3,832 matches
-
o stare sufletească. În versurile din culegerea Între pământ și stele (1970) poetul pare că dobândește pentru prima dată conștiința menirii sale și, meditând asupra condiției creatorului de artă, se confesează într-un registru ce amintește dilemele, neliniștile multor confrați iluștri (În ajun). Cizelarea fonică și concizia, dar mai ales abandonarea retorismului și a verbozității duc la realizarea unor piese remarcabile, ce lasă să se întrevadă mai mult ca oricând înclinația poetului spre meditație, spre introspecția propriului destin de artist. Vis
PETRESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288785_a_290114]
-
al Ungariei (1562). Prinț al Bisericii, O. îl încoronează pe Maximilian ca rege al Ungariei și tot el rostește discursul funebru la moartea lui Ferdinand I. Diploma de reînnobilare ca baron imperial, în 1548, îi va reaminti originea și genealogia ilustră ce îl legau de vechi familii domnitoare românești.Detractorii și invidioșii nu au lipsit să se manifeste în fața acestei personalități proeminente. Din cauza războaielor religioase dintre catolici și luterani, O. se află pe câmpul de luptă de la Mühlberg (1547) și mai
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
voce de bronz și argint”), natura de „cuceritoare” (Elenă Văcărescu), iradiind inextricabil aroganță și simplicitate, prodigios locvace, cu o gestica vehemență, subtil afectată, intransigent justițiara, stăpânește elanul de a convinge și „reflexul de a decretă” seducător. Adorata de contemporani, multi iluștri, si întreținând frenetic „climatul geniului” (Léon Blum, Maurice Barrès o vedeau că întruchipare a condiției geniale), a trăit adulata, cu tot cortegiul simbolurilor excelentei: e lider informal de opinie, conduce în topurile revistelor culturale și ale istoriilor literare, suveranii participa
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
necruțând nici pe „roșii” (liberalii). Calambururi, porecle (unele de gust îndoielnic), sarcasme coborând câteodată până la invectivă aglomerează pamfletele lui O., care nu vede decât trădări, duplicități, lichele, poltroni și moftangii, indivizi gata oricând să-și vândă conștiința. Aceștia ar fi „iluștrii contimporani”, pe care îi și fixează în 1861 într-un volumaș cu acest titlu. În Dicționar politic sau Epoca pruso-ciocoiască, atacând justiția, clerul ș.a.m.d., el se dezlănțuie mai ales în diatribe antidinastice. În proză, când nu cade în
ORASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288565_a_289894]
-
O fată de măritat, București, 1858; ed. București, 1908; Iane Halvagiopol, București, 1858; ed. Râmnicu Vâlcea, 1872; Panorama sau Mineiele lui Nikipercea, I-II, București, 1860; O pagină a vieții mele sau 22, 23 și 24 ianuarie 1859, București, 1861; Iluștrii contimporani, București, 1861; Întemnițările mele politice, București, 1861; Talmeș-balmeș de la nașu-meu Nikipercea, I-II, București, 1861-1863; Farfara, București, 1865; Opere satirice, I-III, București, 1875; Armatelor române, [București, 1877]. Traduceri: Paul de Kock, Sora Ana, I-II, București, 1856; J.
ORASANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288565_a_289894]
-
Nea Frățilă (1882, în colaborare cu G. I. Ionnescu-Gion și semnată Aliod), după Erckmann-Chatrian - sunt divertismente fără relevanță. Întâile lui reușite rămân „scenele istorice” Mihnea-Vodă cel Rău și Doamna Chiajna. Compunându-le, avea în vedere maniera romantică a evocărilor istorice ilustre din literatura europeană (Walter Scott, Prosper Mérimée, Victor Hugo), dar ținea să se integreze mai ales unei tradiții românești, oprindu-se la paradigma nuvelei istorice a lui C. Negruzzi. Autorul își prezintă, de altfel, scrierile ca pe niște imitații și
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
este teoretizată de Albert Camus. „Opera istratiană - afirmă criticul - pune problema absurdului, fără a se încadra într-o literatură a absurdului.” Metoda critică inaugurată de O. încearcă, totuși fără strălucire, să-și lărgească aria de cuprindere în volumul 5 prozatori iluștri, 5 procese literare (1971), unde sunt prezentate, precedate de câte un scurt comentariu, reacțiile criticii vremii la apariția unora dintre cele mai importante opere literare ale lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Panait Istrati și Gib I. Mihăescu. Adevărata
OPREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
aplicat naționalismului eminescian, văzut doar ca o formă a patosului romantic. Dincolo de toate acestea, numele lui O. rămâne legat de continuarea ediției integrale Eminescu, criticul fiind coordonatorul volumelor XI-XIV. SCRIERI: Panait Istrati, București, 1964; Mișcarea prozei, București, 1967; 5 prozatori iluștri, 5 procese literare, București, 1971; Panaït Istrati. Un chevalier errant moderne (Dossier de la vie et de l’oeuvre), București, 1973; Mitul „faurului aburit”. Excurs în atelierul de creație al prozatorilor români moderni, București, 1974; Incidențe critice, București, 1975; Panait Istrati
OPREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
devine în cele mai multe cazuri o spovedanie”), Hamlet sau Ispita posibilului este o meditație lipsită de iluzii (despre soartă, despre ființă și neființă), purtând semnul filosoficesc al ironiei. După un periplu spectacular și plin de miez prin epoci diferite, printre personaje ilustre ce s-au perindat pe scena istoriei, O. poate spune cu îndreptățire că știe multe despre prințul de Dania. Aproape totul... Și totuși, între agerime și sminteală, adevăratul Hamlet care o fi ? Printre vorbe poetice, vorbe încărcate de sarcasm, vorbe
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
articol nesemnat afirmă că „Sămănătorul” „a venit în lumea aceasta cu năzuințe înalte, cu trâmbițări zgomotoase, cu gesturi și cu îmbrânciri ciudate, [...] cu pompoasa făgăduință că va tăia brazdă nouă în țară”, dar „naționalismul umfla, ca drojdia, frazele cronicărești ale iluștrilor sămănători”. După ce sesizează „lipsa cumplită de colaboratori”, articolul atacă dur: „oricât de conștiincioși suntem față de meritele vechilor poeți Vlahuță și Coșbuc, nu putem ascunde faptul că ei nu ne mai inspiră astăzi nici o încredere”. Ilarie Chendi răspunde prompt acestor acuzații
PAGINI ALESE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288607_a_289936]
-
și revigorarea periodică a controverselor în legătură cu drepturile de proprietate ale lui N.B. asupra cărții în al cărei titlu se află numele său, chestiune din care s-a ivit, firesc, problema autenticității. Între adversarii paternității voievodului asupra scrierii se află figuri ilustre ale filologiei, istoriei și istoriei literare românești sau simpli amatori, învățați români și străini: A. Philippide (care se îndoiește circumspect de soliditatea atribuirii), Theodor Codrescu (spune că „autorul mai degrabă pare a fi fost un purtător de mitră decât de
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
