2,256 matches
-
continua să repete, după lungi tăceri, interlocutorul care părea să nu fi văzut vreodată un microfon. „Și cum să mai vorbim? Totul devine Înscenat, artificial. Nu mai este convorbire... Să mă imprimi?” Mi-am amintit, brusc, de remarca prietenului și exegetului său, Harold Rosenberg: „Arta sa este declarația publică a unui om decis să păstreze viața sa drept o taină”. Am Înțeles ceea ce ar fi trebuit să știu dinainte. Suspicios, Îngrozit de orice indiscreții, feroce În a-și proteja intimitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ei adulatori”(p.5); sau :”...Ca o desfrînată vrăjitoare, imaginația aprinde În noi bezmetice ruguri pe care se mistuie dezirabilul și visul”(p.300). Acroșaje stilistice găsim În teză În foarte multe alte capitole și subcapitole, autoarea , omul de teatru, exegetul, fiind atent dublate de... poet, de un om care scrie cu dragoste, dăruindu-se subiectului, și nu conturează teza din agasantă obligație didactică. De altfel, și subiectul Îi permite actriței doctorande să gliseze cu afecțiune În jurul temei : ce (mai) e
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
de teatru tineri le-aș propune ca motto al scrisului lor, un citat din mai vîrstnicul Tudor Caranfil :” Am conceput Întotdeauna exercițiul critic ca pe un spectacol”. În fond, și regizorul face, În montarea lui, exegeză : de ce n-ar Încerca exegetul, regie? ( fiecare, pe scena lui, evident). Întotdeauna m-au uluit femeile care sunt urîte În viață și frumoase pe scenă. Pe de altă parte, oare nu ăsta-i unul din rosturile teatrului - să iluzioneze?! Ce te faci cînd bărbatul din
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
de antologie a unui poet contemporan, George Vulturescu ("Unii dintre noi știm că scândura scenei/e un loc înghețat pe care îl poți traversa/ dacă întâlnești privirea celuilalt") și observațiile pline de miez ale unui alt poet, "travestit" acum în exeget al lui Emil Botta, care vorbește despre sacralitatea "posturii de spectator" și aceea a lecturii/scrierii poeziei? În preajma unei catedrale catedrala fiind metafora poeziei și scenei (n.n.) , ne simțim altfel, parcă mai curați și mai solemni", spune Carmelia Leonte, părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
începând cu volumul Pe-o gură de rai (1943), pentru a deveni strident în Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). Dacă Pompiliu Constantinescu, de pildă, vede în Pe-o gură de rai o "anemiere a expresiei"17, alți exegeți 18, dimpotrivă, salută lepădarea "măștii" și adoptarea tonului de confesiune nudă. Dinu Pillat observă că, odată cu Pe-o gură de rai, "spectacolul spaimelor insolite, cu care autorul, perturbat în permanență, ne confruntă în niște versuri de o mare intensitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
În textele de limbă latină, incongruens apare frecvent ca un sinonim pentru absurdum. Iar cele incongruente și discordante participă la configurarea unui nou speculum men tis în cultura europeană modernă. Ca să clarifice mai bine acest lucru, Eco distinge, asemeni altor exegeți, trei tipuri de labirint. Este vorba mai întâi de labirintul clasic, unicursal, precum cel grec din vechiul Knossos. În al doilea rând, labirintul manierist, făcut anume să producă rătăcirea (în germană, Irrweg, din irren, „a rătăci“, și Weg, „cale“). În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mai mică unitate de măsură“. Însă, în a doua instanță, „de nimic nu sar mira mai mult un geometru decât dacă diagonala ar ajunge să fie comen surabilă cu latura pătratului“. Situația este asemănătoare cu cea a cvadraturii cercului. Unii exegeți, precum Pierre Auben que, consideră că tocmai acest dublu paradox este propriu unor chestiuni cu adevărat metafizice.<ref id="53">Cf. Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, traducere de IoanLucian Muntean, Editura Teora, București, 1998, pp. 80 sq.</ref> Alte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
schelet teoretic vizibil. Aventura eroului în real echivalează cu aventura autorului existențialist în căutarea unei soluții de ieșire din disperare. Lucru cu atât mai vizibil la Teodorovici, a cărui carte e un veritabil tratat ilustrat despre sinucidere și ratare. Unanimitatea exegeților a avut dreptate Ediția a doua a romanului aduce o serie de revizuiri, mai ales prin eliminarea unor pagini, pentru fluidizare. Dispar, astfel, unele scene de tranziție la bloc, autorul formulându-și tot mai net refuzul pitorescului urban. Certurile între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
