KorAP: Find »[drukola/base=hol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...78 79 80 ...329 >

8,202 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

lui Titus, dar nu conta, bărbatul - prin Maestru se angajase și profesor la o facultate particulară de teatru conducea o clasă de studenți la actorie - punea în scenă Shakespeare și Brecht. Iar studenții, talentați și nebăgați în seamă, glumeau pe holuri: am văzut o piesă nouă, cu Victor în rolul principal. care, Rebengiuc?, aaa, nu, Victor de la secția 1 sculărie! mai joacă și Ștefan. care, Iordache? aaa, nu, Ștefan de la vagoane! mai juca și Dan. care, Puric? aaa, nu, Dan, portarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
asta, e un copil, mă, Vichi, un copil pe dracu’!!! Nu știu ce vedea Vichi primejdios în ea. Simțea, poate, că îmi rămăsese pe suflet și că trebuia să i-o trag. I-am împrumutat niște bani întâi, am văzut-o pe holuri supărată, era îmbrăcată ca vai de capul ei, provincială sadea, știam asta, dar nu mă deranja, ce-i?, mi-a murit o soră, câte sunteți?, trei... adică am fost trei, am rămas acum două, vreau să mă duc acasă, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
plimbam ochii pe mătasea aia, deloc în ochii profei sau pe pielea ei. Franțuzoaica, așa-i ziceam la școală, se ridică deodată, era goală complet, țin minte că era bronzată, fusese la mare, în vară, probabil, și se duce pe hol, ia o cană cu apă, vine înapoi, se bagă în pat, așa, de formă, că o țâțișoară îi rămâne afară, ea n-o vede, e degajată, gustă din când în când din apă, a băut multă apă în ziua aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
rezident, acolo, că mi-e și frică de ei, am rămas c-o frică de atunci... că sunt tineri, începători și nu știu nimic, cum să te dai pe mâna unui rezident?, dar stai să vezi cum a fost; pe holul spitalului, nimeni, nu era lume, că venise noaptea, stăteau oamenii pe acasă, acolo, la Urgențe, unde de obicei e moarte de om, nu te omora nimeni în noaptea aia, holurile goale, birourile încuiate. Pauză. (Ascultă în telefon.) Moarte de om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
unui rezident?, dar stai să vezi cum a fost; pe holul spitalului, nimeni, nu era lume, că venise noaptea, stăteau oamenii pe acasă, acolo, la Urgențe, unde de obicei e moarte de om, nu te omora nimeni în noaptea aia, holurile goale, birourile încuiate. Pauză. (Ascultă în telefon.) Moarte de om?, aaa, vezi că faci gură?, nuuu, să nu spunem „moarte de om”, să zicem „aglomerat”. Ăla, tinerelul ăla de doctor, se uită la mâna mea, se apleacă peste ranăăă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Și cei doi, Dumnezeu și Sfântul Petru, au plecat mai departe, întorcând din când în când capul și uitându-se lung la omul ăla care era artist și care tot plângea tremurând pământul... Tina l-a oprit pe Maestru pe holul facultății (că mi-a mâncat sufletul cu școala aia a lui, dacă n-ar fi fost și profesor, să se întâlnească el cu atâtea pipițe din astea de azi, aș fi fost mult mai liniștită) sau el a oprit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
votat Omul Mileniului... La Universitatea Centrului de Creație „Cișmeaua Roșie”, se face încă, prin multe săli, curățenie, se apropie admiterea. Maestrul predă aici din 1992, de la înființarea celui mai mare campus universitar din București. În octombrie, vor începe cursurile. Pe holuri sunt saci cu ciment, var, ferestre scoase din perete pentru că se pun termopane, muncitorii, nu prea grăbiți, le mișcă dintr-un loc în altul, Nicu Ciot, maistrul lor, dar și angajatul firmei pe care și-o făcuse doamna Loredana, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
în sertar, găsise ușor totul, știa că are niște casete video în birou, și, plictisit de oameni și de praf, bărbatul înalt, rafinat, Maurice Béjart la bătrânețe, cum îi spune nevasta, iese greu printre afișele din ușă. Undeva, în capătul holului, o vede într-o lumină pe fata blondă, înaltă, cu pletele și gâtul extrem de lungi, ești ca o balerină!, îi spusese acum o săptămână, când o cunoscuse, , în fața Teatrului „Cișmeaua Roșie”, o văzuse pe o bancă și ea se ridicase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a mea. Glasul bărbatului e vexat, vecina închide ușa repede, a înțeles. Un apartament mic, aproape o garsonieră, dar are două camere, totul e foarte curat, se vede că e văruit de curând, în alb, ușile albe, gresie la intrare, holul, bucătăria și sufrageria, toate au aceeași gresie, e lucrat rasat, frumos, îi spune fata, Nicu Ciot mi l-a făcut, când o să-ți strângi bani, poți să pui parchet, îți dau voie, dacă îi ai acuma, dă-mi-i și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
rău, îl am de la o doamnă în vârstă, o știam de mult pe babă, de când eram tânăr, frumoasă femeie a fost, o doamnă adevărată, cum ți-am zis. Vorbele alea ale tale, că din gresia de pe jos, din sufragerie și holuri, din baie și bucătărie, crește frigul ca niște brazi albi, care te înțeapă la picioare, e o prostie!, brazi în casă, în mijlocul casei?, BRAZI?, frigul ca niște brazi?, ești nebună, cred că ești ipohondră. În ciuda ideilor tale, nici nu-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
o ciorbă!!! Anita își dăduse jos cămașa albă și lungă, era acum în blugi, pulover și cizme, fata își îmbrățișează iubitul, fluturi pe varză, asta am să-ți fac de mâncare, hai la crâșmă! Se lipesc unul de altul în mijlocul holului, lângă ușa de la ieșire, el o sărută ca un actor care are și suflet, și tehnică. Cum mă iubești? — Ca sarea-n bucate, îi răspunde fata... * — Ca sarea-n bucate... N-ai uitat... De ce n-ai luat-o de nevastă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
da, există și oameni din ăștia... Tina e în transă sau ca în transă. Sau nu mai e. Trece șchiopătând, piciorul drept nu o mai ascultă, prin sufragerie, simte curenții gresiei reci până sus, la coapse - ești nebunăăă!, zicea... - în hol, aceeași gresie, ajunge la ușa metalică de la intrare... Pe jos, plăcile reci, dedesubt, la subsol, apa, apa care știe; ferestrele închise cu gratii, ușa rece, din metal strălucitor. Aici o adusese el, în apartamentul lui minunat, nu te-aș duce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

