5,981 matches
-
instanță în sutele de studii, comunicări și articole, semnate și cu pseudonime, printre care se numără I. Stratiga, Gr. Savel, Eusebiu Mărgărint, Mihai Vărăreanu, studii apărute în periodice precum „Ardealul”, „Cuget moldovenesc”, „Cum vorbim”, „Lupta Moldovei”, „Opinia”, „Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»”, „Analele Universității «Al. I. Cuza» din Iași”, „Studii și cercetări lingvistice”, „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Iașul nou”, „Flacăra Iașului”, „Iașul literar”, „Convorbiri literare”, „Steaua”, „Ateneu”, „Cronica”, „Ecoul” (Bistrița), „Mitropolia Moldovei și a Sucevei”, „Arhiva someșeană
ISTRATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287634_a_288963]
-
Este fiul Victoriei (n. Mirițescu) și al lui Gheorghe T. Izbășescu, funcționar. După ce face școala primară în satul natal, urmează Liceul „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, pe care îl va absolvi în 1953. În anul IV întrerupe cursurile la Facultatea de Filologie (secția slavistică) a Universității București, pentru a le încheia la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1970). Este profesor suplinitor și apoi profesor în comunele băcăuane Viișoara și Oituz, predă, din 1973, la Liceul Industrial de
IZBASESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
face școala primară în satul natal, urmează Liceul „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, pe care îl va absolvi în 1953. În anul IV întrerupe cursurile la Facultatea de Filologie (secția slavistică) a Universității București, pentru a le încheia la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1970). Este profesor suplinitor și apoi profesor în comunele băcăuane Viișoara și Oituz, predă, din 1973, la Liceul Industrial de Chimie din Onești, oraș în care se va stabili. Organizează aici un cenaclu
IZBASESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287657_a_288986]
-
litere la Paris, care era susținut de C.C. Arion, ministrul conservator al Instrucțiunii. Redactează atunci studiul monografic Opera literară a d-lui Vlahuță, scris în „două luni” și „tipărit în opt zile”, obținând, în iunie 1912, titlul de doctor în filologie modernă, cu mențiunea magna cum laude. Epuizat de efort, autorul vorbea de „orgia muncii”. Publicase în 1909, pe lângă Spiritul critic în cultura românească, și Scriitori și curente. Era, în același timp, cum s-a spus, veritabilul spiritus rector al „Vieții
IBRAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]
-
fiul Mariei (n. Bulgaru) și al lui Dumitru Ivașcu. Urmează liceul la Bârlad (absolvindu-l în 1929) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași (luându-și licența în 1933). În 1975 a obținut titlul de doctor în filologie, cu teza Istoria literaturii române, I. De la începuturi până la Junimea. Paralel cu activitatea publicistică, a desfășurat și una didactică în cadrul Facultății de Filologie a Universității din București, unde între 1958 și 1968 a fost și șeful Catedrei de istoria literaturii
IVASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287654_a_288983]
-
a Universității din Iași (luându-și licența în 1933). În 1975 a obținut titlul de doctor în filologie, cu teza Istoria literaturii române, I. De la începuturi până la Junimea. Paralel cu activitatea publicistică, a desfășurat și una didactică în cadrul Facultății de Filologie a Universității din București, unde între 1958 și 1968 a fost și șeful Catedrei de istoria literaturii române. A debutat în 1934, cu o cronică literară, în revista „Manifest”, la care a fost unul dintre redactori, iar editorial, cu o
IVASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287654_a_288983]
-
1931, București), poetă, prozatoare și traducătoare. Născută într-o familie de artiști - mama, Elena, era balerină, iar tatăl, Iosif Iuga, violonist -, I. (care la naștere a primit numele Eleonora) a absolvit Liceul „Iulia Hasdeu” din București (1949), apoi Facultatea de Filologie a Universității din același oraș, secția germanistică (1954). Funcționează ca profesoară la Sibiu, redactor la „Neuer Weg” și bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat (1956-1969), redactor la Editura Științifică și Enciclopedică (1969-1977), apoi la revista „Volk und Kultur”. Debutează cu
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
avea doi ani, familia s-a mutat la București. I. a urmat liceul - început la „Cultura” și terminat la „Mihai Viteazul” - în 1942-1949, a fost cursant al Școlii de Literatură „M. Eminescu” din București (1950-1951),apoi a urmat Facultatea de Filologie (secția limba și literatura română) a Universității din București (1951-1955) și Facultatea de Limbi Germanice (secția limba și literatura engleză) a aceleiași universități (1969-1972). Debutul în presă are loc în anul 1949 (în „Scânteia tineretului”, cu poezia Examene), iar prima
IURES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287645_a_288974]
-
