3,286 matches
-
se va răzbuna fie stricând jucăriile fratelui său, fie făcându-i rău acestuia. I s-a cumpărat o altă păpușă care nu avea însă calitățile precedentei; ea păstrează amintirea că nu i-a fost înțeleasă tristețea. A început să-și disprețuiască jucăriile și jocurile de fetiță, interesându-se de jucăriile fratelui și a devenit, puțin câte puțin, „un băiat ratat” spune ea, dezvoltând un sentiment de invidie în legătură cu fratele său. Între 6 și 13 ani aproximativ ea nu se va juca
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sa s-a căsătorit la 25 de ani cu un bărbat care era cu zece ani mai în vârstă decât ea. Provenind dintr-o familie mai degrabă burgheză, această femeie s-a căsătorit cu un negustor a cărui meserie o disprețuiește. Foarte curând, relația de cuplu se va dovedi mediocră, și mama va transfera o mare parte din afecțiunea sa către Thomas pe care îl descrie ca pe un băiat mereu drăguț, atent și prevenitor. Cuplul a divorțat atunci când Thomas avea
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
deoarece, atunci când este cu Lucian, ea își reproșează că nu este cu mama sa, și atunci când este cu aceasta, își reproșează că-l neglijează pe Lucien. Ea a povestit despre această problemă prietenului său care practic n-a ascultat-o, disprețuind acest gen de scrupule. A avut loc o dispută și Élisabeth s-a întors plângând acasă. În fața fiicei sale plângând, mama ia inițiativa unei discuții. Élisabeth evocă sentimentul său de culpabilitate, acela despre care a vorbit la ședința de psihoterapie
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
să scrie cu obiectivitate istoria învinșilor... Istoria filosofiei, așa cum apare ea în enciclopedii și manuale, așa cum este predată și modelată în universitate, așa cum este editată, difuzată și promovată, se confundă cu cea a învingătorilor. Nicio milă pentru învinși, care sunt disprețuiți, uitați, neglijați. Mai rău: care sunt discreditați prin caricaturizare. Astfel încât corpusul presocratic în versiunea lui hedonistă este ruda săracă atât în învățământ, cât și în editare. Drept urmare, conceptele esențiale care-l definesc nu sunt abordate cu seninătate: cum să interpretezi
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
un text semnat de el: aforismele conturează un catehism adresat marelui public în care suntem îndemnați să spunem mai curând adevărul decât să mințim, să preferăm binele răului, să nu ne încredem în cei răi, să ne supunem legilor, să disprețuim bunurile acestei lumi, să gândim înainte de a acționa, să practicăm pocăința, să prețuim prietenia și în care mai găsim și alte mici maxime puse în slujba marilor virtuți. Democrit? Puțin probabil... Cu atât mai mult cu cât aceste aforisme ar
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și niciunul nu dispune, asemenea lui Platon, de venituri familiale care să-i permită să trăiască fără a munci și a-și valorifica talentele și cunoștințele. Platon detestă medierea salariului, ca toate persoanele destul de înstărite pentru a-și permite să disprețuiască trivialitatea banului. Itineranți, proveniți din medii modeste, sofiștii dispuneau doar de acest mijloc pentru a-și asigura subzistența. Lui Platon nu-i plac săracii obligați să muncească; și nu-i apreciază nici pe filosofii care acceptă căutarea contactului cu publicul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
propovăduiește libertatea și facilitatea existenței pe care le reprezintă banii, nu ca scop, ci ca mijloc de a te emancipa față de contingențe și de a-ți făuri libertatea. Socrate al lui Platon - probabil departe de Socrate cel istoric! - afirmă că disprețuiește banii. Bănuim însă că, aici ca și în alte părți, el este doar purtătorul de cuvânt al lui Platon... Cu atât mai mult cu cât Antiphon nu face din bani condiția fericirii, nici măcar o posibilă cale de acces la ea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
lui Piso, iar o lectură avizată permite reperarea unei multitudini de referințe la lucrarea Despre moarte a lui Philodem în Ode, Epistole și Satire. Aceeași remarcă și în privința lui Tibul, a cărui înțelepciune preia mult din maximele lui Epicur: să disprețuiești bogăția, să-ți moderezi dorințele, să renunți la ficțiunile sociale, să vizezi calmul interior, să-ți reduci nevoile la elementar, să frecventezi o Venus care să nu te înstrăineze de tine însuți. Autobiografia poetică a lui Catul, în sfârșit, este
