2,195 matches
-
se întâmplă la serviciu. Serviciul, singura legătură cu lumea. Așadar, dacă dau chix până și aici, legătura lor cu lumea e compromisă. Ieșirea lor din umanitate. Și de-aia țin cu dinții de scaune. Și disperarea de a transforma relațiile impersonale pe care le presupune slujba în relații personale. Și tot de aici ticăloșia veselă cu care fac compromisuri. Din dorința de a rămâne, vorba unui tip deștept, parte a unui joc care se desfășoară chiar sub ochii lor și care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
noi și mă asigură că se va ruga pentru dânșii... Existența prostituatelor, viața lor interioară, este legată strâns de cea mai importantă dintre profesiuni, o profesiune care, de aceea, se confundă, În aparență măcar, cu oarecare ritual sau cult la fel de impersonal, motiv, probabil, pentru care cei vechi zeificau prostituția, Îi ridicau temple și onorau pe preotesele ei. Iar multe pagini din Biblie le sunt destinate, fie [pentru] a le urgisi, fie [pentru] a le acorda asistența. Este, apoi, o profesiune de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
imens păcat Împotriva naturii; adică le-a lipsit abilitatea de a se adapta. Toți cei incapabili să se adapteze - tu și cu mine, de exemplu - vor muri blestemînd puterea a cărei creație au sprijinit-o cu mari eforturi. Revoluția e impersonală; le va curma viețile, folosind chiar amintirea lor ca exemplu sau ca instrument pentru a domestici tinerii care le vor urma. Păcatul meu este mai mare, fiindcă eu, mai viclean și cu mai multă experiență, spune-i cum vrei, voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
petrecută împreună cu "prietena". Vânzători care, în treacăt spus, comercializau printre altele costum de scafandru militar sovietic și AK 47, vândut mai cu fereală. Veioza, foarte necesară printre altele pentru a crea un dram de intimitate în acel loc atât de impersonal, căminul studențesc. Mesele de la sfârșit de sesiune, când rămâneam fără bani și mâncam împreună pentru a uni firimiturile: unul venea cu un măr, altul cu trei cartofi și o conservă apoasă de pește. Alții doar cu bunăvoința și cu plăcerea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
modul în care Mungiu reușește să-și controleze/construiască filmul său ca pe o înșiruire de capcane, fără a pune vreodată degetul pe conceptul inteligent care stă la baza acestei construcții : capcana sarcinii nedorite, firește, dar și cea a camerei impersonale de hotel în care se rezolvă avortul, capcana întinsă de domnul Bebe (cu șantajul sordid în care intră, micimea perversului de duzină și puterea megafrustratului care jubilează când are pe cineva la mână), capcana mijloacelor de transport în comun (în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pentru Hiroshima mon amour și Alain Robbe Grillet pentru Lannee derniŁre à Marienbad), vom avea imaginea unui cinematograf modern provocator de modern chiar ! , a cărui principală regulă de compoziție poate fi identificată în trecerea de la persoana a III-a (impersonală) la persoana I, indiferent că va fi fost vorba despre un personaj al filmului sau despre regizor ! Motivele pentru care a intervenit această modernitate (și, de fapt, s-a construit) atât de târziu în Cinema față de literatură, pictură sau muzică
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
astea. Voia altceva. De fapt nu voia ,,altceva". Altceva decît dragoste avusese. Acum voia dragoste, voia ce-ar fi trebuit să aibă în primul rînd. Vlad se oprește, întinde mîna spre butoane și începe să dea comenzi cu glas rece, impersonal, total diferit de glasul care-mi vorbea mai înainte. Cred, continuă el, cred că vina cea mare o am eu... Da-da, eu! Brîndușa visa reintrarea în viața conjugală pe poarta aceea mare, tradițională... Dragostea pentru mine, sau mai bine-zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
II Mangalia, 15 septembrie [1947], luni Mamy, ieri același tipíc de viață, dimineața plajă, la prânz la Delureanu, pe urmă cafea oribilă la Muedin, apoi întoarcere acasă, în camera asta dreptunghiulară care mă odihnește prin faptul că este banală și impersonală, prin culoarea asta calmă, aproape ca a untului. Apoi la Menaru între 5 și 7, tot la Amidée - Moșu era bolnav în camera lui Menaru; alte tătăroaice au venit să se minuneze de frumusețea hainelor lui Șucuran și de plecarea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
scrisoarea asta lucrul se va fi rezolvat. 3) Din Wilson, nu am putut încasa nimic, Enache stând foarte prost financiar. Am revăzut astăzi bietul nostru Wilson, complet de[s]figurat; nici n’am îndrăsnit să-ți regăsesc urmele, atât de impersonal era. 4) Am telefonat Mariei Botta pentru Cântărețul Tristeței Sale. Nu mi-a dat încă semn de viață; am retelefonat azi d[irecto]rului, mi a făgăduit că va vorbi cu Negreanu; am vor bit cu Camil, preocupat de lipsa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
