10,875 matches
-
fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante se aplecă Într-acolo, cuprins de curiozitate, apropiind torța. Văzu un soi de mecanism Încâlcit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
despre care vorbise Menico. Dintr-o dată, auzi ridicându-se un zgomot de voci Însuflețite, intercalat cu insulte. O pereche care ședea undeva În apropiere și care până În urmă cu o clipă se Îndeletnicise cu strânsul În brațe și cu o conversație afectuoasă sărise În picioare, certându-se cu furie. În timp ce tonul urca strident, cei doi Începuseră să se tragă de păr, Îndepărtându-se către partea opusă a tavernei. Dante Își luă cana și, repede, furișându-se pe lângă perete până În spatele grupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
al nostru. Cât despre lumină, să-i rămână toată a Împăratului. Nu asta caută el? - Am aflat de ceilalți. Vor fi cu toții la abație. Dante Își Încordă auzul până simți că-i plesnesc timpanele, ca să prindă orice amănunt din acea conversație nelămurită, cu teama că zarva se va porni din nou, zădărnicindu-i strădania. Mai că nu simți mâna ce Îi atingea ușor grumazul. Omul care se așezase lângă el luase, probabil, neatenția lui drept un semn de Încurajare. Repetă gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se afla acum la un pas și se repezi la el, Încercând să Îl Înșface de grumaz, Însă Își pierdu echilibrul și se prăvăli la pământ. Dante avu impresia că se Împiedicase de piciorul unuia dintre oamenii cărora le ascultase conversația, Întins cu iscusință printre picioarele sale. Priorul profită ca să o zbughească spre ieșire. În ușă se opri o clipă, privind În urmă. Își alipi policarii și arătătoarele, ridicându-le deasupra capului. - Feciori de cățea blestemați, denaturați mizerabili! Iată focul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirea, recunoscându-l de Îndată. - Messer Alighieri! Și dumneata, Bernardo... Mă bucur că v-ați găsit timp să asistați la umila mea disertație. Dar veniți, să părăsim spațiul acesta sufocant. Afară, În umbra răcoroasă a claustrului, ne vom putea continua conversația mai În largul nostru. Îi conduse afară. Porticul, susținut de niște subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale pentru farmacia mânăstirii. Într-un colț, un lămâi mare Își Întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
retrăgându-se cu spatele. După ora stingerii „De ce atâta interes pentru statuia lui Ianus?” La hanul Îngerului, camerele păreau pustii. Dante Îi ceru lui Manetto știri despre francez. De-a lungul Întregii după-amiezi se tot gândise la cele auzite În timpul conversației de pe pod. Ceva ce Îi stârnise o Îndoială. Iar acum se blestema că nu aprofundase chestiunea, În loc să plece supărat pentru afrontul primit, ca un prostovan de la țară. - Nu mai e aici, priorule, răspunse hangiul. Se pare că s-a mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
importanță și de vise de cocoș. Muri așa cum trăise: retrasă, în singurătate. Puțini băgară de seamă. Fiul era la Paris pentru studiile sale de Drept. Când se întoarse pentru înmormântare, era un tinerel care cunoscuse viața capitalei, priceput în arta conversației, cu baston din lemn lustruit, guler impecabil și o mustăcioară subțire, pomădată à la Jaubert, ultima modă! Bătrânul îi comandă tâmplarului cel mai frumos sicriu, iar acesta lucră pentru singura dată în viața lui unul din palisandru și mahon înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mereu că avem timp, că vom putea face un lucru a doua sau a treia zi, peste un an sau peste două ore. Și apoi totul moare. Ne pomenim că însoțim niște sicrie, ceea ce nu ajută prea mult într-o conversație. Am privit sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia fumul de tămâie și cuvintele rugăciunii. Mergând spre cimitir împreună cu micul grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