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de ideal ontologic, de gândire pură, de meditație aridă; de cealaltă, o preocupare utilitaristă, o tensiune realistă, un țel imanent. Trecând de la o lume la cealaltă, efectuând așadar traseul de la est la vest, epicurismul părăsește meleagurile aspre ale filosofiei care disprețuiește chestiunea cetății, pentru a ajunge în niște ținuturi unde pasiunea politică este trăită la modul incandescent și fundamental. 11 O ataraxie politică. Înainte de a interveni pe terenul politic prescriptiv, Philodem efectuează o critică în toată regula a politicii. Schimbarea de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
culorii și vieții. Un tip pe care Îl chema Cézanne a fost primul care a văzut asta. - Nu-l cunosc pe Cézanne ăla. - N-are nici o importanță. Vorbesc despre pictori. Oameni pe care eu Îi ignoram pe vremuri, ori Îi disprețuiam, și pe care, cu vremea, am ajuns să-i Înțeleg. - Pictori vestiți? - Maeștri vechi și moderni. Se numeau Piero della Francesca, Paolo Uccello, ca și Picasso, Braque, Gris, Boccioni, Chagall, Léger... - A, desigur, Picasso. Markovic s-a apropiat ceva mai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
urme În formă de stea jalonau șoseaua. Sârbul căzuse pe spate: cu hainele ferfenițite de schije, acoperit de praful cenușiu care Îi ascundea ochii mijiți și gura căscată, era cu buzunarele Întoarse pe dos și fără ghete. Alături de el, obiectele disprețuite de jefuitori: o cască din oțel verde cu stea roșie, un portofel deschis, câteva acte răspândite pe jos, o legătură de chei, un pix cu pastă, o batistă mototolită. Apropiindu-se de cadavru, Faulques luase În considerare posibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
apărare pe măsură, reacții pentru care se cheltuiesc comori de energie și de inventivitate. În toată această afacere, teatrul joacă un rol decisiv. Hamlet știe să profite de resursele lui, iar actorii îl ascultă, îi urmează indicațiile. Dacă Polonius îi disprețuiește, Hamlet ține la ei, iar aceștia îi răsplătesc din plin afecțiunea: pentru ca agenții plasați într-un dispozitiv de supraveghere să contribuie la succesul acțiunii, ei trebuie să fie implicați afectiv, să fie devotați și motivați. Ceea ce Shakespeare doar ne sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
resping. Mult mai puțin limpede este motivul pentru care fac același lucru adopționiștii, Însă este oricum exclus ca un docet să Împrumute această credință de la un adopționist, cum ne sugerează N.G. Garsoian. Tot astfel, este posibil ca sacramentele să fie disprețuite În egală măsură, dar din motive diferite, de doceți și de adopționiști. Doceții au motive să se Îndoiască de eficiența sacramentului, bazat pe ceea ce ei consideră a fi scenariul - eronat - al morții lui Cristos, În care cred creștinii vulgari („Romanii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Împărtășania, cultul crucii, cultul Fecioarei și al sfinților, al icoanelor și al moaștelor, ierarhia Bisericii, liturghia și rugăciunile ortodoxe. Singura rugăciune pe care o acceptă este Tatăl Nostru. Ei cred că edificiile materiale ale bisericilor sînt ascunzișuri ale lui Satan. Disprețuiesc bogăția și autoritatea și incită la nesupunere civică. Cu toate acestea, se prefac a fi creștini exemplari 54. Eftimie de la Mânăstirea Maicii Domnului mai adaugă acestui și așa impresionant repertoriu antinomist respingerea dogmelor Învierii din morți și a Judecății de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vorbi (2); abur; aburi; aerul; aleargă; alergare; an; arde; aruncă; astm; azi; bani; a bate; bea; bine; boabe; bolnăvicios; buză; buze; cei 3 purceluși; ciorbă; cînepă; copia; a copia; în corn; da jos; a dărîma; descoperă; dicta; din greu; dispare; disprețui; dragoste; duce; ecler; elibera; eliberare; eliminare; examen; existență; a expira; fălci; floare; fluiera; în foc; focul; friptură; fulg; fumează; în fund; grăi; greoi; gumă; hîrtie; iarnă; iaurt; în iaurt; imagina; imagine; indiferent; inimă; insecuritate; inspirație; inspiră; instrument; insufla; intens; iradiere
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
agonie; aiureală; a-l trata; alegere; amară; anxietate; apară; apăsătoare; aroganță; atrocitate; bun; cald; Camil; capăt; căldură; chin; cîine; cîștig; colegă; colegi; colind; complex; crimă; criminal; cuvînt; da; Darius; daună; deplină; deprimare; desconsiderare; destin; detest; dezacord; diferențe; disconfort; discret; displăcere; disprețui; disprețuire; distruge; divorț; a-i dori rău; dragoste; dramă; de dușmani; dur; egoism; el; eu; față încruntată; fără gîndire; la fel; fericire; fete; frumos; gîlceavă; gînd rău; gînd; gîndire; gînduri; gol; grea; gri; groaznică; Grumpy Cat; ignoranță; insuportare; inutil; inutilă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Abia așa plonjarea în risc ar putea însemna o traducere care să presupună cât mai puțină trădare. Pe de altă parte, unde să-l cauți mai bine pe Cioran decât în scrisorile și în caietele sale nedestinate tiparului? Cum știm, disprețuia literatura și deopotrivă filozofia. Oricum, nu se considera nici scriitor, nici filozof. Mai mult, suspecta de fals orice rând destinat tiparului. Totul, în acest caz, ar fi fost destinat celuilalt, care, cu prezența lui implicită, ar altera sau ar deturna
