4,964 matches
-
remarcat, mai târziu, Raymond Aron, căutarea unor legi În ritmurile sau ciclurile istoriei intră În contradicție cu caracterul specific al istoriei Însăși ca știință a singularului: „Pe măsură ce se cere mai multa istoricitate, legitatea tinde să dispară, pentru că, În ultimă instanță, devenirea este unică și ireversibilă și, prin definiție, nu presupune legi tocmai pentru că ea nu se reproduce” (Aron, 1948/1981, 299). În căutarea unui punct de plecare pentru noi cercetări care să suscite dezvoltări noi ale teoriei generațiilor, Gérard Mauger propune
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sunt expuși de două ori mai mult decât ceilalți la a experimenta o viață de cuplu care să fie urmată de o despărțire (Théry, 1998). Datele oferite de ancheta trigenerațională a lui C. Attias-Donfut aduc unele lămuriri legate de problema devenirii relațiilor dintre părinți și copii de-a lungul Întregii vieți adulte (cu alte cuvinte, abordarea acestei probleme dintr-o perspectivă dinamică). Din analiza relațiilor specifice dintre părinții vitregi și copiii minori, dar și dintre tineri și părinții lor divorțați sau
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
specialiști Întrucât nu figurează În registrele oficiale ale științelor. De aici decurg o seamă de importante implicații - politico-ideologice, dar și conceptual-metodologice - la nivelul instituționalizării antropologiei (În universități, institute de cercetare, muzee, conferințe și publicații etc.) În lumea centralși est-europeană. Ca devenire istorică, antropologia socioculturală parcurge astfel drumul de la o scientia illicita sub regimul comunist la o disciplină novatoare și chiar ,,revoluționară”, după 1989. Mai mulți autori evocă Înfierarea antropologiei ca ,,știință burgheză” sau ,,imperialistă” În epoca de supremație ideologică a materialismului
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
poesis, „Cetatea culturală”, 2000, 10; Ion Cristofor, Sintaxa ambiguității, TR, 2001, 5-6; Ion Cristofor, Poezia ca „joc al căutării”, „Cetatea culturală”, 2001, 10; Florin Rogojan, „Străpuns de negăsire”, ST, 2001, 7-8; Marian Barbu, Ferestre deschise, CNT, 2001, 36; Marian Barbu, Devenirea întru poezie, „Cetatea culturală”, 2002, 6; Elena-Esther Tacciu, „Măsura cenușii”, „Minimum”, 2002, 187; Mircea A. Diaconu, Meridiane feminine, CL, 2003, 3; Mariana Ionescu, „Între două bătăi de secundă”, „Universul cărții”, 2003, 8-9; Elena-Esther Tacciu, Pelerin printre metafore, „Minimum”, 2003, 192
PAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288624_a_289953]
-
A.C.I., A.C. Ion, Attius, Coelius, Cassandra Nicodim, c. Mincu, c.n., C.N., C. Nicasius, Nicodim, Novus. Ideea cu care a început aventura „cărturărească” a lui N. este cea de mathesis universalis și către sfârșitul vieții a ajuns la ideea „devenirii întru ființă”. În Mathesis sau Bucuriile simple, pe urmele lui Blaise Pascal, care distingea între spiritul de geometrie și cel de finețe, cu alte cuvinte între spiritul științific și cel literar-artistic, autorul nuanțează distincția spre a o prelungi etic și
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
unui gânditor original, necunoscut de generația tânără, cât și asupra înțelesurilor spre care trimite meditația lui. Rostirea filosofică românească (1970) vorbește cu o stilistică inconfundabilă - și care va începe să fie imitată - despre sinele și sinea, ciclul ființei, cel al devenirii (aici intră și Infinit și infinire la Eminescu ori Îndoita infinire la Brâncuși), ciclul rânduielii și, cu o mare pondere, despre viață și societate. Dacă „ciclurile” sunt predominant filosofice, partea ultimă poartă către un spațiu privilegiat la N., „partea noastră
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
