4,763 matches
-
ne vor modela viitorul. În general folosesc o varietate de instrumente pentru a trasa viitorul, de la cercetări de piață și modele de computere, până la inteligența umană. Procedând astfel, am dezvoltat analize de cercetare a modului cum trebuie să privim peste crestele muntelui la orizont pentru a vedea ce ne rezervă viitorul. În timp ca alții analizează ce se întâmplă în prezent sau poate ce câștiguri îi așteaptă în următoarele trei luni sau cel mult pănă anul viitor, eu definesc timpul în funcție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
la întuneric. Un om poate vedea la lumina stelelor, dacă nu se grăbește. După scurt timp, începu să distingă trunchiurile palmierilor și resturile împrăștiate pe nisipul întunecat, plantele joase și pipernicite bătute de vântul dinspre ocean. Și putea să vadă crestele albe ale valurilor, în apele agitate. Știa că oceanul era plin de rechini. Acea porțiune a coastei Atlanticului era stearpă și neospitalieră. La patru sute de metri depărtare, pe plajă, îl văzu pe Manuel, o formă întunecată ghemuită sub manglieri. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pe a lui Încă și mai mult. Nu e comic să te trezești gîndindu-te că atingi fundul, cînd de fapt adormise după ce Își petrecuse seara la niște prieteni care, pentru că se Întorceau din Dolomiți, nu-i vorbiseră decît despre escaladări, creste și vîrfuri? Întors acasă, se culcase simțindu-se În camera sa ca Într-un refugiu aflat la mare altitudine. În timp ce adormea, masivul Dolomiților Îi apăruse ca o metaforă a vieții lui. Dacă trebuia ca viața lui să semene cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cărțile mele din colecția „Biblioteca alpinistului“, după ce Îmi fixasem la bocanci crampoane care mușcau din straturile de gheață și de zăpadă Întărită, dialogam pe versantul dinspre nord al Annapurnei cu Maurice Herzog și cu Lachenal. Am petrecut ceasuri bune pe creasta aceea de gheață, vîrful Annapurna, adîncit În gînduri, cufundat Într-o stare de satisfacție completă, fără să-mi mai doresc nimic de la nimeni, nemaisimțind că picioarele Îmi degerau, agasat de apelurile lui Lachenal: „Trebuie să coborîm, bătrîne! Mișcă-te!“. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
afară din trăsură și să o ducă la locul unde știa că zăcea mortul. În schimb, se înclină simplu și se uită la balzonul familiei încrustat într-o frunză aurită pe ușa trăsurii. Se întoarse și, în sfârșit, trecu peste creasta podului. Cu o hotărâre bruscă, pentru a evidenția independența mișcărilor sale, privi în jos. Inevitabil, văzu capul, spart ca un fruct tocat. Zăpada din jurul adunăturii de carne, oase, păr și creieri era o fleșcăială roză. Ca un nebun, Porfiri avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
iar ea riscase nebunește și-i promisese că va merge. Își pusese schiurile pe umăr și se chinuise să urce până În vârful muntelui. Stătea acolo, pe marginea Înghețată a pârtiei, Înconjurată de costume colorate de schi, mutându-și privirea de la crestele uriașe ale munților, ascuțite și cernute cu zăpadă, la o pârtie mai abruptă decât orice Încercase până atunci. Haina roșie a băiatului trecu asemenea unui fulger pe lângă ea și În acel moment Își dori atât de tare să devină o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace „Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți”. Avea ochi omenești bufnița și parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace „Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți”. Avea ochi omenești bufnița și parcă nu mă mai interesa s-o omor, ci numai s-o ajung, să mă uit în ochii ei și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noului secol. Și se depărtă În noapte, murmurând niște consoane obscure și fără nici o vocală. O, Limbă Diabolică și Sfântă! Dee stătea sprijinit cu spatele de zidul umed din pasaj, pământiu la față, cu părul ridicat măciucă pe cap, ca creasta șarpelui. — Îl cunosc pe Rabbi Allevi, zise el. Voi muri la 5 august 1608, după calendarul gregorian. Așa că, Kelley, ajută-mă să-mi pun În aplicare proiectul. Dumneata vei fi acela care-l vei duce la bun sfârșit. Gilding pale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Salon tocmai vorbea trăgând spre sine o creatură