2,124 matches
-
omului creator, dezvăluind, implicit, Ars Poetica, pe care și-a construit-o, a cizelat-o și pe care o slujește: Am îmbătrânit, am șaptezeci de ani / și nici un prieten pentru mine. Această concluzie nu atrage însă capitularea, poetul nu este devastat de melancolii, ci strigă împotriva demonului toamnei sau se identifică, poate, cu el, privegheat de Maica Domnului, care se uită cu dragoste la copilul acesta, altădată curat la suflet, pe care l-a cuprins febra mare și înjură crezând / că
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
flori și roze, împliniri. Cântecul legionar izvorât din tainice iubiri cântate de părinți, murmur de izvoare și adulmecări de sânge. El va lovi pururi pe tirani, veșnici înrobitori. Cântecul legionar înseamnă o mică oază în deșertul pământesc, pururea bântuită și devastată de nisipurile iadului. Cântecul legionar înseamnă tărâm însângerat, gemete răpuse, scrâșniri pe roată, fiori de grele lanțuri din adâncimi de temniți, răstigniri ascunse, suind spre Dumnezeu. Cântecul legionar, iezăr carpatin, aghiazmă cerească ce spală obrajii biciuiți de palma nărăviților și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Mă închin cu pietate la icoanele camarazilor mei plecați demult la cer, camarazi cu care am pătimit „veacuri de nopți” fără de zori, în cavouri umede, cu bolți înghețate. Să ne întoarcem la matca străbună, la firescul uman. Noua democrație a devastat ultimele „rezerve” spirituale, morale și materiale ale neamului. Așa zisa „privatizare” înseamnă jefuirea avutului național și trecerea bogățiilor statului în mâinile nomenclaturiștilor și a străinilor ce se declară patroni. Comunismul de ieri mai scotea la suprafață câte un vinovat, dar
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și netăcutul e pumnal ucigător greu de suportat, precum și legionarofobia. Comunismul rămâne retrograd și criminal, producând victime nevinovate pe toate tărâmurile: sociale, în școli, în biserică și mai ales acolo unde-i viață creștină, căci el vrea să incendieze și devasteze templul sufletului, credința. Pentru aceasta trebuia să luptăm aprig precum domnitorii noștri creștini Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Viteazul, Ion Vodă cel Cumplit și alți domnitori care înainte de a se arunca în bătălie făceau semnul crucii și biruiau oștile
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
serios. - Ești supărat ? îl întreb. - Nu ! Mă duc la serviciu ! Viața în capsulă Portalul era încărcat cu aeronave până aproape de capacitatea maximă... o mulțime căutau adăpost. Se anunțase o furtună electromagnetică neobișnuit de puternică. Pe Radu, comandantul aeronavei, îngrijorarea îl devastase, însă chiar atunci auzi un mesaj îmbucurător: i se permise aterizarea în ultima clipă pe un aerodrom îndepărtat. Pericolul fusese iminent. El cu echipajul se întorceau dintr-o misiune riscantă, care durase extrem de mult. Ar fi fost culmea să nu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nici eu - pentru a explica de ce fusese visul atât de înfricoșător. Adevărul este că îl recunoscusem pe bărbatul care se aplecase deasupra patului. Îl recunoscusem pentru că eram eu. Eram eu, bărbat matur, privindu-mi sinele tânăr și fața mea era devastată de bătrânețe și brăzdată ca o sculptură veche de urmele suferinței. Fotografia era una dintre pasiunile tatei. Avea un aparat mic într-o cutie de piele și un blitz improvizat de el, iar în loc de cameră obscură acoperea ferestrele de la baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
oamenilor speranța că răul nu va fi de lungă durată, fie făcîndu-i să se teamă de cruzimea dușmanului sau asigurîndu-se cu abilitate de aceia care i se par mai îndrăzneți. În plus, este firesc ca dușmanul să ardă și să devasteze țara în primul moment al atacului, atunci cînd oamenii sînt încă plini de curaj și hotărîți să se apere; de aceea, după cîteva zile, principele trebuie să se teamă mai puțin, deoarece cînd curajul tuturora a slăbit, pagubele s-au
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ori în stăpînirea de vaste spații lipsite de prezențe umane, sau a unui imens deșert, ci în bogăția locuitorilor și în numărul lor. Interesul unui principe este, așadar, să populeze o țară, s-o facă înfloritoare, și nu s-o devasteze și s-o distrugă. Dacă răutatea lui Machiavelli este oribilă, raționamentul lui inspiră milă, încît ar fi făcut mai bine să înceapă prin a învăța să judece, înainte de a da lecții de politică monstruoasă. Un principe trebuie să-și stabilească
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
