54,757 matches
-
similitudinea profilului portretul agățat pe perete, deasupra ei... Da, este omul care doarme și fructele așezate în tăcere. Dar n-am făcut nimic. Toate erau acolo, mi-au atras atenția și le-am fotografiat. Ce anume vă interesează la o ființă umană? Cum se nasc portretele pe care le desenați acum? Aveți un model? Am unul care trebuie să sosească în câteva minute. Îmi pozează pentru nuduri dar și ca să desenez mâini și picioare. Nu e deloc ușor. Ce căutați la
Henri Cartier-Bresson - "Pentru mine intuiția e capitală" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/17167_a_18492]
-
înșine, tocmai acest lucru dându-le coerența și puterea, mică sau mare, de gravitație. Scrise din preaplin sau din preagol, dintr-o inadecvare sau dintr-o coincidență nesperată, ele funcționează ca excreții, lămuriri, deveniri, salvări, posedări, exorcizări, interjecții ale propriei ființe și putem spune ideal că ele nu ar fi putut să nu fie. Niciodată nu vom insista îndeajuns asupra faptului. În acest sens, preferăm să nu ne gândim la ele ca la literatură. Altfel, desigur, înțelegem că, odată ce momentul de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17187_a_18512]
-
nici n-ar exista operă literară majoră". Aspirația autorului e o operă a imposibilului, a luptei cu Îngerul neputinței. E afirmarea unui drept cu aparență de impostură, o accepție globalizantă a existenței ca scris fără contenire, ca textualizare absolută a ființei: "Orice operă majoră este făcută oarecum à contre soi, printr-un efort ambiguu, contrapunctic. A fura ceva din ceea ce nici nu știi că este al tău: iată suportul perenității unei opere. Legitimitatea de a fora nu numai în subconștient, ci
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
evadare sui generis, o euforie a unei transparențe mirifice: "Mă trezesc din somn cu o transparență anume. Poate că am avut un vis în care m-am simțit fericit, și chiar de l-am uitat mi-a rămas în pliurile ființei o aromă abia perceptibilă. Cum să traduc altfel buna dispoziție care m-a prins în raza ei și care mă urmează peste tot unde-mi îndrept pașii așa cum face reflectorul cu actorii care evoluează pe scenă?". Sau confundată cu o
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
Vatamaniuc în Cronologie 1850-1889 din Opere, XVI, 1989, nu amintește nici un cuvînt despre acest turneu. Odată cu prima zi de primăvară (21 martie 1969) contractul lui M. Eminescu cu Teatrul cel Mare (Teatrul Național) a expirat. La 1 aprilie a luat ființă la București Societatea "Orientul", de pe lîngă revista Albina Pindului, din care a făcut parte și tînărul poet. În a doua jumătate a lunii aprilie, M. Eminescu, împreună cu Scipione Bădescu și V. Dimitrescu (V.D. Păun), tustrei tipăresc o foaie volantă, în
Un traseu al lui M. Eminescu by Grațian Jucan () [Corola-journal/Journalistic/17179_a_18504]
-
Hitler spunea încă din 1923, cu zece ani înaite de a fi adus la conducerea Germaniei: "Fără o bază biologică și fără un scop biologic, politica este astăzi completamente oarbă". Și tot el în "Mein Kampf": Instinctul natural poruncește tuturor ființelor vii nu numai să-și învingă dușmanii, dar să-i și extermine. Odinioară învingătorul avea privilegiul de a extermina rase și popoare întregi". Să nu-l uităm nici pe Stalin care, acum, joacă table cu Hitler, firește acolo în Iad
Orice om este păzitorul fratelui său by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17191_a_18516]
-
