2,054 matches
-
câteva minute, îngenunche ca la rugăciune și mai stătu așa iar câteva minute și, în sfârșit, se întinse și sărută mâna rece, cenușie, cu unghiile învinețite. În clipa aceea, lacrimile îl năpădiră singure, îmbelșugate, picurând pe mâinile împreunate ale mortului, lucind ca niște pete de ulei... Grigore se ridică, scoase batista, cu gândul să șteargă mâinile mortului, dar până ce o desfășură se răzgândi și-și acoperi cu ea obrajii... Peste un răstimp, reculegîndu-se, trecu în altă cameră, urmat de ceilalți, afară de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înalte te priveau bărbați țepeni, cu uitătură severă, și femei împietrite în rochiile grele, strânse pe talie. În anumite ceasuri ale zilei, razele pătrundeau prin ferestre ca niște lame de cuțit, ajungând până în cele mai ferite unghere, și atunci armurile luceau scurt, ca o cremene izbită de piatră. Petrache luă găleata cu apă, presără în ea un praf alb care se topi iute, lăsând o spumă verzuie ce mirosea a iarbă crudă. Începu să șteargă dalele, muind, când și când, pămătuful
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai uitat ultima oară la ele ? — Nu știu... sunt acolo, ca-ntotdeauna. E ca și cum m-aș fi uitat... — Tocmai aia e, că el se tot uita... Și zicea că nu-s ca de obicei. Că se tot măresc. Și că lucesc mai tare, mai ales unele. — Ce-o vrea să mai însemne și asta ? — Înseamnă că stelele vin tot mai aproape și că într-o zi or să se prăbușească peste noi. Și-or să ardă pământul ca pe o scoarță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și îl desfăcu. Așeză merele, astfel încât grămăjoara să-i fie bidiviului la îndemână. Își spuse că, după atâtea sute de ani, o fi uitat să deosebească lucrurile, luă un măr pe care-l șterse cu mâneca, până îl făcu să lucească, și, arătându-i-l calului, mușcă din el. Apoi îl puse peste celelalte, cu partea mușcată în sus, ca să-l lămurească mai bine. Mângâie din nou armăsarul spre urechile încolțite de-o parte și de alta a coamei, apoi se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cuvânt. Cortegiul urca încet, cu liniștea celor ce-și găsiseră calea. Suind pe cărăruie spre castel, epitaful și prapurii se vedeau din toate părțile. Cu atât mai mult cu cât, în lumina stelelor care coborau arzând, epitaful brodat cu aur lucea ca o lespede unsă cu ulei înmiresmat. Începuse să se lumineze, de data asta răsăritul nu se mai ascundea îndărătul zidurilor castelului, ci venea de pretutindeni. Petrache nu observă, pe locul unde arseseră crengile uscate, că ele se reaprinseseră. Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lacrimile, nu și le putea opri, nici nu voia să le oprească, era mulțumit că ei îl văd plângând și-și dau seama cât de mult se bucură că sunt toți laolaltă. Farfuriile erau pline, pe fundul de lemn mămăliga lucea ca un glob de lumină. Îl priveau cu aceeași lumină în priviri, nu clipeau și fețele le străluceau. Bunicul îi arătă scaunul de lângă fratele cel mare. — Vino lângă noi, spuse bătrânul, fără ca buzele să i se miște. Făcu un pas
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de atunci stă așa, ca un pește. Fără să se poată depărta de privirea care părea singurul fir ce îl lega de lume, Cosmina se așeză pe pat, îi luă mâna într-a ei și rămase așa până când ochii bolnavului luciră uscați și se traseră îndărătul pleoapelor. — A adormit, auzi din spate vocea lui Pantelimon. A obosit. Îți dai seama ce greu trebuie să fie să verși o lacrimă atunci când lacrima e singurul lucru din tine care se mai poate mișca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uitară rândul la moaște, osemin tele, în racla lor, rămaseră stinghere. Flăcările lumânărilor adunate mănunchi se tulburară. În vâltoarea pulpanelor răsu cite, a pașilor împleticiți, a coatelor îndesându-se, multe luminițe se stinseră, dar se aprinseră altele în ochii care luceau măsurând cu lăcomie distanța până la cazanele aburinde. Mulțimile coborau dinspre Mitropolie ca un zid îmbrâncit, o lavă curgând gros din toate părțile. Primul pe care îl izbiră fu Costică Ologu. Cârjele îi săriră în lături ; rămase încă o vreme în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar strălucea în penumbră, ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la pământ. Crengile negre luceau, învelite încă în pojghița nopții. Melania ațâțase focul în sobă, plita răspândea o căldură înecăcioasă. Golea dădu perdelele la o parte și se așeză. — Mi-e foame ! spuse, după ce nu-i veni în minte nimic altceva. Avem ceva de mâncare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt drogată“, suspinase, răspunzând pentru a nu știu câta oară la întrebarea ce venea din ziduri, din zăbrele, din luminile orbitoare, din zăngănitul cătușelor sau din lovi turile de tot felul, căzând din toate părțile. „Zi atunci de ce-ți lucesc ochii și nu te ții pe picioare ?