II, București, 1976, IV, București, 1983; Despărțirea de Goethe, București, 1976 Sentimentul românesc al ființei, București, 1978; Spiritul românesc în cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan, București, 1978; Povestiri despre om. După o carte a lui Hegel, București, 1980; Devenirea întru ființă, vol. I: Încercare asupra filosofiei tradiționale, vol. II: Tratat de ontologie, București, 1981; Trei introduceri la „Devenirea întru ființă”, București, 1984; Scrisori despre logica lui Hermes, București, 1986; Cuvânt împreună despre rostirea românească, București, 1987; De dignitate Europae
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
în cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan, București, 1978; Povestiri despre om. După o carte a lui Hegel, București, 1980; Devenirea întru ființă, vol. I: Încercare asupra filosofiei tradiționale, vol. II: Tratat de ontologie, București, 1981; Trei introduceri la „Devenirea întru ființă”, București, 1984; Scrisori despre logica lui Hermes, București, 1986; Cuvânt împreună despre rostirea românească, București, 1987; De dignitate Europae, București, 1988; Istoricitate și eternitate, îngr. și pref. Mircea Handoca, București, 1989; Rugați-vă pentru fratele Alexandru, București, 1990
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
Our Culture-Modelul Cantemir în cultura noastră, ed. bilingvă, tr. Bogdan Ștefănescu, București, 1995; Poeme, pref. Nae Antonescu, Piatra Neamț, 1995; Între suflet și spirit, I-II, îngr. Marin Diaconu, București, 1996; Manuscrisele de la Câmpulung. Reflecții despre burghezie și țărănime, București, 1997; Devenirea întru ființă. Scrisori despre logica lui Hermes, introd. Sorin Lavric, București, 1998; Echilibrul spiritual, îngr. și pref. Marin Diaconu, București, 1998; 21 de conferințe radiofonice, București, 2000. Ediții: Mihai Eminescu, Lecturi kantiene. Traduceri din „Critica rațiunii pure”, cu două fragmente
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
poezie, ST, 1981, 10; Cristian Livescu, „Versul cel mai inspirat se codește să se apropie”, CRC, 1986, 2; Aurel Ștefanachi, „Alergarea copacului roșu”, CL, 1987, 7; Coșovei, Pornind, 164-167; Mircea A. Diaconu, Estetica terapiei orfice, LCF, 1996, 48; Constantin Miu, Devenirea întru cuvânt, ST, 1997, 2-3; Gheorghe Grigurcu, Trei poeți moldavi, RL, 1998, 3; Geo Vasile, Nicolae Panaite: cercul revelației, CNT, 2002, 26; Marius Manta, „Aproape un cerc”, ATN, 2002, 9; Raluca Dună, „Aproape un cerc”, LCF, 2003, 4; Mircea A
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
ale criticii franceze (J. Fourastié, Jean-François Lyotard, M. Clavel), dar și ale lui Adrian Marino, citat pe alocuri. Un cerc explicativ încadrează marea temă a naturii la Eminescu, poetica fiind descrisă ca una care se adecvează la „natura creatoare” în devenire, în care sinele poetului își descoperă identitatea. Iubirea eminesciană, expresie a „erosului românesc”, e descrisă ca participare a poetului la „visul ferice”, „visul misterios”, adică nostalgie a ființei solidare cu omul prin implicarea neființei intuibile sub forma morții. Dorul eminescian
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
Nicoleta Popescu și Radu Tătărucă. În același an, alături de Constantin Mălinaș, publică la Oradea Biblioteca edițiilor Mihai Eminescu românești și străine (Premiul revistei „Familia”). În aceeași arie de preocupări se situează colaborările la volumele colective Biblioteca universitară între tradiție și devenire (1988), Biblioteca și perenitatea culturii românești (1990), coordonate de Cornelia Mâță. Îngrijește, singur sau în colaborare, numeroase ediții din scrierile lui Nicolae Breban, Mircea Streinul, Teodor T. Burada, Leca Morariu, Ion I. Nistor, Costache Conachi, Ioan Artemie Anderco. Activitatea de
PAPUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288684_a_290013]
-
