2,119 matches
-
regină!”, ambiguitatea verbului a avea producând un mic scandal diplomatic. 3.6. Claritatea Este o altă trăsătură a stilului științific. Cu mulți ani În urmă, savantul D. Russo preciza foarte răspicat: Claritatea din stilul științific nu Înseamnă să ne facem inteligibili absolut tuturor cititorilor! Năzuința spre claritate a lui A, care scrie pentru marele public, nu poate să fie aceeași cu năzuința lui B, care, adresându-se specialiștilor, presupune cunoscut tot ce s-a spus până la el și scrie nu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Criptografia este arta și știința ascunderii semnificației unei comunicări împotriva unor interceptări neautorizate. Cuvântul are rădăcini grecești, însemnând scriere ascunsă - kryptos graphein. Criptologia reunește criptografia și criptanaliza. Decriptarea este procesul prin care un text cifrat este transformat într-un mesaj inteligibil. Sistemul de criptare este un set de transformări din spațiul mesajului clar la cel al textului cifrat. Steganografia este o formă de comunicare secretă prin care se încearcă ascunderea mesajului secret. Prin ea, într-o imagine digitală, cel mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
anumit mediu, cum ar fi un document, o imagine, o înregistrare sonoră sau video se numește steganografie. Oricine știe că mediul respectiv conține un mesaj secret poate să-l identifice, presupunând că știe metoda de codificare. Textul clar este forma inteligibilă de prezentare a unui mesaj, astfel încât el să fie accesibil oricui. 5.2. Scurt istoric al criptografieitc "5.2. Scurt istoric al criptografiei" Scrierea secretă s-a întâlnit sub diverse forme în urmă cu 5.000 de ani, la egipteni
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
tipărirea cu irizări ale curcubeului decât alte semne invizibile; • ele trebuie să-și găsească locul potrivit, să facă parte firească din ansamblul documentului, astfel încât și fixarea în mintea utilizatorului să fie naturală; • efectul lor trebuie să fie evident, distinct și inteligibil; • nu trebuie să intre în concurență cu alte produse realizate cât de cât similar, pentru a nu da curs imitărilor sau confuziilor; • ele trebuie să fie standardizate. În cazul bancnotelor, teoria spune că sunt necesare aproximativ 20 de modalități de
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
acesta. Operatorul este obligat să comunice persoanei, împreună cu confirmarea, informații referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele. De asemenea, legea stipulează obligativitatea comunicării într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum și a oricărei informații disponibile cu privire la originea datelor, a informațiilor privind principiile de funcționare a mecanismului prin care se efectuează prelucrarea automată a datelor ș.a.; • dreptul de intervenție asupra datelor, adică rectificarea, actualizarea, blocarea
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
și fără drept a datelor informatice, din care să rezulte date neautentice, cu intenția ca acestea să fie luate în considerare sau utilizate în scopuri legale ca și cum ar fi autentice, chiar dacă sunt sau nu sunt în mod direct lizibile și inteligibile); • frauda informatică (fapta intenționată și fără drept de a cauza un prejudiciu patrimonial unei alte persoane prin orice introducere, alterare, ștergere sau suprimare a datelor informatice sau prin orice altă formă care aduce atingere funcționării unui sistem informatic, cu intenția
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice; • înscrisurile în formă electronică - o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; • semnătura electronică - date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare; • semnatarul - o
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
lege sunt: • amprenta atașată unui document electronic, adică acea informație cu ajutorul căreia documentul poate fi identificat în mod unic, dar care nu permite deducerea conținutului documentului respectiv; • certificatul asociat mărcii temporale, adică informația cuprinsă în marca temporală prezentabilă în formă inteligibilă și care conține cel puțin numele furnizorului de servicii de marcare temporală, numărul de ordine din registrul furnizorului și informația reprezentând momentul de timp; • baza de timp, ca sistem unitar de referință temporală la care se raportează toți furnizorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
interacțiune și continuarea relației etc.), capacitatea empatică, capacitatea de automonitorizare afectivă. Acestora li se adaugă, în literatura de specialitate, trimiteri către condițiile realizării unei comunicări eficiente: * respectarea sentimentului stimei de sine al interlocutorului (Birkenbihl, 1998, p. 23); * transmiterea unui mesaj inteligibil și de interes pentru interlocutor (Harwood, Miller & Vasta, 2010, p. 473; Dumitriu, 1998, p. 86); * implicit, raportarea la nevoile/așteptările/trebuințele acestuia (Birkenbihl, 1998, p. 45); * motivarea interlocutorului (Birkenbihl, 1998, p. 69); * raportarea la reacțiile acestuia, la feedback-ul verbal
