2,798 matches
-
scădere în zona de luptă. Hannibal a așezat infanteria sa într-un semicerc în centru, cu aripile compuse din cea galică și cavaleria numidiană. Legiunile romane au intrat în centrul slab a lui Hannibal, dar mercenarii libieni le-au rupt flancurile. Atacul de cavalerie a lui Hannibal a fost irezistibil, și Maharbal, comandantul cavaleriei lui Hannibal, care a condus cavaleria numidiană în dreapta, a spulberat cavaleria romana ce se opunea. Cavaleria grea iberică și galică a lui Hannibal, condusă de Hanno pe
Al Doilea Război Punic () [Corola-website/Science/317960_a_319289]
-
argint; în partea superioară, pe fond albastru, este o corabie neagră cu două catarge având pânzele și flamurile din argint, navigând pe o apă; câmpul inferior, despicat; în dreapta pe fond roșu, doi pești de argint, ridicați cu capetele întoarse spre flancurile scutului; în cartierul secund, pe fond auriu, un caduceu negru. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri. Ambarcațiunea din partea superioară a scutului amintește că acest oraș este un important port la Dunăre, atestarea lui
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
să se bazeze pentru sfaturi militare și pentru a-i comanda armatele. John de Vere, al XIII-lea earl de Oxford, a fost principalul comandant militar al lui Henric. Era priceput în război. La bătălia de la Barnet, el a comandat flancul drept lancastrian și a izgonit divizia ce i se opunea. Ca urmare a confuziei, grupul lui Oxford a fost însă atacat de forța principală lancastriană și s-a retras de pe câmpul de bătălie. Earlul a fugit în străinătate și și-
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
său era „mai palid și mai cadaveric decât de obicei”. Armata yorkistă, numărând circa 10.000 de oameni, s-a desfășurat pe deal de-a lungul crestei acestuia de la vest la est. Grupul lui Norfolk de sulițași a rămas pe flancul drept, protejând tunurile și pe cei aproximativ 1.200 de arcași. Grupul lui Richard format din 3.000 de pedestrași, s-a așezat în centru. Oamenii lui Northumberland au păzit flancul stâng; el avea aproximativ 4.000 de oameni, dintre
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
est. Grupul lui Norfolk de sulițași a rămas pe flancul drept, protejând tunurile și pe cei aproximativ 1.200 de arcași. Grupul lui Richard format din 3.000 de pedestrași, s-a așezat în centru. Oamenii lui Northumberland au păzit flancul stâng; el avea aproximativ 4.000 de oameni, dintre care mulți călare. De pe creasta dealului, Richard avea o imagine panoramică a zonei. El îl vedea pe Stanley cu cei 6.000 de oameni pe poziție pe dealul Dadlington, iar la
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
între istorici a făcut ca teoria lui Williams să fie pusă la îndoială. În particular, studiile geologice efectuate între 2003 și 2009 de către Battlefields Trust, o organizație de caritate care protejează și studiază câmpurile de luptă din Anglia, arată că flancurile sudic și estic al dealului Ambion Hill erau pământ solid în secolul al XV-lea, contrar afirmațiilor lui Williams că era o mare mlaștină. Arheologul peisagist Glenn Foard, care a efectuat studiul, a declarat că solul colectat și descoperirile de
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
Nucleul masivului este format din roci cristaline — de altfel cele mai răspîndite din această unitate montană. În partea nordică și centrală a Suhardului, cristalinul formează un anticlinal, care dă cele mai mari înălțimi; în axul lui apar șisturi mezometamorfice, iar flancurile sînt alcătuite din șisturi epimetamorfice. Șisturile mezometamorfice sînt prezente prin micașisturi cuarțoase, biotitice și cu granați, șisturi cuarțito-biotitice, paragnaise, gnaise și calcare, care generează un relief cu forme mai rotunjite, cu excepția calcarelor ce se înscriu în peisaj printr-o morfologie
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
Mare. Și unele și altele sînt puțin răspîndite. Mult mai extinse sînt formațiunile sedimentare eocene, aparținătoare flișului transcarpatic. Ele sînt formate din gresii, conglomerate, calcare dolomitice bituminoase cu poziție transgresivă, bine reprezentate în zona Masivului Oușoru și în general pe flancul estic al Suhardului, care dau microrelieful cel mai spectaculos, ce se înscrie pregnant în peisaj, întocmai unor imense ruine, reprezentînd puncte de mare atracție turistică. Aspectul reliefului este impus de predominarea șisturilor cristaline, care dau în general forme greoaie. Din
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
25 cm. și atinge o greutate de 70 g. Avengura aripilor este de peste 40 cm, femelele sunt aproape la fel de mari ca masculii. Partea dorsală ca și capul are penajul de culoare complet neagră. Partea ventrală a păsării este albă, pe flancuri alb dungat cu negru. De la baza ciocului spre gât are o dungă îngustă albă, această dungă albă se poate vedea la unele exemplare și în jurul ochilor. Irisul este de culoare cenușie închisă, ciocul, picioarele sunt de culoare cenușie închisă. Zborul