analizând în texte precum Principiul ca moft și moftul ca principiu sau Marea tragedie a marionetelor vii atât faptul cotidian, cât și aspecte din sfera literară, religioasă, filosofică sau politică. Paginile din Confesiuni (I-II, 2000-2003), alcătuite din Scurtă genealogie, Devenirea întru sine și Golgota mea cea de toate zilele, vor trece accentul pe autenticitatea trăirii. Privind experiența de zi cu zi prin prisma unui bagaj cultural vast, P. va reuși să confere prozei sale un ritm alert. Sunt rememorate evenimente
PAUSESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288732_a_290061]
-
Rod, construite în jurul a două simboluri divergente ca semnificație, dar psihic complementare - rodul, semn al comuniunii și integrării, și turnul, semn al izolării -, sunt mărturia impregnată de spaimă a durerii de a fi în lume, bocetul grav și sincopat al devenirii în timp: „!suferințele mari se făcură/ de cum am ieșit din tine,/ ca un ochi din orbită,/ toată căldura soarelui/ menită fu să mă usuce...!” Rodul nu este fructul matur al toamnei, cu coaja dură și rezistentă, ci floarea proaspăt fecundată
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
matur al toamnei, cu coaja dură și rezistentă, ci floarea proaspăt fecundată, delicată și efemeră, germenele miraculos încolțit în grădina amniotic-paradisiacă. Nostalgia constitutivă a acestui lirism vizează, așadar, „mirabila sămânță”, clipa originară a existenței dincolo de care nu mai există decât devenire și moarte. Iar semnul definitoriu, irevocabil al morții este trupul, veșmântul material a cărui contemplare provoacă oroare și dezgust: „!nu-și uită carnea tiparul ei ciudat:/ veșnice creștete umede se-ndeasă spre mine,/ ca o pasăre deasupra unei oștiri le văd
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
răspuns: eu sunt!” Exasperat de amprenta telurică a condiției umane, într-o lume în care perfecțiunea și concretul senzorial se exclud reciproc, poetul închipuie ca refugiu împotriva angoasei existențiale un tărâm fabulos, Baaadul, locul „transcendenței desăvârșite a morții”, în care devenirea este abolită. În cetatea imaginată, poetul nu este de găsit nici printre vii, nici printre morți, pentru că Baaadul este, asemenea limbului dantesc, un spațiu nespațial: „!La Baaad să nu mă cauți/ printre acei care mănâncă,/ urinează și înșeală,/ printre cei
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
un final compact și coerent, dar tocmai de acest final vrea să scape cât mai repede pentru a anunța un eventual alt început. În urma lui rămân totuși întâlnirile cu cei care, într-un fel sau altul, i-au urmărit avatarurile devenirii. Reînviu, fie și pentru o clipă, câteva dintre aceste întâlniri prin a mulțumi colegilor și prietenilor care au contat atât de mult în scrierea volumului: Laura Grünberg, Camelia Beciu, Manuela Sofia Stănculescu, Bogdan Voicu, Dan Pîrlea, Marian Zulean, Dumitru Sandu
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
lor geografică sau istorică, riscă să fie topite într-o societate universală indistinctă și atotintegratoare. Istoria riscă să fie transformată într-o istoricitate ce se autorealizează în mod evolutiv. Duratele lungi riscă să ascundă hiatusuri istorice cu efecte tulburătoare în devenirea ordinii sociale sau să releve o notă de superficialitate în desemnarea unor traiectorii presupuse. Astfel de capcane, odată conștientizate, le prezint cu scopul clar de a susține necesitatea excluderii lor dintr-o eventuală grilă de lectură, tot așa cum și eu
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și spațiu, obiectivă, exterioară și constrângătoare în raport cu indivizii. Obiectivul central al cercetării sociale ar consta în definirea „legilor sociale” considerate legi naturale; referința analitică ar fi societatea „naturală”, iar finalitatea ultimă ar fi explicația (mai degrabă filosofică) a funcționării și devenirii societății universale. Citindu-i pe A. Comte, pe K. Marx sau pe mulți dintre sociologii și filosofii sociali clasici, o astfel de abordare iese pregnant în evidență. După apariția și mai ales consolidarea statului național, societatea a fost identificată cu
