2,083 matches
-
dăruit o scânteie din arta și înțelepciunea lor de demult... Și noi vă mulțumim că ne-ați îmbrățișat cu dragoste și măcar o părticică din comorile Eladei și-au găsit mlădiță în pământul Moldovei ce a devenit "Bizanț după Bizanț", grăiește Țamblac cu glas tremurat, emoționat. Boier Stanciu tușește, se foiește, șovăie, își drege glasul: Apăi... dacă tot a venit vorba de ce-i vechi și de ce-i nou, fie-mi îngăduit a zice și eu o vorbă. Nu ți-a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a făcut războiul împotriva turcilor din îndemnul și voința sa și-l va continua de va fi ajutat!... Iar de nu, va găsi într-alt chip de interesele sale!" Strașnic, Ioane! îl bate pe umăr. Limba mea n-ar fi grăit mai limpede... "Eu... eu..., a bâiguit Papa, știam că "acel" Stephano Voywoda nu singur, ci împreună și sub conducerea regelui său Mathias, au luptat contra neamului cel spurcat, într-un război așa de mare". Ha! Ha! Ha! Mi-am găsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aprinde o lumânare de la flacăra felinarului, pentru "îmblânzirea morților". Da' Isaia cela nu mai vine, bre?! Vine el, vine. S-a dus să-l momească și pe boier Stanciu Marele. Și... și dacă bătrânu' ne dă în gât lui Vodă? grăiește Negrilă crispat. Aoleooo! Pușche pe limbă! își scuipă Cupcici în sân. Isaia aista-i uns cu toate alifiile, știe el cum să-l ia... Da' șezi în cur, boier Cupcici, e cu așteptare și Alexa se înghesuie să-i facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire? Vreo înțelegere secretă? se întreabă Șendrea. Mai degrabă lingușeală, de frică, spune Țamblac. La Cracovia am auzit că în Dieta poloneză s-au ridicat voci care îl mustră pe Cazimir, grăiește Stanciu: În loc să umble cu plocoane lașe și lingușeli rușinoase înaintea sultanului, mai bine ar pune mâna pe sabie și l-ar ajuta pe Ștefan, un principe atât de vestit; ceea ce ar fi de folos nu numai întregii Creștinătăți, dar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și boierii se grăbesc să-i urmeze exemplul. Logofete, ia cetește firmanul de pace adus de solul polon, Martin Chora... Chorazics. Cetește! Să auzim ce pohtește "Magnificul El Fatih". Tăutu desfășoară un pergament cu o pecete cât roata carului și grăiește solemn: "Mahomed sultan a toată Împărăția Otomană! Împărat al Împăraților! Prea Strălucitul! Prea Luminatul! Prea..." Știm, "Catapeteasma Lumii"! Sari peste temenele, că ne apucă noaptea. "...Afurisitul domn al Moldovei plin de trufie și care în privința diabolicei viclenii întrece pe însuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește în gol, undeva, departe... Privește în amurg colinele însângerate de apusul obosit al soarelui. Grăiește încetișor și glasul lui vine de departe: Dacă Iisus Mântuitorul, cât e El Fiu al Domnului, s-a umilit pre sine și s-a lăsat scuipat, batjocorit și răstignit ca să mântuiască omenirea, cu atât mai lesne îi este unui obscur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
înarmat până-n dinți, cu un coif mâncat de rugină, cu arc și tolbă la spinare, toporișcă la brâu, ghioagă ghintuită pe care mai mult o târăște prin pulbere. Dumnezeule!!! țipă Savastița. Iar?!... Nu te vezi?! Hodorogule!! Bătrânul se înfoaie și grăiește cu mândrie: Savastiță, draga me, Vodă Ștefan mă cheamă! Vin turcii! Am plecat! Ești nebun, moșule?!?! sare Savastița ca opărită. Iar te-or apucat pandaliile?!?! Cine are nevoie de un hodorog ca tine?!?! "Vodă Ștefan mă cheamă!" îl maimuțărește ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mele! Ufff!! Dumitre, sufletu' mi l-ai mâncat! Să nu vorbești cu pacat, fa muiere! se burzuluiește el atins în mândria lui de bărbat și încă cu martori. Așa ai spus și la Baia, și la Lipnic, și la Podu-Înalt! grăiește Dumitru cu mândrie, întorcându-se către oameni. Domnul Ștefan m-o bătut pe umăr și m-o sărutat pe amândoi obrajii! spune el lăcrimând cu mândrie. Chiar Domnul Ștefan, așa să știți! Târgoveții, câștigați de partea moșului, râd, îl încurajează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică Stanciu, unde o fi căzut nasul Măriei tale? Nasul meu?! Cred că l-am și pierdut, spune Ștefan cu o voce obosită, răgușită. Ne hăituiesc ca pe fiare... Grăiește, Radule! Radu