2,125 matches
-
o nou degajare de neutrini. Acești neutrini „termici” formează perechi neutrino-antineutrino de toate tipurile, într-un număr de câteva ori mai mare decât neutrinii emiși prin capturarea electronilor de către protoni. Cele două mecanisme de producere a neutrinilor convertesc energia potențială gravitațională a colapsului într-o emisie de neutrini cu durata de zece secunde, prin care se eliberează 10 jouli. Printr-un proces care nu este încă bine înțeles, aproximativ 10 jouli sunt reabsorbiți de șocul blocat, ducând la producerea unei explozii
Supernovă de tip II () [Corola-website/Science/317469_a_318798]
-
și împreună cu fratele său Fritz Haber a pus bazele medicinii legate de aviație și zbor interspațial. În SUA a studiat împreună cu alți oameni de știință a pus bazele medicinii astronaute, ca de exemplu efectul produs asupra organismelor a lipsei atracției gravitaționale. În 1950 Heinz Habe este profesor universitar asistent la "Air University", ca după doi ani să plece ca fizician la "University of California, Los Angeles" (UCLA) fiind în 1956 „Chief Science Consultant“ la studioul Walt Disney. Între anii 1960-1970 a
Heinz Haber () [Corola-website/Science/321889_a_323218]
-
Pământ atunci când colonia a plecat; tatăl devine parte a proiectului de cercetare a hiper-saltului [hyperjump]). Mai apar și alte teme - uimitoare descoperirea a organismului colectiv și telepatic de pe Erythro, precum și descoperirea și rezolvarea unei crize masive: Nemesis amenință să destabilizeze gravitațional Sistemul Solar. Necesitățile acțiunii l-au determinat pe Asimov să creeze un sistem planetar în jurul unei stele numită Nemesis. La data scrierii romanului, Numele Nemesis îi fusese dat unui companion ipotetic al Soarelui Pământului, care ar fi putut explica mecanismul
Nemesis (Asimov) () [Corola-website/Science/321434_a_322763]
-
în 2005, a demonstrat că "scuturarea forțată poate răni grav sau ucide un copil, acest lucru datorându-se în primul rând leziunilor de coloană cervicală și nu hematoamelor subdurale. Pentru un cap de copil supus unor niveluri crescute de accelerație gravitațională (G), forțele de pe gâtul copilului depășesc cu mult limitele de rezistență structurală ale coloanei cervicale. O explicație detaliată a calculelor au fost furnizate în articolul "Scrisoare către editori", publicat în februarie 2006 în Jurnalul Internațional de Criminologie. BBC a realizat
Sindromul copilului scuturat () [Corola-website/Science/322392_a_323721]
-
efectul forței sale de gravitație este în formarea forței de maree terestre, de aproximativ două ori mai puternic decât cel al Soarelui, deși el are o masă incomparabil mai mare. Această relativitate este reflectată în formula de calcul a accelerației gravitaționale (a) exercitate, unde ea depinde invers proporțional de pătratul distanței (r) dintre cele dou corpuri în discuție, și direct proporțional de masa (M) a corpului-sursă de câmp gravitațional. Deci forța de maree terestră ia naștere ca o rezultantă a interacțiunii
Forță mareică () [Corola-website/Science/322409_a_323738]
-
mai mare. Această relativitate este reflectată în formula de calcul a accelerației gravitaționale (a) exercitate, unde ea depinde invers proporțional de pătratul distanței (r) dintre cele dou corpuri în discuție, și direct proporțional de masa (M) a corpului-sursă de câmp gravitațional. Deci forța de maree terestră ia naștere ca o rezultantă a interacțiunii celor două relații gravitaționale separate, pe care Pământul le are cu Soarele și Luna. În acest context, dacă se consideră doar sistemul de două corpuri Pământ - Lună, practic
Forță mareică () [Corola-website/Science/322409_a_323738]
-
ea depinde invers proporțional de pătratul distanței (r) dintre cele dou corpuri în discuție, și direct proporțional de masa (M) a corpului-sursă de câmp gravitațional. Deci forța de maree terestră ia naștere ca o rezultantă a interacțiunii celor două relații gravitaționale separate, pe care Pământul le are cu Soarele și Luna. În acest context, dacă se consideră doar sistemul de două corpuri Pământ - Lună, practic toate părțile (punctele) Pământului sunt supuse unei atracții lunare, dar partea feței dinspre Lună este mai
