4,097 matches
-
mintea care o contemplă? Printr-o diferență pe care ea o sustrage repetiției" (Deleuze:1995, pp.115-116). Dacă vom urma ipoteza freudiană despre déjà-vu, atunci ne vom ralia accepțiunii conform căreia repetiția nu ține nici de memorie voluntară, nici de intelect, ci de imaginație: "Ea contractă cazurile, elementele, alunecările, momentele omogene, contopindu-le într-o impresie calitativă internă de o anumită pondere. [...] Timpul nu se constituie decât în sinteza originară întemeiată pe repetiția clipelor" (ibidem). Angajamentul valorizării reciproce repetiție-diferență se verifică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
O analiză atentă a cripticei nuvele poești trimite la probabila folosire a opiumului de către narator, ca stimulent imaginativ, odată ajuns în preajma prietenului Usher. Poemul intercalat de Poe în povestire sugerează, în regim alegoric, deteriorarea bruscă și aparent fără cauză a intelectului uman, ieșit din zodia armonioasă a rațiunii și intrat subit în universul defazat al nebuniei. Parabola trimite de aceea, invariabil, la descompunerea personalității sub influența substanțelor halucinatorii. Nu alta este "inițierea" lui Rivers al lui Huxley. Aflat între capriciile unei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
așa cum trupul și sufletul rămîn două entități ultimativ disjuncte (o tradiție culturală, ce își are apogeul în romantism, susține practic aceeași ipoteză!). Descartes credea că mintea (suprapusă, filozofic, cu un așa-zis "centru al sufletului", reperabil noțional, de asemenea, ca "intelect" sau "rațiune") își are sediul într-o glandă minusculă, cunoscută, pe atunci, sub numele de conarium, transformată, în limbajul medical al prezentului, în epifiză. Acest "conarium" avea existență sui generis, în opinia filozofului, constituind identitatea per se a omului. Trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată, astfel, de către Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a obiectului cu subiectul, a intelectului cu sufletul, a materiei cu spiritul. Freamătul generat de evidenta incompatibilitate dihotomică dintre opera și biografia autoarei devine permanenta căutare de sine din tematologia creației autoarei. Această criza identitară, specifică generației șaizeciste, poate fi rezolvată, astfel, printr-o transpunere personală
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
realitate interioară, învelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată de Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a obiectului cu subiectul, a intelectului cu sufletul, a materiei cu spiritul. Freamătul generat de evidenta incompatibilitate dihotomică, atât din opera, cât și din biografia autoarei, devine permanenta căutare de sine din tematica creației autoarei. Dispusă între segmentele timpului ireversibil, biografia autoarei, ea însăși o permanentă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Joaquin Maria Aguirre Romero îi definește, poetica în termenii: "mai degrabă orientală decât occidentală, o poetică a dizolvării, a restituirii unității pierdute, provocată de ruptura abisală dintre conștiință și abstractizare"51. Natura paradoxală a unui stil, care pendulează, inegal, între intelect și emoție a expresiei, în favoarea celei din urmă, se răsfrânge asupra conținutului, deconstruind parțial canonul Generației, prin instaurarea unui nou ceremonial. Vindecarea prin poezie sau poezia ca terapie, ca formă de recuperare a unui timp pierdut, a unui spațiu originar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de la fereastră propriul destin, poeta nu adoptă niciun fel de sentiment față de tragismul situației. Cu o răceală deloc doar aparentă, ci profundă, și cu o detașare asemenea, aceasta asistă ca la spectacol la ruperea în două a propriului trup. Separarea intelectului de trup devine metaforă a deconstrucției sau a segmentării întregului în părți. Apoi, ca într-un ritual hermeneutic, poeta disecă fiecare dintre aceste segmente, ca pe niște texte sacre, în care nu cuvintele contează, ci mesajul transmis. Iar mesajul este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Românească, 1985, și Lucian Blaga, Geneza metaforei și sensul culturii, București, Editura pentru Literatură Universală, 1969, apud. Luiza Bratu, op. cit., p. 17, 18.) 39Spre deosebire de colegii săi de generație, care nu înclină balanța spre emoție mai mult decât spre intelect, dar nici invers, neapărat, Ana Blandiana nu poate concepe o poezie pur intelectualizată, despuiată de orice formă de sensibilitate, care, în cazul său, vine din interior, fiind produsul unei feminități desăvârșite. 40Vezi Georgeta Adam, Ana Blandiana: Imaginarul liric sau pasul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de-ființă, În relația cu Celălaltă. Această simplă subliniere are meritul să revoluționeze modalitatea de Înțelegere a umanității noastre, situată decisiv În orizontul eticului, la fel cum simplul adaos al lui Leibnitz la observația lui Locke - Nimic nu este În intelect dacă mai Întâi n-a fost În simțuri, decât doar intelectul Însuși - deschidea o cale nouă, revoluționară, În cunoaștere. I. Provocări etice În societatea bazată pe cunoaștere Despre identitate și diferență „Ca manifestare a unei rațiuni, limbajul trezește (exprimăă În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