orașele dintre New York și Chicago ca pe o vastă scenă de intrigi juvenile. O după-amiază la Plaza, cu amurgul de iarnă colorând cerul afară și zvon vag de tobe urcând de la etajele de jos... Se foiesc și umblă țanțoș prin hol, mai luând câte un cocteil, scrupulos Îmbrăcate, așteptând. Pe urmă ușile mari de sticlă se Învârt și pășesc Înăuntru, mărunt, trei ghemuri mari de blănuri. Urmează teatrul și apoi o masă la Midnight Frolic - desigur, mama va fi și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
de toaletă, ca să arunce o ultimă privire În oglindă, dar ceva a făcut-o să rămână pe loc și să se uite În jos de pe scara grandioasă a Clubului Minnehaha. Scările descriau o curbă chinuitoare și nu putea distinge În holul de dedesubt decât două perechi de picioare bărbătești. Încălțate cu pantofi eleganți, de un negru identic, nu ofereau nici un indiciu asupra identității, dar ea s-a Întrebat curioasă dacă una dintre perechi era cumva atașată de Amory Blaine. Deși nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
stil și era, cum și se cerea, inconstant. De fapt, regăsea În el toate calitățile romantice după care vârsta și Împrejurările o Îndemnau să tânjească. Se Întreba dacă pantofii de dans care descriau pași de foxtrot În jurul covorașului pufos din hol Îi aparțineau lui Amory. Toate impresiile și, la drept vorbind, toate ideile aveau pentru Isabelle un caracter extrem de caleidoscopic. Poseda acel amestec ciudat de temperament artistic cu temperament social, pe care-l Întâlnim frecvent la două categorii: femeile de societate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
sa pe care le-ar fi dorit altfel... Oxfordul, bunăoară, ar fi fost, poate, un teren de joc mai mare. S-a admirat Într-o liniște totală. Cât de convenabil de bine arăta, ce frumos Îi stătea smochingul! Ieșind În hol, a așteptat o vreme În capul scărilor, fiindcă auzise pași urcând. Era Isabelle, care, din creștetul acoperit cu păr strălucitor și până la pantofiorii aurii, nu fusese niciodată mai frumoasă. — Isabelle! a strigat aproape involuntar, desfăcându-și brațele. Ea, ca În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
umfla perdelele de creton de la geamuri și s-a mirat leneș că nu se află În camera sa de la Princeton, cu fotografia de la fotbal pe birou și afișul de la Triangle Club pe peretele din față. Pe urmă pendula veche din hol a bătut ora opt și cele petrecute aseară i-au revenit În minte. Repede ca vântul, a sărit din pat și a Început să se Îmbrace. Trebuia să iasă din casă Înainte de a da cu ochii de Isabelle. Ceea ce păruse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
liftierul de culoare era pe jumătate adormit, palid ca bronzul livid... Vocea imploratoare a Axiei plutea În puțul liftului. Picioarele alea .. picioarele... Când liftul a ajuns la parter, picioarele i-au intrat În câmpul vizual, În lumina electrică bolnăvicioasă din holul mozaicat. PE ULICIOARĂ Luna Înainta spre el pe strada lungă, iar Amory i-a Întors spatele și s-a pus pe mers. Auzea zgomotul de pași la zece-cincisprezece metri În urma sa. Sunau vag insistent, ca plescăitul moale al unor picături