Forță mareică () [Corola-website/Science/322409_a_323738]
-
unește centrul Pământului cu cel al Lunii este de 2R, unde R este raza globului pământesc iar punctul (1) este cel apropiat și punctul (2) mai depărtat. Această diferență cauzează neegalitatea valorii accelerației celor două puncte terestre date. Pentru accelerația gravitațională a fiecăruia dintre cele două puncte menționate (1) și (2) este valabilă expresia: Din formulă rezultă că punctul aflat la distanță (r - R) este supus unei accelerații, respectiv unei forțe gravitaționale mai mari decât punctul situat mai departe, la distanța
Forță mareică () [Corola-website/Science/322409_a_323738]
-
valorii accelerației celor două puncte terestre date. Pentru accelerația gravitațională a fiecăruia dintre cele două puncte menționate (1) și (2) este valabilă expresia: Din formulă rezultă că punctul aflat la distanță (r - R) este supus unei accelerații, respectiv unei forțe gravitaționale mai mari decât punctul situat mai departe, la distanța (r + R). Dat fiind că toate punctele de pe Pământ se găsesc în câmpul gravitațional lunar, partea dinspre Lună se alungește ("bombează") spre ea, spre deosebire de partea terestră opusă, care se alungește în
Forță mareică () [Corola-website/Science/322409_a_323738]
-
Din formulă rezultă că punctul aflat la distanță (r - R) este supus unei accelerații, respectiv unei forțe gravitaționale mai mari decât punctul situat mai departe, la distanța (r + R). Dat fiind că toate punctele de pe Pământ se găsesc în câmpul gravitațional lunar, partea dinspre Lună se alungește ("bombează") spre ea, spre deosebire de partea terestră opusă, care se alungește în sens contrar, astfel că Pământul este deformat (superficial) spre o formă de elipsoid. Ca urmare apa oceanului planetar este forțată să se redistribuie
Forță mareică () [Corola-website/Science/322409_a_323738]
-
din efecte dependente de timp și convective, sau, dacă sunt prezente, efectul coordonatelor neinerțiale. Partea dreaptă reprezintă suma tuturor forțelor care acționează asupra volumului de control, precum gradientul de presiune, tensorul tensiunilor (formula 13) și alte forțe, cum ar fi forța gravitațională. Importanța termenilor de transport difuziv (viscozitate) este preponderentă pentru fenomenele modelate de ecuații eliptice, respectiv a celor de transport convectiv fenomenelor modelate de ecuații hiperbolice. Cât de bună este implementarea numerică a modelării termenilor convectivi, respectiv difuzivi este reflectată de
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
dacă ar fi să recurgem la o topografie simbolică, limbajul este liber, exploziv, încărcat de energie și de un patetism ingenuu, în timp ce în registrul inferior, cel corespunzător lumii materiale și existenței terestre, culoarea se ordonează, liniile converg către un centru gravitațional și forma capătă o evidentă structură antropomorfă. Această oscilație va mai continua o vreme, dar conținutul ei își va însuși o tot mai evidentă coloratură conceptual-simbolistă. Dacă ar fi să asociem aceste investigații ale lui Marin Gherasim unui alt moment
Marin Gherasim () [Corola-website/Science/316858_a_318187]
-
deplasarea spre roșu are loc când lungimea de undă a radiației electromagnetice - de regulă lumina vizibilă - emise sau reflectate de un obiect este deplasată spre domeniul de energie mică (roșu) al spectrului electromagnetic din cauza efectului Doppler sau a altor efecte gravitaționale. În general, deplasarea spre roșu se definește ca fiind o "creștere" a lungimii de undă a radiației electromagnetice receptată de un detector în comparație cu lungimea de undă emisă de sursă. Această creștere a lungimii de undă corespunde unei scăderi a frecvenței