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
de lume, în cea de-a doua, cu o înstrăinare de sine. Caracteristica fundamentală a bolii psihice, considerată ca anormalitate, o reprezintă alienarea persoanei respective. Ea se manifestă prin ruperea contactului vital cu realitatea (E. Minkowski) sau prin pierderea continuității inteligibile dintre bolnavul psihic și lume. Bolnavul psihic este parțial conștient sau, dimpotrivă, ignoră complet faptul de a fi bolnav, nefiind capabil să recunoască schimbarea patologică a stării sale de normalitate psihică. Conștiința propriei sale anormalități nu este recunoscută decât în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fenomenelor psihice, precum și sensul acestora, este în mare măsură determinat de relația dintre mine (Eu) și celălalt (Tu). 5) Limbajul Limbajul, funcție specifică persoanei umane, este o dimensiune a existenței. Prin intermediul limbajului, două persoane, sau „două Euri” realizează un contact inteligibil, o punte de comunicare sufletească. Limbajul este expresia Eului personal, prin intermediul căreia acesta „comunică” altuia propriul său conținut intrapsihic și, concomitent, prin intermediul căreia ia „cunoștință” de conținutul sufletesc ideo-afectiv al interlocutorului său. Limbajul serveșterelația dintre interioritatea sufletească a persoanei și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și incomprehensibilă pentru ceilalți, în care identitatea schimbată a bolnavului dă impresia că se regăsește pe sine. Prin transformarea personalității și „închiderea în sine” se produce o „întoarcere narcisică” a persoanei către sine - însuși rupându-se orice fel de legătură inteligibilă cu realitatea lumii posibile exterioare bolnavului. Această schimbare face ca bolnavul să devină o prezență stranie în spațiul realității externe, o „prezență negativă” (antisocialul, conflictualul, paranoicul) sau chiar un „individ absent” (bolnavii cronici degradați, demenții). După K. Jaspers, sectorul psihopatologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
empiric este un tip de limbaj emoțional și subiectiv, comunicând noile „experiențe morbide” ale persoanei în condițiile determinate de boală. Acest limbaj al bolnavului este un „limbaj paralel” cu limbajul specialistului, și dacă pentru bolnav relatările sale sunt autentice și inteligibile, limbajul științific al specialistului îi apare ermetic, complicat, adesea confuz. Aceste aspecte sunt importante din punct de vedere psihologic. Limbajul bolnavului, prin faptul relatării suferinței sale, are un efect catartic și de transfer asupra persoanei medicului-interlocutor. În mod egal, faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
iar S. Freud, în psihanaliză, de analiza semnificației conținutului simbolic. Descifrarea sensului simbolic este însă numai una dintre etapele hermeneuticii; în cazul acesta se consideră că „fenomenul neînțeles al unui sindrom nevrotic este numai o formă mascată a unei corelații inteligibile, care poate fi însă „demascată” analitic prin interpretare (H. Tellenbach). Actul hermeneutic este însă reprezentat prin „întâlnirea dintre bolnavul care comunică și medicul care ascultă”. Această comunicare, realizează un tip special de „relație atmosferică” (H. Tellenbach) în care sunt concentrate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
L Binswanger definește personalitatea în raport cu existența, ea fiind forma individualizată prin care psihismul este capabil de a se manifesta în lumea experienței. K. Jaspers afirmă că toate procesele și manifestările psihice, în măsura în care se leagă de un ansamblu individual și perfect inteligibil, experimentat de un individ în sfera conștiinței Eului său particular, constituie personalitatea. M. Scheler oferă o viziune mai largă afirmând că personalitatea este ființa umană, individuală și unică, dar concomitent în relație de reciprocitate cu ceilalți oameni și cu lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de medic la anamneză și examenul bolnavului psihic. Baza de referință constă în stabilirea unui „glosar de definiții”, diferențiate ale fenomenelor clinice care pot fi întâlnite și care constituie un veritabil „cod” sau „limbaj” prin care se stabilește un acord inteligibil între psihiatri și bolile psihice. Acest cod sau glosar va constitui nucleul „psihopatologiei clinice”. În felul acesta orice clasificare a bolilor psihice devine o necesitate logică de ordonare a unor cunoștințe în conformitate cu o „ordine rațională”. Psihiatrii, nu pot accepta o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fundamental și psihotic și ceea ce este reacționai. Fiind un concept-limită, fondul psihic nu poate deveni obiect de investigație și-l recunoaștem numai prin manifestările sale. El ne apare ca ininteligibil. Cu toate acestea, viața psihică este traversată și de reacții inteligibile la evenimentele trăite de individ. Al doilea aspect care se distinge de fondul psihic este arrier-planul, ca sediu al reacțiilor la evenimentele trăite. El are un caracter inteligibil. În sensul acesta, putem afirma că reacțiile persoanei sunt de două feluri