a adus un rău imens pe plan social și moral; chiar recent, el a costat numeroase vieți (în 1950, dar și în anul 2000 - n.n.) și a cauzat suferințe incalculabile. El este un obstacol în dezvoltarea normlă a milioane de ființe umane și privează civilizația de colaborarea efectivă a spiritelor creatoare... Esențialul este unitatea umanității, atît din punct de vedere biologic, cît și din punct de vedere social. A recunoaște acest fapt înseamnă a ne regla corespunzător comportarea, aceasta fiind prima
Orice om este păzitorul fratelui său by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17191_a_18516]
-
de vedere social. A recunoaște acest fapt înseamnă a ne regla corespunzător comportarea, aceasta fiind prima îndatorire a omului modern... În sfîrșit cercetările biologice vin în sprijinul eticii fraternității universale, deoarece omul este, prin tendință înnăscută, înclinat spre cooperare... Fiecare ființă umană nu reprezintă decît o parcelă a umanității, de care este indisolubil legată... Tocmai în acest sens putem spune că orice om este păzitorul fratelui său". La o jumătate de secol de la publicarea "Declarației asupra rasei", omenirea se poate chestiona
Orice om este păzitorul fratelui său by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17191_a_18516]
-
Gheorghe Grigurcu În poezia Ilenei Mălăncioiu domină contractul dintre Eros și Thanatos. Contract vechi, răspunzînd la ceea ce Georges Bataille numește "identitatea dintre plăcerea extremă și extrema durere, identitatea ființei și a morții". Sau, mai dezvoltat: "Pentru a merge pînă la capătul extazului unde ne pierdem în juisanță, trebuie întotdeauna să-i punem limita imediată: oroarea. Nu numai durerea celorlalți sau a mea proprie apropiindu-mă de clipa în care
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
decît în perspectiva, oricît de îndepărtată ar fi ea, a morții, a ceea ce ne aneantizează". În chip tradițional, interdictele comune ale societății lovesc atît viața sexuală cît și moartea, conturînd un domeniu "sacru". Dar pe cînd interdictele privitoare la dispariția ființei au dobîndit un aspect grav, cele avînd ca obiect Erosul a ajuns a stîrni ironia, rîsul, batjocura. Acest rîs dezonorant - expresie a unui destin inevitabil al omenirii - nu e decît o formă de ipocrizie, de neînțelegere a tragicului ce constituie
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
se simte fantomatică, atrasă însă în continuare de telurismul său predestinat, sălbatic: "umblam prin cerul gol la fel ca pe pămînt/ nu mai știam de nimeni uitasem cine sînt/ Care este natura acestui Eros ținut în cumpănă de tentația anihilării ființei? E una marcată de descompunere, tinzînd a trece în anorganic. Aidoma unei păpuși, trupul omenesc apare compus din părți "lipite", cu un accent grosolan al "lipiturii": Din două părți bine lipite pare să fie trupul său,/ Pe toate rotunjimile se
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
o asociație indirectă de idei, de scandalul stîrnit cu trei ani în urmă de Sokal, amplificat ulterior de volumul scos împreună cu Bricmont. Textul lui Rorty, o subtilă și convingătoare incursiune în istoria filozofiei, construită ca analiză la o propoziție gadameriană ( Ființa care poate fi înțeleasă e limbă), m-a ajutat să înțeleg de ce Impostura intelectuală a lui Sokal și Bricmont m-a dezamăgit atît de tare. Nu mă voi referi în acest articol la eseul lui Rorty, bogăția lui de idei
Un pacifism suspect by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17220_a_18545]
-
mai am de ascuns/ simulacrul, viclenia/ cea minunată/ s-au cheltuit;/ hăituiala lupească/ acum/ e a clipei// doar clipa/ mai e un călău/ în repaos" (Repaos). Altminteri, adică fără acest act de "generozitate", am fi avut a face cu "cruzimea" ființei care, mai slabă fiind, înțelege a se apăra uneori cu ferocitate în competiția vitală: "Te lamentezi privindu-mi/ mîna inertă/ fără prietenie;/ sînt crud, așa spui,/ ba eu, femeia/ sînt cea mai crudă/ sînt muma/ moartea/ floarea;/ stai și gîndește