Gangur, legat cu feși la cap, la umăr, răsuflă greu, cu glas sugrumat: Tatarii, în hoardă, s-au năpustit în pradă peste Nistru la Vadul Tatarilor! Le-am stat împotrivă cu orheenii mei, dar ne-au călcat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de rău totuși, că a fost mânios peste fire. "Spune stăpânului tău că atât de mult s-a scumpit sângele moldovenesc ce-a vărsat, încât nu se află îndestul aur cu care să răscumpere capul fiului prea iubit!" așa a grăit Ștefan Vodă către solul fericit că a scăpat singur, ciumpăvit, numai cu nasul tăiat, adaugă Duma. Și, punându-i tot aurul în brațe, l-o lepădat peste Nistru, să meargă să povestească stăpânului ce grozăvie i-au văzut ochii. "Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mei!... A dat strechea în popi. Și Sfântul Gheorghe a luat sabia, ca să ucidă balaurul întruchipare a răului... Să li se împlinească voia! Să mi-l aduci pe stareț! Voi chiar eu să-i dau sabia! Ar mai fi ceva, grăiește Luca stingherit, da'... e cam de râs... E de râs?! Apăi zi, că de râs chiar mare nevoie am avea. Muierile... Niște muieri, cam la o sută, în frunte cu o muiere căreia i-o pierit bărbatu' la Podul Înalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește Vlaicu. Te urmăm! Și-n iad te urmăm! se dezlănțuie Mihail. Și eu! adaugă Duma. Părtași la bine și la rău! se alătură Luca Arbore. În viață! În moarte! Împreună! hotărăște Stanciu. Ștefan, luminat, cu ochii ce-i jucau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de v-am chinuit... Și v-am greșit! Iertați-mă! Nu... nu vă pot răsplăti credința, cu nimic nu vă pot răsplăti... Eu nu vă pot făgădui Împărăția Cerurilor... Cel mult poate... "cămeșa morții"... Iertați-mă... Să ne ierte Dumnăzău, grăiesc boierii și ochii lor licăresc ciudat. Iată Termopile al neamului românesc, îngână Țamblac, ștergându-și pe furiș o lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și eu, așa... Mihail face un pas înainte și, tremurând tot, strigă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
este viața. Să iubești. Să zămislești pui, care să împlinească, poate, ce-am visat noi și n-am împlinit... Împreună, șoptește Voichița. Timpul... uitarea... vindecă totul... Niciodată! Voichița împietrită privește în gol, undeva, departe... Tăcere... Ștefan, o privește lung și grăiește încetișor, cu tristețe: Aiasta ne e soarta, Voichiță. Ce suntem? Pulbere de stele... de oase, mai degrabă... și o îmbrățișează cu o strângere de inimă: "o va mai vedea oare?" O să treacă și aiasta, Voichiță... Toate trec. E trist... Rămâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O să și lăcrimezi puțin... O iubire imposibilă e tristă, dar e fără moarte, tocmai pentru că neîmplinită e fără sfârșit... Voichița își înăbușă plânsul în pieptul lui. El îi mângâie ușor părul... Îi ridică fața de bărbie, îi zâmbește și-i grăiește răspicat: Zi după mine, Voichiță: "Să ne vedem sănătoși!" Voichița își șterge lacrimile cu palmele și strigă: "Să ne vedem sănătoși, Ștefane, Măria ta!" Așa-așa, Voichițo! Trece și aiasta. N-ai teamă... Stinsul stelelor e aproape... Cucoșii stau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu hotărâre. Cee?! Cum așa?! Pentru ce?! M-am hotărât, Ștefane, spune ea cu o voce blândă, calmă, detașată. Mă retrag la mănăstire... Îmi închin viața, câtă mi-a mai rămas -, mi-o închin Sfintei Fecioare... Maria! Cum așa, Maria?! grăiește Ștefan uluit, cu reproș și tristețe. Și tu mă părăsești... Cu drept cuvânt... Dar... dar nu se poate! Nu! Nu se poate! Maria, cu tristețe, privește în gol, detașată de cele pământești: Semnul nefast al zodiei mele nefericite s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu e vina mea că mulți n-au aflat drum de întoarcere, au rămas în pământul Moldovei... Nu mi-a fost ușor... Libertatea aiest gând scump inimii mele am plătit-o scump... O merităm! Tu... tu ai ales Calea Crucii, grăiește Daniil impresionat și vocea-i tremură ușor. Greu drum ți-ai ales... Ai luat asupra ta toate durerile și neputințele noastre. Îți duci crucea... Singur... Adevăr grăiesc, fără cruce, nici mântuire, nici înviere nu poate fi... Moldova avea nevoie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mele