2,281 matches
-
prin natura autobiografică a cărții. În interiorul acestui cadru subiectiv sunt afirmate, într-un registru dramatic, cercurile concentrice ale înstrăinării, fricii și neputinței. Edgar, Kurt, Georg, Tereza, croitoreasa, doamna Margit, Căpitanul Piele, Lola, bunicile, tatăl, frizerul, blănarul, angajații abatorului, sunt protagoniștii ficționali ce transmit, prin semne și metafore, sensul unei existențe grave, în interiorul căreia cedarea, uitarea și tăcerea nu își au locul. Fără eroism și emfază, fără aura stridentă a martirajului, Herta Müller reconstruiește într-o proză la persoana întâi singular o
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
dintre prizonierii României comuniste. Riscând totul în nopți cu ceață, înotând adânc prin apele Dunării, fără miros și umbră, evadații înșelau câinii de pază și gloanțele. Când tăcem, sîntem dezagreabili, când vorbim, devenim ridicoli spun, animați doar de existența lor ficțională, prietenii de atunci, demult dispăruți. Această frază are rolul unui laitmotiv obsedant. Dialectica tăcere/ vorbire, presupune, în semantica acestui text, doar înțelesuri negative. Transferând temporal aceste două semnificații, e important de menționat faptul că Animalul inimii răspunde întrebării deplin legitime
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Orizont", nr. 1505/2008 Eseuri și fragmente Confuz, înnebunit, dezagregat... "Teribila întrebare cine anume sunt", este, pentru M. Blecher, autorul romanului Întâmplări în irealitatea imediată, interogația esențială, adresată simultan eurilor ce-i structurează conștiința - eul său real, biografic - scriitorul - eul ficțional. Alături de Urmuz și H. Bonciu, Blecher închide un triunghi incert și iluzoriu care a conturat în interbelicul literar românesc o zonă la fel de stranie și neobișnuită precum existențele și cărțile acestor scriitori. Eroii lor sunt atât simptome ale unei modernități radicale
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Bonciu, Blecher închide un triunghi incert și iluzoriu care a conturat în interbelicul literar românesc o zonă la fel de stranie și neobișnuită precum existențele și cărțile acestor scriitori. Eroii lor sunt atât simptome ale unei modernități radicale, cât și transpuneri autobiografic - ficționale remarcabile. Prin locurile rele" ale identității, prin coșmarul lucid al corpului, drumul spre sine devine o experiență ce a marcat definitiv literatura română. Pagini bizare, Întâmplări în irealitatea imediată, și Bagaj... sunt texte inegale ca recunoaștere critică, fiind plasate, din
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
termenii ce marchează mutațiile și destructurările, manifestate ca modificări ontologice ireversibile. Individul se pierde în limbaje ininteligibile și rătăcește în lumi halucinante și crude. Prin urmare, în spațiul al crizei (dobândind astfel semnificația unui fundal specific modern pentru toate reprezentările ficționale ulterioare) eșecul limbajului, denaturarea/ apariția omului "fabricat" și obscurizarea sensului (realizată ca ironie, farsă, predilecție pentru înțelegerea literală) îi pot fi atribuite lui Urmuz, pentru ca dilemele interiorității, propensiunea spre reverie și halucinație, fascinația corporalității, a lumii materiale și obiectuale să
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
personajul urmuzian din încadrarea excesivă în datele monstruosului și ale absurdului. Fiecărui personaj îi corespunde un set de trăsături definitorii, ce pot fi expuse narativ printr-o multitudine de mijloace, de unde și caracterul implicit jocular al asocierilor din interiorul lumii ficționale. Acest fundal caricatural, grotesc, impregnat de un umor articulat în tonalități de bază, conturează o dimensiune aproape catharctică, în care necesitatea moralizatoare este înlocuită de transpunerea urâtului în viziuni ameliorate ludic. Persistă, așadar, în interioritatea ficțiunii, o veritabilă obsesie a
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
același rol ca și miturile* din civilizațiile preștiințifice. După cum scria filosoful contemporan Slavoj Žižek (2005), "nu putem înfrunta nucleul solid al realului decât ficționalizându-l [...], o parte a realității este "transformată" de fantasmă pentru a ni se arăta sub chipul ei ficțional". Abrevieri și referințe Abrevieri utilizate s.: secol ex.: exemplu cf.: confer Referințe bibliografice Cuvintele urmate de un asterisc (*) sunt definite în glosar, la sfârșitul lucrării. Notele din josul paginii propun, cel mai adesea, comentarii explicative. Referințele bibliografice prezintă numele autorului
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
Somnium de Kepler sau despre Autour de la Lune / Călătorie în jurul Lunii de Jules Verne 89. SF-ul se sprijină în primul rând pe o ipoteză logic veridică pentru a imagina o experiență a gândirii. Asta face Cyrano pentru a justifica "ficțional" faptul că Pământul se învârtește. Creează astfel, în spațiul literar, o ficțiune, prinsă într-un miraj la rândul său atras de apariția științei galileene și a tehnologiei 90. Drept urmare, unii autori vor ajunge, cu ajutorul "termenilor științifici", să creeze noi metafore