le fi pierdut, sau poate că Berthe le-a luat într-o zi ca să aibă cu ce să facă focul. Ce contează. Nu am chef să recitesc. Scriu. Asta e tot. Într-un fel, e ca și cum aș vorbi singur. Fac conversație cu mine însumi, o conversație din altă epocă. Intercalez portrete. Sap fără să-mi murdăresc mâinile. Mergeam pe costișă de câteva ore bune în acea duminică faimoasă. Puțin mai jos, era orășelul, adunat la un loc, casă lângă casă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că Berthe le-a luat într-o zi ca să aibă cu ce să facă focul. Ce contează. Nu am chef să recitesc. Scriu. Asta e tot. Într-un fel, e ca și cum aș vorbi singur. Fac conversație cu mine însumi, o conversație din altă epocă. Intercalez portrete. Sap fără să-mi murdăresc mâinile. Mergeam pe costișă de câteva ore bune în acea duminică faimoasă. Puțin mai jos, era orășelul, adunat la un loc, casă lângă casă și, ceva mai în spate, masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
LĂon Castrie soldatul acela. Era din Morvan. M-a făcut să fumez o grămadă de țigări. M-a copleșit cu atâtea cuvinte și aveam mare nevoie de asta. Nu mi-a pus nici o întrebare. Nici măcar nu-mi cerea să fac conversație. O întreținea singur, cu brațul lui pierdut. În momentul în care s-a hotărât să mă părăsească, în timp ce se ridica mi-a zis: — Trebuie să plecăm, Gugusse și cu mine! Era ora mesei. Castrie. LĂon Castrie. 31 de ani, caporal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
când Mierck se apropia de prizonier. În schimb, era a cincea vizită a lui Matziev. Se învîrtiră în jurul micului breton de parcă nici n-ar fi existat. Mierck ridică încet capul spre cer. Și vorbi despre stele, de parcă ar fi făcut conversație. I le arătă pe toate lui Matziev, îi spuse cum se cheamă fiecare. Stelele erau una dintre pasiunile judecătorului. „Ne consolează în legătură cu oamenii, sunt atât de pure“. Sunt cuvintele sale. Despiaux auzea totul, cuvintele și clănțănitul din dinți al prizonierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trecut, iar primăvara s-a întors. Mergeam de câte două ori pe zi la mormântul lui Clămence. Dimineața și înainte de lăsarea serii. Îi vorbeam. Îi povesteam tot ce mi se întâmpla, ca și cum ea era încă lângă mine, pe tonul unei conversații obișnuite, în care cuvintele de dragoste nu au nevoie de ornamente și de șlefuiri pentru a străluci ca niște monede de aur. Mă gândisem să las totul baltă, slujba, casa, și să plec. Dar mi-am amintit că pământul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de aur! Tot corpul a început să-i tremure, nu înceta să-mi mulțumească și să-mi strângă mâna, mai să mi-o smulgă. — Ultima dată a venit cu o săptămână înaintea morții sale. Același ritual, masa, cafeaua, tăria și conversația. Întrebările despre micuță, aproape întotdeauna aceleași, și apoi, după o lungă tăcere, îmi spuse aproape șoptind, pe tonul unei sentințe: „Nu a cunoscut răul, s-a dus fără să-l cunoască, în vreme ce nouă, celorlalți, răul ne-a adus atâta urâțenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ești singur de multă vreme, poți alege să vorbești cu voce tare la lucruri sau la pereți. Ceea ce încerc să fac nu e prea diferit. M-am întrebat adesea ce alesese procurorul. Cum își petrecea timpul, cui îi dedica gândurile, conversațiile lăuntrice? Un văduv înțelege un alt văduv, în fine, așa mi se pare. Multe lucruri ar fi putut să ne apropie. XXII Pe 27 septembrie ’21, când traversam strada Pressoirs, nu văzui venind un automobil care mă lovi. Fruntea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care trăise Lysia Verhareine. Eram cât se poate de aproape de ceea ce fusese chiar viața lui Destinat. Nu vorbesc despre viața sa de procuror, ci despre viața lui interioară, singura adevărată, cea pe care o ascundem sub farduri, politețuri, muncă și conversație. Tot universul său se rezuma la acest vid, la acești pereți reci, la aceste mobile puțin numeroase. Aveam în față partea cea mai intimă a omului. Eram, ca să spun așa, în creierul său. Nu aș fi fost deloc surprins să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu mine eram în camera ei, iar ea era moartă, în timp ce noi ne uitam unul la altul fără să înțelegem: el știa deja, sau urma să afle, pentru că luase carnețelul roșu al Lysiei. Dar de ce-l luase? Pentru a prelungi conversația de la cină, pentru a locui mai departe în zâmbetele și în cuvintele ei? Fără îndoială. Acum era mort soldatul, îndrăgostitul, cel pentru care ea lăsase totul, cel pentru care în fiecare duminică urca în vârful dealului, cel căruia-i scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ascultat caseta, că Vichi plecase, nu mai era acasă. Ce faci tu, Ioane?, ne vedem la tine sau la mine?, OK, vin eu la tine. Și alte măgării, că îl iubește, că nu poate fără el etc... Le-am ascultat conversația, am tăcut și am răbdat, nu i-am reproșat niciodată nimic, îl știam pe Ion, ziarist și prieten de familie, îți sună bine, nu?, venea des pe la noi, cum să-l iubești pe ăla, mic, gras, chelie, mâini grăsuțe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
