4,586 matches
-
am avut brusc revelația violenței asupra ființei mele și m-am dedublat. Nu copilul ce sta În fața omului matur și-și deșerta secretele l-a păcălit atunci pe omul matur, ci un alt personaj, un fel de sinteză a eroilor fictivi, intrați În subconștient prin lectură, acel personaj ce nu se lasă intimidat de nimic și rămâne el Însuși, Își păstrează individualitatea neștirbită, acționând prompt contra oricărei provocări. Eram bucuros că instanța pragmatică (cei maturi) nu reușise să distrugă În mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cei maturi) nu reușise să distrugă În mine instanța gratuită a jocului; viclenia mea, Împrumutată din literatură, mă apărase. Iată, orice pedeapsă transcendentă poate fi evitată, dacă afli la timp mijloacele de a o combate, mijloace existente totdeauna În spațiul fictiv al literaturii, ce nu așteaptă decât să fie folosite. În acea clipă, mi-am pierdut copilăria, când am Înțeles că realul poate fi stăpânit prin imaginar. Mi-a dispărut brusc sentimentul imposibilului. Faptul că eu Îi povesteam lui E. acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
episod ca s-o amuz avea o altă explicație. Instinctiv, eu Încercam s-o cuceresc, recurgând la o situație literară; narațiunea mea urma legile narativității: zurbagiul acela era, prin acțiunile prin care se abătea de la reguli, un erou, un personaj fictiv, el nu mai era În nici un caz eu. Povestindu-i lui E., simțeam că, mai ales, În măsura literaturizării conștiente a faptelor, o țineam mai strâns În mreaja mea, o cuceream; altfel, după ce-am terminat de povestit, ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Hanul lui Manuc, sunt momente când timpul și spațiul se contractă Într-un pliu bizar, din care se varsă o puzderie de Înfățișări rebele, fără legătură cu noi, spectatorii Întâmplători ai clipei. Nu știu ce atracție secretă mă smulge brusc dintre figurile fictive ale cărții și mă Împinge stăruitor să explorez această zonă imprevizibilă. Atunci, mă simt proaspăt și avid de viață precum Faust, amușinând pe urmele Margaretei. Simt că trebuie să recitesc Faust. (miezul nopții) Nu mă duc la Facultate. Am doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
remarce frumusețea unei fete ce tocmai trecea pe strada noastră; o frumusețe ieșită din comun, străină, greu de reperat În realitate (de fapt, era venită de undeva, era o alogenă; prin Însăși proveniența necunoscută, ea se Înscria Într-o descendență fictivă, ce captiva imaginația noastră: nu ne Îndrăgostim de o fată, mai ales În adolescență, despre care știm totul), mersul ei țeapăn, rigid; un mers afectat de contesă, ce se știa privită din orice unghi și de către orice băiat, trezea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Martin, În carte) să fie chiar jurnalul autorului cărții (Marin, În viață), autorul cărții a Încercat să evite expunerea sa În public, ca personaj non-fictiv, cu toate sinceritățile pe care de obicei un autor le pune În seama unui personaj fictiv ori le lasă spre publicare post-mortem. Dacă așa stau lucrurile, este de Înțeles de ce Marin Mincu Își publică această parte din jurnalul său sub măștile prestigioase și Înșelătoare ale unei construcții de tip romanesc. De neînțeles este Însă altceva: de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
criticul lasă apoi toate ușile și ferestrele deschise, ca orice trecător să poată Înțelege că, de fapt, acolo locuiește un personaj non-fictiv? Romanul spune mai mult decât explicit „madame Bovary c’est moi“. Dacă Madame Bovary era totuși un roman fictiv, Intermezzo refuză orice retorică a ficțiunii (consemnându-se, teoretic, din interior, refuzul) și te trage de mânecă spre a nu greși cumva: eu sunt un roman non-fictiv. Singurul său element de retorică romanescă este un pseudonarator care, batjocorit În stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
singura prezență literară (și umană) a acestui „roman“ - ca protagonist ce este o non-ficțiune a jurnalulul său. Nu ne dăm seama de ce nu a evitat Marin Mincu acest regretabil paradox. Îi era mai simplu să-și asume sinceritatea ca ficțiune fictivă, decât să-și propună non-ficțiunea reală ca non-ficțiune artificială. Mai ales că există numeroase pasaje În jurnalul său În care se face observații de elementar bun simț narativ că orice Încercare de captare a autenticității existenței conduce spre instaurarea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fusese examinat și declarat în stare perfectă de îngrijitor și de un veterinar ce fusese chemat, Malerick și următorul său protagonist fără voie părăsiseră grajdul și se îndreptaseră către acest restaurant de pe Riverside. Femeia discuta acum degajat cu John (personajul fictiv interpretat de Malerickă despre viața ei de zi cu zi, despre dragostea timpurie pentru cai, despre cei pe care îi deținuse sau îi călărise și despre planul ei măreț de a cumpăra o fermă în Middleburg în statul Virginia. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