să revoluționeze modalitatea de Înțelegere a umanității noastre, situată decisiv În orizontul eticului, la fel cum simplul adaos al lui Leibnitz la observația lui Locke - Nimic nu este În intelect dacă mai Întâi n-a fost În simțuri, decât doar intelectul Însuși - deschidea o cale nouă, revoluționară, În cunoaștere. I. Provocări etice În societatea bazată pe cunoaștere Despre identitate și diferență „Ca manifestare a unei rațiuni, limbajul trezește (exprimăă În mine și În celălalt ceea ce avem În comun. Dar presupune, În
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
dreptul elaborează legile și ne Învață ce trebuie să facem, etica ne arată cum trebuie să alegem legile firii. În comportamentul moral, conștiința morală are un rol important: fapta bună nu poate fi realizată dacă nu i se cunoaște Înțelesul; intelectul, rațiunea, facilitează Îndeplinirea faptelor bune pentru că asigură Înțelepciunea ființei. Pledând pentru echilibru „În toate cele”, S. Micu investighează Însușirile omului Înzestrat cu conștiință morală (virtuțile saleă: nu este nici ascet, nici hedonist; se caracterizează prin cumpătare, aceasta presupunând cenzura rațiunii
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
înseși. Categoriile revoltei nu sunt doar soluții estetice, ci și ontologice, iar trimiterea la celebrul eseu al lui Camus pe care o face autoarea marchează o altă afinitate importantă: "Ca formă superioară de existență a omului în lume, revolta dă intelectului satisfacția libertății, sufletului o posibilitate de descărcare, iar societății condiția evoluției." aflăm în primul capitol al volumului amintit. Marea literatură se construiește pe negație. Glose în surdină la un concert de închidere Paginile de început ale Salonului literar publicat în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Habib. Calea eu-lui se comunică, dar niciodată integral, alunecarea "cuantică" între rostire, nerostire, rostire incompletă, indicibil și tăcere constituind tot atîtea grade de înțelegere a limbajului lévinasian, pe care autoarea le parcurge cu admirabil curaj. Acolo unde limbajul rațional și intelectul devotat logicii binare nu mai pătrund, pătrunde în schimb terțul tainic ascuns, ce leagă armonic tot ce pare discontinuu și fragmentat. Celălalt ca neuitare a sinelui profund, celălalt ca incitare permanentă la responsabilitate, tocmai prin fragilitatea și vulnerabilitatea sa. În
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
te juca cu semnele, nu cu un sens universal al lor, ci cu semnele ca semne"557. Sesizarea creșterii importanței limbajului a fost semnalată de foarte mulți gânditori, Wittgenstein, de exemplu, considerând că filosofia este, însă, "o luptă împotriva vrăjirii intelectului nostru cu mijloacele limbajului nostru"558. În postmodernism, dimpotrivă, exacerbarea limbajului este o componentă de bază a teoriilor sale. Efortului de demascare a presupozițiilor și prejudecăților gândirii occidentale, precum și căutării limitei de la care se poate pune problema filosofiei ca episteme
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca, La Nouvelle Rhétorique. Traité de l'argumentation, Presses Universitaires de France, Paris, 1958, p. 10. 540 Redau un fragment sugestiv pentru problematica raportului dintre convingere și persuasiune: Considerarea a ceva ca adevărat este un fapt al intelectului nostru, care se poate baza pe principii obiective, dar care reclamă și cauze subiective în simțirea celui care judecă. Dacă ea este valabilă pentru oricine, în măsura în care posedă rațiune, principiul ei este obiectiv suficient și atunci considerarea a ceva ca adevărat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nici o mișcare, în cea mai înaltă împreunare cu putință. Că dragostea nu era doar zbatere animalică știa și prietenul ei din cămin. Rămîneau uneori cîte-o zi întreagă în mistica-mpreunare. Nu se pierdeau în plăcere. Își transferau forța iubirii către intelect. Se împlineau unul prin altul. De-asta aleseseră să rămînă împreună o vreme. Mai tîrziu, ea avea să se mute într-un ashram. Într-o seară, yoghina îl invită pe Dani la cină. Era singură, prietenul ei plecase acasă. Fiersese
O pasăre pe sîrmă -fragmente- by Ioana Nicolaie () [Corola-journal/Imaginative/8146_a_9471]
-
Departe de a ne disprețui că suntem înfricoșați de o povestire cu fantome, suntem mândri de această dovadă de sensibilitate [...]" (Enright, 1994: 537). Așadar, avem de a face cu aceeași conotație fertilă a terorii, care ne hrănește deopotrivă emoțiile și intelectul, în opoziție cu groaza paralizantă. Spre deosebire de imaginarul terorii, cele mai multe teme și motive horror au, inevitabil, caracter pronunțat repetitiv, până la pastișă 13. Dacă teroarea constituie un Doppelgänger estetizat al luptei pentru existență, groaza reprezintă o caricatură dizgrațioasă a acesteia, dificil de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
