6,066 matches
-
utilizare a izvoarelor, nemenționate și puține la număr în raport cu cele folosite de istoricii Școlii Ardelene, dar recurgând la informații din literatura istorică sud-slavă, neglijată de aceștia, autorul rămâne tributar mentalității istoriografiei medievale. El apelează la sinopsisuri și scrieri istorice în latină și germană, în prima parte (până la istoria Bizanțului, în secolul al XI-lea) folosește istoria sârbilor a lui I. Raiă și notele de călătorie în Banat ale italianului Francesco Griselini, cronologii românești, surse bizantine. În a treia parte, despre istoria
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
I.1877, Brașov - 1949), publicist. Absolvent în 1895 al gimnaziului greco-ortodox din Brașov, va fi student al Facultății de Filosofie la Leipzig și Berlin, luându-și licența în 1899. După cinci ani susține și examenul de „specialitate” la Budapesta, pentru latină, elină și română, materii pe care le va preda la liceul unde învățase și unde va fi și președinte al Societății Literare „Ion Popazu” a elevilor. Din 1918 se transferă la Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, funcționând aici
SULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290019_a_291348]
-
contemporain. Morphologie (I-III, 1973-1978), ultimele în colaborare cu Adela-Mira Tănase; coordonează Le Français fondamental parlé (I-III, 1974-1977), împreună cu Anca Grădinescu și Maria Cusma. Mai realizează, pentru necesități didactice, o traducere a lucrării lui C. H. Grandgent, Introducere în latina vulgară (1958). T. a colaborat cu texte literare originale și eseuri în reviste din Franța și Belgia („Écrits de Paris”, „Études poétiques, littéraires et esthétiques”, „Mirèio”, „OC”, „SOL’AIR”, „Inédit”), iar în periodice românești („Altarul Banatului”, „Luceafărul”, „Tribuna tineretului”, „Națiunea
TANASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290053_a_291382]
-
ca Argesis, apropiat de forma modernă. Ca pentru toate hidronimele date de Herodot în secolul V î.e.n., apartenența la substratul traco-dacic este evidentă. Pentru că, până la cucerirea Daciei de către romani trebuia să treacă șase secole, iar până la invazia slavă XI secole, latina și slava veche fiind sursele celor două influențe majore suprapuse la formarea vocabularului limbii române. Tot de la Herodot, specialiștii au identificat și râul Ialomița, ca Naparis, "rîu în Scythia" (Istorii, IV.48). Cuvântul indoeuropean de origine este snap, după I.
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
a doua soluție, ce apare mai plauzibilă, numele originar geto-dac al râului ar fi avut încă dinainte de Ptolemeu o formă apropiată de sanscritul jĭvas, cu același sens de "viu", "vioi"48. În acest caz, la Ptolemeu apare o traducere în latină care accentuează caracterul de râu sălbatic al Jiului (verbul latin rabo înseamnă "a fi furios", "a turba"); deci, rhabosus flumen - râu furios, râu turbat. Se știe că în regiunea de munte Jiul are un curs foarte sălbatic, în antichitate defileul
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
s-au tradus în limba noilor conlocuitori Dar și unele ape mici și-au păstrat numele din substrat. S-ar putea pune întrebarea: ce valoare și ce semnificație are încercarea de a separa cuvintele traco-dacice de cele suprapuse ulterior, din latina vulgară, sau din slavă, când fondul lingvistic este același, fondul originar fiind cel indo-european? Se pare că cele provenite din substratul traco-dacic s-au păstrat de multe ori în forme mult mai apropiate de forma originară. Fiecare din aceste cuvinte
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
a completat hidronimia minoră. Cuvintele cu origine latină de uz curent, legate de ape, sunt numeroase în limba română. Completăm acum o mențiune sumară dată în capitolul II. Fântână (lat. fontana) desemnează, mai ales în Oltenia, un izvor, ca în latină; în alte regiuni, s-a generalizat și pentru sensul de puț (lat. puteum), care la origine însemna, ca și în limba română, o sursă de apă săpată. Un loc mai adânc în pârâu este desemnat prin "doaie", de la latinul dolia
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
romani) nu este simplă fantezie - cum susțin unii teoreticieni simandicoși 5. Conotațiile vulgare sunt păstrate mai ales datorită pronunției incorecte a cuvântului curriculum. Accentuarea primei silabe produce fonematic sugestii neplăcute, dar accentul trebuie pus, cum am mai spus, în conformitate cu normele latinei clasice, pe penultima silabă. Așadar pronunțiile corecte sunt următoarele: curricólum, curricóla, curriculÄrum, curricóli etc.6 Sensuri conotativetc "Sensuri conotative" Sensurile conotative ale lui curriculum sunt mult mai bogate și mai profunde. De fapt, pentru teoria contemporană a curriculumului, numai ele
