2,048 matches
-
înștiințându-l pe domnitor cu privire la hotărârea adoptată. El era singurul boier care prezenta domnitorului rugămințile boierilor. De asemenea, lua hotărâri cu privire la statornicirea hotarelor, la stăpânirea pământurilor și la birurile datorate domniei de către stăpânii pământurilor. Ca semn al rangului săi, marele logofăt purta la gât un colan cu lanț de aur și în mână un toiag aurit. La început, el avea sub oblăduire Cetatea Albă, dar după ocuparea acesteia de turci (1484) i s-a dat ca venit dijma statornicită pentru Ținutul
Mare logofăt () [Corola-website/Science/323770_a_325099]
-
iulie 1428, Alexandru cel Bun a întărit lui Nan (fratele lui Popa Iuga) ocina sa și anume satele Buciumeni și Stănigeni. Apoi, la 15 martie 1490, vistiernicul Isac a cumpărat satul Buciumeni cu 120 de zloți tătărești de la Marușca, fata logofătului Mihu și nepoata popii Iuga. O lungă perioadă, satul Buciumeni din ținutul Șomuzului a fost sat de răzeși. La 29 august 1792 are loc măsurătoarea și împărțeala moșiei Buciumeni, alegându-se partea fiecărui răzeș, precum și acele cumpărate de comisul Constantin
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
august 1792 are loc măsurătoarea și împărțeala moșiei Buciumeni, alegându-se partea fiecărui răzeș, precum și acele cumpărate de comisul Constantin Ureche de la răzeșii din Buciumeni. În anul 1835 satul Buciumeni număra 39 de gospodării. Apoi, în anul 1850, satul aparținea logofătului Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu. Ulterior, satul a devenit cartier al orașului Fălticeni. La 15 martie 1966, așezarea Buciumeni număra 66 de gospodării, 62 de locuințe și 205 locuitori. Satul Buciumeni a reprezentat un loc de recreere și de inspirație pentru prozatorul Mihail
Biserica de lemn din Fălticeni () [Corola-website/Science/323879_a_325208]
-
apare pentru prima oară cu denumirea de Pârtești. Stăpânirea localității de către mănăstirea sus-menționată a fost confirmată de domnitorii Petru Aron și Ștefan cel Mare. După jefuirea și distrugerea vechiului lăcaș de cult de către tătari (1527) și construirea unuia nou de către logofătul Toader Bubuiog (1530), o serie de alți domnitori vor confirma stăpânirea satului Pârtești de către Mănăstirea Humor. În partea de jos a satului Pârtești, pe vale (astăzi satul Pârteștii de Jos), a fost construită o biserică de lemn cu hramul "Sf.
Biserica Sfântul Nicolae din Pârteștii de Jos () [Corola-website/Science/323300_a_324629]
-
(n. 1794 - d. 1862) a fost un om politic moldovean. Ministru. Mare Logofăt. Mare Hatman (1831). Mare Vornic. Membru al Partidei naționale, în opoziție față de domnitorul Alexandru Ghica. Membru în Divanul Domnesc (1829). Membru al Comisiei mixte însărcinată cu redactarea codicelor de legi pentru ambele Principate (1829-1830). Colaborator al colonelului Ion Câmpineanu, comandant
Emanoil Băleanu () [Corola-website/Science/323315_a_324644]
-
(1898 - 1963) a fost un industriaș, economist, jurnalist și om politic român. s-a născut într-o familie cu rădăcini adânci în istoria românească. Mama sa, Natalia, născută Grigoreanu - descindea din familia logofătului Tăutu, sfetnicul lui Ștefan cel Mare și al voievodului Bogdan. Dintre membrii mai cunoscuți ai familiei, sunt menționați Ionică Tăutu, autorul Constituției din 1821; clucerul C. Bădărău, fost deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei; ministrul Justiției în perioada 1904-1906 și
Grigore Manoilescu () [Corola-website/Science/323377_a_324706]
-
a Rosetteștilor, și au fost proprietarii Palatului Roset-Roznovanu, actualul sediu al primăriei Iași, și Palatului Calimachi, primul sediu al Universității din Iași. Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a căsătorit în anul 1862 cu Alexandrina Câmpineanu (d. 1907), fiica boierului Ioan Câmpineanu, mare logofăt al Dreptății din Valahia. Din această căsătorie a rezultat un fiu, Alexandru (n. 1863 - d. 1883), singurul moștenitor direct, decedat la vârta de 20 de ani în urma unei pneumonii. Gheorghe Ruset-Roznovanu a făcut studii în străinătate, întâi în Austria și
Gheorghe Ruset Roznovanu () [Corola-website/Science/326859_a_328188]
-
într-un măr. Și spre această singur Ștefan Vodă și pune credință a tuturor boiarilor ce-au fost pe atuncia și pentru mai mari credință și întărire a toati câți mai sus s-a scris am poroncit boiarului nostru Tautului logofăt să scrie și pecetea noastră să o lege la această adevărată carte a noastră." Aflându-se la interferență celor două vai Trotusului și Oituzului, căile de comunicație ce se bifurcau din această regiune au favorizat atât incursiunile prădalnice ale cetelor
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
s-au înmulțit însă dările răzeșilor către domnie și de acest fapt au profitat boieriisi mânăstirile din vecinătate, care au acaparat treptat aproape în întregime moșia Buciumi. Unul din primii boieri care au cumpărat pământuri în moșia Buciumi a fost logofătul Solomon Birladeanu. Acesta a cumpărat o bucată de teren la Văleni de la Toader Pinzaru, pe care a daruito ulterior Minastirii Bogdana. Șătrarul Gheorghe Aslan a cumpărat de asemenea anumite pământuri în Buciumi, pe care le-a dăruit apoi banului Nicolai
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
locuită permanent fapt confirmat și de prezența unei biserici pe terenul numit Grui ale cărei ruine se mai păstrau în secolul al XIX-lea. Biserică din sat cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1662 - 1680 de logofătul Radu Crețulescu, fiind monument istoric. A fost reparata și zugrăvita în anul 1819 de către biv vel banul Constantin Crețulescu și polcovnicul Panaitu, după cum se menționează în pisania nouă.