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
stinge luminile și iese din cameră. Un moment de tăcere. Câteva acorduri de pian, ropot de tobe bătute discret, foșnet de mătase proaspătă, toate se amestecă afară, pe scări, și se strecoară Înăuntru prin ușa Întredeschisă. Siluete Încotoșmănate trec prin holul luminat. Râsul ce vine de jos se dublează, se triplează, se multiplică. Pe urmă cineva intră, Închide ușa și aprinde lumina. Este CECELIA. Se duce la șifonier, deschide sertarele, se uită În ele și ezită. Merge apoi la birou, de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
mâna și l-a bătut ușor pe Olson pe braț. - Fii amabil și scoate-ți pălăria. Ești În ascensor cu o doamnă. Pălăria lui Olson s-a ridicat Încet de pe cap. Au urmat două minute destul de crispate În lumina din hol, timp În care recepționerul de noapte și câțiva oaspeți Întârziați i-au examinat curioși: fata țipător Îmbrăcată, cu capul plecat, și tânărul chipeș, care-și ținea bărbia cu câteva grade prea sus. Concluzia era la Îndemâna oricui. Pe urmă frigul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

degetului în fund. Devenise un fel de modă. Care cum ne prindeam neatenți, hopa, un deget în fund, erau unii care aveau avans și răcneau ca din gură de șarpe de-ți era mai mare dragul. Erau niște răcnete pe holurile teatrului de se auzeau, probabil, până în biroul lui Beligan. Asta cu băgatul degetului nu era o invenție a noastră, a generației mele, cum ar veni, era un fel de boală a Naționalului, sufereau mulți de ea și nu toți erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-le drumul pentru a pica, normal, de la sine, în cutia mare și scorojită a jocului cu pricina. Se jucau table peste tot, în turneu, la dus ca și la întors, în pauze, înainte și după spectacol, în cabine și pe holuri, absolut oriunde era un locșor care putea susține cutia miraculoasă. Dacă se auzeau zarurile, știai că și nenea Nae Bălănescu era acolo și îndată aveai confirmarea, căci glasul lui tare nu se lăsa așteptat. Executa ireproșabil roluri de boieri, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
dimineață așa că nu mai pleacă. Plec eu să-mi caut un culcuș, îl găsesc cu chiu cu vai. Johnny lucrează. Nenorocire. Tablele sună, nemțoaica uită că nu e acasă, îi îndoaie Johnny tabla hotelierului fără milă. Dimineața ne întâlnim pe hol, toți cu ochii roșii de nesomn. Horea, mai ales, era fiert, se nimerise să aibă camera lipită de a noastră. Apare Johnny, freș, dușat, pieptănat lins, sprayiat puternic, ca un bărbat mulțumit și, mai ales, ca un român cu datoria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
bine să încerc altceva. Ar fi Lecoq, îmi spune, vezi și tu; mă duc la Lecoq, se lasă greu și ăsta, aflu că undeva la un centru cultural este un canadian interesant, mă duc acolo, făcea niște cursuri pe un hol, nu mi-a plăcut deloc. Mă întorc la Lecoq, mă milogesc și gata, mă acceptă. Alerg de nebun iar pe la ghișee, mi se oferă un hotel undeva pe Boulevard Montmartre, mă costă 800 franci, mai rămâneau 400 pentru metrou și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
lucru. Mă tot plimbam eu în sus și în jos prin fața casei de cultură și îmi zic, amintindu-mi de întâmplarea cu hărțile, că nu are rost să mai fac pe prostul, am venit mai devreme, asta e, intru. În holul sălii respective erau câteva mese, în jurul cărora trebăluiau niște băieți și fete, tăiau felii de pâine și le adunau în fața unuia care le ungea cu mujdei de usturoi. Trăsnea a usturoi de te dădea jos, dar nimeni nu părea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]