2,852 matches
-
de regulă în perioada 1907-1908, „premergătorul”, ale cărui texte circulau, se pare, informal în cîteva cercuri de boemă artistică și teatrală din perioada neutralității, a rămas un anonim pînă în 1922, cînd Tudor Arghezi îi publică trei proze în paginile Cugetului românesc. „Preavangardismul” nostru de dinaintea Primului Război Mondial se reduce la firave pusee de frondă postsimbolistă, vag antiacademistă și la cîteva timide manifestări de simpatie declarativă față de cubism și futurism (simple consemnări publicistice, vag popularizatoare). Nimic comparabil - ca forță, virulență și articulare - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
emanciparea sa poetică de „maestrul” Macedonski. Aici apar primele poeme din ciclul „baudelairian” Agate negre, prețuit superlativ de către B. Fundoianu și Ion Pillat (care le va reproduce „cu dificila îngăduință a poetului din rarisima revistă de avangardă Linia dreaptă” în Cugetul românesc, II, nr. 2, februarie 1923, pp. 115-120). Tot în 1904, cînd Arghezi va fi trimis la specializare teologică în Elveția și Franța de către tutorele său, ieromonahul Iosif Gheorghian, ia drumul Parisului un alt artist gorjean reformator, Constantin Brâncuși. Asimilarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-l privește pe Tudor Arghezi, după război, preocupările de critică plastică vizînd încurajarea artiștilor independenți și novatori lasă locul sprijinirii autorilor de avangardă. În revistele înființate de poet vor fi publicați majoritatea lor: de la Urmuz, pe care îl „debutează” în Cugetul românesc, pînă la Geo Bogza, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Jonathan X. Uranus ș.a., găzduiți consecvent în liliputana Bilete de papagal (revistă al cărei format este, el însuși, „avangardist”), chiar dacă Arghezi se va ține la distanță de militantismul dogmatic al radicalilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a vagabonda în libertate (...); e frate cu D’Annunzio în ceea ce privește disprețul societății și trebuința de a trăi în plăcere și frumusețe. Tustrei sînt însuflețiți de o adiere romantică, de un sentimentalism fără frîu, de un cult excesiv al individului. Cugetul lui Nietzsche îi robește. Toți pregătesc și anunță mesiile de mîine: supraoameni”. Textul exprimă - „în oglindă” - sensibilitatea estetico-ideologică a comentatorului, opțiunea sa pentru apropierea prozei de poezia lirică, refuzul „anecdoticului” tradițional, gustul decadent pentru „geniul melancolic” al modernității, sensibilitatea social
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tematic. Nu e de mirare că Ion Vinea este considerat „figura cea mai plină dintre literații anarhici”; „îndelungata activitate beletristică” (proba devoțiunii față de artă) și colaborarea la „cele mai multe publicații contemporane - vreo 16 la număr”, unele cu „anumită vază, ca: Gîndirea, Cugetul românesc, Noua revistă română, Adevărul literar etc.” (certificatul de compatibilitate cu direcția tradițională canonică, plus „disponibilitatea” necesară), sînt considerațiile intrinseci care motivează opinia criticului. Cele intrinseci, „mai valabile decît toate celelalte”, constau în faptul că „prin inteligență și sensibilitate” Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
european. „Actul de naștere” sau pseudonimul scriitorului a fost parafat abia în 1922; la începutul lui 1923, Tudor Arghezi îi publică - „subversiv” și după o susținută persuadare - trei texte: „Pîlnia și Stamate”, „Algazy & Grummer” și „Emil Gayk”, în paginile revistei Cugetul românesc, unde Urmuz se regăsește alături de somități ale vieții publice și personalități universitare, dar și de numeroși scriitori moderniști (printre ei - Ion Vinea, Perpessicius, Adrian Maniu, Ion Călugăru). Etapa informală (așa-zicînd, underground) se încheie aici, iar destinul terestru al grefierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și mîzgălici a lui G. Ciprian (1958). Spre deosebire de tonul condescendent al lui G. Călinescu, fostul coleg și prieten al lui Urmuz îi dedică acestuia pagini afectuos-admirative. Strategie nu lipsită de abilitate. În 1922-1923, Arghezi îl publica pe Demetru Demetrescu-Buzău în Cugetul românesc, uzînd de un procedeu „urmuzian” — plasarea unor texte „bizare”, bulversante, în interiorul unei gazete politice „onorabile”, serioase și grave — un „virus” anarhic infiltrat discret, subversiv și ironic într-un organism rigid și „oficial”. De astă dată, vîrstnicul comediant își readucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ne