2,387 matches
-
Henry izbucni Într-un hohot nestăpânit, uriaș și batjocoritor, și azvârli foile pe jos, speriind-o pe Tosca, adormită la picioarele lui, lângă foc, făcând-o să sară cât colo și să se refugieze legănat În colțul opus al Încăperii, lătrând supărată. — Vai de mine, vai de mine, Tosca, spuse el În timp ce culegea hârtiile Împrăștiate și le aranja În ordine, ce naiba putem spune despre toate prostiile astea? Răspunsul era că nimic, decât că erau un indiciu clar al declinului fizic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
m-am Întors; p-ormă am luat-o razna pă niște coclauri care sunt o rușine că Încă mai ie În capitală; io sufeream ca argentinean - dumicatu cui le-a făcut! - și mă amețise niște dulăi, că, numai ce să lătrase unu, la toți le cășunase să mă surzească primprejur, că mahalalele din Vest nu ie sigure pentru jupâni și nu are pază dă nici o culoare. M-am liniștit pă loc, fincă am văzut că ieram pă strada Charlone; dântr-o dugheană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pe Avenida Alvear, pe poetul Însuși, salutând-o, ca un tot unitar de culoare galben-pai, mustață rară și jambiere, pe baroneasa de Servus. După cum s-a dus vestea, el ar fi spus: — Doamnă, e multă vreme de când nu vă aud lătrând! Aluzia era evidentă. Poetul se referea la pechinezul care o punea pe doamnă În evidență. Pe lângă faptul că e politicoasă, frăzuța ne revelează dintr-un foc doctrina lui Herrera; nu spune nimic de drumul de mijloc; trecem - o, miracol de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să afle dacă ați sosit. — Nu, nu l-am văzut niciodată. — E un om foarte simpatic. — Sunt sigur. Ofițerul Îi aruncă o privire peste umăr și spuse: Știți că despre el circulă o vorbă? — Da? Care? Mai mult mușcă decât latră. Ajunseră la o ușă pe care scria „Coordonator de proiect“ și, dedesubt, pe o plăcuță lustruită, „Căpitan Harold C. Barnes, USN“. Ofițerul se dădu În lături și Norman intră Într-o cabină cu lambriuri. Din spatele unei stive de dosare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
referit. — Și-atunci ce te reține? m-a întrebat Laura încântată. Ai și binecuvântarea maică-tii. E un semn de foarte bun augur. M-am gândit câteva clipe. Da, am oftat. Presupun că asta ar trebui să fac. Cum?! a lătrat Laura. Vorbești serios? —Pentru numele lui Dumnezeu, am început eu să strig. Nu asta m-ai încurajat să fac? Știam că asta avea să se întâmple. Pur și simplu știam. Oamenii se încurajează mereu unii pe alții să facă lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
care le iubesc mai presus de orice, și totuși mă zdruncină atîtea gînduri, mă rod pînă la oasele tot mai subțiri pe care mi le văd uneori noaptea luminînd slab În Întunericul de sub rafturile cu cărți În vreme ce cîinii de pe bulevard latră, muzica greco-țigănească urlă cu roți dințate și ferestrele sînt mute, oamenii par să nu fie niciodată fericiți, oamenii par să moară Întruna (extrase dintr-o scrisoare trimisă patronului meu, În care ceream o mărire de salariu. Nu mi-a acordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a fostei gropi de gunoi a orașului, un cartier suprapopulat cu erudiți și infernal de zgomotos. Trec tramvaie, de la cinci dimineața, camioane grele, zbîrnîie ferestrele, perdelele, basculante, autobuze, motociclete de curse, mașini cu remorcă, căruțe, cîini cărora le place să latre, noaptea se repară continuu șinele plesnite-n timpul zilei, practic nu poți dormi fără dopuri de bumbac În urechi, fără cerumen, căști stereo cu sonorul dat la maximum În care-asculți Messa În si minor a lui Bach sau Mai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ocupă de păpuși americane, Eti, cu arc. Pe ultima pagină citesc că, În Anglia, un vînzător de animale a propus o soluție inedită pentru cei care consideră un cîine prea costisitor: „să-și ia o broască din Insulele Gilbert, ce latră mai tare decît un cîine”. Deși, mi se pare mai simplu să-ți Înveți cîinele să orăcăie. V. Armeanu etichetează preotul la modul general În următorii termeni: „HÎrciog care bate beleaua la momițe, vierme păros, batracian rîios, lindină biblică cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cele mai atroce grimase la tot pasul și tocmai cînd credeai c-ai scăpat, dar chiar un simbol al vremii În care ne zbatem fără rost. Noroc cu William Hurt, care rămîne cu dresoarea de cîini. Dar Edward nu mai latră cînd i se năzare, ai cumplita impresie că ți-ai pierdut auzul și-atunci apare Jean Simmons din celălalt film și ți-l redă integral ca să poți asculta cvartetul nr. 7 În fa major, op. 59, nr. 1, al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