anume ți se cerea. Când i se aduse comanda, Hobbs se grăbi să iasă, ambală motorul dubiței și demară în trombă spre șosea. Avea o singură oprire - la rulotă. Acolo se va urca în camioneta Dodge înregistrată pe un nume fictiv și se va duce la „lac”, care bineînțeles că nu se referea propriu-zis la un lac, ci la un anumit loc de întâlnire din orașul New York. La fel cum „barca de pescuit” în care aveau să se urce nu însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
dau mie pe cititor, nici el nu mi se va da mie“, scrie Unamuno într-o scrisoare din Hendaye, din 27 iunie 1927). „Orice roman, orice operă de ficțiune, orice poem - spune Unamuno -, când e viu, este autobiografic. Orice ființă fictivă, orice personaj poetic creat de un autor face parte din autorul însuși.“ E deci, pe lângă o autobiografie romanescă, o căutare în profunzime, pentru care terminologia literară curentă nu mai era de ajuns: romanul, sau, în spaniolă, novela, nu mai vizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Don Quijote, cu alte cuvinte la cascada de voci narative (J. M. Valdés preferă termenul de „duplicație narativă“) fără egal ce contribuie la construcția romanului atât de pasionant rescris de Unamuno. La fel în Niebla: Prefața e scrisă de un personaj fictiv, Víctor Goti, căruia Miguel de Unamuno i-o impune considerând că e preferabil ca opera unui scriitor cunoscut să fie prezentată de unul complet ignorat de public. Pe parcursul romanului, se vede însă că și Víctor Goti scria un roman în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-și dezvoltă propriul riman încapsulat în Ceață, și în fine, Supra-Autorul divin în care toate acțiunile omenești se topesc în speranța veșniciei; 2. cea a protagonistului narației, Augusto (capitolele I-VII); 3. cea a personajelor (exclusiv, precizez eu) ca ființe fictive (VIII-XXX); 4. cea a protagonistului fictiv în confruntarea cu scriitorul (XXXI-XXXIII); și, în sfârșit, 5. realitatea textuală a protagonistului și a scriitorului confruntați cu cititorul (epilogul); în această ordine de idei, aș cita aici o reflecție din Cum se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Ceață, și în fine, Supra-Autorul divin în care toate acțiunile omenești se topesc în speranța veșniciei; 2. cea a protagonistului narației, Augusto (capitolele I-VII); 3. cea a personajelor (exclusiv, precizez eu) ca ființe fictive (VIII-XXX); 4. cea a protagonistului fictiv în confruntarea cu scriitorul (XXXI-XXXIII); și, în sfârșit, 5. realitatea textuală a protagonistului și a scriitorului confruntați cu cititorul (epilogul); în această ordine de idei, aș cita aici o reflecție din Cum se face un roman: „Augusto Pérez din Ceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cam înțepat și prost dispus, deoarece gândul că îndrăgostirea lui nu era decât cerebrală îl străpunsese dureros până în străfundul sufletului. — Și dacă mă scoți din ale mele, îți spun că nici tu nu ești decât o idee pură, o ființă fictivă... — Vasăzică nu mă socotești capabil să mă îndrăgostesc cu adevărat, ca toți ceilalți?... Ești cu adevărat îndrăgostit, cred asta, dar numai cu capul. Crezi că ești îndrăgostit... — Și a fi îndrăgostit nu-nseamnă doar a crede că ești? — Vai, vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
stau și să mă privesc în oglindă, de unul singur, când nu mă vede nimeni. Sfârșesc prin a mă îndoi de propria-mi existență și a-mi închipui, când mă văd ca pe altul, că sunt un vis, o ființă fictivă... — Atunci nu te mai privi... — N-am încotro. Sufăr de mania introspecției. Atunci vei sfârși ca fachirii, despre care se zice că-și contemplă propriul buric. — Eu unul cred că dacă nu-ți cunoști vocea sau fața, nu-ți cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pentru că nu înseamnă nimic. Dar găunoșenia aia a lui Descartes ți se pare indiscutabilă? — Cum să nu...! — Ei bine: nu Descartes și-a spus asta? — Ba da! Și nu era adevărat. Căci Descartes n-a fost altceva decât o ființă fictivă, o