un armăsar din fiecare bâzâit de țânțar fac din Teodorovici un prozator veritabil, deținător de tehnică și de limbaj personal. Poate prea personal ca să devină atât de ușor limbaj cinematografic. În romanul foarte bine scris al lui Teodorovici (aici, unanimitatea exegeților a avut dreptate), limbajul este vehiculul nebuniei, al absurdului și lehamitei. Personajele nu dialoghează niciodată adecvat cu situația dată, reușind să compromită momente critice cum este sinuciderea și afectând gravitatea atunci când sunt surprinse dezbrăcate în sufragerie. Se înțelege de aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
să moară, avem și o teribilă scenă erotică, aceea cu Cezar,-a, dar avem „avantajul“ indefinitului și al infinitului oferit de statutul de manuscris neterminat. Clișeele romantice aflate într-o perpetuă forfotă în algoritmul literar eminescian au fost inventariate de exegeți - nimic nu-i aparținea propriu-zis, totul era preluat din febrilele lecturi din perioada germană mai ales. Minunăția constă tocmai în folosirea lor pentru definirea unei entități precum arheul, când o simplă variantă a metempsihozei, când un straniu demon al textului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
nu exista tocmai pentru că pierdusem îmbrățișarea oricărui contur. Aș fi vrut eu să fiu scriitor, adică "autor de literatură" ― ceea ce însemna că Dumnezeu mi-ar fi dat la naștere un dar deosebit: suprema libertate în spațiul cuvântului ―, dar nu eram. "Exeget" nu mai eram, pentru că nu mai scriam studii publicabile în reviste de specialitate. "Filozof" nu mai eram, pentru că pierdusem apetitul pentru "desfășurarea unui gînd". În același timp ideea că n-aș mai scrie mă ucidea. Iar a scrie însemna a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lui Charmides în locul trupului său, Socrate sugerează înlocuirea unui exercițiu infinit cu o propedeutică la o îndeletnicire divină. Ce sens are acest exercițiu? De ce apare Socrate aici ca dezbrăcător de suflete? Răspunsul e foarte simplu și e de mirare că exegeții lui Platon nu au făcut conexiunea. Dacă moartea este despărțirea sufletului de trup și ea redă sufletului puritatea care îi permite să reintre în contact cu puritatea Ideilor și să acceadă la cunoașterea absolută, atunci filozoful, ca un impacient de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Înțelesul suferinței umane la Eschil, Sofocle și Euripide (1969) , în centrul investigației se află problema raporturilor omului cu divinitatea. După o expunere succintă a acestei relații la primii autori elini, Frenkian se oprește asupra creației eschiliene, plină de religiozitate. Potrivit exegetului, la Eschil tragedia umană își dezvăluie înțelesul doar când este proiectată pe plan divin, căci altfel nenorocirile care lovesc pe oameni ar fi jocul unui capriciu nespus de crud (p. 51). Credința dramaturgului nu cunoaște șovăirea, încât justificarea suferinței umane
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Y este reușită”, ,,Compunerea colegului Z este bună”. Intervențiile pertinente ale cadrului didactic vor avea ca efect: suplețea și subtilitatea observației critice a elevilor, meditația și analiza matură, finețea observațiilor critice, analiza minuțioasă a textului, formând un tip subtil de exegeți ai actului critic. Într-o compoziție evaluată cu nota 10, profesorul poate remarca: sensibilitatea colorată de inteligență a elevului; splendida transpunere a sentimentelor în cuvânt; expresia de mare delicatețe și suavitate; adâncimea și vigoarea ideilor; rara densitate de idei; caracterul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
că el și-a învățat teoriile de la legionari. Repet, pot să găsesc exact izvoarele gândirii lui acolo unde sunt cu adevărat, nu în tot felul de lozinci simpliste, legionare sau de alt fel. S.A.: Bineînțeles, dar marea tentație a unor exegeți mai mult sau mai puțin serioși a fost să amalgameze toate planurile vieții și operei lui Eliade XE "Eliade, Mircea" , pentru a argumenta o condamnare fără drept de apel, în bloc. M.I.: Da, chiar dezbaterea despre Eliade XE "Eliade, Mircea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
curentelor și discursurilor mă cam face să râd. E nevoie de recuperarea onestă a unei istorii a insurgenței, subversiunii, marginalității și protestului în literatura română. Am revizitat avangarda, prin intermediul acestui volum semnat de Dan Gulea, fără să simt neînțelegerea - tipică exegeților români - pentru extraliterarul din literarul avangardist. Dan Gulea, Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a avangardei române, Paralela 45, 2007 Scriitori pe „drumul fantomelor“ Bogdan Romaniuc Femeia în roșu este un roman documentar, optzecist, dar mai ales postmodern, scris la șase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
Cu Clara Haskil, orchestra este practic impecabilă. Concertul Nr. 19 exista deja pe disc în cinci înregistrări, din care cel puțin două absolut pasionante, cu Schuricht și Ferenc Fricsay. Numărul 24 există și el, cum o amintește în livretul discului exegetul pianistei, Jerôme Spycket, în nu mai puțin de șase versiuni (dirijat de Cluytens, Karajan, Munch, Hindemith, Klemperer și Markevitch). Dar câtă serenitate aici, în intepretarea Clarei Haskil! O serenitate, insistă Spycket pe bună dreptate, „pe care arareori o găsești într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