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
fi colonizarea planetei Marte de către oameni sau colonizarea Lunii. În acest caz, SF-ul poate fi interesat, la fel ca filozofia și politica, de viitorul social și uman al invențiilor științifice. Însă o face prin propriile însușiri, formulând, la modul ficțional, imaginativ, evoluțiile în desfășurare, pentru a da naștere unor narațiuni totodată ludice și critice. O face și ținând seama de evoluția literaturii în general, ale cărei tonuri și mijloace sunt folosite, adesea cu talent, de autorii de SF. În plus
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
treia lege: un robot trebuie să-și protejeze existența în măsura în care această protecție nu intră în contradicție cu prima sau a doua lege. Cele trei legi constituie pretextul pentru a inventa situații care să le verifice și să le demonstreze productivitatea ficțională. Space Opera: narațiune de aventuri în spațiul galactic, unde se desfășoară războaie între ființele umane și extratereștri pentru posesia unor bogății, planete etc., pe cât posibil cu ajutorul unor nave spațiale enorme și al unor arme extraordinare. Caraterizează producția de SF apropiată
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
Triplu salt oceanic și liric, RL, 1993, 3; Ion Cristofor, Un poet al dorului: Ștefan Baciu, TR, 1993, 3; Ioana Pârvulescu, Brașovul din Pacific, RL, 1995, 3; Pericle Martinescu, Un „șagunist” în Hawaii, RL, 1995, 14-15; Roxana Sorescu, România - spațiu ficțional, LCF, 1995, 27; Popa, Convergențe, 72-77, 82-86; Ioana Pârvulescu, Mirabila Mira, RL, 1998, 34; Popa, Reîntoarcerea, 213-225; Ornea, Portrete, 290-294; Ștefan Baciu, DCS, 81; Dicț. esențial, 44-46; Ungureanu, La vest, II, 67-73; Emil Manu, Poemele poetului Ștefan Baciu, ALA, 2001
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
care prinde contur dincolo de istoria de dragoste, esențială doar în structura de suprafață - problema libertății spirituale a individului forțat să se supună convenției. Romanul deschide de fapt perspectiva mai multor dimensiuni ale libertății - libertatea scriitorului, în calitate de creator al unui univers ficțional propriu, dar care, în ipostaza ideală, ajunge să îi scape de sub control; libertatea cititorului, care poate deveni la rândul său creator al unui univers secund construit pe temelia libertăților oferite de scriitor (situațiile artificial-ipotetice introduse în roman, finalul deschis etc
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
aceluiași Fowles. Pornind de la supoziția, „unanim acceptată în epoca în care se petrece povestirea”, că „romancierul e egalul lui Dumnezeu”, Fowles construiește un întreg discurs, în aparență rupt de materia epică a romanului, pe marginea libertății scriitorului în crearea universului ficțional propriu. „N-o fi știind el totul însă se străduiește să se prefacă a-l ști.” - afirmație pe cât ironică, pe atât de adevărată, în spiritul aceleiași dorințe permanente de ludic, de dinamism al construcției narative. Urmează apoi o întreagă serie
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
orice tentativă a acestuia de a-și asuma rolul în cel mai simplu mod cu putință, obligându-l, într-un fel, să se transforme dintr-un eventual lector pasiv într-un potențial lector activ, care să participe la crearea universului ficțional. Și de aici până la presupusa complicitate autor-cititor nu mai este decât un pas. Scriitorul devine „personaj” al propriului roman, lăsând impresia că poartă un dialog deschis cu potențialul cititor, dispus să intre în jocul ficțiunii romanești. Este însă numai o
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Salvarea speciei (2000) -, o „ficțiune critică” realizată sub forma unui mozaic de citate, rezumate, comentarii, amintiri și dialoguri, unde, fără a emite pretenții de istoric literar, P. mizează pe o cunoștere empatică a poetului. Totuși, pe lângă pasajele memorialistice sau pur ficționale, sunt de notat tentativa autoarei de a disloca vechile poncife suprarealiste (dicteul automat, hazardul obiectiv, umorul negru etc.) prin reabilitarea unor noi teme (plictisul, solitudinea, senzorialul, corporalitatea, copilăria), precum și prin aflarea unor punți stabile de contact între suprarealism și postmodernism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
lor. Dimensiunea simbolică a imaginilor dobândește marca unică a coincidentiei oppositorum, când imago și simbolul devin un modus vivendi pentru diverse teologii și metafizici. Percepția simbolică a imaginilor nu este decât o operație subiectivă, iar configurația simbolică decât o supraabundență ficțională. Dacă plecăm de la presupoziția că simbolizarea este o manifestare primordială a psihismului, atunci semnificația profunzimii simbolice este o aptitudine de ordin subiectiv, o imagine fecundă în raport cu celelalte. Profunzimea de sens a imaginii se ilustrează în natura echivocă și ambivalentă a
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
