3,106 matches
-
egalitatea rezultatelor procesului"22. Munca de legitimare a inegalităților este rezultatul procesului de influență și are ca finalitate creșterea eficienței sistemului. Capacitatea de influențare este o funcție a solidarității colective; în același timp, influența lucrează asupra solidarității, prin procesul de legitimare a inegalității și prin conectarea intereselor și motivațiilor individuale la fluxul schimburilor sociale. Prin subordonarea dreptății față de puterea socială, paradigma funcționalistă a arătat anumite limite, legate chiar de logica consensuală și de ceea ce Giddens a numit "mitul originii conservatoare a
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
nu mai sunt cu necesitate susținute religios. În cazul lor, interpretările voinței divine lasă motivațional locul rezultatelor sondajelor de opinie. Corporațiile dezvoltă structuri impersonale, acordând prea puțin interes implicațiilor religioase ale activităților economice. Statele moderne nu se mai bazează pe legitimări religioase. Raritatea conflictelor religioase majore indică scăderea (lipsa) importanței religiei ca sursă de valori. Bombardamentul contemporan cu factori concurențiali puternici în manipularea vieții emoționale separă emoția de morală și comportament civic. Contemporanii agreează o manieră hedonistă de așezare în lume
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
de educație morală, semnalează Wilson. În lumea contemporană controlată rațional, individul învață repede să răspundă la solicitări în același fel, adică rațional, inclusiv în viața personală, manifestându-se pragmatic și înstrăinându-se de poezie, simbol, estetică. Sistemul social funcționează fără legitimare religioasă. Tehnologia modernă și religia tradițională sunt, de altfel, greu de împăcat. Statele moderne funcționează secular. Apartenența religioasă este opțională, nu mai intervine direct în ordinea socială. Dar societatea contemporană, arată Wilson, nu funcționează tocmai perfect. Criminalitatea, vandalismul, nevrozele, divorțurile
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Habermas și cardinalul Ratzinger 13. Pentru filosoful german, problema este formulată astfel: statul liberal secularizat se poate alimenta din premise exclusiv politice, pe care să le poată garanta el însuși? Pentru aceasta ar trebui să-și derive suveranitatea dintr-o legitimare non religioasă sau non metafizică, să asigure funcționarea unui stat pluralist fără ajutorul unei legitimări metafizice și să evite destrămarea solidarității prin dezvoltarea statului liberal, ceea ce ar crea bunăstare și individualism. Habermas consideră că, în cazul statului liberal, puterea este
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
se poate alimenta din premise exclusiv politice, pe care să le poată garanta el însuși? Pentru aceasta ar trebui să-și derive suveranitatea dintr-o legitimare non religioasă sau non metafizică, să asigure funcționarea unui stat pluralist fără ajutorul unei legitimări metafizice și să evite destrămarea solidarității prin dezvoltarea statului liberal, ceea ce ar crea bunăstare și individualism. Habermas consideră că, în cazul statului liberal, puterea este constituită de Constituție, dreptul este cel care deopotrivă legitimează și constituie puterea, nu doar legitimează
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
avem motive să fim bănuitori, fie și numai pentru că promisiunile politice sunt adeseori un val subțire sub care se ascunde amenințarea terorii și a constrângerii"8. Dar epuizarea resurselor istorice ale ideologiilor marxiste egalitariste nu ar trebui să însemne deloc legitimarea unor utopii liberale care să le ia locul. Motivul principal ar fi legat de faptul că utopiile și ideologiile care tratează aspirațiile oamenilor în termeni globali nu mai lasă loc pentru spontaneitatea și creativitatea oamenilor. Tocmai de aceea, în caz că există
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
trei niveluri corespund celor trei funcții ale ideologiei identificate de Paul Ricoeur, dar ele sugerează măcar o analogie cu acestea. Astfel, abordările empirice ale dreptății trimit la revendicările și la reprezentarea disimulată a realității; cele normative țin locul funcției de legitimare, iar problema sensului corespunde nevoii de integrare socială. Din studiile prezentate se desprinde constant ideea că vederile noastre despre dreptate nu pot prinde viață în absența unui sens constitutiv al oricărei comunități epistemice sau de praxis. Autorii ilustrează prin exemplul
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
realizează în mod acut, potrivit lui Berdiaev, incompatibilitatea între ideea creștină despre împărăția lui Dumnezeu și cultul idolatru al sfintelor tradiții 2, cult care este echivalent cu a înțelege și a utiliza aceste tradiții ca principii care asigură conservarea ordinii sociale, legitimarea etnică, apărarea proprietății și a familiei, autoritatea nechestionabilă în ordinea cunoașterii. Omul e creator în măsura în care sustrage realul obiectivărilor limitative și îl așază în cîmpul intersubiectivității integratoare, al dialogului între persoana umană și cea divină. Unul dintre impulsurile care au condus