născocire a Istoriei, atunci... nici n-a existat..., nici n-a gândit! Și cine-a spus-o? N-a spus-o nimeni; s-a spus de la sine. — Atunci, însăși gândirea asta exista și gândea? — Evident! Și, închipuiește-ți, asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adevărul e, iubite Augusto - i-am spus cu cea mai blândă intonație cu putință -, că nu te poți omorî pentru că nu ești viu, dar nici mort, pentru că nu exiști... — Cum nu exist? - exclamă el. — Nu, nu exiști decât ca ființă fictivă; nu ești, sărmane Augusto, decât un produs al fanteziei mele și-a acelora dintre cititorii mei care vor citi relatarea scrisă de mine despre aventurile și necazurile tale fictive; tu nu ești decât un personaj de roman, sau de riman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Cum nu exist? - exclamă el. — Nu, nu exiști decât ca ființă fictivă; nu ești, sărmane Augusto, decât un produs al fanteziei mele și-a acelora dintre cititorii mei care vor citi relatarea scrisă de mine despre aventurile și necazurile tale fictive; tu nu ești decât un personaj de roman, sau de riman, cum vrei să-i spui. Acum ți-ai aflat prin urmare secretul. Auzind acestea, bietul om nu făcu o vreme decât să-mi arunce una din acele priviri sfredelitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exact pe dos de cum credeți dumneavoastră și-mi spuneți mie. — Cum adică pe dos? - l-am întrebat, alarmat că-l văd recuperându-și viața proprie. Nu cumva, iubite don Miguel - adăugă el -, să fiți tocmai dumneavoastră, și nu eu, ființa fictivă, cel care nu există în realitate, nici viu, nici mort... Nu cumva să fiți dumneavoastră un simplu pretext pentru ca istoria mea să iasă în lume... Asta ar mai lipsi! - am exclamat eu oarecum vexat. — Nu vă aprindeți, domnule de Unamuno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spus! — Formula cu absolut niciun chef, domnule de Unamuno, e foarte spaniolească, dar foarte dizgrațioasă. Și în plus, fie și admițându-vă teoria extravagantă cum că nu exist cu adevărat, pe când dumneavoastră da, că nu sunt altceva decât o ființă fictivă, produs al fanteziei dumneavoastră romanești sau rimanești, chiar și în cazul acesta nu trebuie să fiu supus chefului dumneavoastră absolut, cum îl numiți, sau capriciului dumneavoastră. Până și așa-zisele ființe fictive își au logica lor internă... — Da, știu cântecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
da, că nu sunt altceva decât o ființă fictivă, produs al fanteziei dumneavoastră romanești sau rimanești, chiar și în cazul acesta nu trebuie să fiu supus chefului dumneavoastră absolut, cum îl numiți, sau capriciului dumneavoastră. Până și așa-zisele ființe fictive își au logica lor internă... — Da, știu cântecul ăsta. — Într-adevăr: un romancier, un dramaturg nu pot face tot ce li năzare cu un personaj creat de ei; o ființă de ficțiune romanescă nu poate face, în virtutea bunei legități a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
personajele pe care le plăsmuiește sau crede că le plăsmuiește... Începeam să mă simt neliniștit de atacurile lui Augusto și să-mi pierd răbdarea. — Și insist - adăugă el -, chiar și admițând că dumneavoastră mi-ați dat ființă și o ființă fictivă, tot nu puteți, așa, din pur capriciu și pentru că nu aveți absolut niciun chef, cum ziceți, să mă împiedicați să mă sinucid. Bine, destul! Destul! - am exclamat el, lovind cu pumnul în masă -. Taci din gură! Nu vreau să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Cum? - am exclamat eu, ridicându-mă în picioare - Cum? Ce, ți-a trecut prin cap să mă ucizi? Tu? Pe mine? — Luați loc și calmați-vă. Sau credeți cumva, prietene don Miguel, că ar fi prima oară când o ființă fictivă, cum mă numiți dumneavoastră, l-ar ucide pe cel ce crezuse că i-a dat viață... fictivă? — Asta e chiar prea detot - ziceam eu, pășind nervos prin birou -, asta întrece orice măsură! Așa ceva nu se-ntâmplă decât... — Decât în rimane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ucizi? Tu? Pe mine? — Luați loc și calmați-vă. Sau credeți cumva, prietene don Miguel, că ar fi prima oară când o ființă fictivă, cum mă numiți dumneavoastră, l-ar ucide pe cel ce crezuse că i-a dat viață... fictivă? — Asta e chiar prea detot - ziceam eu, pășind nervos prin birou -, asta întrece orice măsură! Așa ceva nu se-ntâmplă decât... — Decât în rimane - trase el ironic concluzia. — Bine, destul! Destul! Destul! E intolerabil! Vii să te sfătuiești cu mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]