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca ininteligibil. Cu toate acestea, viața psihică este traversată și de reacții inteligibile la evenimentele trăite de individ. Al doilea aspect care se distinge de fondul psihic este arrier-planul, ca sediu al reacțiilor la evenimentele trăite. El are un caracter inteligibil. În sensul acesta, putem afirma că reacțiile persoanei sunt de două feluri: - reacții exterioare, în raport cu evenimentele exterioare trăite de individ; - reacții interioare, legate de conflictele interne ale persoanei. La cele două aspecte legate de natura „aparatului psihic” - fondul psihic și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
responsabilității morale ca factor de cenzură a actelor anterior desfășurate, percepute ca anormale sau ca acte de vinovăție. Mecanismele contra-reacțiilor Din punct de vedere psihopatologic orice contra-reacție se desfășoară în sens contrar reacției și ea este în relație directă și inteligibilă cu semnificația reacției căreia i se opune. Dacă vom considera reacția ca pe un tip particular de răspuns al persoanei la o situație frustrantă, contra-reacția reprezintă, atitudinea, cât și acțiunea care se opune frustrării și încearcă să o anuleze printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
va fi cea care va frustra inductorul ca o consecință a acțiunii anterioare a acestuia. Prin aceasta contra-reacția vine ca să reechilibreze acțiunea reacției. Din punct de vedere psihopatologic mecanismele reacției, conform teoriei lui K. Jaspers, mai sus prezentate, sunt net inteligibile în raport cu cauza care le-a produs sau declanșat. În cazul contra-reacției mecanismele sunt explicabile mai mult din punct de vedere moral decât psihologic, ele apărând ca o „atitudine morala internă” a persoanei frustrate față de consecințele acestor frustrări; o problemă de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aceste transformări funcționale resimțite de bolnav și proiectate asupra unui organ, sau care au un caracter difuz. Orice proces morbid devine, în felul acesta, o sursă de elaborare patoplastică a unor transformări funcționale: simbolurile alteralității, respectiv simptomele bolii. Simptomele fac „inteligibilă” și „comunicabilă” celorlalți suferința bolnavului; în egală măsură însă, dincolo de simptom, mai ales în cazul tulburărilor psihosomatice, trebuie să vedem situații conflictuale, refulări, frustrări, carențe afective, eșecuri care operează o redistribuire, o rearanjare a sistemului pulsiunilor și tendințelor inconștiente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să vedem situații conflictuale, refulări, frustrări, carențe afective, eșecuri care operează o redistribuire, o rearanjare a sistemului pulsiunilor și tendințelor inconștiente ale bolnavului, anulând sau transformând configurația normală a imaginii corporale, pe care o înlocuiește cu o configurație patoplastică, specific inteligibilă cu suferința, respectiv, cu tabloul clinic al bolii care rezultă de aici. Simptomatologia clinică a bolilor psihosomatice reprezintă un limbaj specific al alteralității corpului resimțit de bolnavi și exprimat de către aceștia. Acest limbaj corporal exprimă, în primul rând, „aspectul psihologic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reciproc și, din acest motiv, nu sunt compatibile. La fel se poate spune despre „rațiune” și „delir”. Rațiunea se întemeiază pe valorile logice de adevăr. Delirul începe acolo unde valorile logice de adevăr se estompează sau dispar complet. Rațiunea este inteligibilă și explicită. Delirul este ininteligibil și absurd. Rațiunea descoperă și clasifică. Delirul construiește, fabulează și interpretează. El nu clarifică, ci uimește. Rațiunea răspunde, pe când delirul fabulează. Enunțurile rațiunii sunt posibile, pe când enunțurile delirante sunt imposibile. Poțiunea este bazată pe realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al Teatrului Național, considerând bietele capodopere ale lui Caragiale cam obosite, îl sfătuiește pe autorul lor să le retragă, în concediu de odihnă. Lovinescu (Pași pe nisip, 1908) vede destinul acelorași comedii ca pe cel al operelor literare ale antichității, inteligibile numai cu ajutorul unei critici masive, pentru explicarea aluziilor la instituții și obiceiuri desăvârșit criticate. De altă părere este critica naționalistă (D.A. Sturdza, N. Davidescu), care îl acuză pe autor că defăimează tot ce este românesc, numindu-l ultimul ocupant fanariot
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
nu e singura: există, au mai existat și vor mai exista și altele o infinitate. În loc să explicăm caracterul particular al acestei Lumi, făcînd presupuneri asupra structurii, a ordinii sale (cum o va face Platon, explicînd lumea sensibilă prin modelul său inteligibil), le considerăm particularități printre multe altele și analizăm, în consecință, particularul făcînd din el un caz particular." Aceasta este teoria pe care ne sprijinim în încercarea noastră de a scoate în evidență caracterul întîmplător și efemer al lumilor create de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]