americancă fabulos de bogată, de cardinalul Vitori și de regina Margherita, precum și de celebrități mai subtile, de a căror existență nu puteai fi conștient dacă nu aveai o anumită cultură. În Anglia Învățase să prefere whiskey and soda vinului, iar conversația măruntă i se Îmbogățise - În două sensuri - În timpul unui sejur hibernal la Viena. Una peste alta, Beatrice O’Hara absorbise acel tip de educație care nu va mai fi posibil de acum Încolo: o tutelă măsurată după numărul de lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de neasemănătoare. Nu-și divulga micul flirt cu biserica decât episcopilor și prelaților cu rang și mai Înalt. Când se Întorsese prima oară În țara de baștină, existase la Asheville un tânăr swinburnian păgân, pentru ale cărui sărutări pătimașe și conversații nesentimentale simțise o evidentă aplecare. Discutaseră problema pro și contra, cu o romanțare intelectuală total lipsită de dulcegărie. În cele din urmă ea se hotărâse să se mărite de conveniență, iar tânărul păgân din Asheville trecuse printr-o criză spirituală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se apăra reciproc. Un majordom (unul dintre cei trei existenți În Minneapolis) i-a deschis larg ușa. Amory a pășit Înăuntru și s-a dezbrăcat de pălărie și palton. Era ușor surprins de faptul că nu auzea rumoarea stridentă a conversației din camera alăturată și a decis că Întrunirea era extrem de protocolară. Era de acord cu acest lucru, așa cum era de acord și cu majordomul. — Domnișoara Myra, a zis. Spre surprinderea sa, majordomul a rânjit oribil. — Da, da, a declarat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vedere. Prelatul jovial, carismatic, capabil să vrăjească un Întreg bal de la o ambasadă, și tânărul ager, cu ochi verzi, Îmbrăcat cu prima sa pereche de pantaloni lungi, au acceptat amândoi tacit relația părinte-fiu după numai o jumătate de oră de conversație. Dragul meu, aștept de doi ani să te cunosc. Ia-ți un scaun mai confortabil, să stăm puțin de vorbă. Abia am sosit de la școală - de la St. Regis’, știți. — Da, mi-a spus mama ta - remarcabilă doamnă. Ia o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și E. Phillips Oppenheim, precum și florilegii din Tennyson și Kipling. Din tot ce făceau la ore, numai L’ Allegro și claritatea rigidă a geometriei În spațiu i-au stârnit un leneș interes. O dată cu apropierea lunii iunie, a simțit nevoia de conversație, ca să-și formuleze propriile ideii, și, spre surprinderea sa, a descoperit un co-filosof În Rahill, șeful clasei a șasea. În nenumărate discuții purtate pe șosea sau culcați pe burtă, În iarba de la marginea terenului de baseball, sau seara târziu, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la cinci minute după stingere. — Bineînțeles. — Atunci intru. — Ia-ți două perne și Întinde-te pe pervaz, bine? Amory s-a ridicat În capul oaselor În pat și și-a aprins o țigară, În timp ce Rahill s-a instalat comod, În vederea conversației care urma. Subiectul favorit al lui Rahill erau viitoarele cariere ale elevilor din clasa a șasea și Amory le-a schițat neobosit pentru prietenul său: — Ted Converse? Cu el e ușor. Va pica la examene, va face pe Învățătorul toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
decembrie a căzut la pat cu difterie, iar concursul a fost câștigat de altcineva, dar În februarie, reîntors la cursuri, s-a aruncat din nou, cu temeritate, În lupta pentru premiu. Prin forța Împrejurărilor, Amory nu-l cunoștea decât din conversații de trei minute, din drumurile făcute Împreună până la vreun curs și Înapoi, așa că n-a reușit să pătrundă taina unicului interes ce-l captiva pe Burne, nici să-i Înțeleagă motivația. Amory era departe de a fi mulțumit. Îi lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]