plângem de chinul sufletesc și trupesc, dar nimeni nu ne-ascultă, ne dă drept pildă sau i se face milă de noi. Găsește ceva mai cu miez! Voiam să-mi astup urechile, să fug, dar m-am silit să cuget. În cele din urmă, am răbufnit: - O să vină moartea, moartea ta, și atunci el îți va întinde mâna ca să-ți hărăzească învierea. A tăcut câtăva vreme, după care a spus răutăcios: - Întinde-mi-o pe-a ta, până să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și legați unul de celălalt. Când și când târau acolo încă un ostatic, și, după câte mi-am dat seama, toți erau longobarzi, tineri și de rang înalt. Era lesne să ghicim ce soartă avuseseră ceilalți. Chinul prin care trecea cugetul lui Rotari nu era mai prejos de mânia sa; a stat treaz în întunericul nopții, nădăjduind să prindă fie și cel mai mic semn privind prezența Gailei. Am încercat zadarnic să-l liniștesc: era convins că bandiții aceia nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
strâns de mâna cu care o țineam, și-a încordat spinarea, a dat ochii peste cap și a murit. Inima mea chinuită a primit lovitura de grație de la poporul pe care-l iubeam. Diavolii și-au făcut apariția, ascunși în cugetul tinerilor de pe domeniu, stârniți fiind de invidie. Au încercat să se opună ca Vibana să fie îngropată în cimitirul de lângă râu, reproșându-mi că nu eram consângean de-al lor și că Vibana fusese sclavă. Atunci Gundo s-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
față de el. Gaila se gândea deseori la Romilde și, cu toată rușinea pentru o astfel de mamă, suferea știind-o neîngropată. Eu mă simțeam strâmtorat în rolul frivol pe care-l jucam și încercam să strecor, deși fără succes, în cugetul lui Rotari o viziune de stat pe care nimeni altul nu o dorea. Să nu mai fie vorba despre ocupanți și ocupați, ci despre o patrie comună pentru toți cei care trăiau în ea, fiecare având posibilitatea de a dobândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și de podoabe, mai bogate decât cele pe care și le-a dorit Solomon sau pe care și le-a închipuit regina din Saba, uitai de mozaicurile de aur ce îmbrăcau pereții. Cupola părea să plutească în gol, îți prindea cugetul și ți-l înălța. Am rămas acolo ore-n șir, contemplând-o. Șase sute de persoane, între care preoți, diaconi, diaconițe, subdiaconi și paznici se îngrijeau de Sfânta Sofia. Rugăciunile și psalmii puteau conta pe o sută șaizeci de cititori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dușmanii lui? Nu, tu n-o să-l omori dacă o să-mi dai cuvântul tău de om. Oricine ar fi fost de față, l-ar fi crezut nebun, eu însă înțelegeam prea bine ce spunea. Mai grav era că îmi punea cugetul la grea încercare, și-așa pierdut în tenebrele îndoielii. M-am apărat cum am putut și l-am înfierat. - Eu am un singur Dumnezeu, același pe care-l ai dinainte, gata să-ți ia viața. Și nu-mi împuia capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Apoi l-am întrebat pe Andras: - Știe să înoate? A oftat. - Ca un pește. La un gest al meu, longobardul a plecat. - Și-acum pentru tine ce nădăjduiești? Preț de o clipă mi-am privit mâinile pentru a-mi pregăti cugetul ca să-l omor. Când mi-am ridicat privirea, am rămas înlemnit și m-a trecut un fior de groază. Ochii păreau să-i iasă din orbite, pielea feței se făcuse albăstruie. Apoi brusc s-a învinețit și a căzut jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
câteva zile la o mare adunare generală la Spoleto. M-am dus imediat la ea, chiar înainte de a trece pe-acasă. Împlinise de puțin timp patruzeci și unu de ani. Nu știu dacă ochii mei au văzut realitatea sau ceea ce cugetul meu dorea să vadă, dar mi s-a părut și mai frumoasă decât o lăsasem. Cu toate astea, trăsăturile ei perfecte erau eterice, transfigurate; gesturile ei, potolite și calme, aveau ceva solemn. Purtarea ei era cea a cuiva care, plecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Marinescu” Tigveni structura Bârsești - Argeș profesor coordonator Dumitrescu Emilia-Mihaela Eminescu, suflet de stea Eminescu este vis, zbor înalt peste abis, Eminescu-i codru des, unde păsările ies. Eminescu-i o poveste care-a fost și încă este, Eminescu e splendoare, cuget, poezie, floare. Eminescu-i floare-albastră, el este mândria noastră, Eminescu-i lună plină, oglindit în apă lină. Eminescu este rege peste codru-mpărătesc, El este veșmânt și lege pentru neamul românesc. Eminescu e Luceafăr, stea frumos strălucitoare, El e fir de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