Picoides arcticus () [Corola-website/Science/318742_a_320071]
-
Constantin Prezan la comanda Armatei 1, având ca obiectiv imediat organizarea apărării Bucureștilor. În ciuda situației strategice dezastruoase preluate, Prezan, împreună cu șeful nou sositei Misiuni Militare Franceze, generalul Henri Berthelot, au întocmit un plan de operații care prevedea un atac de flanc, prin surprindere, la joncțiunea dintre Grupul de Armate Mackensen și Gruparea Kühne, unde fusese identificat un interval de circa 20 de kilometri neacoperit de forțele germane. Prezan ordonă un atac concentrat cu șapte divizii împotriva Grupului de Armate Mackensen. Diviziile
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
forțele germane. Prezan ordonă un atac concentrat cu șapte divizii împotriva Grupului de Armate Mackensen. Diviziile 18 și 21 au atacat frontal, pentru a fixa forțele germane, în timp ce Diviziile 2/5, 9/19 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie au atacat flancul stâng descoperit al Grupului Mackensen. Concomitent, două divizii rusești proaspăt sosite, Divizia 8 Cavalerie și 40 Infanterie au atacat flancul stâng. Bătălia pentru București a început la 30 noiembrie 1916 și pentru câteva zile ofensiva condusă de generalul Prezan „"a
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
atacat frontal, pentru a fixa forțele germane, în timp ce Diviziile 2/5, 9/19 Infanterie și Divizia 2 Cavalerie au atacat flancul stâng descoperit al Grupului Mackensen. Concomitent, două divizii rusești proaspăt sosite, Divizia 8 Cavalerie și 40 Infanterie au atacat flancul stâng. Bătălia pentru București a început la 30 noiembrie 1916 și pentru câteva zile ofensiva condusă de generalul Prezan „"a reprezentat un pericol amenințător pentru forțele conduse de Mackensen care aproape au reușit să îi întoarcă flancul"”. Generalul Erich Ludendorff
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
Infanterie au atacat flancul stâng. Bătălia pentru București a început la 30 noiembrie 1916 și pentru câteva zile ofensiva condusă de generalul Prezan „"a reprezentat un pericol amenințător pentru forțele conduse de Mackensen care aproape au reușit să îi întoarcă flancul"”. Generalul Erich Ludendorff (șeful Statului Major General german) considera situația ca fiind foarte serioasă: „"Pe 1 decembrie aripa stângă a Armatei Dunării a fost foarte puternic atacată la sud-vest de București și împinsă înapoi. Trupele germane care trecuseră deja Neajlovul
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
În același timp, 2 ofițeri curieri care duceau ordinele de luptă către divizii au fost luați prizonieri, germanii aflând astfel dispozitivul trupelor româno-ruse, fapt ce i-a permis generalului Erich von Falkenhayn, să ordone un atac nimicitor care a întors flancul drept al trupelor române, nevoite să se retragă și să lase deschis drumul spre București. Deși bătălia pentru București a fost pierdută, atât regele Ferdinand, cât și primul ministru Ionel Brătianu au fost plăcut impresionați de profesionalismul și hotărârea cu
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
care cuprindeau obiectivele campaniei și măsurile care trebuiau luate pentru executarea desfășurării strategice a forțelor și pregătirea acțiunilor de luptă. Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, desfășurate sub coordonarea Marelui Cartier General român, au stopat marșul ofensivei Puterilor Centrale la flancul stâng al Frontului de Est, fiind singurele succese certe ale aliaților în această regiune a Europei. Aflat în ipostaza neobișnuită de a comanda și coordona trei armate aliate, în cea mai importantă fază a acțiunilor militare din anul 1917, generalul
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
la nivel strategic a frontului românesc, în august 1917). Generalul Prezan a fost un adept al apărării energice, determinând comandamentele și trupele să adopte o atitudine agresivă față de inamic, să riposteze la fiecare atac general sau atacuri de front și flanc, să dispute terenul cu înverșunare, epuizând forța de șoc a germano-austro-ungarilor. Evoluțiile complexe de pe frontul românesc din toamna anului 1917 și primăvara lui 1918, datorate izbucnirii revoluției ruse și apoi retragerii Rusiei din război, au determinat o serie de schimbări
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
de prizonieri și producând pierderi grele. Manevra de încercuire pusa la cale de austrieci a eșuat însă. Cum rușii erau împinși de-a lungul frontului nordic, Armata a III-a austriacă și Grupul de Armate Kovess au înaintat concomitent împotriva flancului stâng al lui Ivanov. De-a lungul frontului sudic, Ivanov avea condusă de și sub comanda capabilului . Brusilov și Ruzski au produs austro-ungarilor înfrângeri atât de grele, încât deși calitatea proastă a drumurilor i-a obligat pe ruși să se
