8,145 matches
-
hartă semnificativă a țării, LCF, 1976, 34; Vasile Băran, „Scrisori din țara copilăriei”, RL, 1976, 36; Valentin Hossu Longin, „Scrisori din țara copilăriei”, „România pitorească”, 1977, 1; Stănescu, Jurnal, I, 276-281, II, 136-140; Vasile Băran, Replica maturității, RL, 1981, 20; Lector, „Zece porți chinezești”, RL, 1987, 16; George Pruteanu, Tot pe drum..., CL, 1987, 5; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 309. N. Br.
VANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290426_a_291755]
-
Filologie, secția limba și literatura germană, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, abandonează după un an studiile medicale și le termină în 1970 pe cele filologice. În 1981 emigrează în Statele Unite, unde lucrează ca salvamar, apoi ca asistent și lector de germanistică la University of Texas, Fort Worth (1982-1986) și la University of California, San Diego (1986-1990). Își dă doctoratul la University of Texas cu teza Poetry of the Being. From Hölderlin to Paul Celan (1986). Întors în țară după
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
Lectură, public și comunicare în cultura română veche (2001). Profesor la Breaza (1984-1987), cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (1988-1991), ulterior intră în învățământul universitar ca asistent la Facultatea de Litere. Funcționează și ca lector de limba română la Universitatea „La Sapienza” din Roma (1994-1997), e bursier și lector la Universitatea din Antwerpen (2000), bursier al New Europe College (2000-2001). Redactor-șef adjunct (1993-1994), redactor-șef (din 1998) la revista „Dilema”, este între timp redactor
VASILESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290454_a_291783]
-
la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (1988-1991), ulterior intră în învățământul universitar ca asistent la Facultatea de Litere. Funcționează și ca lector de limba română la Universitatea „La Sapienza” din Roma (1994-1997), e bursier și lector la Universitatea din Antwerpen (2000), bursier al New Europe College (2000-2001). Redactor-șef adjunct (1993-1994), redactor-șef (din 1998) la revista „Dilema”, este între timp redactor-șef al Editurii Fundației Culturale Române (1997-1998). A debutat în 1982 la „Revista de
VASILESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290454_a_291783]
-
pe podele” etc. SCRIERI: Trecere, București, 1971; Niciodată departe, București, 1976; Fericit cel care, București, 1978; Aproape destin, București, 1987; O vârstă a florilor, București, 1987. Repere bibliografice: Dan Cristea, „Trecere”, RL, 1971, 49; Florența Albu, „Trecere” , VR, 1972, 3; Lector, „Trecere”, CRC, 1972, 16; Dan Culcer, Câte volume? Câți poeți?, VTRA, 1972, 5; Mihai Cernat, „Trecere”, „Munca”, 1972, 7 730; Virgil Mazilescu, „Niciodată departe”, RL, 1976, 31; Dorin Tudoran, „Niciodată departe”, LCF, 1976, 32; Andrei Roman, „Fericit cel care”, RL
VARGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
1949 urmează Facultatea de Litere și Filosofie. În 1950 este arestat pe motive politice și condamnat la muncă silnică pe viață, dar execută numai cinci ani, pe șantierul-penitenciar Onești-Baraj. După eliberare lucrează ca muncitor necalificat, metodist, profesor secundar la Timișoara, lector universitar la Bacău (1962-1963), din nou profesor secundar, la Darabani (1963-1966), muzeograf la Muzeul Regional Suceava (1966), revenind ca profesor la Darabani (1967-1969). Numit, la Botoșani, director al Casei Județene a Creației Populare, apoi al Școlii Populare de Artă, funcționează
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
și Hârtiei și la Oficiul de Control al Mărfurilor. Membru în colegiul de redacție al unor reviste de specialitate, publică singur sau în colaborare lucrări tehnico-științifice, îndeosebi din domeniul calității produselor. Pensionat în 1989, își reia activitatea ca expert și lector în ingineria calității la Asociația Română pentru Calitate, fiind și lector la Universitatea Pro Humanitas din București (din 1999). Debutează cu versuri în 1974 la „Ramuri”, iar cu un volum personal, Pe meridianul Yamato, în 1982. Fondează în 1990, alături de
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
colegiul de redacție al unor reviste de specialitate, publică singur sau în colaborare lucrări tehnico-științifice, îndeosebi din domeniul calității produselor. Pensionat în 1989, își reia activitatea ca expert și lector în ingineria calității la Asociația Română pentru Calitate, fiind și lector la Universitatea Pro Humanitas din București (din 1999). Debutează cu versuri în 1974 la „Ramuri”, iar cu un volum personal, Pe meridianul Yamato, în 1982. Fondează în 1990, alături de Marin Sorescu, revista de interferențe culturale româno-japoneze „Haiku”, al cărei redactor
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
Almanahul literar” din Cluj, din 1953 obține o bursă de doctorat, iar în 1956 este angajat cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor din București. Își susține doctoratul în 1957 cu o teză despre I. Popovici-Bănățeanul. Din 1957 este lector la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene, dar cariera îi este curmată brutal din motive politice. Se vede nevoit să se angajeze bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1961-1964) și redactor la Centrul de Informare și Documentare Științifică (1964-1974). Revine ca
VATAMANIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290463_a_291792]
-
pentru „Mélanges de l’École Roumaine en France” indicele bibliografic al poeziei din „Revista nouă”. Întors în țară, funcționează ca profesor de liceu la Cernăuți (1941-1944), Brașov (1944), Lugoj (1944-1946) și Oradea (1946-1964; director în ultimii patru ani), ulterior ca lector la Institutul Pedagogic orădean. A condus cercurile literare de la Liceul „Emanuil Gojdu” (printre elevi s-au aflat, de-a lungul timpului, Mircea Zaciu, Gheorghe Grigurcu ș.a.) și Liceul Pedagogic, precum și cenaclul studențesc din Oradea. Pensionat în 1973, locuiește succesiv la
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
jurnal intim cu accente onirice suprarealiste și poem în proză postsimbolist, sincopat de intervențiile unui narator care, sub inițialele I. V., încearcă fără succes să manevreze mecanismul defect al „obiectivității” auctoriale, Paradisul suspinelor este un bildungsroman à rebours. De altminteri, lectorul este avertizat că mărturia protagonistului „s-a lăsat condusă mai mult de acuitatea impresiilor conținute decât de ordinea cronologică și logica expunerii”, lipsa de unitate compozițională a tramei nefiind decât imaginea retorică a lipsei de coeziune a subiectului narator. În
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
o notă de originalitate în literatura confesivă - în afară de experiența ei unică - prin schimbarea radicală, imprevizibilă a strategiei diaristice și a destinatarului. Numai dragostea și tăria de caracter ale unei femei umilite de istorie pot transforma un martor indiscret și un lector nedorit într-un confident ideal și într-un personaj erotic spiritualizat. SCRIERI: L’Interprétation de la doctrine de Kant par l’École de Marbourg, Paris, 1913; ed. (Kant și Școala de la Marburg), tr. și introd. Nestor Ignat, București, 1999; Montaigne. Omul
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, își ia licența în limba și literatura română în 1952. Din anul al IV-lea este preparator la Catedra de literatură română a aceleiași facultăți. Devine asistent și urcă întreaga ierarhie universitară: lector (1952), conferențiar (1962), profesor titular (1972), profesor consultant (1990-1997); în 1967 își susținuse doctoratul. Ocupă și funcția de decan (1962-1966). O perioadă (1967-1970) este lector la universitățile din Köln, Bonn și Aachen, unde predă limba și literatura română, dar nu
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
la Catedra de literatură română a aceleiași facultăți. Devine asistent și urcă întreaga ierarhie universitară: lector (1952), conferențiar (1962), profesor titular (1972), profesor consultant (1990-1997); în 1967 își susținuse doctoratul. Ocupă și funcția de decan (1962-1966). O perioadă (1967-1970) este lector la universitățile din Köln, Bonn și Aachen, unde predă limba și literatura română, dar nu i se aprobă prelungirea contractului și se vede demis din funcția de șef al Catedrei de literatură română contemporană și teoria literaturii. Ales în Consiliul
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2009; a coordonat alături de Paul Nistor volumul Relații internaționale. Lumea diplomației - lumea conflictului, Editura Pim, Iași, 2009; domenii de interes: istoria relațiilor internaționale În secolul al XX-lea, minoritățile naționale din Balcani, istoria educației. Iulian Oncescu: lector universitar doctor la Facultatea de Științe Umaniste a Universității ,,Valahia” din Târgoviște, Departamentul de Istorie și Litere; doctor În istorie al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu teza România În politica orientală a Franței (1866-1878); beneficiar al unor de
Lista autorilor. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by Gheorghe CLIVETI, Adrian-Bogdan CEOBANU, Ionuț NISTOR () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1290]
-
Universitate, unde se titularizează în 1948. Transferat în învățământul secundar (1949), este profesor la Liceul de Fete și la diverse școli, iar din 1954, la reintroducerea limbilor străine în învățământul superior, asistent de franceză la Institutul Agronomic, apoi, din 1956, lector la Universitate. În 1964, în urma recunoașterii doctoratului obținut în Franța, devine conferențiar. Din 1966 i se încredințează, în calitate de profesor, organizarea Catedrei de limbi romanice de la Facultatea de Filologie, recent înființată, a Universității din Timișoara, unde rămâne până la pensionare (1974). Va
TANASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290053_a_291382]
-
de Filologie, secția franceză-spaniolă, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, luându-și licența în 1979. Revine la Constanța, ca profesoară în învățământul gimnazial și liceal. În 1991 își începe cariera universitară, inițial ca asistent asociat la Universitatea „Ovidius”, devine lector în 1997 la Colegiul Universitar de Institutori - Birotică din cadrul aceleiași universități, an în care își susține și doctoratul, cu tema Fenomenul Baudelaire și poezia română modernă, sub conducerea lui Constantin Ciopraga. Promovată conferențiar, din 2002 este director al Departamentului de
TAMAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290044_a_291373]
-
Freiburg (1966-1971). Își ia doctoratul la Universitatea din București (1970), cu teza Jertfa zidirii în obiceiurile și legendele europene. Conduce Sectorul de etnografie și folclor al Centrului de Științe Sociale din Cluj (1969-1985), iar între 1978 și 1983 este și lector de limbă, cultură și civilizație românească la Universitatea din Köln. Din 1986 își continuă munca de cercetător și de profesor la Romanisches Seminar al aceleiași universități. Propune și obține introducerea unui curs privitor la literaturile populare romanice în programul de
TALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290040_a_291369]
-
din Blaj (1942-1944) și la Liceul „Al. Odobescu” din Bistrița, luându-și bacalaureatul în 1946. Urmează Facultatea de Drept a Universității din Cluj (1946-1950), devenind asistent al lui Tudor Drăganu, la Catedră de drept constituțional. În 1962 se transferă că lector la Institutul Pedagogic clujean, în 1971-1972 este director al Teatrului de Stat din Turda, de unde revine la Universitatea din Cluj, la Catedră de filosofie și sociologie a Facultății de Istorie, unde lucrează până în 1976, când se pensionează medical. Își susține
TANCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290057_a_291386]
-
univoc și unilateral al gândirii moderne care fundamentează tehnologia educațională și designul curricular clasic. Nu putem să nu observăm că maniera folosită aici de Wilson este meschină și nepotrivită cu scopul cercetării sale. Însă am prezentat-o ca atare pentru ca lectorul avizat să poată identifica o slăbiciune cronică a gândirii moderne: respingerea alternativelor și a perspectivelor multiple. 231. Termenul text este un concept fundamental al postmodernismului cu funcție metodologică. Este vorba despre o lărgire a sensului conotativ din lingvistică și naratologie
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
solicita doctoratul celor ce predau în universități (Doboș, 1994). Însă la început s-au infiltrat și unii care n-aveau nici licență (totuși, începând cu anii ’50, aceștia au fost eliminați). Lipsa de specialiști fiind mare, au ajuns ca unii lectori universitari să predea discipline cu totul străine de diploma obținută anterior, lucru frecvent în cazul celor încadrați la „științe sociale” (socialism științific, economie politică și materialism dialectic). Unii chiar le mărturiseau studenților: „Dată fiind revoluția ideologică, învățăm cu toții împreună”. Deosebirea
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
fost o scădere rapidă și considerabilă a nivelului științific al cursurilor și seminariilor. În domeniul științelor socioumane, ea a fost de-a dreptul catastrofală. Noii profesori nu erau capabili de o creație originală. Cursurile erau simple compilații. De multe ori, lectorul respectiv recurgea chiar la o unică sursă, adică realiza un fel de plagiat. Din păcate, se întâmpla să nu înțeleagă bine demonstrațiile autorului și atunci expunerea devenea cu totul ininteligibilă. La noi în universitate a rămas celebru cazul unui lector
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
lectorul respectiv recurgea chiar la o unică sursă, adică realiza un fel de plagiat. Din păcate, se întâmpla să nu înțeleagă bine demonstrațiile autorului și atunci expunerea devenea cu totul ininteligibilă. La noi în universitate a rămas celebru cazul unui lector care își citea cursul cu evidentă dificultate. Studenții s-au îngrămădit cu întrebări și, în învălmășeala de la catedră, unul i-a furat o foaie de curs. Întorcând pagina și dându-și seama că nu există nici o continuitate a ideilor, profesorul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Dar organele de partid țineau partea, în mod evident, celor nou-numiți, mai ales când erau și activiști de partid înflăcărați. Aceștia știau că sunt protejați și exercitau, în multe catedre, o veritabilă dictatură. Într-o ședință de partid, un tânăr lector, bine pregătit profesional, a obiectat împotriva indulgenței unui conducător de doctorat din facultate care admitea lucrări sub orice critică. El a citat cazul unei teze care s-a întors de la un referent oficial cu peste 200 de observații- multe fiind
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în perioada de relativă relaxare (1964-1974) s-a manifestat mai puțină exigență privind criteriile sociale, destul de mulți profesori au fost primiți în PCR, astfel încât în anii ’80 cei „fără de partid” erau extrem de rari și funcționau cel mult în posturi de lector. În felul acesta apărea și obligația participării la ședințele de partid. ședințele nu erau numai numeroase, ci deseori erau și lungi, cerându-se ca multă lume să ia cuvântul. În felul acesta, activiștii își puteau justifica activitatea. Pentru a asigura
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]