telefonului și Iulia Barbu pune jos Magazinul, lăsând articolul necitit până la capăt. N-o să-l termine nicicând, a citit și așa în dorul lelii, să treacă timpul. Ce tâmpenie! își zice. Al doilea țârâit al telefonului îi șterge însă din cuget orice părere și, precum un Ferrari de formula 1, ia un viraj abrupt pe lângă fotoliu, dărâmând aproape lămâiul din hârdău, trage ușa din țâțâni și iese pe coridor unde, așezat alb pe măsuța lui cu milieu vernil, telefonul încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
seamăn. E altfel de frumusețe decât cea a pământului și totuși este chiar ea, e tocmai frumusețea pământului. Harry cel din vis înțelege asta fără să fie nevoie sau cu putință să i se explice, i se varsă direct în cuget, ca uleiul răsturnat dintr-un vas în altul. ─ Harry, eu sunt pământul, sunt mama ta și a tuturor ființelor. Frumusețea mea este așa că nici un muritor n-o poate cuprinde toată deodată și n-o poate înțelege în deplinătatea ei. Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
feței copilului fusese strivită, ochiul se scursese, fruntea se teșise. Cu jumătatea frumoasă a feței, el zâmbea; pe cea deformată i se întipărise o suferință infinită. Se gândi la viața acelui copil condamnat și într-o clipă îi trecu prin cuget tot ceea ce sperase el și nu mai putea spera, tot ceea ce s-ar fi putut aștepta să primească, dar nu va primi niciodată. Și plopii tremurau în continuare și soarele strălucea și s-a gândit atunci la opacitatea completă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
legii cu Dumnezeu la Târgoviște în 1652, sub domnia lui Matei Basarab, despre zidirea omului: Întrebare: Din câte părți au făcut Dumnezeu pre om? Răspuns: Din opt părți: trupul din pământ; osile din piatră; sângile din roao; ochii din soare; cugetu din nori; suflarea din vânt; înțelepciunea din lună; iar prorocirea de la duhul sfânt. Mai mult, arată Gaster, în același mod explică poporul zidirea omului la nunțile țărănești, când fata, cerând iertăciune părinților, face istoricul căsătoriei începând cu Adam și Eva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
eu nazist, că i-aș fi cotonogit pe evrei, țigani și polonezi, că i-aș fi lăsat pe morți să zacă sub troiene din care să li se vadă doar încălțările, că m-aș fi încălzit cu virtutea ascunsă a cugetului meu. Așa merg lucrurile. Acum că stau și mă gândesc, această povestire mai are încă o morală evidentă: Când ai murit, mort ești. Și în clipa asta îmi mai vine în minte încă o morală: Fă dragoste când poți. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
apă... ca de soare și de lumină !” își zise el în gând, în genunchi lângă raclă, cu privirea încremenită pe chipul Vasilicăi. Între sprâncenele ei frumoase, i se săpase mai adânc semnul posomorârii. -Te voi purta în inimă și-n cuget, cât voi mai trăi... suflet bun și generos!” murmură el în gând, ca un jurământ de credință, în fata raclei, cu ochii înotându-i în lacrimi. ”-..Iată, așa se duce viața... Iată, așa pieri ca o umbră!” ” -...Si trupul ei
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu fruntea țărâna și plâng... mă simt un tâlhar. Nu-mi trebuie nemurirea, vreau iertarea ta. Sunt un bătrân nebun, netot și fără minte!... O, Fata, tu știi bine că-i drept ceea ce-ți cer!... Să- mi fii călăuză, cuget și sfat; văzul, răsuflarea... Toate, toate din mine te vor și te cheamă!... Simt cum inima mi se face mică, mică și bate grăbită în urechi să-mi spună: Oriunde este ea!...” Nu mai sunt în toate ale mele și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-o. Si, și-a continuat rugăciunea în genunchi la marginea mormântului. - Iți mulțumesc, Fata, că mi te-ai arătat!... Mi¬e dor de tine... mi-e tare dor!... Bat cu fruntea țărâna și plâng... Te rog să-mi fii călăuză, cuget și sfat; văzul, auzul, răsuflarea... Toate din mine te vor și te cheamă...! In mintea lui era o învălmășeală de gânduri. Tot mai greu, prin somn își aducea aminte... ocolea în vis gândurile, în somnul care se lungește în beznă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
îngenunchez... arată-mi drumul de urmat!.. Iartă-mă, Fata că ți-am greșit, de multe ori, fără să meriți, iartă-mă!.. murumură Iorgu cu ochii înlăcrimați. Erai bună și blândă, și iertătoare... erai dreaptă și cinstită, atât cât te lumina cugetul... îți sărut mâna! ”-Ceea ce vrei să faci, tu, omule, nu este pocăință!.. îi șopti o voce din lăuntrul său. Este doar exprimarea regretului de a fi mers pe un drum greșit, să-i zicem proces de remușcare. Dar, să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]