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
să fie rațională și să contribuie la instituirea raționalității sociale sau a formelor raționale de organizare socială; - cunoașterea sociologică este holistică și progresează prin cumulativitate; - teoria sociologică este universală și obiectivă, descoperă „legi” și identifică direcții viitoare ale dezvoltării (și devenirii) sociale. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până târziu în a doua parte a secolului XX, sociologia urmează astfel de principii ale căror rădăcini am văzut că sunt de găsit în proiectul iluminist de știință socială
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Perspectiva discontinuităților aduce cu sine nevoia de a reflecta asupra tranzițiilor modernității, pe când cea evoluționistă ar reinstitui ceea ce postmodernii numesc „marile narațiuni” ale istoriei, adică acele „povestiri” ce propun sau impun o linearitate ordonată a întâmplărilor care se succed în devenirea istorică. Postmodernismul filosofic al lui Lyotard sau Derrida, inițiat în altă formă încă de Nietzsche în secolul al XIX-lea, susține tocmai deconstrucția evoluționismului istoric „totalizant” și teleologic, ce privește istoria ca unică și unitară, conformă cu realizarea unui principiu
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
însă în temeiul unuia sau al mai multor criterii ce sunt exterioare și astfel ipostaziate încât să indice un sens sau o direcție socială a schimbărilor. Convergența sau divergența semnificațiilor asociate schimbărilor cu sensul sau direcția ipostaziată și dorită a devenirii sociale fundamentează orientarea judecății de valoare. Ne amintim că Lyotard, în Condiția postmodernă, se referea la legitimarea unei „narațiuni” sau a unui tip de cunoaștere socială, în special a celei produse de Iluminism, printr-o „metanarațiune” care implică o „filozofie
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
implică o „filozofie a istoriei”. Tot astfel, orice judecată de valoare asupra schimbărilor asociate unei tranziții se face luând ca referință acel set de criterii „metanarative” care circumscriu direcția tacit sau explicit dorită și ipostaziată a constituirii și/sau a devenirii sociale. Legitimitatea judecății de valoare nu ține de caracteristicile sau natura schimbărilor evaluate, ci de tipurile de criterii ipostaziate. De exemplu, schimbările corespunzătoare tranziției noastre postcomuniste sunt evaluate prin raportare la un tip ideal, ad-hoc construit, de capitalism al pieței
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de tradiționaliști de parcă ar fi condamnați la a rămâne fără speranțe într-o istorie înghețată într-un trecut revolut, fie supuși unor forțe cauzale ce nu pot fi nici controlate și nici înlăturate, ci doar suportate, întrucât ele determină oricum deveniri și configurări sociale și economice „naturale”. Rezultatul final al acestui gen de demersuri este același: un discurs fără subiect individual ajunge să prezinte generalizări despre mulțimi de subiecți și să tranșeze categoric și irevocabil tendințe sau structurări implacabile. De mult
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
măcar pentru o perioadă determinată, pentru a nu se confunda cu alții și pentru a-și aserta diferența și distincția. Această dimensiune este încă în mare parte congruentă cu o viziune substanțialistă asupra identității. A doua dimensiune este a procesului devenirii și a căutării identității, a personalizării acelei identități mereu căutate și inventate. G.H. Mead și, după el, E. Goffman sau H. Becker s-au referit adesea la caracterul interactiv și procesual al identității relevat printr-o negociere identitară perpetuă cu
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]