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ar fi aceea de curriculi; acest genitiv latin a fost abandonat prin anglo-saxonizarea și românizarea termenului în discuție. Din păcate, literatura pedagogică (de la noi și de aiurea) nu se mai sinchisește de atare exigențe. Un autor care stăpânește relativ bine latina clasică, precum cel care scrie aceste rânduri, se va simți mereu stânjenit de această „genitivizare românească” (sau de cea englezească); trebuie să ne supunem totuși acestor mode ridicole care - deși prostești - s-au impus. Aș fi putut să scriu „curriculumului
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Study of Historical and Contemporary Curriculum Discourses, Peter Lang Publishing, New York, 2001. Dată fiind valoarea intrinsecă a acestei sinteze, multe dintre referințele și interpretările cuprinse în acest studiu sunt realizate în legătură cu opiniile avansate de autorii menționați. 5. Curulis era în latina clasică substantivul vulgar care desemna partea posterioară a omului; păstrarea ei în limba română este, poate, cel mai hazos argument în favoarea originii noastre latine. Sensul jignitor și peiorativ s-a păstrat până în zilele noastre în Oltenia. Nici o injurie nu poate
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vel unius spatio fuerit praemissa conversio („Nici un cleric să nu fie hirotonisit dintre laici decât dacă se va fi făcut convertirea lui câțiva ani mai înainte sau timp de un singur an”) (Caesarii opera, în U. Moricca, Storia della letteratura latina cristiana, vol. II, Torino, 1928). 28. Conciliul din Arles (524) a nuanțat interdicția: Tamen quia crescente ecclesiarum numero necesse et nobis plures clericos ordinare („Totuși, pentru că sporește numărul bisericilor, este nevoie să hirotonisim mai mulți clerici”) (Caesarii opera, ed. cit
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
foarte cumpătat la băutură, se antrena cu locvacitate în dispute filosofice și teologice, era un spadasin neîntrecut, un călăreț fără pereche, un vânător iscusit și un înotător remarcabil; nu e clar dacă știa să scrie sau să citească, dar vorbea latina cursiv 3. Creștinismul putea fi liantul Europei Unite - ca Imperiu Sfânt -, dar numai dacă era promovat și interiorizat de toți supușii împăratului, de la primii demnitari până la ultimul popor cucerit, de la curtea palatină până la cele mai îndepărtate fruntarii ale împărăției. Europa
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cunoscut 40 de ediții numai în timpul vieții autorului, fiind tradusă într-un număr considerabil de limbi europene și asiatice. Ulterior îi va adăuga o lucrare introductivă, Vestibulum. Între 1634 și 1636 scrie, mai întâi în cehă și apoi tradusă în latină, celebra Didactica magna, care îi va aduce renumele de „părinte al pedagogiei”. Dintr-un anumit punct de vedere, putem considera că, în această carte, și-a găsit moartea paideia ca viziune mitică și speculativă și s-a născut ceea ce s-
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
susținător american al acestei priorități, D. Sloan (1971)7, Raportul Yale avea „bază științifică”, în sensul că era vorba de un curriculum fundamentat pe teoria „facultăților psihice” (înțelese ca „discipline mentale”) ce pot fi formate prin studiul disciplinelor clasice, precum latina și elina. Raportul Yale promova, într-adevăr, ideea că școlile trebuie să adapteze cursurile și metodele de predare-învățare la necesitățile formării disciplinei mentale, a gândirii și a celorlalte facultăți psihice. Această optică pedagogică, ce muta accentul de pe materiile de studiu
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
neutră; dimpotrivă, ea are consecințe importante asupra felului de a opta, asupra alternativelor care pot fi examinate și asupra perspectivelor 221. Ignoranța nu este o simplă „lipsă de cunoștințe”. A nu studia limbile clasice nu înseamnă doar a nu cunoaște latina și greaca veche; înseamnă a nu putea aprecia valorile clasicismului, cu marile sale modele morale și cu elevațiile civilizației greco-romane. Mai mult, null curriculum este întotdeauna însoțit de prejudecata că tot ceea ce nu se predă (nefiind specificat în written curriculum
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
trebuie să fie înlăturați profesorii care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar în licee să se oprească predarea limbilor latină și greacă veche, a filosofiei generale, a logicii și geneticii. Cu ocazia predării istoriei nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării, ci trebuie arătată mișelia regilor și lupta poporului asuprit. În școlile
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
adăugarea unor sufixe românești la rădăcini latine, neținându-se seama de perioada de acțiune, limitată în timp, a legilor fonetice, aplicate de filolog din proprie voință, fără discernământ. În felul acesta el urmărea să „elibereze” limba română de dependența față de latina cultă, pe care o considera, aberant, ulterioară limbii române. Creațiile lexicale hibride ale „pumnismului” au fost ridiculizate de V. Alecsandri și respinse, cu argumente lingvistice, de Titu Maiorescu în primele sale articole despre limba română. Studiile lui P. au totuși
PUMNUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289063_a_290392]
-
valorilor culturale franceze, comentariile despre forța lor de infuziune benefică în cultura Belgiei, a țărilor Maghrebului sau a Suediei, fiind subliniată atitudinea francofonă a unor scriitori, în frunte cu Selma Lagerlöf și Ludvig Nordström. Între timp publică multe traduceri din latină și din engleză, transpuneri făcute direct, nu prin intermediar, ceea ce creează una din problemele încă nelămurite ale biografiei sale: când și cum a învățat limba engleză care, atunci, nu se studia nici în liceu, nici la universitate. La fel de neclară, din pricina
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
la baza unor tipărituri românești din epocă sau inspiră lucrări lexicografice în Țara Românească. Predosloviile lui M. - polemice sau cu dedicație - sunt luate ca model de un Udriște Năsturel sau de Teofil, mitropolitul Ugro-Vlahiei. Personalitate umanistă, M. a scris în latină, slavonă și polonă mai multe prefețe, memorii și lucrări erudite de polemică teologică. Prefața slavonă la Triod ales (Kiev, 1631), închinată domnitorului Moise Movilă, conține idei comparabile cu cele din Învățăturile lui Neagoe Basarab..., privitoare la îndatoririle „politicești și duhovnicești
MOVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288264_a_289593]
-
în slavona culturii medievale române, oferă bogate mărturii istorice și de viață confesională. Intervenția polemică în apărarea ortodocșilor suspectați de protestantism se reflectă în lucrarea Lithos..., tipărită sub pseudonimul Eusebie Pimen în 1644. Principala operă a lui M., scrisă în latină, mai cunoscută sub numele de Mărturisirea ortodoxă, este o lucrare teologică normativă pentru Biserica Răsăriteană, ce răspundea unor acuzații de erezie și decădere, provocate de confesiunea ortodoxă, cu tente calvinizante, a lui Chiril Lucaris, apărută la Geneva, în 1633. Mărturisirea
MOVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288264_a_289593]
-
MUȘATESCU, Tudor (22.II.1903, Câmpulung - 4.XI.1970, București), dramaturg, poet, prozator și gazetar. Este fiul Elenei (n. Vlădescu) și al lui Alexandru Mușatescu, profesor de latină, greacă și română, director al Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung, primar, senator, prefect. Între 1910 și 1914 M. învață la școala primară din Câmpulung și dovedește un talent literar precoce - la nouă ani compunea feeria Povestea violetelor și alcătuia revista
MUSATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
Arnauld de Pomponne, să lămurească, în calitatea lui de ortodox (căci rușii, interogați în aceeași problemă întârziau să răspundă) chestiunea transsubstanțierii, adică a prefacerii pâinii și a vinului de împărtășanie în trupul și sângele lui Hristos. Textul, în greacă și latină, este Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens..., elaborat la Stockholm în februarie 1667 și tipărit în 1669, la Paris, de Antoine Arnauld și Pierre Nicole în cartea La Perpétuité de la foy de l’Église Catholique touchant l’Eucharistie, défendue contre
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
perioada rusească a activității sale, adică Chresmologhionul (atribuit și lui Paisie Ligaridis), Vasiliologhionul, Genealogia țarilor ruși și încă vreo câteva. Îi mai sunt puse în seamă alcătuirea unui mic encomion, Alegerea ca țar a țarului Mihail Feodorovici, și tălmăcirea, din latină în grecește, a cărții lui Pierre Gilles - Despre topografia și antichitățile Constantinopolului. Prin ideile puse în lucru aparținând, sigur, unui set de idei al istoriografiei baroce est-europene, aceste cărți se apropie și de lucrările istoricilor din Țările Române: descrierea genealogică
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
nord (emblemă a țarilor ruși) va învinge, protejat de semnul crucii, împărăția musulmană. Baroc este și enciclopedismul lui M., așezat și la temelia reorganizării, în 1703, a școlii din Moscova, în a cărei programă s-au introdus științele pozitive și latina - lui i se atribuie compunerea unui Dicționar greco-latino-slav, dar și „luarea de poziție” Dovadă pe scurt cum că învățătura limbii eline este mai folositoare decât a limbii latine -, un enciclopedism care l-a îndemnat să traducă lucrări precum Cartea despre
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
pref. Corneliu Bărbulescu, București, Minerva, 1975; Manual sau Steaua Orientului strălucind Occidentului - Stella Orientalis Occidentali splendens, ed. bilingvă, tr. și introd. Traian S. Diaconescu, Iași, 1997. Traduceri: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură, București, 1688 (în colaborare); Aritmologia, etica și originalele lor latine, tr., îngr. și introd. Pandele Olteanu, București, 1982. Repere bibliografice: P.P. Panaitescu, Nicolas Spathar Milescu (1636-1708), „Mélanges de l’École Roumaine en France”, 1925, 1; ed. (Nicolae Milescu Spătarul), tr. Silvia P. Panaitescu, îngr. și introd. Ștefan S. Gorovei, Iași
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]