am plătit-o scump... O merităm! Tu... tu ai ales Calea Crucii, grăiește Daniil impresionat și vocea-i tremură ușor. Greu drum ți-ai ales... Ai luat asupra ta toate durerile și neputințele noastre. Îți duci crucea... Singur... Adevăr grăiesc, fără cruce, nici mântuire, nici înviere nu poate fi... Moldova avea nevoie de mine! Am vrut să las o urmă a trecerii mele... Mi-am frământat creierii, ce și cum să fac mai bine. Și iată că am greșit. -Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dar imediat se pleznește peste gură și-și face trei cruci. Doamne iartă-mă! Na, c-am sfeclit-o și eu! Închide ochii. Se reculege... Se concentrează, adâncindu-se în el, apoi, iluminat, cu ochii închiși și mâinile întinse fremătânde, grăiește rar, profetic: Fii pe pace, Ștefane! Îi văd! Vin! Vin! Cu miile! Urcă potecile! Te caută! "Ei sunt în tine! Tu ești în ei!" Se adună! Vin, Ștefane!! strigă el. Vin!! strigă din nou și deschide ochii. Vin!!... Ce spui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rămas cu voi? Acu, eu, fără voi, ce să fac?... Și Moldova?... Cui... cum s-o las? Tăcere... Privește fruntea însângerată, încununată de spini... Încet, încet, îngenunchează... Întinde mâinile... îi pipăie, îi mângâie fluierele picioarelor...Ridică ochii spre El și grăiește încetișor, cu umilință: Iartă-mă Iisuse, că nu știu ce spun.... Mi-s crierii aprinși... Te-am răstignit a doua oară... Credința puțină mi-a fost... Iartă-mă! Numai Tu știi ce-i în inima mea... Și Tu ai fost om și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aceeași osândă? / Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. / Și zicea lui Iisus: pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta. / Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”. Mântuire fulgerătoare, obținută tocmai pentru că nici nu îndrăznea să cugete la ea, în ceasul al doisprezecelea (niciodată nu e prea târziu), de către păcătosul aflat pe marginea prăpastiei (iadului). Și ce împărtășește este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e prea târziu), de către păcătosul aflat pe marginea prăpastiei (iadului). Și ce împărtășește este răsplătit, nu numai paradisul (imediat), ci și cu câteva din cele mai frumoase cuvinte evanghelice, cu o magnifică replică cristică: „Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”. Rareori în soarta unui om a intervenit o asemenea splendidă răsturnare. * În stilul său atât de caracteristic, de familiarizare a profundului, de laicizare a sacrului, N. Steinhardt scrie (în Monahul de la Rohia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu te teme, Glasul Tău l-am ascultat - Jertfă Mea cea de pe Cruce Și pe tine te-a salvat! 16.06.2005 Cugetări adâncite auzite de mine în timp Să fugi de păcat că de șarpe. Să iubești Adevărul. Să grăiești numai Adevărul. Să ierți greșelile aproapelui. Să-ți faci prieteni numai cei ce iubesc Adevărul. Cei ce se potrivesc - Des se întâlnesc. Să fii grabnic la auzire. Să fii zăbavnic la grăire. Ai două urechi de auzit. Ai o limbă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
scenă și care au ieșit din joc, își onorează o carte de vizită pe care o dorim cât mai bogată. De altfel, aplauzele din timpul spectacolului, și mai ales cele din final, ale unui public destul de numeros pentru canicula serii, grăiesc de la sine. De data asta, în rolul lui Alfred Germont a apărut oaspetele Alfredo Pascu de la Teatrul Național de Operetă București. Artistul, fiind o apariție agreabilă atât din punct de vedere fizic, cât și ca înțelegere convingătoare a datelor personajului
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
Încât omul moare Înainte de a o vedea Împlinită”. „Acel ce caută a Împinge Înțelepciunea generații sale spre progres, se va izbi pururea de Împotrivirea timpului În care trăiește...Viața omului este scurtă, dar adevărul dăinuiește și lucrează În depărtare. Să grăim adevărul!” După moartea lui Carp, așa cum se Întâmplă de multe ori, mulți dintre cei care l-au cunoscut și-au declarat apecierea. Unul din adversarii lui spunea: „ I-am fost adversar toată viața, pentru că era un conservator convins, În accepțiunea
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]