exces, degenerează în vicii, Carol XII într-un cuvînt, purta cu el, din fragedă copilărie, Viața lui Alexandru cel Mare; iar multe persoane care l-au cunoscut bine pe acel Alexandru al Nordului asigură că, de fapt, Quintus Curtius a devastat Polonia, că Stanislas a devenit rege după Abdalonim, și că bătălia de la Arbelles a ocazionat înfrîngerea de la Pultava. Mi se permite, oare, să cobor de la un așa însemnat exemplu la altele mai mici? Mi se pare că atunci cînd este
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
rasa umană a fost dintotdeauna foarte fecundă în aceste climate reci, se întîmplă că existau de două ori mai mulți locuitori decît puteau să trăiască din cultivarea pămîntului, iar prinții marilor Case se înarmau; erau niște hoți iluștri din necesitate, devastau alte țări și le cucereau. Se vede astfel, în Imperiul de Răsărit și de Apus, că acei barbari nu căutau, de obicei, decît pămînturi cultivabile pentru a-și asigura existența. Țările nordice nu sînt mai puțin populate decît erau atunci
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
suferințele pe care ei nu le-au cunoscut niciodată și de care condiția lor îi pune la adăpost: cum ar simți ei impozitele care-i copleșesc pe oameni? privațiunea tineretului țării, pe care o suportă recruții? acele maladii contagioase care devastează armatele? ororile luptelor și asediile, încă mai ucigătoare? suferința răniților, cărora sabia dușmană le-a retezat cîte unul din membre, singurele instrumente ale muncii și existenței lor? durerea orfanilor, care au pierdut, prin moartea tatălui, singurul sprijin al sărăciei și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
fel de părăsire, se bucurau că trăiesc, dovadă că viața Își are felul ei de nemurire, gîndeau peste Înșelăciunile timpului. Sindrofiile acelea rărite Încercau zadarnic vioiciunea ce-o avuseseră cu două decenii În urmă, lipsea ceva invizibil dar esențial. VÎrstele devastaseră veselia, spontaneitățile și rîsetele de altădată. Mai aveau totuși puterea anecdotelor, a veștilor „bombă”, cum le denumeau, pentru ca la viitoare sindrofii să se dezmintă asemenea „noutăți” ca fiind invenții ale lumii, sătule de uniformitatea trecerii timpului; anecdotele rămîneau, În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Pentru termenii latini, tehnici și rari facem trimitere la glosarul din finalul volumului. PARTEA ÎNTÂI 1 — Julius Caesar ia învățat pe străbunii noștri să învingă... Iar noi vom continua să învingem! tună un glas, acoperind strigătele și trosnetul focului ce devasta satul pierdut printre pădurile din Gallia Narbonensis. Rotocoale de fum negru se ridicau spre cer, împinse de un vânt prevestitor de rele. Prin perdeaua aceea deasă care acoperea totul, se contură tot mai clar silueta unui soldat roman. Era scund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Rubellius Glaucus acum câteva săptămâni! Antonius mângâie gâtul calului. — Încalc ordinele, știu asta. Iar tu îmi ești complice. Cât despre Rubellius Glaucus... Nu trebuia să se lase luat prin surprindere. Singura zonă de aprovizionare pe care quazii nu au devastat-o e tocmai ieslea găinilor. Ne atrag acolo, pentru că știu că de acolo ne aprovizionăm. Ne așteaptă acolo ca să ne sucească gâtul, ca la găini. Au fost uciși toți centurionii, signifer-ul și ajutoarele de la care - Errius își frecă bărbia, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mea, și l-a descoperit: era un chip cinic, puternic, masiv... Apoi l-am văzut intrând triumfător în Roma și așezându-se în scaunul cel mai înalt din Senat, în timp ce soldații lui masacrau oamenii, jefuiau casele, distrugeau statuile zeilor noștri, devastau templele și Palatinus-ul... Și în tot timpul ăsta, chipul acela plin de răutate se afla în fața ochilor mei. Din gură i se rostogoleau monede de aur, de parcă le-ar fi vărsat - Antonius își trecu mâna peste frunte, încercând să alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi împiedică s-o jefuiască. Dacă banii nu ajung, populațiile sunt obligate să le ofere soldaților mâncare și femei. Iar dacă nu primește bani, mâncare și femei, ucide. Caecina Alienus și soldații lui se țin de tâlhării și măceluri. Au devastat ținuturile helvetilor, care au refuzat să-l recunoască pe Vitellius ca împărat. Au ucis mii de oameni și au vândut multe alte mii ca sclavi. Julius Civilis sorbi din cupa pe care i-o oferise Valerius. — Asta fac cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