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca într-o revanșă, prea violent, unde ar trebui cu adevărat căutat Cioran? Unde să se găsească el însuși pe sine. Oricum, nu e un paradox că i se întâmplă lui Cioran să fie apreciat exact pentru ceea ce neagă sau disprețuiește. Să amintim doar faptul că, atlet al stilului (ca să nu spunem acrobat al lui), Cioran dezavuează tot ceea ce ține de stil. Și nu vorbim aici de contradicțiile fatale care structurează obiectiv sinele lui Cioran, ci de receptarea acestui sine. În
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
i se revela. Mai mult, nihilismul de mai târziu are exact aceleași cauze. Între aceste extreme, o ființă care caută, provoacă sau neagă. Finalmente, o ființă care face din negare un sens. Prin urmare, așa cum, din nevoia ardentă a consacrării, disprețuiește Academia, cu tot ceea ce, trecând din simbolic în concret, înseamnă ea, tot așa Cioran poartă un război cu Adevărul. Ciudat război, din moment ce, la un alt nivel, el își slujește inamicul cu orice rând scris și, aș spune, cu fiecare respirație
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
toate cărțile pe care le-am citit” (15 ianuarie 1975 Ă 606). Un umorist și un melancolic. De nu cumva, scrisul e mai degrabă consecința și expresia umoristului decât a melancolicului. E aproape dezamăgit că ardelenii, pe care nu-i disprețuiește, „n-au avut niciodată simțul ridicolului” (12iulie 1974 Ă 605). Cine are simțul ridicolului, crede el, ajunge să refuze lumea, să o nege, sau să se nege pe sine. Oricum, cine are simțul ridicolului ajunge să trăiască pentru ceilalți. Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
umbra a ceea ce aș fi putut deveni” (24 august 1975 454). După aceste cuvinte, cum să-l numești altfel pe Cioran decât bunul valah?! Nici o mirare că într-un loc vorbește despre noi, cu referire la poporul pe care-l disprețuiește și în care se cuprinde. Se recunoaște, deci, perfect în ceilalți, pe care îi contestă sau îi abjură. Iată-l spunând: „Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” 22 februarie 1991 Ă 582). Vorbind despre „sărmanii ardeleni”, despre care spune că nu-i poate, totuși, disprețui și despre regățenii caracterizați de un englez de la BBC ca fiind „popor înșelător Ă nestatornic, viclean, plin de fantezie, teatral”, Cioran conchide: „cred că am moștenit și defectele unora și ale altora, așa încât sunt un «român absolut»” (12 iulie 1974
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înșelător Ă nestatornic, viclean, plin de fantezie, teatral”, Cioran conchide: „cred că am moștenit și defectele unora și ale altora, așa încât sunt un «român absolut»” (12 iulie 1974 Ă 605). În fine, crede în fatalitate Ă și n-o mai disprețuiește, căci „datul” e și „noroc”, neîmplinirea e (și) împlinire. De fapt, în această ecuație fragilă își înscrie Cioran existența și Ă poate lașă sau poate curajoasă Ă justificarea. Nu (mai) crede în fapte și are o teorie foarte simplă, de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
regretă posibila Ă deși cândva atât de dorita Ă ieșire din anonimat: „Dacă ar fi trăit într-o țară «civilizată», azi ar fi un nume cunoscut în toată lumea. Pe de altă parte, să mori necunoscut nu e o soartă de disprețuit. În absolut, o nedreptate trăită atârnă mai greu decât un merit răsplătit” (6 iunie 1974 Ă 448). Este aici neputința lui de a trăi la periferie, într-o margine, în afara istoriei, neputință dublată imediat de șansa, metafizică, pe care o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
recunoaște cu tot mai multă exactitate modelul de care s-a despărțit cândva cu dispreț și furie. Îi scrie lui Wolf Aichelburg: „eu înclin, din comoditate, spre o viziune fatalistă și mă alătur strămoșilor mei, pe care de altfel îi disprețuiesc” (21 iunie 1975 Ă 517). Iar atât de trâmbițata libertate a lui Cioran, cu care se laudă, nu-i altceva Ă nici ea Ă decât o asumată înscriere în ereditate, abandon în fața istoriei. În fine, abandonul e pentru Cioran o
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]