, Ion (pseudonim al lui Ioan Jurca; 1.X.1940, Rovina, j. Hunedoara), prozator. Este fiul Linei (n. Lupaș) și al lui Petru Jurca. Urmează Liceul „C. Diaconovici-Loga” (1955- 1959) și Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1960-1965). Este profesor de limba română și franceză în județul Arad, apoi redactor la ziarul „Drapelul roșu” (Timișoara), la Editura Facla (1987-1990) și la ziarul „Renașterea bănățeană”. Debutează cu versuri în „Familia” (1966), prima lui carte
JURCA ROVINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287688_a_289017]
-
ce-aș putea spune eu despre Alexandru Zub, după ce atâția alții, mai talentați sau mai informați decât mine asupra vieții și operei sale, i-au dedicat studii, articole și volume?... În toamna anului 1958, student fiind la Facultatea de Istorie, Filologie, Filozofie, într-un Iași golit de cunoștințe și prieteni, de unde rudele mele fuseseră alungate (profesorii Gh. Ivănescu și Rodica Ciocan-Ivănescu) sau băgate în pușcărie (arheologul Anton Nițu), am auzit pentru prima dată, în șoaptă, pomenindu-se cu tristețe despre un
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nu a constituit o direcție importantă în ansamblul deplasărilor pentru studii în străinătate, ci mai curând una marginală, o soluție la care recurgeau membrii comunităților grecești din România sau românii ce doreau mai ales specializări în domenii ca teologia sau filologia greacă, istoria și arheologia antică, universitatea ateniană și-a avut contribuția sa specifică în evoluția pieței intelectuale din România, precum și a disciplinelor amintite. Să încercăm câteva concluzii. Originalitatea culturii române, faptul că aceasta deține o fizionomie proprie în unitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Române și a Basarabiei. Activitatea sa în această direcție s-a concretizat prin conferința publică O succintă prezentare a principatelor Moldovei și Valahiei din punct de vedere politic, de la origini și până în anul 1831, ținută în cadrul Societății de Istorie și Filologie din Moscova. Paralel cu interesul pentru evenimentele revoluționare de la 1821 din Principatele Române, una din prioritățile lui I. Liprandi a fost istoria Basarabiei. La trei ani după sosirea sa la Chișinău, el a pregătit pentru publicare un studiu consacrat istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1891), L. se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din București, luându-și licența în 1894. Pleacă la Paris cu o bursă acordată de Ministerul Instrucțiunii Publice și Cultelor și se specializează în filologie greacă și bizantină (1895-1897). Titlul de doctor în filosofie l-a obținut la Universitatea din München, în 1898, cu teza Das Meyersche Satzschlussgesetz in der byzantinischen Prosa mit einem Anhang über Prokop von Käsarea. Întors în țară, este profesor de
LITZICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287837_a_289166]
-
Prokop von Käsarea. Întors în țară, este profesor de latină la Liceul „Sf. Sava” și profesor repetitor la Seminarul Pedagogic Universitar din București, apoi, din 1907, conferențiar de limbi orientale la Facultatea de Litere și Filosofie, unde din 1908 predă filologia bizantină. În 1913 devine profesor suplinitor la Catedra de studii bizantine a Universității din București. Începând din 1893 colaborează cu studii de literatură română, de lingvistică și pedagogie la „Convorbiri literare”, „Revista nouă”, „Aurora”, „Revista de filosofie și pedagogie”, „Revista
LITZICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287837_a_289166]
-
Mariei (n. Albeanu) și al lui Petre Lăbușcă, țărani. După liceul urmat la Târgu Jiu și Câmpulung Moldovenesc (1954-1957), face Școala Militară de Ofițeri din Sibiu (1957-1960), activând apoi ca ofițer instructor la Timișoara (1960-1967). Se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, dar se transferă la Universitatea din București, unde obține licența în 1970. Funcționează ca redactor principal la „Viața militară” (1967-1973), secretar de redacție la „Săptămâna” (1973-1984) și secretar literar la Teatrul „Constantin Tănase” din București (1984-1985
LOTREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287851_a_289180]
-
, Elena (26.VII.1932, Krasnoturinsk, Rusia), comparatistă și traducătoare. Este fiica actriței Maria Manșina și a lui Vasili Loghinovski, geolog. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității de Stat din Ural, în 1971 obține titlul de doctor în filologie la Universitatea din București și devine lector la Catedra de literatura rusă a Institutului „Maxim Gorki” din același oraș (1954-1973), apoi la Catedra de literatură comparată
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
, Elena (26.VII.1932, Krasnoturinsk, Rusia), comparatistă și traducătoare. Este fiica actriței Maria Manșina și a lui Vasili Loghinovski, geolog. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității de Stat din Ural, în 1971 obține titlul de doctor în filologie la Universitatea din București și devine lector la Catedra de literatura rusă a Institutului „Maxim Gorki” din același oraș (1954-1973), apoi la Catedra de literatură comparată și universală a Facultății de Filologie de la Universitatea din București (1973-1975). Între 1975 și