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
intelectualilor". Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Hobbes s-ar fi ocupat doar de studiul matematicilor, iar Locke ar fi scris doar Eseu asupra intelectului omenesc? Cum ar fi arătat Europa astăzi? Ar fi putut gândi clericii altă legitimare a puterii suverane decât puterea divină? Ar fi putut regii să ceară legitimarea lor democratică? Mă îndoiesc. "Înapoi la Kant!" s-a strigat ca reacție la materialismul și pragmatismul apărute în urmă cu peste un secol; "înapoi la Locke" ar
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
ocupat doar de studiul matematicilor, iar Locke ar fi scris doar Eseu asupra intelectului omenesc? Cum ar fi arătat Europa astăzi? Ar fi putut gândi clericii altă legitimare a puterii suverane decât puterea divină? Ar fi putut regii să ceară legitimarea lor democratică? Mă îndoiesc. "Înapoi la Kant!" s-a strigat ca reacție la materialismul și pragmatismul apărute în urmă cu peste un secol; "înapoi la Locke" ar trebui strigat în fața crizei în care au intrat valorile fundamentale ale modernității noastre
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
și religioase din perioada respectivă, urmărind în același timp problemele gândirii contractualiste de care a fost legată gândirea lui John Locke. 1.2.1. Monarhia de drept divin. Filmer Ideea monarhiei de drept divin constituie cea mai veche formă de legitimare a puterii politice. În lumea occidentală ea își are originea în Evul Mediu, în perioada carolingiană. Ideea care stă la baza acestei doctrine este că regii primesc direct de la Dumnezeu misiunea de a-și conduce supușii către mântuire, având o
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
indezirabilă pentru monarhiști. Pe de o parte, ea nu corespundea strategiei regaliștilor de a ajunge la o înțelegere cu parlamentul, pentru a se reîntoarce în Anglia. Pe de altă parte, teoria lui Hobbes avea un caracter subversiv cu privire la forma de legitimare a monarhiei și la raportul dintre stat și biserică. În viziunea lui Bramhall, "cea mai mare greșeală a lui Hobbes constă în teza că puterea reglementează justiția, când de fapt justiția reglementează puterea. Această teză era importantă pentru respingerea politicii
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
nu este posibilă fără doctrină. Această clarificare ne va permite să înțelegem într-o lumină nouă raportul dintre teoria lui Locke și cea a lui Hobbes, și să încercăm a răspunde la întrebarea dacă, dincolo de consecințele politice care țin de legitimarea diferitelor forme de guvernare, concepția asupra naturii umane antrenează o optică diferită asupra raportului dintre obligația politică și obligația morală. În lucrarea The Political Theory of Possessive Individualism, C. B. Macpherson a propus o interpretare originală a teoriilor lui Hobbes
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
socială și stare civilă, dublată de distincția dintre dreptul privat și dreptul public. Indiferent de credința asupra naturii bune sau rele a omului, ideea de societate (de convenție non-civilă) - ca un spațiu intermediar între individ și stat - deschide calea către legitimarea rezistenței față de tiranie. Spre deosebire de Hobbes, Locke consideră că cetățeanul are un drept de rezistență față de guvernământul arbitrar. Justificarea acestui drept de rezistență este în strânsă legătură cu problema obligației morale și politice. Principala schemă de argumentare are în vedere faptul
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
se întoarce societății, iar oamenii au dreptul să acționeze ca stăpâni supremi și să continue legislativul în ei înșiși sau să aleagă o nouă formă sau să păstreze vechea formă și să o acorde altor persoane, după cum găsesc potrivit"114. Legitimarea acestei perspective presupune un raport între politică și morală cu totul diferit față de versiunea hobbesiană a contractului 115. În starea de natură hobbesiană nu există distincție între bine și rău sau între just și injust. Consecința era, în Leviathan, că
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
avem aceeași limbă cu frații noștri din România”, dar răstălmăcește, în același timp, afirmațiile lui Iorga, Sadoveanu, considerând că folosirea termenului de „moldoveni” din operele lor s-a făcut cu sensul de diferiți de români, nu parte a poporului român. Legitimarea statalității moldovenești și a independenței din 1991 este dată, după ideile exprimate în același discurs, de proclamarea independenței în 2 decembrie 1917. Ciudat este faptul că, în anul următor, după alegeri, același Mircea Snegur se dezicea de moldovenism într-un
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