egal distribuit în lume cum credea Descartes, putem vorbi de noi conflicte greu de stăpânit. E vorba de raportul dintre capitalul intelectual moștenit sau/și dobândit prin "talente" și proprietatea pe creațiile intelectuale convertite în bunuri de folosință publică/privată. Intelectul "impalpabil" se manifestă în gesturi, calcule lingvistico-logico-matematice, conduite omenești mai complicate, care depășesc frecvent normele codificate socio-moral, juridic și politic. Astăzi, spre deosebire de trecutul apropiat, toate tipurile de capital cuprind cote-părți pentru "inteligența artificială" și alte forme de know-how, încorporate în
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
rolul religiei în viața oamenilor. Locke a dezvoltat empirismul, lansat anterior de Bacon și Hobbes. Francezii Etienne Bonnot de Condillac (1715-1780) și Ideologii secolului al XVIII-lea, apoi Hipollyte Taine (1828-1893) vor rafina în secolul următor empirismul. În Eseu asupra intelectului omenesc, din 1690 (17), Locke susținea ferm că senzația este singura demnă de crezare. Pe baza ei ne formăm cele două categorii de idei: simple și complexe. Căci ideile de "veșnicie", "infinit", "identitate", "întreg-parte", "adorație", "Dumnezeu" nu sunt apriorice, adică
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
filosofiei marxiste". Adoptarea cuvântului "creator" și a derivatelor sale (intrate mai intens în uzul propagandei după anul 1965) a atras după sine o țesătură lingvistică ce s-a perimat între timp. Iar diferențele de sensuri nu sunt transparente pentru un intelect călăuzit doar de percepțiile vizual-auditive. Nici explozia informațională nu poate fi garant al bunelor receptări ale "filosofiei de compromis", cum numea B. Russell (1870-1972) liberalismul pe la mijlocul secolului al XX-lea. (20, 1, pp. 15-16) Adversarii săi estici citau încântați afirmația
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
luminilor, unde îi împarte în "materialiști radicali" (J. Meslier și La Mettrie (1709-1751)), "utilitariștii francezi" (Maupertuis (1698-1758), Helvétius (1715-1770), D'Holbach (1723-1789)) și "libertinajul feudal" reprezentat de marchizul de Sade (1740-1814). Vezi (7, vol. 4) 17. J. Locke, Eseu asupra intelectului omenesc, traducere de A. Roșu, T. Voiculescu, Editura științifică, București, 1961. 18. Partea a doua a Memoriilor sale oferă câteva date orientative pentru situația românilor din America anilor '70 ai secolului trecut. Vezi Valeriu Anania, Memorii, Editura Polirom, Iași, 2008
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
dogmatism/scepticism, pe de alta; mai mult, romanticii evaluază conceptul nu din perspectiva consecințelor sale imediate, prezente în Critica rațiunii pure, ci a celor „secunde“, care deschid drumul unei metafizici viitoare. O fac însă scoțând conceptul de „critică“ din domeniul intelectului, pentru a-l citi din perspectiva celei pe care Hegel o numește „rațiune speculativă“. Astfel, romantismul corespunde cerințelor unei „filozofii viitoare“, schițată de Benjamin în 1918. Cu toate acestea, concepția romantică rămâne paradoxală, neconcludentă, într un punct esențial: și anume
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lui Baudelaire, poate fi analizată în relație cu conceptul de experiență (Erfahrung): tocmai trăirea șocului de termină, cum voi încerca să arăt mai jos, survenirea dialec tică a experienței. Proust opune memoria involuntară celei voluntare: cea din urmă depinde de intelect, este intențională și punctuală, vizează elemente, obiecte sau fenomene perfect circumscrise ale trecutului; memoria involuntară este întâmplătoare, nein tențională și ascunsă în contactul cu obiecte insignifiante (o prăjitură sau un creion) și nu conține informații despre tre cut, ci mai
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
fi ambele ex primate - (alegoria) și o reprezentare care înlocuiește inexpri mabilul cu ceva ce poate fi exprimat (simbolul). Alegoria este specifică abordării filozofice (de exemplu, Maimonide) a revelației, pentru care, de exemplu, numele biblic Lot este o alegorie a intelectului material din tradiția aristotelică. De cealaltă parte, simbolul este caracteristic exegezei cabaliste (Moise Nahmanide) și este prezent acolo unde limbajul nu este rodul unei convenții, ci își afirmă originea în chiar creuzetul revelației; prin urmare, în acest ultim caz, numele
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în secolul al XX-lea, o parte a statelor au legiferat obligativitatea învățământului primar, orientarea intelectualistă și teoria educației elementare promovate de J. F. Herbart și respectiv J.H. Pestalozzi au fost aplicate pe scară largă. Orientat aproape exclusiv spre angajarea intelectului, sistemul de învățământ urmărea să asigure însușirea cunoștințelor din toate domeniile și meseriile și limita educația la predare-asimilare. Ca urmare a transformărilor sociale și a dezvoltării cercetărilor de pedagogie și psihologie experimentală, principiile și practicile educaționale legitimate prin rigoarea pedagogică
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3060]