3,808 matches
-
țările Americii de Sud și dintre țările vest-europene. Limba română are patru dielecte: dialectul dacoromân, pe baza căruia s-a creat limba română literară și cu care se identifică însăși limba română în zonele menționate, dialectul aromân (sau macedoromân), dialectul meglenoromân și dialectul istroromân (acesta dispărut astăzi). Ultimele trei dialecte se vorbesc în sudul Dunării, de obicei în zone rurale, supuse deznaționalizării, și în localități dispersate. Elementul de substrat al limbii române este relativ unitar, fiind reprezentat de limba dacă, desigur cu variații
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
română are patru dielecte: dialectul dacoromân, pe baza căruia s-a creat limba română literară și cu care se identifică însăși limba română în zonele menționate, dialectul aromân (sau macedoromân), dialectul meglenoromân și dialectul istroromân (acesta dispărut astăzi). Ultimele trei dialecte se vorbesc în sudul Dunării, de obicei în zone rurale, supuse deznaționalizării, și în localități dispersate. Elementul de substrat al limbii române este relativ unitar, fiind reprezentat de limba dacă, desigur cu variații regionale, o ramură a limbii trace ce
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbi, româna fiind la limita estică, iar portugheza la cea vestică. Primele documente românești păstrate datează din secolul al XVI-lea, deci sînt mult mai tîrzii decît în cazul celorlalte limbi romanice. Limba română literară s-a format pe baza dialectului daco-român, cu o preponderență în pronun-ție a subdialectului muntean. Faza ei veche, cînd a fost scrisă cu alfabet chirilic, a fost caracterizată de influența limbii slavone și a limbii neogrecești. O dată cu manifestarea curentului cultural iluminist Școala ardeleană, îndeosebi după 1780
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Franței (zona orașului Nisa, Alpi), Malta. Emigrația italiană este semnificativă în S.U.A., Canada, Argentina și Brazilia, iar în foste colonii africane limba italiană este încă uzuală: Somalia, Etiopia, Libia. Italiana este foarte fărîmițată din punct de vedere dialectal (are 14 dialecte distincte), pentru că, înainte de cucerirea romană, au existat în spațiul ei popoare foarte diferite care au fost romanizate (în zona sudică și în Sicilia existînd numeroase și înfloritoare cetăți grecești, care alcătuiau Magna Graecia, în zona centrală trăiau oscii și umbrii
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
existat foarte multe orașe-stat, cu granițe închise, ceea ce nu a permis circulația oamenilor și a favorizat diferențierile locale. Dintre influențele germanice de adstrat, mai importante au fost cea ostrogotă, cea lombardă și cea francă. Italiana are trei grupe mari de dialecte: nordice (din care un subgrup îl reprezintă dialectele galo-italice, apropiate sub unele aspecte de limbile provensală și franceză), centrale (din care face parte și dialectul toscan) și meridionale (acestea avînd multe asemănări cu limba română). Limba italiană este, alături de română
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
nu a permis circulația oamenilor și a favorizat diferențierile locale. Dintre influențele germanice de adstrat, mai importante au fost cea ostrogotă, cea lombardă și cea francă. Italiana are trei grupe mari de dialecte: nordice (din care un subgrup îl reprezintă dialectele galo-italice, apropiate sub unele aspecte de limbile provensală și franceză), centrale (din care face parte și dialectul toscan) și meridionale (acestea avînd multe asemănări cu limba română). Limba italiană este, alături de română, mai conservatoare decît alte idiomuri romanice, fiindcă păstrează
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au fost cea ostrogotă, cea lombardă și cea francă. Italiana are trei grupe mari de dialecte: nordice (din care un subgrup îl reprezintă dialectele galo-italice, apropiate sub unele aspecte de limbile provensală și franceză), centrale (din care face parte și dialectul toscan) și meridionale (acestea avînd multe asemănări cu limba română). Limba italiană este, alături de română, mai conservatoare decît alte idiomuri romanice, fiindcă păstrează, în mai mare măsură, elementul latin, aproape de forma lui originară. În același timp, italiana se distinge însă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanică, pătrunse în epoci diferite (bando, fiasco, rocca etc.), de origine arabă (ammiraglio, azzuro, dogana, limone etc.) și de origine greacă bizantină (ancona, gondola). Primele texte în italiană datează din secolul al X-lea, ulterior folosindu-se în scris diferite dialecte, care au realizat dialecte literare de prestigiu, unele menținîndu-se în uz pînă în epoca modernă. Limba literară italiană comună s-a format pe baza subdialectului florentin al dialectului toscan și a fost prima limbă literară modernă care s-a fixat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