individ care iese din rînd și face un lucru măreț, ci ca o expresie a voinței colective a romînilor, care oricum e menită să triumfe. Nu e un personaj istoric, e însăși forța invincibilă a istoriei. Problema cu forțele astea impersonale este că n-ai cum să ții cu ele (nici măcar atunci cînd intră în bătălie doar în cămașă, dînd cu barda în dreapta și în stînga) așa cum ții, de exemplu, cu un Kirk Douglas în sandale sau cu un Mel Gibson
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
pic de gîndire proaspătă, pic de imaginație. Așa se face că, la final, cînd încearcă o modulație elegiacă, rezonanța e nulă. Amintirea e singurul paradis din care nimeni nu te poate izgoni, spune cineva. Așa e, numai că acest film impersonal nu are nimic dintr-o amintire. Nimic din el n-a fost simțit și imaginat îndeajuns de intens încît să pară trăit. Dilema Veche, aprilie 2008 Cinci scurte 5 succese mari pentru 5 filme mici (Romînia, 2008) Oricîte premii ar
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
pentru a trezi În spectator un șoc prin acțiunea tăcerii În mișcarea fără cuvinte). Parcă suspendată În eternitate, ca un stop-cadru al istoriei, dilatând timpul real, moartea stilizată a lui Cezar invita la reflecție, depășea subiectivul, se voia o emoție impersonală pură. Astăzi, soluția nu ar părea poate deloc șocantă, dar În 1968, abia ieșiți din realismul troglodit socialist, aceste momente erau percepute ca stranii, neobișnuite. Spectacolul a produs o serie de șocuri, fiind prea radical pentru România acelor ani. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vorbea păsărește, dar cu o prezență care transmitea o forță concretă. „De unde să Începem?“ Vocea lui Brook, abia audibilă, Într-o franceză cu accent de Oxford, suna ca un ecou al propriilor mele Întrebări. Și el privea În jur spațiul impersonal, care nu inspira nici o sugestie de joc și, parcă intuind pericolul unui sentiment de descurajare generală care plutea În aer, ne-a spus: „Am o idee: ce-ar fi să transformăm spațiul ăsta arid și să pregătim un party? La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Arta obiectivă atinge esența, expresie a unui adevăr universal. În contrast, arta subiectivă este rezultatul propriilor gusturi și capricii. Aceasta era premisa căutării lui Brook. Arta obiectivă - cu exemple În catedralele Evului Mediu- este o artă fără semnătură. O artă impersonală. Constructorii care au pus În picioare miracolul numit Chartres au rămas până azi anonimi. Inspirat de exemplul lor, Peter credea că se poate lucra și În teatru Într-un spirit similar. Atunci am Înțeles eu de ce ne-a chemat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
creată de hârtia de orez care uneori ținea loc de pereți. Dacă În Bali mă deplasam cu motocicleta, sărind peste gropi și hârtoape În căutarea unui loc sacru În munți, În Japonia zburam full speed din metroul computerizat, curat și impersonal, În shinkansen, primul tren-fulger din lume, ca să ajung la Kyoto, să mă pierd În labirinturile misterioase ale vechilor temple ori să rămân Înmărmurit de Încântare În fața grădinilor zen cu nisip și pietre aranjate după o știință secretă. La Kyoto, Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
descopăr mesajul pe care constructorii lor au vrut să ni-l transmită. Ei au gravat În piatră un adevăr obiectiv, prin care se poate stabili un contact peste timp. Mai târziu, În fața Sfinxului, am avut din nou experiența artei obiective impersonale. Vedeam ce spunea Brâncuși: „Proporțiile sunt foarte mari, dar atât de perfecte, că nu ne zdrobesc. Par În același timp mari și mici“. În fața mea se ridica un colos impozant, dar care În același timp Îmi părea invizibil. Nu avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
revolt În fața acestei stări de lucruri. Simt nevoia să-mi scot această revoltă În exterior și să Îngrădesc natura. Mintea mea a făcut, În repetate rânduri, eforturi uriașe pentru a putea distinge și cea mai vagă licărire personală În Întunecimea impersonală dintre extremele vieții mele. Faptul că această Întunecime este produsă doar de zidurile timpului ce mă despart pe mine și pumnii mei zdreliți de lumea liberă a atemporalității este o convingere pe care o Împart bucuros cu sălbaticul pictat În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