care fac dragoste cu ea deasupra În tufiș, și oftează. Cei doi sînt enervați de oftatul lui și-l urmăresc cu un Kawasaki pînă cînd eroul penetrează prin zid. Apoi personajul se plimbă Împreună cu naratorul, se uită la televizor, Îl latră cîinii (animalele au o atitudine ambivalentă În privința lui), merg amîndoi la cinema. În fiecare zi din cele șapte pe care le petrece la han, DJ Își povestește ziua echivalentă din săptămîna trecută. (Trăsături personaj: orfan, a pierdut pe cineva drag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mare scriitor. Rămîne o conștiință. I.M. Ce pregătești? R.P. O carte În care folosesc conotațiile apotropaice, hiperbatul, parecheza, tmeza și zengma. Într-un mod semasiologic. Și un anunț: ofer servicii de administrator vilă, spăl, calc, gătesc, fac curat, la nevoie latru prin curte. Rog seriozitate. POSTFAȚĂ BUNICII Au murit toți, Înainte de ’89. Iar oamenii pe care n-am vrut să-i salvez, ca medic, sînt vii. Dacă nu ar fi apărut comuniștii, astăzi aș fi fost bogat, n-ar mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
gândesc asta și îmi și amintește altele. Mă uitam la lacul înghețat și la ciorile care se învârt deasupra copcilor părăsite și probabil înghețate din nou, îmi ziceam. Ascultam ecoul hămăitului câinelui care cine știe prin ce ogradă o fi lătrând și îmi ziceam că se plictisește, iar lătratul lui îmi amintea niște scene asemănătoare din copilărie, dar numai așa, ca simple imagini. Dar asta nu era totul. Pentru că simțeam și gândeam lumina asta lăptoasă care a trezit în mine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nemaivăzând nimic din jur, nici cum el își îndreaptă spatele, tăcut, încruntat, refuzând să gândească. Deși știa că îi va fi imposibil și atunci privea încordat malul celălalt, unde bărbații cu copii cu sănii și câini se înmulțiseră, chiuind și lătrând, însă nu numai glasurile, ci chiar și ecoul repetat de pădurea înghețată răzbăteau prin vămi de pâslă care domoleau stridențele și zgomotele în surdină păreau izbucnite dintr-o altă lume, de parcă ar fi prins deodată viață jocurile de iarnă pictate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
grasă a venit din nou beat, o bate, o dă afară din casă și ea chiuie și strigă după ajutor fugărită și pașii ei călcând repede pe trepte zguduie scările și blocul. Mai jos, câinele șchiop crescut de doi frați latră vesel. Strada răsună de chiote, adierile spulberă praful gros, frunzele, hârtiile, biletele de tramvai, rigola se umple de murdărie ca o cloacă. Vitrinele se schimbă în sfârșit după multe luni, dar arată la fel de anoste. Detalii, uluitor de multe detalii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
eu cine sunt? întreabă Hilary. — Tu poți să fii Laika, cățeaua rusă spațială. — Dar a murit. A murit în rachetă. Mi-a spus unchiul Henry. — ei, prefă-te și tu un pic. Așa că Hilary începe să țopăie în patru labe, lătrând vehement, adulmecând stâncile marțiene și scurmând în praf. Face chestia asta vreo două minute. — E tare plicticos. — Gura! Maiorul Gagarin către centrul de control. Am aterizat în siguranță pe Marte și acum caut semne de viață inteligentă. Deocamdată nu văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din ultimele bănci“ și demascasem slaba lui cunoaștere a politicii externe. Acum era imposibil să asociezi parlamentatul acela nervos cu față de neofit cu instigatorul la revoltă gras și furios care mă privea peste masă, bătând în ea cu pumnul șu lătrând ca un câine turbat când răspundea la întrebările doctoriței Gillam. Sau mai degrabă nu răspundea: căci în acea etapă a carierei lui, Winshaw nu mai participa la dezbaterile politice cu un discurs rațional, acesta având tendința să fie alcătuit exclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lângă mine. Nu eram prea sigură că dispun de energia necesară să Îl ridic. — Alo? am bânguit eu cu ochii la ceas, constatând că e șapte și un sfert dimineața. Cine naiba putea fi la ora asta? — Eu sunt, a lătrat Lily cu o voce care părea furioasă peste măsură. — Bună, e totul În regulă? — Crezi că te-aș suna dacă totul ar fi În reguă? Am o mahmureală de-mi vine să mor, și tocmai când terminasem de vomitat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