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
un adăpost în imagine (nu e o cochetărie speculară, de vreme ce oglindirea e monstruoasă, macabră): Da, iată semăn/ halucinant cu mine/ ca o icoană cum apa se-azvîrle-n/ propria-i oglindă/ ce-ar fi/ să mă vezi/ deodată/ pierind vederii/ Evident, această ființă abia ieșită din sclavia tăcerii (din subordonarea socială a sufletului feminin), dornică de comunicare, e greu adaptabilă, predispusă la o criză morală, înclinată a percepe existența ca un izvor de frustrări, de "trădări". Deci predispusă la o criză morală: "Tu
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
totuși/ mă feresc ca de ucigaș" (Nimic). Notificată fiind tristețea ca un "virus" distrugător ("Virus paralizînd/ toate sistemele de apărare" - Virus), trupul sfîrșește prin a deveni - exteriorizîndu-se - un obiect estetic: "capul mi-e poate/ cristal perfect/ craniul translucid/ ștergerea/ opacității ființei/ acum iarăși se vede/ în spatele meu/ obiectul/ l-am frînt/ l-am rîvnit" (ibidem). În pofida unor astfel de renegări ale feminității consacrate, Ștefania Plopeanu vădește și o seamă de recăderi în condiția sa primordială. Decorporalizarea, în beneficiul estetizării, e un
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
semn/ aproape caduc" (Semn). Ca și: "Zîmbesc mi-ndrept/ hipernatural/ o șuviță;/ ce vreau să spun/ se-arată-n vis;/ nu te pregăti/ pentru revelație/ hazardul/ e minunat/ o să urmeze/ clar și sfîrșitul/ de multe ori/ am tăiat eu în vis/ gîtul ființei/ și i-am lipit/ c-un cerc de aur/ ireparabilul/ ei gît frumos;/ strîngi mortu-n brațe/ vezi vipera/ născîndu-se chiar/ din gura-ți/ perfectă, fugi/ cu fructul dulce, lipicios/ hipnotizînd paznicii" (Ireparabil). Astfel, eterna Evă își recunoaște, cu o galeșă
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
ale imigranților veniți aici din toate colțurile pămîntului, irlandezi, italieni, spanioli, evrei, cehi, polonezi, cotigele improvizate cu mizerabilul lor calabalîc, convoiul halucinant de umbre omenești atingînd în sfîrșit tărîmul făgăduinței și din a cărui disperare și diversitate avea să ia ființă nu peste mult cea mai puternică țară de pe glob;... ei bine, știu că nu se face, dar trebuie să spun că, înaintea acestor viziuni, am bocit singur, într-un colț, ferit, cu greu venindu-mi în fire.
Statuia Libertății by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17201_a_18526]
-
plante care se luptă pentru pământ. Vulturii își aruncă din cuib puii slabi. La om funcționează adevărul "Homo homini lupus", numai că omul e dotat cu inteligență, dar ciclul natural e la fel. Pe de altă parte, omul e o ființă foarte complicată, dar și foarte crudă. Noi avem posibilitatea să ne detașăm de noi înșine și să ne autojudecăm. Asta ne diferențiază de animale. Această ieșire din noi este sublimă. Ești un catolic fervent? Nu. Omul trebuie să aibă conștiința
Gion Deplazes: Romanșa îmi venea din stomac by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/17236_a_18561]
-
un mormînt.// O tu, ce-aprinzi în pieptu-mi dureri neadormite!/ Cînd noaptea se coboară cu șoapte fericite/ Pe patul tău odihna și somnul a chema,// Poate că zici adesea cu buzele-ți divine./ Ce tind aceste versuri d-a ta ființă pline:/ Cine-i acea femeie? - și nu poți devina!". După cum, mai convingător, s-a susținut că Minte și inimă nu e decît o replică la interogația Veronicăi Micle din finalul poeziei Fugi: "Vai! și eu nedumerită/ Mă muncesc cu mult