Bărbulețu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324775_a_326104]
-
din el: < Cu mila lui Dumnezeu, Io, Vladislav-Voievod și Domn a toată țara Românească, feciorul Marelui și Prea Bunului Vladislav-Voievod ( să fie vorba de un urmaș al lui Vlad țepeș?)- Dat-am Domnia mea această poruncă a Domnii mele Jupânului Vișan, Logofătul, și Popii Drăgoi cu frații lui și lui Drăgoi cu cu feciorii lui și lui Voicu cu frații lui și lui Șerban cu frații lui și lui Dragomir cu frații lui și lui Oancea cu feciorii lui și lui Tudor
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
până ce dă în matca Văii Bucov, iarăș la căpătâi și se isprăvește. 1849, aprilie, 15. Martori semnați: Costache Alesu, Barbu Dragne, Stancu Marin, toți aleși, Alexe Vlaicu, Pârvu sin Diaconu Stancu, Popa Marin, Dragomir sin Diaconu Stancu, Diaconu Stancu, Mathei Logofăt față și Marta> După datele menționate mai sus documentele se înmulțesc, Râca devine Căpitănie a Înaltului Scaun al Dreptății pe lângă Domnie, un fel de centru militar al mai multor localități, jucând un rol administrativ dar și judecătoresc pe lângă Vornicie. După
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
vol. II, ed. II, 1821, pag. 353, scrie că "Aromânii, care nu sunt ocupați în țesătorii și fabrici, sunt argintari; și, cu toate că sunt lipsiți de modeluri bune, ei lucrează destul de bine aurul și argintul". În Raportul lui Constandin Golescu, vel logofăt, către Divanul Săvârșitor al Țării Românești, din 2 august 1830, prin care descrie situația „măsurilor” existente (stânjeni, prăjini, banițe, ocale, cantar, dramuri, coți etc.), se face referire și la "cuiungibașa", care era șeful argintarilor și aurarilor. La nivel internațional a
Argintar () [Corola-website/Science/326339_a_327668]
-
Casa Cantacuzino-Pașcanu, numită și Casa Cantacuzino-Cozadini, este o clădire din municipiul Iași, construită în 1840 de către marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu. Este situată în centrul orașului, pe Bd. Carol I nr. 2, lângă clădirea fostei Fundațiuni „Regele Ferdinand I”, astăzi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași. În prezent, ea găzduiește Palatul Copiilor din Iași. Casa Cantacuzino-Pașcanu a fost
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
Universitară „Mihai Eminescu” din Iași. În prezent, ea găzduiește Palatul Copiilor din Iași. Casa Cantacuzino-Pașcanu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare . Casa a fost construită pe la 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și de Profira, soția sa. Casa, înconjurată cu un zid, avea în față o gradină mare cu arbori înalți iar în spate acareturile unei curți boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Casa logofătului Cantacuzino-Pașcanu era cunoscută
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și de Profira, soția sa. Casa, înconjurată cu un zid, avea în față o gradină mare cu arbori înalți iar în spate acareturile unei curți boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Casa logofătului Cantacuzino-Pașcanu era cunoscută ca una dintre cele mai renumite din vremea aceea, atât datorită arhitecturii, cât și prin sindrofiile și partidele de cărți care erau organizate aici. Domnitorului Grigore Ghica (1849-1856) a fost un obișnuit al casei, coana Profira fiind
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
una dintre cele mai renumite din vremea aceea, atât datorită arhitecturii, cât și prin sindrofiile și partidele de cărți care erau organizate aici. Domnitorului Grigore Ghica (1849-1856) a fost un obișnuit al casei, coana Profira fiind mătușa sa. Dupa moartea logofătului, logofeteasa se mută și vinde casa lui Grigore Cozadini, care o trece apoi fratelui său Dimitrie Cozadini. Începând cu anul 1875, palatul lui Dimitrie Cozadini devenea reședință domnească temporară, Carol I și invitații săi locuind aici în timpul vizitelor la Iași
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
fi cunoscută sub numele de „Palatul Beldiman”. Casa a trecut în proprietatea biv-vel postelnicului Vasile Beldiman, fiul lui Alecu, care în 1839 a vândut-o boierului Lupu Balș care, la rândul lui, în 1845, o cedează Elenei Catargiu, fiica marelui logofăt Iordache Catargiu, căsătorită întâi cu Iorgu Ghika și apoi cu beizadea Gheorghe, fiul lui Ioniță Sandu Sturza și care o vinde mai departe avocatului Vasile Sculy. Acesta îi face câteva modificări, lărgind parterul și mărind ferestrele, pentru a o transforma