poem alegoric, Zile de purpură (1916), însuflețit de un ardent simțământ patriotic. În boema bucureșteană a începutului de secol, sonetele lui P., la fel și epigramele, se bucurau de succes. Nici critica, de la cea emisă de prieteni până la câteva condeie ilustre, nu le-a trecut cu vederea. Dacă E. Lovinescu, apreciind „sforțarea și meșteșugul real al condensării”, consideră că P. „n-a avut nici idei poetice originale și nici nu le-a realizat într-un material dur”, Perpessicius, cu larghețea-i
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
monocordă a lirismului bacovian („! merg și scriu - și scriu! -/ și că te caut nu-ți promit,/ iar compun mintal,/ de când hârtia s-a scumpit,/ scriu pe creier,/ cu negreala de pe suflet,/ negru negru negru negru”). Ultim reprezentant al unei istorii ilustre, poetul contemplă cu spaimă, dar și cu un patetism ce disimulează satisfacția metafizică a martiriului, dizolvarea propriei creații și identități în oceanul de vorbe rostite de „străina gură” eminesciană, asimilată tradiției: „! gura-mi spune vorbe,/ nu știu-ale cui sunt,/ cum
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
Ți-am văzut, mărite, calul.” Prețuite în lumea literară sunt parodiile lui M., ce refac sclipitor stilurile multor poeți contemporani, reliefând particularități care semnalează excesul, manierismul. Este, de altfel, cea mai originală parte a poeziei sale, situată într-o descendență ilustră, de la G. Topîrceanu la Marin Sorescu. Spirit ludic prin excelență, parodistul se și autoparodiază, recompunându-și tonalitatea dominantă în notă comică: „Să adormim, e ceasul înșelător de dulce, / departe, în mansarde, poeții se-nmulțesc. / E ora zero. Veacul se duce
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
ordine, o ierarhie ce surprinde prin ineditul ei. Astfel, asemănările cu modelul din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale pot fi observate mai mult în spatele replicilor propriu-zise, fiind doar afirmate de personajul care face de mai multe ori trimitere la ilustrul său „genitore” și intră în scenă într-un context tipic caragealian. Vrea să devină primar și de aceea are tot interesul să se facă remarcat de „autoritățile” din ținut, adică de Caranfil, cârciumar și judecător, de Madei, care este șef
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
prin fața căruia defilăm zilnic mi se pare nedrept. Este imoral să lauzi virtuțile atemporale ale unei tradiții creștine bimilenare, uitând să te mai întrebi dacă vom rezista, in corpore, până la jumătatea unui secol frenetic. Să faci teologie, de oricât de ilustră speță, dar fără să numești metehnele ogrăzii noastre, înseamnă să nu-ți pese câtuși de puțin de pastorație. Nu poți lăuda virtuțile veșnice ale ortodoxiei uitând să vorbești despre degringolada prezentului. E ca și cum ți-ai invita prietenii la un festin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orice caz, fără asumarea genealogiei și angajamentelor sale politice de stânga) și la un model pe care abia astăzi îl descoperă în adevărata lumină (mai bine zis, umbră) politico-ideologică, definit de marea cultură a generației interbelice și de supraviețuitorii săi iluștri din țară și din exil. Era și timpul, în jurul anului 2000, după un deceniu de „tranziție”, să se limpezească puțin apele! E normal să avem orientări cultural-ideologice diferite, o societate deschisă are nevoie de toate nuanțele de liberalism și trebuie
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o pondere procentuală crescândă în Statele Unite (unde, alături de negri și descendenții lor combinați, vor constitui în curând majoritatea), nu mai au multe stimulente și sancțiuni care să-i aducă spre „societatea monocromă”, teoretic liberală 9. Gray este mai pesimist, în ilustra tradiție a lui Tocqueville, sensibilă mereu la tragismul inerent al modernității, prețul pe care merită să-l plătim fără să-l uităm: într-un fel, gânditorul britanic înregistrează împlinirea unora dintre profețiile din volumul al doilea al legendarei Despre democrație
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