considera niște simple fantezii. Istoria Rusiei (puteam de pildă, să afirm) poate fi judecată din două puncte de vedere (ambele Îl iritau pe Nesbit, dintr-un motiv oarecare, În egală măsură): primul, prin prisma evoluției poliției (o forță ciudat de impersonală și detașată, funcționând uneori Într-un fel de vid, uneori neputincioasă, iar alteori depășind Guvernul În persecuții brutale); și al doilea, prin prisma dezvoltării unei minunate culturi. Sub țari (aș fi putut continua), În ciuda stupidității și ferocității fundamentale ce caracteriza
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai trăiesc sentimente puternice. Un „întunecat april” din anul 1974. Mă întorceam acasă de la redacția Luceafărului - articolul meu pentru prima pagină fusese respins, era incoerent, dezlânat. Eram incapabilă să devin cu adevărat ziarista care putea să scrie și în stilul impersonal, plin de vid, al primei pagini. În afara umilinței criticii făcute de un subșef, era și teama de fiecare zi că voi găsi din nou lumina aprinsă în apartamentul meu. Mergând pe bulevardul Ana Ipătescu, l-am întâlnit pe profesorul Edgar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
este necesară înțelegerii prezentului. Tinerii și generațiile viitoare trebuie să conștientizeze faptul că regimul comunist, sub aparenta dragoste și grijă față de om, ascundea cu perfidie adevăratul scop: distrugerea unicității ființei umane și transformarea acesteia într un robot, într-o creatură impersonală, care să execute mecanic toate dispozițiile primite pe cale ierarhică. Există un adevăr incontestabil: în timpul regimului comunist aproape orice persoană, indiferent de sex, naționalitate sau religie, care avea un dosar de cadre corespunzător, putea accede până la cele mai înalte funcții în
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
greșite. Pe de altă parte aș fi considerat o trădare să nu particip la această luptă, mai ales că aș putea spune că activitatea mea politică a rezultat în chip organic din însăși firea mea, nepotrivită cu o contemplare aproape impersonală a lucrurilor și a oamenilor. Am fost întotdeauna un neîmpăcat adversar al ideii exprimate în celebrele versuri ale lui Baudelaire : „Je hais le mouvement qui déplace les ligne[s] Et jamais je ne pleurs et jamais je ne ris”, Pe
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
de practici în mediul propriu). Cum nu puteam trata aceste „păcate” în afara contextului specific am nuanțat concluziile cercetării. Le prezint pe scurt: „Fiind preponderent autarhice, deoarece le este greu, adesea imposibil, să rezolve problemele la timp și prin metode instituționale impersonale de tip contractual, conducerile universităților încearcă să rezolve problemele instituționale prin relații interpersonale private, mai ales prin prieteni și rude și generează propriile lor reguli tacite ca să poată funcționa, preponderent pe cele ale favoritismului și nepotismului. Din cauza gradului scăzut de
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
câteva virtuți politice clare: autenticitatea, curajul, stilul direct de comunicare, orientarea spre cetățeni, onestitatea, consecvența, unicitatea. Este un progres evident față de deceniul trecut când aprecia excesiv (așa cum reiese din sondaje și din vot) paternalismul, conservatorismul de stânga, discursul comun și impersonal, limbajul cabalistic, disciplina de partid, stilul „strâns uniți în jurul conducătorului”. Prima veste bună este că ne aflăm în plină adolescență a exercițiului cetățeniei. Oricine se va mai orienta spre virtuțile apreciate în trecut greșește și este politic falimentar. Oricine va
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
și în special frescele sau icoanele pe lemn vor abandona complet noțiunea de mímēsis în spirit aristotelic și vor reinterpreta imaginea mai curând într-un spirit pseudo-platonician, tinzând către o formă unică, i-reală și, ca soluție grafică, hieratică și impersonală (după canonul icoanei, transcris de Dionisie din Furna în Erminiile sale). Recuperarea esteticii artei antice se va realiza abia începând cu sfârșitul evului mediu italian, atunci când reprezentările figurale din imaginea religioasă se vor umaniza, mai întâi în frescele lui Cimabue
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de a organiza și de a controla absolut toate semnele și formele vizibile ale sacrului (drept clamat și astăzi de ecclesie). Pentru aceasta, instituțiile constantinopolitane au stabilit dogmatic un canon simplist, ușor de memorat vizual (doar câteva modele iconografice) și impersonal (transcendent), care nu privea însă numai imaginea divinului, ci și imaginea singulară a autocratului alături de cea a lui Christos - inducându-se astfel ideea naturii sacre a basileului. Tiparul bizantin se regăsește în tot evul mediu, atât în orient, cât și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]