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
roșu sunt utilizate în special în astrofizica spectroscopică pentru a determina mișcarea relativă față de Pământ a obiectelor astronomice îndepărtate. O formulă a deplasării spre roșu relativistă (și aproximarea sa newtoniană) se utilizează atunci când spațiul-timp este izotrop. Atunci când devin importante efectele gravitaționale, deplasarea spre roșu trebuie calculată folosind teoria relativității generale. Două formule importante pentru cazuri speciale sunt așa-numita formulă a deplasării spre roșu gravitaționale, care se aplică oricărui câmp gravitațional staționar (adică invariant în timp), și formula deplasării spre roșu
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
roșu relativistă (și aproximarea sa newtoniană) se utilizează atunci când spațiul-timp este izotrop. Atunci când devin importante efectele gravitaționale, deplasarea spre roșu trebuie calculată folosind teoria relativității generale. Două formule importante pentru cazuri speciale sunt așa-numita formulă a deplasării spre roșu gravitaționale, care se aplică oricărui câmp gravitațional staționar (adică invariant în timp), și formula deplasării spre roșu cosmologice care se aplică universului în expansiune din cosmologia Big Bang. Deplasările spre roșu relativiste, gravitaționale și cosmologice pot fi înțelese din perspectiva legilor
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
se utilizează atunci când spațiul-timp este izotrop. Atunci când devin importante efectele gravitaționale, deplasarea spre roșu trebuie calculată folosind teoria relativității generale. Două formule importante pentru cazuri speciale sunt așa-numita formulă a deplasării spre roșu gravitaționale, care se aplică oricărui câmp gravitațional staționar (adică invariant în timp), și formula deplasării spre roșu cosmologice care se aplică universului în expansiune din cosmologia Big Bang. Deplasările spre roșu relativiste, gravitaționale și cosmologice pot fi înțelese din perspectiva legilor transformării sistemelor de referință. Există și
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
sunt așa-numita formulă a deplasării spre roșu gravitaționale, care se aplică oricărui câmp gravitațional staționar (adică invariant în timp), și formula deplasării spre roșu cosmologice care se aplică universului în expansiune din cosmologia Big Bang. Deplasările spre roșu relativiste, gravitaționale și cosmologice pot fi înțelese din perspectiva legilor transformării sistemelor de referință. Există și alte procese fizice ce pot conduce la modificarea frecvenței radiației electromagnetice și care nu sunt în general denumite „deplasări spre roșu”, printre care împrăștierea radiațiilor și
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
deplasarea spectrului luminii spre energii mai mari. Analog, deplasarea spre roșu cauzată de efectul Doppler ("z" > 0) se asociază cu obiecte ce se îndepărtează de observator și cu deplasarea spectrului luminii spre energii mai mici. Tot astfel, deplasările spre albastru gravitaționale se asociază cu lumina emisă dintr-o sursă aflată într-un câmp gravitațional mai slab observat în cadrul unui câmp gravitațional mai puternic, iar deplasarea spre roșu gravitațională implică circumstanțe inverse. În teoria relativității generale, se pot calcula formule pentru cazuri
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
efectul Doppler ("z" > 0) se asociază cu obiecte ce se îndepărtează de observator și cu deplasarea spectrului luminii spre energii mai mici. Tot astfel, deplasările spre albastru gravitaționale se asociază cu lumina emisă dintr-o sursă aflată într-un câmp gravitațional mai slab observat în cadrul unui câmp gravitațional mai puternic, iar deplasarea spre roșu gravitațională implică circumstanțe inverse. În teoria relativității generale, se pot calcula formule pentru cazuri particulare importante ale deplasării spre roșu în anumite geometrii particulare ale spațiu-timpului, așa cum