atât Emily, cât și eu eram Îngrijorate că s-ar putea să sune Însăși Miranda, iar eu nu o să știu ce să spun. M-a cuprins panica atunci când a sunat o femeie care nu s-a prezentat și care a lătrat ceva În receptor cu puternic accent britanic, iar eu i-am aruncat telefonul lui Emily fără măcar să Îl pun mai Întâi pe „hold“. — Ea e, am șoptit speriată. Răspunde tu. Pentru Întâia oară Emily mi-a aruncat privirea aceea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
destulă Încredere să mă lase să vorbesc cu Miranda. Și le vorbeam, frățioare, de cel puțin douăzeci de ori pe zi. Chiar și de la distanță, Miranda reușise să se strecoare În viața mea și să pună total stăpânire pe ea; lătra ordine și cereri și pretenții În ritm rapid de la șapte dimineața până când mi se permitea, În sfârșit, să plec acasă, la nouă seara. — Ahn-dre-ah? Alo? E cineva acolo? Ahn-dre-ah! Am sărit de pe scaun când am auzit-o strigându-mi numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Biroul Mira... Răspunsesem din nou de ca și cum aș fi fost la birou. — Andrea la telefon, m‑am corectat și m‑am pregătit de atac. — Andrea, știi că te aștept acolo diseară la ora șase și jumătate, nu‑i așa? a lătrat ea la telefon, fără o vorbă de salut sau de identificare. — Ăă, păi... Înainte ai spus ora șapte. Mai trebuie să... — Am spus șase și jumătate Înainte și o spun din nou. Șaaasee șiii jumăăăătaaate. Ai priceput? Clic. Închisese telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mă aflu la un kilometru depărtare de finalul ascensiunii și gândul mi‑a zburat la orele de rezistență pe care le frecventasem pe vremea când aveam timp de o sală de sport. O nazistă de instructoare, călare pe o bicicletă, lătra niște ordine În ritm absolut milităresc: „Aleargă, aleargă și respiră, respiră! Sus, oameni buni, sus pe dealul ăsta. Aproape ați ajuns pe culme! Nu vă lăsați tocmai acum! Urcați să vă salvați viața!“ Am Închis ochii și am Încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Începuseră să se prelingă pe margine. Și‑a Întors privirea, plină de dezgust, atunci când a realizat că nu numai că aveam În mână ceva comestibil, dar chiar aveam de gând să consum acel ceva. — Scapă imediat de chestia aia! a lătrat ea de la cinci metri depărtare. Doar mirosul pe care‑l emană e destul să mă Îmbolnăvească. Am aruncat supa cea ofensatoare la gunoi și am privit plină de regret la hrana mea pierdută, dar vocea ei m‑a readus, brutal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
câteva minute ca să‑mi odihnesc capul pe fața de pernă din sute și sute de fire țesute de mână, dar telefonul a sunat exact În clipa În care am Închis ochii. — Ahn‑dre‑ah, vino imediat În camera mea, a lătrat ea după care a trântit receptorul În furcă. — Da, firește, Miranda, mulțumesc că m‑ai rugat așa de amabil. Plăcerea e de partea mea, am zis eu fără a mă adresa cuiva anume. Mi‑am smuls de pe pat trupul obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mai multe preparate și instrucțiuni de utilizare decât oamenii de știință de la NASA care urmau să construiască o navă spațială, dar Gestapovista‑de‑la‑Machiaj venea orice s‑ar fi‑ntâmplat, fie că Îmi plăcea, fie că nu. — Nu! a lătrat ea, pentru că, pare‑se, nu avea aceleași sensibilități ca mine. Arată mai bine așa. A terminat de tras o linie groasă, neagră deasupra genelor mele și a dispărut la fel de repede cum apăruse; mi‑am Înhățat poșeta (o geantă Gucci gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a zâmbi În pofida oboselii. — O să avem nevoie de mașină mâine dimineață ca să mergem la prezentarea de la Christian Dior. Am o Întâlnire la micul dejun la opt și jumătate În holul hotelului. Vezi să nu mă deranjeze nimeni până atunci, a lătrat ea și orice urmă a umanității ei anterioare s‑a evaporat ca apa scursă pe un trotuar supraâncins. Și, Înainte de a mă gândi cum să Închei conversația avută cu ea sau cel puțin să o mai lingușesc puțin pentru că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]