chip necunoscut, ale cărui trăsături le știa însă prea bine. Acum știa cine era bărbatul acela care avea să aducă Imperiului numai nenorociri. Vitellius era împăratul care avea să distrugă Roma. El avea să-și îndemne adepții să jefuiască, să devasteze, să ucidă. Avea să secătuiască vistieria statului, din cauza luptelor fratricide și a banchetelor. El era întruparea Răului. Era rapace, disprețuia orice pact încheiat, ordinea constituită și viața însăși. Era însetat de putere și de sânge. Era teribil. „Îl urăsc“, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius. — Ei bine, Antonius... pe când tu zăceai în cortul ăsta și te luptai cu moartea, soldații noștri au dat năvală în Cremona. Au siluit femei, au ucis, au jefuit casele, au furat bani, obiecte de cult din temple, aur... Au devastat locuințele una după alta, căutând cine știe ce comori... Au omorât bărbați, femei, bătrâni, copii... Antonius își ascunse fața în mâini. — De ce n-am fost acolo? murmură îndurerat. I-aș fi oprit... În fața ochilor îi apăru chipul brutal al lui Vitellius, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe debutantul din care la sfîrșit nu mai rămînea nici umbra debutului. După cei doi, practic, procesul de salubrizare literară era Încheiat, oricine mai avea ceva de spus o și făcea, dar fără să mai atingă nivelul letal al radiației. Devastau, nelăsînd În aer nici urmă de speranță. Un adevărat holocaust. Faptul că-mi era destul de milă de cei puși la zid nu Însemna decît că nu pricepeam rolul cenaclurilor. Aveam să-l pricep peste ani, ca scriitor, dar mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la pîndă, Îi băgau În cală ca pe șerpi , așadar nu doar că Îl acceptă dar, mai mult, se arată Încîntați să-i facă vocea a doua, a treia și așa mai departe. A doua scenă: finalul, cînd, după ce focul devastează cortul predicii incendiind-o și pe sora Falconer, Gantry Își redobîndește masca de comis voiajor și este de acord să-i redea speranța mulțimii din jur cîntînd același On my Way; Într-adevăr, Lancaster se află din nou pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aninată de colțul ochilor, dar asta ar fi putut-o avea oricine altcineva, și totuși, da, el era, scria pe ecran. Se transformase, cu adevărat, din nou În Johnny Handsome, un actor de duzină În filme de duzină cu figura devastată de droguri și noua operație estetică de data asta executată pe dos, În lumea adevărată. Ca să fie și mai rău, nici măcar nu te sperie, așa cum o face De Niro, ce reușește În orice clipă să-și compună, fără să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
murit cînd era copil. Nu știai cum s-a Întîmplat asta. Știai că ea Îl Învinovățea pe Dumnezeu și că a renunțat temporar la catolicism. În anumite ocazii, cînd se simțea vulnerabilă și era mahmură rău, se Întorcea la biserică, devastată de remușcări. Mai tîrziu, beată fiind, spunea pe un ton batjocoritor că n-o să mai pună niciodată piciorul În locul ăla. Dacă există, oricum nu oprește răutatea. Dacă nu, atunci n-ar trebui să ne preocupe, zicea ea. Alcoolul și bingo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Europa și constat că, dacă nu le convine ceva oamenilor, ies la proteste, stârnind haosul total. Dar, oare, la ce să ne așteptăm noi, un popor care este ușor de manipulat? Și în țările civilizate, se organizează proteste, unde sunt devastate clădiri, magazine, mașini. Atunci la ce putem să ne așteptăm în zilele următoare? Sper ca totul să fie bine. Am o soră care stă lângă mine. Am alta care învață la Chișinău și-mi este frică de ceea ce va fi
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
operațiunea. Nici peste douăzeci de ani nu vom scăpa de molima roșie, că Iliescu, Roman, Voican Voiculescu și ceilalți și-au bătut joc de națiune. Cei ce manifestau în Piața Universității erau etichetați golani, iar Iliescu mulțumește minerilor care au devastat instituțiile statului, săvârșind crime abominabile. Căpitanul Cartas cere nepotului să reliefeze în carte “adevărul dezastruos întreținut de comuniștii de la putere care navighează de la stânga la dreapta și invers, se agață de putere, făcând politică proastă și afaceri murdare. Ei, ca
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
visata pace care, în sfârșit a venit, vestită de clopotele bisericilor oricăror credințe, Dumnezeu fiind unic, indiferent de religie. Sunt poate aceleași clopote care cu ani în urmă anunțau sumbra catastrofă în care intra omenirea și mai ales Europa, pustiită, devastată de cele două mari războaie, deși multe din acele clopote nu mai glăsuiau, fiind distruse de furia războiului. În România erau aceleași clopote ce vesteau cu timbru grav, sumbru, intrarea în război, iar acum aceleași clopote își schimbaseră tonul în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]