stranie cocoțată pe unul dintre rafturile acelea ale lui. Să fi avut vreo treizeci de centimetri lungime și era, desigur, un dragon, o reptilă cu aripi mari, negre și membranoase, cu o creastă de cocoș și cu fălcile căscate pline de dinți minusculi ca de ferăstrău. „Așa-i că-i frumos? O compoziție de-a mea. Am folosit o salamandră, un liliac, solzii unui șarpe... Un dragon subpământean. M-am inspirat după asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acum nu-i un nume frumos, dar atunci, pentru ei, era splendid, emblemă a unei rase de călugări războinici ce se asemănau mult cu Templierii, gata să moară pentru credință. Cavalerie spirituală. Fortăreața sau castelul Alamuth: Piatra. Construită pe o creastă aeriană, lungă de patru sute de metri și lată pe alocuri de numai câțiva pași, ajungând până la maximum treizeci: de departe, pentru cine ajungea la ea pe drumul spre Azerbaidjan, apărea ca un zid natural, alb orbitor În soare, ușor albăstrui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
le vorbesc, nu? Nu, Îl liniștește Maggie. Panica dispare. Uneori pierde șirul. Atîtea prelegeri, atîtea orașe. Azi, oriunde te-ai duce, n-ai cum să scapi de convenții. Își cîștigă traiul de pe urma lor, dar se simte ca și cum ar pluti pe creasta unui val din ce În ce mai mare. Chiar și orășelele mai mici construiesc uriașe centre de conferințe pentru Întîlnirile profesionale care capătă din ce În ce mai multă amploare. Există din ce În ce mai mulți profesioniști, care au nevoie de din ce În ce mai mulți conferențiari. Profesioniștii se subîmpart În și mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Pitești, 2000, pp. 82-101, și la capitolul introductiv „Preliminarii: receptarea critică a avangardismului românesc” din cartea lui Ovidiu Morar despre Avangardismul românesc, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, București, 2005. Ambele au un caracter succint și sintetic, urmărind (prima) „traseul de creastă” al receptării moderniste interbelice (E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, G. Călinescu - nu și Perpessicius!) sau „recuperînd” (cea de-a doua) și perspectiva extremelor ideologice, de la autohtonismul legionarizant și conservatorismul extrem pînă la stînga radicală de după cel de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la ideea că procesul de canonizare critică al lui Urmuz și, prin extensie, al avangardei autohtone, a fost intim legat de nevoia depășirii aceluiași „complex al periferiei”. Fără a fi, desigur, exhaustiv, el nu se va limita la „traseul de creastă” al exegezei, ci va încerca să ofere - mergînd pînă la date extraestetice - și o bază de date, suficient de cuprinzătoare, în vederea unei eventuale abordări sociologice. Potrivit mai multor evocări ale cunoscuților autorului, primele texte ale lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (n.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frunte mi se lovesc zbârnăind ca rădăștile-n vară. Total e împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? [1933] * VRAJĂ ȘI BLESTEM Pe creasta nopții moara seacă macină lumină-n gol. Lopeți se-nalță și s-apleacă. Războiul după ușă pus țese singur - vezi suveica? Fă o cruce spre apus! Fântânile la uliți rele găleți coboară și ridică 'n cerul jefuit de stele. Cuiburi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
tine sunt largile vremi? Pentru tine catargele? O, aventura, și apele! Inimă, strânge pleoapele! [1937] * ESTORIL Casele cresc în pădurea de pini albe sau ca șofranul, lucind pe coline. Mai potolit oceanul mângâie locul sorin. Largul priește nălucilor line. Cu crestele-n arc, doar bătrânii palmieri se mai leagănă încă întîrziați în furtuna de ieri. Îmbrăcată în zâmbet și aur Cora brodează subt oleandri, subt alungitele foi. Timpul ce iese din casă, cât de ușor 1-ai putea prinde iar să-1