“ „Mi-e somn... scâncise ea, mi-e somn“, și repetase asta până când începuse să plângă. — Nu mai trebuie buletinul, doamnă, îi spuse polițistul. Rada zâmbi, încurcată, într-adevăr, nu i-l ceruse, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căruia numai veselia îi lipsea, de parcă ar fi vrut să răcnească și să geamă deodată. Ridică deasupra capului castronul, lăsă bănuții să-i curgă pe creștetul pleșuv, pe umeri, pe brațe, veseli ca niște pietricele de râu. Lozurile deveniseră sidefii, luceau ca și cum ar fi înotat prin ape repezi de munte, se unduiau unele peste altele, ispitind ca niște lostrițe. Jenică își aminti cum răsturna maică-sa castronul cu hamsii și, apoi, dintr-o mișcare îndemânatică, le smulgea capul cu mațe cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prisosea. Cu mâinile îmbrobonite de ceară, fetița suflă în lumânare. Era semnul că povestea luase sfârșit. Cerul se tulburase deasupra orașului. Mirosea a zăpadă, deși abia era început de octombrie. Vântul aducea mirosul ninsorilor de la răsărit. Crengile desfrunzite ale castanilor luceau de bruma care nu mai apuca să se topească. Dintre șinele de cale ferată se ridicaseră stoluri de ciori care, nemaigăsind boabe căzute, se roteau flămânde deasupra orașului. Tili avea de ales între a fi plictisit și a fi trist
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aflu, dar este greu. Fann Sora cea Mare îmi aruncă o privire care parcă vrea să spună „Eu n-am auzit“. An-te-hai se uită fix, cu îndrăzneală. E vrăjit de ceea ce vede. Fetele se ridică de pe ouă, iar trupurile lor lucesc de transpirație. — Ia uită-te la ce au făcut. Patroana îmi face semn cu mâna. Mă duc să văd. Patroana dă la o parte tava cu ouă și pernuța. Se ivește un evantai perfect - teancul de bancnote a fost mișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
a urcat pe copacii înalți până la cer, de unde se leagănă în vițe luxuriante. Mobila din palate e făcută din esențe tari, piese minunat sculptate incrustate cu jad și pietre prețioase. Dragonii de pe lambriurile tavanului sunt din aur pur, iar pereții lucesc în mătasea plină de splendoare. Ador sălbăticia. Nu m-ar deranja să locuiesc în Jehol. Mă gândesc că ar fi un loc bun ca să-l cresc pe Tung Chih. Ar putea învăța arta stegarilor și ar învăța să vâneze. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Astfel, cei doi, oricât s-ar urmări, nu se vor putea întâlni niciodată: „Și de-atunci se trase / și de-atunci rămase / lumea cât o fi / și s-o pomeni, / că ei se gonesc / și nu se-ntâlnesc. Luna când lucește, / Soarele sfințește, / Soare când răsare, / Luna intră-n mare”. Acesta este primul și cel mai vechi tip al baladei Soarele și Luna, întâlnit în spațiul muntean, oltean, bănățean, dobrogean și moldovean. Balada se înrudește, totodată, cu basmele tratând tema incestului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]
-
ațe monografiilor de origine leplaysian?, precum Paul de Rousiers ?i Paul Bureau, care au plecat �n Marea Britanie pentru a observa trade-union-ismul. Aceast? orientare a cercet?rîi �n direc?ia sindicalismului este remarcabil? �ntr-un moment �n care clasa patronal? nu str?lucea prin deschidere social?. Avem aici, �n orice caz, �nceputurile unei ?tiin?e sociale aplicate care, din nenorocire, a sf�r?it prost �n scurt timp: Pinoit ?i principalii colaboratori au fost concedia?i �n 1897. Aceast? schimbare de vocabular se
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
generală pentru sfârșitul lumii. Însă ele amintesc de calmul și armonia dinaintea acestui sfârșit: "Ea se îmbrăca nestrămutat în mătăsurile ei parfumate, negre, și mă purta pe la băi, unde se plimba sub clar de lună și dansa pe podeaua care lucea și strălucea. În jurul nostru noaptea erau dealuri negre și mari. Ea dansa de preferință cu ofițerii valahi, care îmi aduceau dulciuri". Într-un prezent sumbru al narațiunii, mama, bătrână și uscată, moare. Straniu și neliniștitor, episodul înmormântării trimite dincolo de semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