fapt o limbă identică cu limba română, dar cu o denumire diferită, ceea ce este un non-sens), câtă vreme deznaționalizarea este în primul rând una lingvistică. Câteva momente din trecutul Moldovei sunt considerate evenimente decisive în constituirea statalității moldovenești și în legitimarea construcției statale de astăzi. Unele sunt preamărite, (1359, 1917, 1940, 1944, 1991), altele sunt amintite cu mare durere (1859, 1862, 1918). Astfel, despre Unirea din 1918 se spune că România a invadat tânăra Republică Moldova, au ocupat Chișinăul, au instituit
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
și dilată nepermis de mult valorile, generînd astfel o maladie culturală pe care, blagian vorbind, o putem numi elefantiază axiologică. În termenii unui Disneyland cultural, avem de-a face cu strategii de marketing prin care sfera culturii aspiră mereu la legitimare și la un loc confortabil și incontestabil în Panthéon-ul atemporalității. Cum știm, nici Eminescu, cu opera lui, nu a fost ocolit de vîrtelnița estetică a ierarhiei valorice, nenumărate fiind vămile care, pînă azi, au (re)semnificat, au filtrat și au
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Mircea Eliade era unul maximal prin standardele pe care le stabilea, căci, uneori, o recunoaște chiar el, îndreptarul său "întrece realitatea". Grupul de tineri în numele căruia își luase curajul civic și intelectual de a vorbi nu avea, în acel moment, o legitimare axiologică. Din perspectiva unei virilități creatoare încă virtuală, Eliade trasa "linii de orientare" pe o viitoare hartă sufletească a unei grupări culturale și resemnifica, prin accente îngroșat pozitive, termenul de diletant, augmentat în fapt printr-un așa-numit nou diletantism
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
pentru fiecare dintre cuvintele a căror arheologie de sens o făcea în rostirea românească, Noica afla ceea ce el însuși definea drept "cel de-al doilea nume", dincolo de cel dintîi, cel de suprafață și mai puțin propriu. Afla, altfel spus, o legitimare a cuvîntului mult mai profundă decît ne-o poate da motivația sa exterioară. Mai mult, prin determinațiile pe care le recunoaște în cuvinte, venind mai totdeauna cu greutatea lor etimologică, Noica pătrunde în subiectivitatea acestora pentru a le face tot
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
care nu se coagulează atît de puternic în jurul unei table de valori reprezentative, dimpotrivă, manifestă inconsecvență și labilitate, au puseuri de popor "vegetal", cum sugera cineva. Și tocmai pentru că este un dat, nu e nevoie de un discurs pătimaș de legitimare, de o asemenea formă de impunere a "românității". Dar e nevoie, în schimb, de itemi și repere valorice cu ajutorul cărora să ne fie recunoscută, să spunem, românitudinea, adică altitudinea axiologică pînă la care ne ridicăm cu variile noastre creații (altfel
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
unui lector mediu, exegeta expune la vedere mai toate pretextele care-i provoacă și întrețin exercițiul, înalt hermeneutic, pe care-l face în landurile biopoliticii. Autoarea nu lasă la o parte reflexele de azi ale biopoliticii, cu variile platforme de legitimare, cu derapajele în forme vechi sau noi și cu garniturile de tehnici inclusiv de control și, prin asta, de prevenire a riscului pe care și le revendică. În acord parțial cu viziunea lui Foucault, teoreticianul cel mai frecventat în cartea
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Facultatea de Științe Politice, Universitatea "Petre Andrei" din Iași. Are ca principale domenii de interes: modernitatea politică românească; studii de gen; cercetarea calitativă. Este doctor în științe politice al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, cu o teză pe tema legitimării puterii politice în modernitatea românească. A derulat un program de cercetare postdoctorală pe tema politicilor publice și a egalității de gen. A publicat articole și studii în reviste și volume colective: Inegalitățile de gen la intersecția mecanismelor discriminatorii (2012); Deficitul
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
Textele aparțin autorilor Georgeta Ghebrea, Alina Ilinca, Liviu Marius Bejenaru și Radu Clit. În studiul Contextul de acțiune a egalității de gen înainte de 1989, Georgeta Ghebrea argumentează ipoteza că politicile de gen în România comunistă au avut ca principal obiectiv legitimarea regimului și nu o emancipare reală, autentică, a femeii. Dimpotrivă, aceste politici au perpetuat inegalitățile de gen în viața publică și privată. În demersul său argumentativ, autoarea explicitează și nuanțează ideea că egalitatea de tratament era sensul de bază al
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
pe elemente tehnice (cartografierea mecanismelor legislative și instituționale) cu o tentativă de identificare a unor elemente mai profunde și mai puțin vizibile, cum ar fi valorile și obiectivele latente. Din acest punct de vedere, un interes deosebit îl reprezintă teoria legitimării a lui Jurgen Habermas 3. Astfel, putem afirma, cu titlul de ipoteză, că politicile de gen au avut ca principal obiectiv legitimarea regimului și nu o emancipare reală, autentică, a femeii. Deși formal similare cu evoluțiile occidentale, politicile de gen
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]