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
totul de la înălțimea puterii lor. Nu, salvarea, la acest început al mileniului trei, va veni mai curând de la aceste voci mici, care se ridică de pretutindeni pentru a denunța nedreptatea și, în acord cu înseși temeliile teatrului, a detecta esența ființei umane, a o distila, a o transpune pentru a o împărtăși lumii întregi. Aceste voci mici vin din Scoția, Irlanda, Africa de Sud, Quebec, din Norvegia și din Noua Zeelandă, ele își fac auzite pretutindeni strigătul de indignare, au uneori un parfum local
27 martie, Ziua Mondială a Teatrului by Michel Tremblay () [Corola-journal/Journalistic/17232_a_18557]
-
sinceritatea pe care o investesc, să descrie, să cânte sufletul omenesc, să-i pătrundă toate tainele, să-i dezvăluie întreaga bogăție. Cehov nu e universal pentru că e rus, ci pentru că are geniul de a descrie sufletul rus, în care toate ființele umane se pot regăsi. Așa se întâmplă cu toate geniile și chiar cu simplii autori de teatru buni: fiecare replică scrisă de un autor undeva, în lume este prin definiție universală, dacă exprimă strigătul fundamental al Electrei: "Cum să-mi
27 martie, Ziua Mondială a Teatrului by Michel Tremblay () [Corola-journal/Journalistic/17232_a_18557]
-
nimeni nu le cirește. Poezia nu e "deșertăciune", încearcă totuși să ne convingă Sică Popescu în acest volum (al doilea al autorului, după cum menționează prezentarea biobibliografică). Între granițele ei, valorile se scriu cu majusculă (Adevărul căutat e "Cel de o ființă cu Tatăl" - Rostul meu, p.9), veșnicia e încă un atribut al lumii rurale, la fel puritatea ("Mergeți la țară,/ Unde s-a născut veșnicia", Întorceți-vă/ La izvorul credinței/ Și al iubirii" șamd - Numai acolo, p.87). În carapacea aforistică
Poezia și deșertăciunea by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17229_a_18554]
-
în țară, devenind azilant politic). Dl. Ierunca are marele merit de a se fi trezit la vreme, încît, în mai 1949 se îngrijea de apariția primei reviste românești în exil, Luceafărul. Au urmat, apoi, Caiete de dor, Destin, Ethos, Limite, Ființa Românească. De-abia, în 1952, s-a căsătorit cu Virgil Ierunca. Acum renunțase definitiv la ideea obținerii doctoratului (în care crezuse pînă prin 1948-1949). Și, tot pe atunci, devine speaker la Radio-France, emisiunea în Vrea să spună că se pornesc
Vocea inconfundabilă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17247_a_18572]
-
acestea în discursul d-sale, ale cărui elemente sînt în mai mică măsură conceptuale decît emoționale și plastice. Poetul dă impresia a-și traduce tumultuoasa simțire în mai multe idiomuri: "!Fericit ca yoghinul în milenara pădure/ în vasul ales al ființei mele/ ca untdelemnul unduit-ai Rimaya:/ știi Nirvana cărnii mele/ vasul cel ales lumina/ orgoliul umilinței: yoghin fericit:/ mai rezistă un perete subțire/ pieliță feciorelnică amară ca migdala/ virginitatea singurătății nubilă/ îți strînge degetele pe ochi/ risipindu-ți în urechi
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
al vieții care se îndărătnicește a se perpetua, al cosmosului care, tulburat prin fenomenul individuației, dorește a se reintegra în sine: "!cunosc o Țară-n care pasiunile oamenilor au o violență egală cu ștrangularea, de multe ori pentru lucruri și ființe infinit de nimica de parcă ar vrea să arate odată-n plus ingratitudinea unui Destin, infimitatea dimensiunilor unei lumi în dezacord total cu sufletul lor și de asemeni bunătatea lor infinită care se dăruie cu bună știință chiar Nimicului, al căror
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]