diferite (bando, fiasco, rocca etc.), de origine arabă (ammiraglio, azzuro, dogana, limone etc.) și de origine greacă bizantină (ancona, gondola). Primele texte în italiană datează din secolul al X-lea, ulterior folosindu-se în scris diferite dialecte, care au realizat dialecte literare de prestigiu, unele menținîndu-se în uz pînă în epoca modernă. Limba literară italiană comună s-a format pe baza subdialectului florentin al dialectului toscan și a fost prima limbă literară modernă care s-a fixat într-o formă stabilă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
datează din secolul al X-lea, ulterior folosindu-se în scris diferite dialecte, care au realizat dialecte literare de prestigiu, unele menținîndu-se în uz pînă în epoca modernă. Limba literară italiană comună s-a format pe baza subdialectului florentin al dialectului toscan și a fost prima limbă literară modernă care s-a fixat într-o formă stabilă încă din secolul al XIV-lea. Impunerea ei s-a datorat, pe de o parte, prestigiului economic și politic al Florenței și, pe de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a format limba provensală (occitană). Statul centralizat francez a dus permanent o politică de unificare lingvistică, printr-o ordonanță din 1539 interzi-cîndu-se folosirea latinei sau a limbilor regionale în redactarea actelor oficiale și impunîndu-se franceza ca limbă oficială unică. Deși dialectele franceze se deosebesc foarte mult între ele, trăsăturile lor de bază le unesc, aceste trăsături fiind de obicei atribuite substratului celtic și adstratului germanic. Franceza are un sistem vocalic bogat cu patru grade de apertură, cu opoziții bazate pe cantitatea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
multe limbi, dar s-au preluat și unele modele, căci, de exemplu, în veacul următor, elemente împrumutate anterior, precum patate, cartoufle, troufle, trouffe, au fost înlocuite de calcul pomme de terre, realizat după neer. aardappel. În perioada medievală, mai multe dialecte și-au creat un aspect literar, dar formarea timpurie a unui stat centralizat, cu capitala la Paris a impus, prin predominare politică și culturală, ca limba literară comună, aspectul corespunzînd dialectului francien, vorbit în Ile-de-France. Întrucît franceza a cunoscut de-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
realizat după neer. aardappel. În perioada medievală, mai multe dialecte și-au creat un aspect literar, dar formarea timpurie a unui stat centralizat, cu capitala la Paris a impus, prin predominare politică și culturală, ca limba literară comună, aspectul corespunzînd dialectului francien, vorbit în Ile-de-France. Întrucît franceza a cunoscut de-a lungul secolelor transformări foarte mari sub aspectul pronunției, iar scrierea a rămas în mare parte tributară formelor vechi, este singura limbă romanică cu o scriere pronunțat etimologizantă. Limba spaniolă este
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la începutul secolului al VIII-lea, aceștia ocupînd peninsula și stăpînind-o pînă în anul 1492 (în același an în care a fost descoperită America). Structura dialectală a limbii spaniole este bine conturată, un aspect interesant al ei reprezentîndu-l sefarda (sau dialectul sefard), care este limba evreilor emigrați din zona iberică în Peninsula Balcanică. Spaniola se caracterizează prin cea mai frecventă diftongare a vocalelor latine, indiferent de natura silabei (dacă este în silabă închisă sau deschisă). În structura gramaticală, se remarcă dublarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a fost timp de aproape 800 de ani sub ocupație arabă, lexicul limbii spaniole este impregnat de cuvinte arabe. De altfel, în lupta pentru eliberarea de sub arabi (Reconquista), s-a impus ca limbă literară pentru toți spaniolii, aspectul literar al dialectului castillan, cele mai vechi texte păstrate în această limbă datînd din secolul al X-lea. Spaniolii au fost, împreună cu portughezii, cei care au realizat primele și cele mai numeroase descoperiri din Lumea Nouă și, prin contactul cu populațiile locale, ei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Nouă și, prin contactul cu populațiile locale, ei au fost în măsură să aducă în Europa denumiri pentru realități exotice din continentele american, african și asiatic. Deși răspîndită pe un teritoriu imens, spaniola modernă nu prezintă semne de segmentare în dialecte noi și cu atît mai puțin în limbi diferite, așa cum s-a întîmplat cu latina. Limba portugheză are peste 160 de milioane de vorbitori, în Portugalia și nord-vestul Spaniei (Galicia), în Insulele Azore în Insulele Madeira precum și pe alte continente
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