mai apropiat pare autorul de Franz Kafka (parabola absurdă), de Gabriel García Márquez (intensitatea metaforică, ritmul halucinant), de Hermann Hesse (mai ales cu povestirile și basmele sale simbolice, cu parabola inițiatică) și de Jorge Luis Borges (fantasticul livresc, jocul lumilor ficționale). Cele mai multe povestiri au drept protagonist și narator un personaj alienat, ambiguu paranoic, implicat în tot felul de scenarii, inițial realiste, dar care se dezvăluie, brusc ori treptat, ca funambulești. Tema spectacolului absurd, existențial și livresc, apare chiar din prima proză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). De asemenea, la nivelul prozei, modernismul îi predă neomodernismului câteva principii solide: "...constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a cărui decodificare accesul este, în aparență, restricționat. Originalitatea noilor forme de a realiza actul literar pare să facă apel exclusiv la interioritatea autorului, ignorând factorii extraliterari și propunând o literatură a însingurării și a non-apartenenței, o literatură care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
timp și o mimesis dar și o figură a puterii de expresie a operei Înseși. De altfel, contradicțiile literaturii constau În coprezența și egala Îndrituire a mereu două interpretări antagoniste, pe care le-am putea restrînge sub un numitor comun: ficțional și metaficțional. Pe de o parte, literatură realistă În măsura În care reprezintă realitate socială, materială, etc., pe de alta realistă În măsura În care Își transmite - sau difuzează - propria realitate ca forță. Iar deciziile, la acest nivel, sunt decizii stilistice. Ca să ajungem la stil, trecem
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
principiu rezistent la presiune. Cei cu rezistență scăzută, sau cei cărora oricum refuză presiunile de orice fel, aleg, generic, o literatură borgesiană: arheologică, fabulos-livrescă, care dilată timpul atît cît trebuie, adică pînă acolo unde i se pierd marginile și existența ficțională cîștigă În volum ceea ce pierde În autenticitate brută: Alain Nadaud, Pierre Michon și Gérard Macé (ultimii doi, “biografi romanțați” nu pierd din vedere latura lucrativă a instituției literare) sau, cel mai borgesian, Benoît Puech care, asemeni lui Eric Chevillard mai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui nu inventarea unui nou limbaj literar și nici giumbușlucuri stilistice cuceritoare, ci prevestirea atacului terorist de la WTC. Romanul său se Încheie cu un astfel de măcel - În care călăul este un terorist islamist iar victimele occidentali În huzur - avertisment ficțională a ceea ce urma să se Întîmple trei luni mai tîrziu. Acesta trebuie să fie rolul unui scriitor doritor (cu orice preț!) să se impună În fața unui public căruia să-i redea o unitate de conștiință. Singura literatură nouă nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
contemporan - care este adică Omul Începutului de secol XXI și cum ar putea fi el interesat În lectură altfel decît prin miriade de adresări separate pieselor de mozaic din care e alcătuit. Romanele sale ilustrează ultimele lupte date de literatura ficțională cu anonimatul care o cotropește. șansa literaturii nu este cadrul formalizat, nu este manualul, ci acela informal, aflat la Îndemîna cititorului de rînd. De-aici pornesc două tipuri de vedete scriitoricești: cea a scriitorului instituționalizat (Cărtărescu la noi sau Încet-Încet
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care autorul insistă mult -, aspirant la nemurire. Există, așadar, două nivele de autentificare, dintre care primul, cel al prezentului, Îndeplineste funcția realistă a romanului, iar al doilea, cel al viitorului imaginat, exercită asupra primului o funcție critică, semnalînd permanent caracterul ficțional al scrierii. Tot atît de adevărat este Însa că influența celor două planuri unul asupra celuilalt poate funcționa invers: viitorul ficțional apare mereu credibilizat de informația reală cuprinsă În secțiunea prezentului, care-l determină plauzibil. Acestea fiind spuse, observăm că
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
realistă a romanului, iar al doilea, cel al viitorului imaginat, exercită asupra primului o funcție critică, semnalînd permanent caracterul ficțional al scrierii. Tot atît de adevărat este Însa că influența celor două planuri unul asupra celuilalt poate funcționa invers: viitorul ficțional apare mereu credibilizat de informația reală cuprinsă În secțiunea prezentului, care-l determină plauzibil. Acestea fiind spuse, observăm că Posibilitatea unei insule este romanul houellebecquian cel mai autoironic În măsura În care această dimensiune putea fi decelabilă În celelalte scrieri. Ceea ce Înseamna că
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
genurilor literare omologate. Genette va găsi, după teza elevului său, În Ficțiune și Dicțiune (1991), două tipuri de “autoficțiune”, În funcție de proporția dintre autobiografic și ficțiune. Am avea astfel autoficțiunile “adevărate, al căror conținut narativ este, dacă pot spune așa, autentic ficțional”, În rîndul lor putînd fi inclusă Divina Comedie sau Don Quijote (accentul cade pe ficțional) și “falsele autoficțiuni”, “care nu sînt ficțiuni decît pentru vamă: altfel spus, autobiografii rușionoase.” Reputatul naratolog se vădește astfel un purist incorijibil care păcătuiește În primul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]