interogativ-filosofard, captînd strigătul ființei; de unde si sentimentul acut dramatic al vieții.[...] Rămîne însă un mister de ce poetul de la Chișinău întîrzie a fi recuperat pentru literatura română, acolo unde, indiscutabil, intră în prima linie valorică. Să fie de vină doar miopia exegeților? Adrian Dinu Rachieru VASILE TĂRÂȚEANU (CERNĂUȚI) Poet, publicist, membru corespondent al Academiei Americano-Române de Știință și Arte, deputat în Consiliul Regional Cernăuți din partea populației raionului Herța (n.27 septembrie 1945, satul Sinăuții-de-Jos, raionul Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuți. Studii: Facultatea de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
avea nevoie de confirmarea unui prim cititor. Dar nu putem să nu observăm, prin comparație, cât de sigur este Eminescu pe noutatea propusă în Luceafărul; „liniștea perfectă” și seninătatea gândirii. Întrebare: cum rămâne, după confesiunile de atelier ale autorului, cu exegeții care au făcut o 14 analiză romanțată a poemului, au brodat pe marginea „triunghiului” erotic ori au divagat despre existența tragică a geniului (în societatea burgheză, desigur!)? Celor care mai sunt în viață nu le rămâne decât să recitească poemul
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sistemul de gândire poetică. Acesta este, se știe, mai mult sau mai puțin eclectic, dar constituie, în ansamblu, o provocare cu totul deosebită pentru potențialul expresiv al limbii române. Prin urmare, câteva generații de cititori, stimulați de unii biografi și exegeți, au aflat mai întâi de un Eminescu misogin, acuzator al femeii pline de păcate: mincinoasă („Și în farmecul vieții-mi / Nu știam că-i tot aceea / De te razemi de o umbră / Sau de crezi ce-a zis femeia” - Pe
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
avea nevoie de confirmarea unui prim cititor. Dar nu putem să nu observăm, prin comparație, cât de sigur este Eminescu pe noutatea propusă în Luceafărul; „liniștea perfectă” și seninătatea gândirii. Întrebare: cum rămâne, după confesiunile de atelier ale autorului, cu exegeții care au făcut o 14 analiză romanțată a poemului, au brodat pe marginea „triunghiului” erotic ori au divagat despre existența tragică a geniului (în societatea burgheză, desigur!)? Celor care mai sunt în viață nu le rămâne decât să recitească poemul
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sistemul de gândire poetică. Acesta este, se știe, mai mult sau mai puțin eclectic, dar constituie, în ansamblu, o provocare cu totul deosebită pentru potențialul expresiv al limbii române. Prin urmare, câteva generații de cititori, stimulați de unii biografi și exegeți, au aflat mai întâi de un Eminescu misogin, acuzator al femeii pline de păcate: mincinoasă („Și în farmecul vieții-mi / Nu știam că-i tot aceea / De te razemi de o umbră / Sau de crezi ce-a zis femeia” - Pe
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
de o importanță insuficient evaluată și, mai ales, nesatisfăcător comentată până acum, formează o parte intrinsecă a corpusurilor borgesian și bioycasarian, În general ignorată nu numai de copleșitoarea majoritate a cititorilor, ci chiar și de mulți dintre cei mai importanți exegeți ai celor doi. Una dintre principalele cauze ale acestei bizarerii, care condamnă la o nedreaptă marginalizare această parte a operei lor, savuroasă nu numai prin limbaj, a fost Însăși atitudinea celor doi. Ei au publicat pentru Întâia oară povestirile „la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
precizare: prin artă populară se înțelege creația oamenilor neșcoliți în dome- niu, dar care, împinși de necesități și de talent, fac lucrări artistice, deloc inferioare, dacă e să le judecam după rigorile generale și fun- damentale ale artei. Câte unii exegeți mai fac mofturi și pun pe raf- turi diferite opera artistului profesionist și pe cea a artistului popular. Într-un fel, sau în mai multe feluri, judecata lor este dreaptă. Numai că am și eu dreptatea mea. Care mă îndeamnă
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
Canaan va fi publicat la finele anului o mie opt sute nouăzeci și patru, mai Întîi În revista Hai, În ebraică, iar la Începutul anului următor să fie tradus În germană sub formă de carte. Cartea a fost primită unanim de exegeți, toți descoperind În ea, după spusele lui Franckel, Plenitudinea. Doar tînărul Bialik (cunoscut mai tîrziu sub numele de Haim Nahman), analizînd riguros cartea, va desluși mîna Maestrului „care Încercase să salveze parabola de găunoșenie“. Această critică a lui Bialik va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]