acelui „loc” (A. Dupront, 1987; Ph. Davis, J. Boles, 2003; J. Sumption, 1975; M.T. Swartz, 1998). Unul dintre elementele prin care un loc este sacralizat și devine
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Începutul ei) ca să distrugă acest sistem, ca să etaleze o lume Întoarsă pe dos, ca să prezinte sistemul ca un ansamblu pestriț de cârpe și zdrențe (R. Abrahams, 1967, pp. 177-178). După A. Falassi (1997, vol. I, pp. 298-302), sărbătoarea este un construct ceremonial complex, care Înglobează mai multe familii de rituri: a) rituri de sacralizare: acestea permit valorizarea acelor locuri care vor găzdui sărbătoarea și a intervalului temporal care o va Închide În limitele sale - ceea ce autorul a numit, cu o formulă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la adresa autorității. În planul formelor manifeste, aceste inversiuni funcționează ca „o revanșă de o zi” a celor umili (J. Heers, 1983, p. 177). În planul structurilor profunde, ele „demonstrează caracterul ficțional al sistemelor de clasificare, prezentându-le ca pe niște constructe umane și nu ca o creație a naturii sau a divinității” (T. Castle, 1986, p. 88). În intervalul carnavalesc, autoritățile pierd instrumentele puterii: normele de obediență sunt ignorate, formele de respect sunt negate și parodiate, Însemnele puterii sunt luate În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
atitudinea fundamentală prin care cineva se recunoaște drept inferior În fața unei puteri și exprimă public acest lucru. S.F. Moore arată, În studiul mitingurilor politice din Kenya, că ...forma dramatizată a ceremoniilor oferă un instrument puternic pentru a dezvălui un anumit construct social. Riturile colective pot dramatiza postulatele politice. Să vezi Înseamnă să crezi. Mitingurile politice din Kilimanjaro dau viață noilor funcții, noilor organizații și noilor ideologii, prezentându-le În plină acțiune, ca entități vizibile, sonore, de necontestat (1977, pp. 166-167; vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
confirmă parcurgerea unui traseu consacrator. Ambele rituri subliniază dialectica dintre trecut și prezent, ruptură și continuitate, meritele individuale și valorile sistemului (politic). Analizând ceremoniile de Încoronare din Marea Britanie, din perioada 1820-1977, D. Cannadine (1983, pp. 106-107) consideră că, pentru evaluarea constructelor rituale și a impactului lor social, trebuie să se combine mai multe serii de factori determinanți: a) amploarea puterii politice exercitate de monarh; b) personalitatea celui/celei care, prin ritul de Încoronare, va primi puterea supremă; c) structura economică și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de artefacte precum medalii, fanioane, tricouri sau alte obiecte vândute ca suveniruri. Corelarea acestor factori i-a permis autorului citat identificarea transformărilor permanente ale unui ceremonial, care, În ciuda iluziei comune privind caracterul său arhaic și neschimbat, este, de fapt, un construct mereu adaptat cerințelor timpului. Un exemplu printre multe altele: după primul război mondial, dezvoltarea BBC și a transmisiilor radiofonice În direct, corelată cu moda sărbătorilor de masă, devenită comună pentru Întreaga Europă, cu fascinația unei civilizații motorizate pentru Evul Mediu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
XIX-lea, „o cultură populară politică a fost creată atât pe străzi, prin acțiunile cetățenilor americani obișnuiți, cât și În ziarele care povesteau ce se Întâmplă pe străzi” (S. Newman, 1997, p. 187). Desigur, nu toate manifestările de stradă sunt constructe ritualice. Putem vorbi Însă de un caracter ceremonial evident atunci când ele se Înscriu Într-o „istorie”, fiind deci repetitive, formalizate și Încărcate de elemente simbolice. După Danielle Tartakowski (1998, p. 221), demonstrația ...se distinge de alte forme de luptă sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
S.G. Davis, 1986, p. 158). Demonstrațiile muncitorilor puneau În scenă nemulțumirile și revendicările celor oprimați, În forme politice directe (și atunci, acest fenomen intră sub incidența științelor sociale și politice) sau În forme ceremonializate, În care mesajul era transmis prin constructe simbolice (iar antropologia culturală se ancorează În această zonă). Cel mai adesea, demonstrațiile de acest tip Împrumută elemente din vocabularul ritual al carnavalului: figurine caricaturale și efigii hilare, care reprezintă figurile politice percepute ca adversari, oamenii purtând măști grotești Întrupează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]