locuit de triburi iberice (neindoeuropene), între care și lusitanii, și de triburi celtice. În secolul al VI-lea, acest teritoriu a fost înglobat în regatul vizigoților, iar în secolul al VIII-lea a fost ocupat de arabi. Portugheza are cîteva dialecte peninsulare și insulare și un dialect iudeo-portughez, vorbit de unii dintre evreii din Olanda. Această limbă a fost influențată, mult mai mult decît spaniola, de dialectul mozarab, vorbit de creștinii care locuiau în teritoriile ocupate de arabi, încît s-a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care și lusitanii, și de triburi celtice. În secolul al VI-lea, acest teritoriu a fost înglobat în regatul vizigoților, iar în secolul al VIII-lea a fost ocupat de arabi. Portugheza are cîteva dialecte peninsulare și insulare și un dialect iudeo-portughez, vorbit de unii dintre evreii din Olanda. Această limbă a fost influențată, mult mai mult decît spaniola, de dialectul mozarab, vorbit de creștinii care locuiau în teritoriile ocupate de arabi, încît s-a păstrat diferența dintre v și b
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
iar în secolul al VIII-lea a fost ocupat de arabi. Portugheza are cîteva dialecte peninsulare și insulare și un dialect iudeo-portughez, vorbit de unii dintre evreii din Olanda. Această limbă a fost influențată, mult mai mult decît spaniola, de dialectul mozarab, vorbit de creștinii care locuiau în teritoriile ocupate de arabi, încît s-a păstrat diferența dintre v și b (în spaniolă cele două sunete avînd o redare unică), iar secvențele finale latinești care aveau în componență pe n au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din alte limbi romanice cu un verb personal: èle diz sermos pobres "el spune că noi sîntem săraci". Primele atestări în scris ale limbii portugheze datează din secolul al XII-lea. Aspectul literar al portughezei moderne își are originea în dialectul nordic și în dialectul galician, pentru ca ulterior (îndeosebi în secolul al XVI-lea) să-și aducă o contribuție importantă și dialectele din centru și din sud, pe măsură ce teritoriul portughez era eliberat de ocupația arabă. Transplantată în alte continente, portugheza s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu un verb personal: èle diz sermos pobres "el spune că noi sîntem săraci". Primele atestări în scris ale limbii portugheze datează din secolul al XII-lea. Aspectul literar al portughezei moderne își are originea în dialectul nordic și în dialectul galician, pentru ca ulterior (îndeosebi în secolul al XVI-lea) să-și aducă o contribuție importantă și dialectele din centru și din sud, pe măsură ce teritoriul portughez era eliberat de ocupația arabă. Transplantată în alte continente, portugheza s-a îmbogățit cu elemente
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
scris ale limbii portugheze datează din secolul al XII-lea. Aspectul literar al portughezei moderne își are originea în dialectul nordic și în dialectul galician, pentru ca ulterior (îndeosebi în secolul al XVI-lea) să-și aducă o contribuție importantă și dialectele din centru și din sud, pe măsură ce teritoriul portughez era eliberat de ocupația arabă. Transplantată în alte continente, portugheza s-a îmbogățit cu elemente lexicale preluate din limbile autohtone, elemente care au fost ulterior aduse în Europa și împrumutate și de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de articol hotărît, atunci cînd determinau un substantiv și aveau valoare adjectivală. Ca atare, în majoritatea limbilor romanice, articolul hotărît s-a dezvoltat din ille, iar, în sardă, în graiurile din insula Mallorca (arhipelagul Baleare) și într-o parte a dialectului gascon din sud-vestul Franței, din ipse. În afară de română, unde este enclitic (urmează substantivului) și conjunct (se atașează substantivului), articolul hotărît este proclitic și independent ca formă, dar dependent ca funcție. Ca atare, la fel ca în familia limbilor germanice, și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ale aceluiași verb auxiliar. În română, auxiliarul condiționalului este aș, ai, ar etc., care are unele forme apropiate de cele ale verbului a avea și, de aceea, au existat opinii ce au susținut că acesta ar fi de fapt auxiliarul. Dialectul istroromân și subdialectul bănățean oferă însă stadii intermediare care arată că originea auxiliarului de condițional este verbul a vrea (care este, de altfel, folosit și pentru a realiza timpul viitor): (v)reaș cînta, (v)reai cînta etc. În cazul infinitivului
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sp. cantaré, pg. canterei. În latina răsăriteană (folosită în vecinătatea limbii grecești, care realizează viitorul cu auxiliarul "a vrea"), a avut prioritate construcția volo cantare din care a rezultat în română voi cînta (o structură similară cu cea întîlnită în dialectele italiene de sud). A rămas însă în uz și formula habeo ad cantare din care a rezultat v. rom. am a cînta, de unde, prin înlocuirea infinitivului cu conjunctivul, a rezultat am să cînt. Cele patru timpuri ale conjunctivului latin s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]