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Credeam că în ea voi învăța să fiu ca un chiparos. Stăteam nemișcat, aproape fără să respir. La un moment dat, nu se mai auzea nimic în afară de ceea ce era firesc într-o pădure. Dar a fost de ajuns să văd creasta muntelui, la ceasul când asfințea soarele. Culmea ardea. Și, în loc să mă gândesc că se făcea noapte, m-am gândit la ruguri... XXV ― Mă îngrijorează tot mai mult nopțile tale. ― Crezi că pe mine nu? Și încă nu cunoști totul... Am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să răspunzi cu "da" sau "nu". ― Ea ne cere, mai ales, să spunem "da"... Vreau să spun "da", cu orice preț... XLIV ― În vreme ce dormeam, ieri-noapte a nins în munți. Dimineața, poate ai văzut și tu, când s-au ridicat norii, crestele erau albite de zăpadă. De mulți ani nu s-a mai întîmplat așa ceva vara. Apoi, soarele a topit zăpada și totul a revenit la normal. ― Cred că, în curând, nu vom mai putea rătăci pe aici, Galilei. ― O să regreți liniștea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
aveau una curbată ca o seceră, cu tăișul în afară: reteza alunecând într-o parte, fără să se-nfunde printre oase, cum se-ntâmpla cu scramasaxul. Începând cu scuturile rotunde de lemn îmbrăcat în piele și terminând cu coifurile cu creastă, de piele și de metal, care aveau în vârf smocuri de păr de cal, totul era gândit pentru a ușura călăritul. Armurile ce le protejau pieptul erau din piele, având doar câteva plăci metalice. Haganul și curtenii erau singurii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se-ntoarcă la el. Am greșit spunând toate astea, căci vasalii au început să se îndoiască de sănătatea minții regelui. Din păcate, prin martie viața prietenului meu a început să o ia la vale asemenea pietrei ce se desprinde de pe creasta unui munte. La început urinatul i-a fost tot mai greu și avea aceleași dureri pe care le dă guta. Fiindcă adesea trebuia să stea la pat, am avut lungi convorbiri. Din care am înțeles că de-acum totul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Antonio. — Așa și așa, tati, șopti Kevin. Mă pun mereu să stau În poartă. Se temea că va Încasa una după cap, căci tati era marcatorul echipei de escortă, și fusese golgheter În turneele Poliției. Primi Însă o mângâiere pe creasta lui Înțepenită de gel. Ce figură avea să facă. Tati Îi va cumpăra Într-adevăr tricoul roșu al lui Francesco Totti. Astăzi toți Îi cumpărau orice Își dorea. Astăzi avea un fel de lampă fermecată a lui Aladin. Își rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ședință de lucru“, ceea ce declanșează pe neașteptate o adevărată campanie de spovedanii, convertite în „autodemascări“. Dar demersul narativ nu se-ndreaptă spre istorii staliniste, ci se derulează în alte direcții, alunecând spre povestea lui Achile, un bărbat cu coarne și creastă, spre aventura lui Zogru însuși, obligat să trăiască vieți străine, prilej de acumulări epice, legate unele de altele și în același timp de istoria românească, ale cărei noduri se dezleagă lejer, prin „despachetarea“ narativă a romanului, cum este cazul demascărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
papuci din Europa, mare, gras și inaccesibil lui Zogru. S-a întors spre Gingirică, dar acesta tocmai intrase în curte, ca niciodată, și cum în starea lui plutitoare se urnea greu, ca un balon de săpun, s-a lăsat pe creasta vântului, tăind-o pe-o străduță laterală care dădea în Gemeni. Trebuia să ajungă la Andrei Ionescu, neapărat și înaintea ei. Chiar dacă ea nu se ducea acolo, tot la el era bine să ajungă. Preventiv. Era amiază mare și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
discret, îngrozit de un bărbat îngenuncheat lângă o cruce. 25. Achile Vintilescu era un om nefericit de multă vreme, nu doar de câteva luni, de când murise femeia pe care o iubea, ci de la începutul vieții lui, căci se născuse cu creastă și coarne. Nu era ceva chiar de neascuns, dar nici viață comodă nu putea să ducă. Deasupra frunții avea două umflături cât corcodușa, un fel de cornițe, așezate simetric, dar pe care le putea camufla cu părul. În fiecare dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
între cele două cocoloașe, dat cu briantină și făcut ca o caschetă protectoare. Se tundea singur, între două oglinzi, și se chinuia îngrozitor ca să-și potrivească tunsoarea la spate. Și, de parcă n-ar fi fost de-ajuns, Achile avea și creastă. De fapt, erau două hălci de piele, înalte de-o palmă, crescute de la ceafă până la noadă, de o parte și de alta a coloanei. Arătau ca o gușă de curcan, vineție și dantelată, și tot așa umflându-se uneori, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]