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
Ural, în 1971 obține titlul de doctor în filologie la Universitatea din București și devine lector la Catedra de literatura rusă a Institutului „Maxim Gorki” din același oraș (1954-1973), apoi la Catedra de literatură comparată și universală a Facultății de Filologie de la Universitatea din București (1973-1975). Între 1975 și 1990 lucrează la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, iar în 1990 și 1991 ca lector la Catedra de limba și literatura rusă a Facultății de Limbi Străine
LOGHINOVSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
din București, încheindu-le cu un „bacalaureat clasic” în 1947. Primește, în același timp, o bună educație muzicală din partea mamei, absolventă a Conservatorului. În 1947 devine student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, frecventând secțiile de filologie franceză-italiană și engleză-germană; optează pentru ultima, plus filologie romanică și lingvistică generală. În vacanțe muncește ca brigadier pe șantierul Bumbești-Livezeni. În noiembrie 1950, aflat la Viena cu o delegație studențească, trece în zona liberă apuseană, ajutat de Marcel Fontaine, director
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
în 1947. Primește, în același timp, o bună educație muzicală din partea mamei, absolventă a Conservatorului. În 1947 devine student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, frecventând secțiile de filologie franceză-italiană și engleză-germană; optează pentru ultima, plus filologie romanică și lingvistică generală. În vacanțe muncește ca brigadier pe șantierul Bumbești-Livezeni. În noiembrie 1950, aflat la Viena cu o delegație studențească, trece în zona liberă apuseană, ajutat de Marcel Fontaine, director al Institutului Francez din București, și de I.
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
1953 o „diplôme d’études supérieures”, echivalând cu încă o licență. Cunoaște toate personalitățile exilului românesc, care îi înrâuresc formația. Debutează în 1954 la revista „Orbis” din Louvain (Belgia), fondată și condusă de Sever Pop. Participă la marile congrese de filologie ale vremii și călătorește în Europa de Apus, în Brazilia, Argentina, SUA, Antile, Mexic, Africa de Nord. În 1957 este chemat la Institutul de Romanistică al Universității din Copenhaga, unde va funcționa patru decenii, până la pensionare. Profesor invitat la mai multe universități
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
Internaționale Libere de Știință. Între 1954 și 1961 lucrează ca redactor la revista „Bibliographie linguistique” din Utrecht, Olanda, iar în 1968 este cooptat în colegiul de redacție la „Revue des études roumaines”. Contribuția esențială a lui L. aparține lingvisticii și filologiei. Dar preocupările multiple, la hotarul dintre filologie, istorie (chiar arheologie și epigrafie), folcloristică, istoria culturii și a civilizației, îl apropie de domeniul literaturii, invocată ca perspectivă și sursă în mai toate studiile sale. În paralel cu lucrările strict științifice, L.
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
1961 lucrează ca redactor la revista „Bibliographie linguistique” din Utrecht, Olanda, iar în 1968 este cooptat în colegiul de redacție la „Revue des études roumaines”. Contribuția esențială a lui L. aparține lingvisticii și filologiei. Dar preocupările multiple, la hotarul dintre filologie, istorie (chiar arheologie și epigrafie), folcloristică, istoria culturii și a civilizației, îl apropie de domeniul literaturii, invocată ca perspectivă și sursă în mai toate studiile sale. În paralel cu lucrările strict științifice, L. a fost și un asiduu comentator, prezent
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
anexării părții de nord a provinciei de către Ungaria prin Dictatul de la Viena, pe care îl considera o măsură injustă istoricește și imorală diplomatic. După război a făcut numeroase vizite și a ținut conferințe în România, iar la congresele internaționale de filologie romanică a abordat adesea teme românești. După o lungă elaborare, a tipărit în Suedia lucrarea Le Verbe roumain (I-II, 1954-1955), cea mai vastă analiză a unui capitol de morfologie romanică. În prefață citează câteva opinii de autoritate asupra importanței
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
colaborator la Institutul de Literatură Universală „Maxim Gorki” din Moscova, conducător al sectorului de folclor (din 1969), președinte al Consiliului de folclor al Academiei Ruse (1980), iar din 1993 membru al asociației Folklore Fellows International (Helsinki). Este doctor abilitat în filologie (1976). G. a cercetat cântecele epice eroice românești, a delimitat baladele, cântecele istorice, eposul eroic ca specii aparte, a studiat istoria folcloristicii din România, Basarabia, Transnistria, textologia „complexă” și poetica istorică a folclorului epic, relațiile interetnice și interferențele în folclor
GAŢAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287173_a_288502]