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
obiecte ce se îndepărtează de observator și cu deplasarea spectrului luminii spre energii mai mici. Tot astfel, deplasările spre albastru gravitaționale se asociază cu lumina emisă dintr-o sursă aflată într-un câmp gravitațional mai slab observat în cadrul unui câmp gravitațional mai puternic, iar deplasarea spre roșu gravitațională implică circumstanțe inverse. În teoria relativității generale, se pot calcula formule pentru cazuri particulare importante ale deplasării spre roșu în anumite geometrii particulare ale spațiu-timpului, așa cum rezumă următorul tabel. În toate cazurile, modulul
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
cu deplasarea spectrului luminii spre energii mai mici. Tot astfel, deplasările spre albastru gravitaționale se asociază cu lumina emisă dintr-o sursă aflată într-un câmp gravitațional mai slab observat în cadrul unui câmp gravitațional mai puternic, iar deplasarea spre roșu gravitațională implică circumstanțe inverse. În teoria relativității generale, se pot calcula formule pentru cazuri particulare importante ale deplasării spre roșu în anumite geometrii particulare ale spațiu-timpului, așa cum rezumă următorul tabel. În toate cazurile, modulul deplasării ("z") este independent de lungimea de
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
îndepărtează și mai mult” și cea că „spațiul dintre galaxii se extinde” sunt legate de schimbarea sistemelor de coordonate. Exprimarea precisă a acestora impune lucrul cu matematica metricii Friedmann-Robertson-Walker. În teoria relativității generale, există o dilatare temporală într-o groapă gravitațională. Aceasta este cunoscută ca gravitațională sau "deplasare Einstein". Calculul teoretic al acestui efect rezultă din soluția Schwarzschild a ecuațiilor lui Einstein care dau următoarea formulă a deplasării spre roșu asociate cu deplasarea unui foton în câmpul gravitațional al unei mase
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
cea că „spațiul dintre galaxii se extinde” sunt legate de schimbarea sistemelor de coordonate. Exprimarea precisă a acestora impune lucrul cu matematica metricii Friedmann-Robertson-Walker. În teoria relativității generale, există o dilatare temporală într-o groapă gravitațională. Aceasta este cunoscută ca gravitațională sau "deplasare Einstein". Calculul teoretic al acestui efect rezultă din soluția Schwarzschild a ecuațiilor lui Einstein care dau următoarea formulă a deplasării spre roșu asociate cu deplasarea unui foton în câmpul gravitațional al unei mase sferic simetrice neîncărcată electric, fără
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
într-o groapă gravitațională. Aceasta este cunoscută ca gravitațională sau "deplasare Einstein". Calculul teoretic al acestui efect rezultă din soluția Schwarzschild a ecuațiilor lui Einstein care dau următoarea formulă a deplasării spre roșu asociate cu deplasarea unui foton în câmpul gravitațional al unei mase sferic simetrice neîncărcată electric, fără mișcare de rotație: unde Acest rezultat al deplasării spre roșu gravitaționale poate fi calculat din ipotezele relativității restrânse și din principiul de echivalență; utilizarea ansamblului teoriei relativității generale nu este necesară. Efectul
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
soluția Schwarzschild a ecuațiilor lui Einstein care dau următoarea formulă a deplasării spre roșu asociate cu deplasarea unui foton în câmpul gravitațional al unei mase sferic simetrice neîncărcată electric, fără mișcare de rotație: unde Acest rezultat al deplasării spre roșu gravitaționale poate fi calculat din ipotezele relativității restrânse și din principiul de echivalență; utilizarea ansamblului teoriei relativității generale nu este necesară. Efectul este foarte mic, dar măsurabil pe Pământ folosind efectul Mössbauer și a fost observat pentru prima oară în experimentul
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]