Bătălia Galiției () [Corola-website/Science/333827_a_335156]
-
fiind flancate de poziții de tragere plasate de obicei pe clădirile mai înalte. În iulie 1943, linia sovietică a frontului de pe frontul de răsărit avea o formă concavă cu o pungă centrată în jurul Oriolului, creând pentru trupele germane riscul expunerii flancului atacurilor din nord. Ca rezultat, un număr important de divizii ale Grupului de Armate Centru au fost menținute în această parte a frontului datorită temerilor legitime cu privire la o ofensivă sovietică majoră în acest sector. La sfârșitul lunii iulie 1943, Statul
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
la un atac sovietic pe acea direcție. De aceea, linia de demarcație dintre Frontul I Bielorus și Frontul de Vest sovietic a fost mutată mai la sud, iar două noi armate au executat o manevră de învăluire pe un singur flanc spre Dubovka, înconjurând Brianskul, manevră care i-a silit pe germani să se retragă rapid din regiune. Până pe 6 septembrie, ritmul ofensivei scăzuse până la oprire pe întreg frontul, sovieticii înaintând cel mult 2 km pe zi. Pe flancul drept, se
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
un singur flanc spre Dubovka, înconjurând Brianskul, manevră care i-a silit pe germani să se retragă rapid din regiune. Până pe 6 septembrie, ritmul ofensivei scăzuse până la oprire pe întreg frontul, sovieticii înaintând cel mult 2 km pe zi. Pe flancul drept, se dădeau lupte grele în pădurile de lângă Iarțevo. În centru, sovieticii ajunseră în fața liniei defensive germane de pe Nipru. Pe flancul stâng, diviziile de infanterie sovietice luptau din greu în pădurile de la sud-vest de Elnia. În plus, diviziile sovietice erau
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
6 septembrie, ritmul ofensivei scăzuse până la oprire pe întreg frontul, sovieticii înaintând cel mult 2 km pe zi. Pe flancul drept, se dădeau lupte grele în pădurile de lângă Iarțevo. În centru, sovieticii ajunseră în fața liniei defensive germane de pe Nipru. Pe flancul stâng, diviziile de infanterie sovietice luptau din greu în pădurile de la sud-vest de Elnia. În plus, diviziile sovietice erau obosite și pierduseră în jur de 40% dintre soldați. Pe 7 septembrie, înaintarea sovietică a fost oprită, iar faza a doua
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
din prima linie au primit noi întăriri și s-au pregătit pentru o altă ofensivă. Obiectivele stabilite de STAVKA pentru noul atac era eliberarea orașelor Smolensk, Vitebsk și Orșa. Operațiunile de luptă au fost reluate pe 14 septembrie, fiind implicate flancul stâng al Frontului Kalinin și Frontul Sovietic de Vest. După un bombardament intens de artilerie, infanteria sovietică a încercat străpungerea liniilor defensive germane. În zona de acțiune a Frontului Kalinin, Armata Roșie a creat o pungă de 30 km lățime
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
o zi mai târziu, spargerea inițială a frontului german fiind promițătoare, odată cu crearea unei pungi de 20 km lățime și 10 km adâncime. În această zi a fost eliberat orașul Iarțevo, un important nod de cale ferată de lângă Smolensk. Pe flancul sudic al atacului, infanteriștii sovietici au atins malurile râului Desna și au forțat traversarea, stabilind mai multe capete de pod pe malul apusean. Ca urmare, linia defensivă a Smolenskului a fost depășită, expunând soldații care apărau orașul manevrelor de învăluire
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
al atacului, infanteriștii sovietici au atins malurile râului Desna și au forțat traversarea, stabilind mai multe capete de pod pe malul apusean. Ca urmare, linia defensivă a Smolenskului a fost depășită, expunând soldații care apărau orașul manevrelor de învăluire prin flanc. Generalul Kurt von Tippelskirch, șeful Statului major al Armatei a 4-a germane și mai târziu comandant al acestei armate, scria mai târziu: Până pe 9 septembrie, trupele sovietice creaseră o spărtură în liniile germane de 150 km lățime și 40
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
posibil, împărțind-o într-un centru flancat de două aripi înaintate, una dintre care era comandată de nepotul său, Taqi al-Din, însă cavaleria nu se odihnise de când plecaseră din Egipt, iar caii erau epuizați de oboseală. În timp ce Saladin își manevra flancurile astfel încât un deal din apropiere să îi asigure ariergarda, creștinii au atacat linia centrală. Musulmanii au fost puși pe fugă cu pierderi grele, iar proviziile au căzut în mâinile creștinilor. Fiul lui Taqi al-Din, Ahmed, a fost omorât în luptă
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]