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
și vii nesfârșite. El este atestat documentar de pe la 1450. Aici au trăit oameni de seamă în istoria Moldovei. Documentele vechi menționează că pe la 1615 satul aparținea spătarului Iordache Ramadan. În secolul al XIX-lea aici s-a aflat moșia marelui logofăt Neculai Canta (Cantacuzino) (1790-1857), dregător de seamă al cârmuirii Moldovei în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849). Boierul se mutase aici în anul 1843, în urma accidentului tragic din acel an de la moșia Horodniceni, când i s-au înecat doi copii în
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
în lacul din fața conacului. Moșia a fost stăpânită apoi de fiul său, Vasile (Basile) Cantacuzino (1816-1906). Boierul Vasile (Basile) Cantacuzino făcuse studii la Lausanne (Elveția). Era căsătorit cu Pulcheria Rosetti-Bălănescu (1822-1913). Aceasta fusese logodită cu Gheorghe, fiul mai mare al logofătului Neculai Cantacuzino, dar s-a lăsat răpită înaintea nunții de Vasile, cu care s-a căsătorit la 26 ianuarie 1841. Vasile Cantacuzino a participat la întrunirea tinerilor revoluționari moldoveni de la Hotelul "Petersburg" din Iași (27 martie 1848), unde s-a
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
cusut cu fir de aur și mătase, din vremea ctitorului. În apropiere de zidul vestic al bisericii se află un monument funerar, reprezentând doi copii mângâiați de un înger. Această sculptură a fost executată de un meșter italian la comanda logofătului Neculai Canta (Cantacuzino) și a soției sale, Pulcheria Sturdza. Monumentul a fost ridicat în amintirea unei cumplite tragedii petrecute în anul 1843 la conacul de la Horodniceni. În una din zile, doi copii ai logofătului, Matei (1823-1843) și Elena (1818-1843), împreună cu
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
de un meșter italian la comanda logofătului Neculai Canta (Cantacuzino) și a soției sale, Pulcheria Sturdza. Monumentul a fost ridicat în amintirea unei cumplite tragedii petrecute în anul 1843 la conacul de la Horodniceni. În una din zile, doi copii ai logofătului, Matei (1823-1843) și Elena (1818-1843), împreună cu Pulcheria, soția lui Basile, se plimbau în barcă pe heleșteul din fața conacului. Barca s-a răsturnat, iar cei doi copii s-au înecat, Pulcheria scăpând ca urmare a faptului că rochia sa de crinolină
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Hoisești () [Corola-website/Science/322061_a_323390]
-
este o clădire monument istoric din orașul Hârlău, situată pe Str. Logofăt Tăutu nr. 7. Ea a fost construită în secolele XVII - XVIII și găzduiește în prezent Muzeul Viei și Vinului, singurul muzeu viticol din Moldova. , azi Muzeul de Istorie, a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul
Casa Tăutu din Hârlău () [Corola-website/Science/322074_a_323403]
-
fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, la numărul 1407, având codul . Casa Tăutu din Hârlău a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea de un urmaș al logofătului Ioan Tăutu. În anul 1875 a fost cumpărată de stat, devenind sediu al Oficiului Poștal Hârlău. După cel de-al doilea război mondial, clădirea a fost reparată. Cu acel prilej s-au scos sobele și s-a introdus o centrală
Casa Tăutu din Hârlău () [Corola-website/Science/322074_a_323403]
-
Scarlat Ghica, în 1730, cu Safta, fiica minoră a lui Iordache Cantacuzino-Deleanu. După moartea acestuia, stăpânul moșiei a devenit Gheorghe (Iordache) Cantacuzino-Deleanu (1723?-1798). Fiica sa, Maria Cantacuzino (d. după 1819), s-a căsătorit la Deleni în 1778 cu marele logofăt Constantin Ghica (1758-1818), nepotul de fiică al fostului domnitor Grigore al III-lea Ghica (1764-1767, 1775-1777), care era proprietarul moșiei Comănești (azi în județul Bacău). Costache Ghica s-a ocupat de restaurarea castelului, în timpul stăpânirii sale efectuându-se lucrări de
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Deleni () [Corola-website/Science/322143_a_323472]