rezistau persuasiunii "forțelor obscure, rupîndu-se de tentația intrigilor și a conformismului, care se insinua pînă în străfundul sufletelor". Descoperirea este amară: Atunci am întrevăzut eu sensul înscenărilor și al justificărilor care regizau lumea conducătorilor. Și tot atunci am văzut cum lucea în ei omeneasca, mult prea omeneasca lăcomie de onoruri și privilegii". Aceste constatări s-au convertit, fără îndoială, în capitole și pasaje din cartea de față. Serge Moscovici e primul psihosociolog important care a identificat și balizat, în corpusul psihologiei
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ajutați de Traian și Mimi, patronii barului, alături de care ne simțeam... ca-n familie!). Vorbim, bem... La un moment dat mă aflu lîngă directoarea Teatrului German, o fată destul de tînără și agreabilă, cu care chiar mă împrietenisem. Vine lîngă noi Luci Preda, machiora teatrului, o artistă în domeniu, cu fata, să ne-o prezinte. Eu mă recomand, nimic deosebit. Dar cînd juna a dat mîna cu directoarea, s-a întîmplat ceva incredibil: Indira! (prenumele real al fetei) Gandi! (numele real al
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
treci întîi pe la doamna Lucica, zisă Luci-Kent: ei trebuiai să-i dai, periodic, două pachete de țigări americane (care tare greu se găseau pe-atunci!), ca să aibă grijă de volum, să nu se "rătăcească" printre sutele de manuscrise respinse. De la Luci, volumul, semnat de redactor, aprobat de director și vizat de cenzură, trecea la tehnoredactor, unul Popovici. Om blajin, zîmbitor, cu părul alb, liniștitor precum neaua, dar... inoperant. Fără două sticle de votcă rusească nu deschidea cartea. Nu le duceai, cartea
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
iau cîteva portrete de-ale sale de pe perete, pentru a ilustra paginile dedicate dramaturgului, de revista "România Literară". Ajuns acasă la celebrul scriitor, am fost întîmpinat de secretara sa, Anicuța Chendi (nepoata ardeleanului), o femeie ușor trecută, dar căreia-i luceau ochii precum la codobaturi. Mi-a spus, cu o drăgălășenie cam zaharisită, că maestrul doarme dar, dacă-i las gaj buletinul, pot să-mi aleg de pe perete unul sau două portrete făcute lui Eftimiu de unii dintre cei mai mari
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
un fel de depozit al groazei, o cloacă de nelegiuiri, o mlaștină de spurcăciuni; don Terentio presupunea că fuseseră îngropați acolo chiar și oameni și că unele femei își aruncaseră chiar fătul. Bărbații erau înarmați cu cuțite ale căror lamă lucea în lumina lunii. În dimineața aceea văcarul familiei Nobiliti aruncase de pe marginea acelui povârniș, obligat de autoritățile ce voiau să evite o eventuală epidemie, o vacă bolnavă de antrax. Înainte vreme, animalele bolnave erau arse, pentru că duhoarea infesta aerul zile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
al morții", ne-o spune nu numai poemul citat de Al. Piru, ci și cel care urmează: "Frumoasă și perfectă ca moartea-n care toate/ se adună cu-nveliș, îți jinduim toți clipa/ când goală-n fața noastră vei apărea lucind/ O, urletul cu care te despicarăm, moarte!/ O, sângele pe buze, al primului hymen!/ Prima fecioară a omului". Obsesia morții, ipostaza sentimentală și nostalgică este într-un fel bacoviană: "Goală, soru-mea se-ntinde,/ Și o aud gemând. Îi pipăi clar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ninsoare și promoroacă. În prima versiune a poeziei, cu titlul inițial Tristeță, iar mai tîrziu Melancolie, tînărul poet scria îndurerat despre ea: "Cu multele-i icoane stă lumea risipită Ninsoarea viorie acopere-amorțită Întinsele ei plaiuri... și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine, pe cîmpul solitar. Și țintirimul doarme și crucile stau strîmbe O cucuvaie sură sună-n streine limbe .................................................................... Clopotnița plesnește, în stîlpi izbește toaca, Aripa unui demon sfîșie promoroaca ........................................................................ Și în convoi de iluzii ce luminau ca stele, A
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și Fața-n apa mea privindu-și Să m-atingă visătoare Cu piciorul? Am răspuns: "Pădure dragă, Ea nu vine, nu mai vine!... (s. n.) Singuri voi stejari rămîneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă". Ce frumos era în crînguri, Cînd cu ea m-am prins tovarăș! O poveste încîntată, Care azi e-ntunecată... De unde ești, revino iarăși, Să fim singuri..." Cu același timbru elegiac, poetul continua tot atunci, în alte
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]