elogiu funebru și pentru Allan Bloom, acum inclus în Ravelstein cu minime schimbări, dar într-un montaj care-i răstoarnă sensul. În roman, „Chick” abandonează tonul bossuetian de oraison funèbre și spune tot ce nu a putut spune la catafalcul iluștrilor defuncți. Din nou, nimic excepțional. Ceea ce le reproșez lui „Chick” și lui Bellow este colportarea unor acuzații nefondate, precum și tonul general de dispreț, condamnare și calomnie. În opinia mea, e destul de rău că Eliade a avut rătăciri legionare juvenile, e
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ale contemporanilor săi, între care Shakespeare, Sir Walter Raleigh, Hobbes, William Petty, Mary Herbert, contesa Pembroke (sora supraviețuitoare și legatara literară a lui Sir Philip Sidney). Mi-e greu să citesc romanul lui Bellow cu gândul la toate aceste exemple ilustre, fie și pentru că Plutarh, Boswell și Aubrey au fost considerabil mai binevoitori cu cei pe care i-au evocat; Boswell l-a evocat pe prietenul său Johnson cu multă căldură; Aubrey, de exemplu, deși vizibil înzestrat cu spirit caustic (wit
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
justificate. În orice caz, prin analiza dată de el relației Heidegger - Arendt - Jaspers, căpătăm o interesantă perspectivă psihologică asupra întregii personalități a gânditorului și omului Heidegger - „omenesc, prea omenesc”, ar spune Nietzsche -, fără ca prin aceasta să devenim mai indulgenți cu ilustrul tiranofil. Ba chiar dimpotrivă. La fel de clară era pentru toată lumea și evaluarea (i)responsabilității politice a lui Alexandre Kojève, marele prieten-inamic al lui Leo Strauss și marele admirator al lui Carl Schmitt - venit să țină o conferință la Berlin în 1967
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Cât mai mulți poeți și de genuri cât mai diferite - așa ne Învață Maiakovski. (Ă). Să nu ne temem dacă În debuturile sale, un tânăr scriitor, neavând Încă personalitatea sa artistică pe deplin dezvoltată, va suporta influența cutărui sau cutărui ilustru scriitor. Asemenea teamă pot avea numai cosmopoliții, purtătorii morbului neîncrederii În forțele creatoare ale poporului nostru; desigur că lor nu le place să vadă În tot mai multe opere aceeași tematică a vieții noi, aceleași elemente tot mai puternice ale
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Smochină, nici ridicolul George Pascu. Nu lipsește nici lingvistul american Carnap, părintele idealismului semantic, expresia tipică a «culturii» inumane și putrede a oligarhiei financiare din America. Adevărată «sfântă alianță» a lingvisticii reacționare! (Ă). Colaboratorii Buletinului ignorează vădit opera științifică a ilustrului lingvist sovietic N.I. Marr, care a studiat problemele limbii În lumina materialismului istoric, ca și pe aceea a academicianului I.I. Meșcianinov, Erou al Muncii Socialiste, laureat al Premiului Stalin, care a continuat și dezvoltat cu succes rodnica teorie a lui
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a fost numit însă și filosoful luminării 1. Ar fi, poate, mai potrivit să se spună că autorul celor trei Critici a fost unul din filosofii luminării. Prin idei și orientări fundamentale ale gândirii sale, Kant se delimitează clar de iluștrii contemporani care au făcut faima filosofiei luminilor. El nu este deist, așa cum este Voltaire, nu întemeiază moralitatea pe sensibilitate așa cum face Hume, nu crede că omul este bun de la natură, așa cum socotește Rousseau. Într-o eră intelectuală marcată de deism
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
2000), Ioan Andreescu (4/2000), Mihai Eminescu (8-9/2000), Constantin Brâncuși (5/2001), Ion Heliade-Rădulescu (3/2002), Ion Luca Caragiale (4/2002), Spiru Haret (7-8/2002), Virgil Vătășianu (1/2002, serie nouă) ș.a. De asemenea, acordă atenție și creației unor iluștri reprezentanți ai culturii universale: Johann Wolfgang Goethe (1-2/1999), Aleksandr Sergheevici Pușkin (7-8/1999), Hans Christian Andersen (1-2/2000), Leonardo da Vinci (1/2002) ș.a. Totodată, sunt marcate momente de seamă ale istoriei naționale, fie prin publicarea unor articole scrise
ACADEMICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285148_a_286477]