2,874 matches
-
se strecurase În cameră și rămăsese tăcută, ascultând discuția dintre ele, dacă nu cumva Își dezvoltase talentul de a se materializa atunci când voia. Spre deosebire de majoritatea turcoaicelor cărora le plăcuseră fustele scurte și tocurile Înalte În tinerețe, Zeliha nici nu le lungise pe primele, nici nu le scurtase pe cele din urmă pe măsură ce Îmbătrânea. Stilul ei de a se Îmbrăca era la fel de excentric ca Întotdeauna. Anii doar Îi sporiseră frumusețea, În timp ce Își luaseră tributul de la fiecare din surorile ei. Ca și când ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
generală. Gemu, ridicându-și fața spre jetul de apă. — Hei, strigă Harry, cum e sub duș? — Perfect. Norman păși afară, iar Harry Îi luă locul. Și el avea corpul plin de zgârieturi și contuzii. Norman Își Îndreptă privirea spre Ted, lungit pe spate pe unul dintre paturi. Beth se chinuise o jumătate de oră ca să-i readucă la normal umerii dislocați și asta cu toate că-l anesteziase cu morfină. — Cum te simți acum? Îl Întrebă Norman. — Bine. Ted avea o mină rigidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
simțea liniștit gândindu-se că, dacă Beth nu se va descurca cu sistemele vitale, va reuși Harry. — Mda, sunt teafăr. Închise ochii și oftă. — Cine a mai rămas? — Beth. Eu. Tu. — Dumnezeule! — Mda. Vrei să te ridici? — Da, o să mă lungesc nițel În pat. Sunt realmente obosit, Norman. Aș putea dormi un an. Norman Îl ajută să se ridice. Harry se aruncă grăbit pe patul cel mai apropiat. — Te deranjează dacă o să ațipesc o vreme? — Nu, deloc. Asta e bine. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
lăsase capul În jos, privind țintă În podea. Norman se gândi că era interesant felul În care alunecase de la starea agresivă de Încredere În sine la polul opus, În de autocompătimire umilă. Fără nici o stare intermediară. — Hai să n-o lungim prea mult, spuse Norman. Suntem obosiți cu toții. — Pur și simplu, mă simt oribil, continuă Beth. De-a dreptul oribil. Simt că v-am dezamăgit pe amândoi. În primul rând, nu trebuia să mă aflu aici; nu merit să fac parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mereu cu „domnule“ la sfârșitul fiecărei fraze, Îl călca pe nervi. Se uită din nou la ele. Uniformele apretate acopereau niște mușchi puternici. Nu se simțea În stare să treacă cu forța de ele. Dincolo de ușă Îl văzu pe Harry, lungit pe spate și sforăind. Ar fi fost ocazia cea mai bună pentru a-l injecta. — Doctore Johnson, putem vedea ce aveți În mână? — Nu, la dracu’, nu puteți! — Prea bine, domnule. Norman se Întoarse si se Îndreptă Înapoi spre Cilindrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
metodele ei obișnuite. „Acum se Înscrie“, Își zise el, luând un costum nou dintr-un dulăpior. Se Întoarse În Cilindrul D și urcă scara. De sus se vedea o lumină albăstrie stranie. — Beth ? — Sunt aici, Norm. Ajuns sus, o văzu lungită pe spate, goală, sub o baterie de lămpi de ultraviolete, prinse În perete. Pe ochi avea niște calote opace. Își răsuci corpul Într-un mod Îmbietor. — Da. — Mulțumesc mult. Pune-l undeva lângă banchetă. — Bine, zise el și-l puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nou peste punte, se Îndoi, se suci, ridică un picior, Într-un echilibru precar, apoi și pe celălalt, pe care-l nu-l mai putea simți, iar În cele din urmă se văzu, În sfârșit, ieșit din apă și se lungi peste punte. Tremura. Încercă să se ridice și căzu. Întregul corp Îi tremura atât de tare Încât nu-și putea menține echilibrul. În partea opusă Își zări costumul, atârnând pe peretele cilindrului. Își văzu si casca purtând inscripția „JOHNSON“. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În urechea lui Norman. Ai văzut? E o zi a dracului de perfectă! 00.00 ORE Când se trezi, Norman văzu o rază strălucitoare de lumină ce pătrundea prin singurul hublou, luminând toaleta dintr-un colț al camerei de decompresie. Lungit pe banchetă, privi În jurul său: un cilindru orizontal, lung de cincisprezece metri; câteva banchete, o masă metalică și niște scaune În mijloc, toaleta din spatele unui mic paravan. Harry sforăia În patul de deasupra lui. Vizavi, Beth dormea, cu brațul Îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
scoată de pe orbita politicului. Când ancheta a fost gata, expira și mandatul comisiei. În ultima clipă, PSD a venit cu propria variantă de raport, foarte voluminos și care ajungea la concluzii opuse. Se pare că tactica PSD a fost să lungească dezbaterea până dincolo de mandatul comisiei. În disperare de cauză, reprezentanții săi au părăsit sala, dar cei de la PPRM nu i-au urmat, cel puțin nu toți. Mai departe părerile sunt împărțite: majoritatea consideră raportul adoptat legal, PSD-ul susține că
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
Ei bine, PSD face din aceasta o chestiune de viață și de moarte. Și mai ales de principiu, iar principiile trebuie apărate cu orice preț. Toate problemele națiunii au devenit moțiuni și toate moțiunile au devenit pretexte pentru a mai lungi boala cu o zi. PSD și PRM, umăr la umăr ca-n vremurile lor bune, au aruncat în capul puterii cu o mulțime de probleme reale din sfera agriculturii, sănătății, învățământului, pensiilor, salariului minim. Însă substanța lucrurilor nu părea să
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
retragă în planul doi? Ilie Sârbu și Vasile Dâncu, din grupul de la Cluj, plus două tinere speranțe, George Maior și Dan Mihalache, cer deschis ca „unii“ să se pensioneze. Iliescu a înțeles imediat despre cine era vorba și le-a lungit urechile acestor inși care confundă administrația cu politica. „În munca politică nu există pensionare, omul moare pe baricadă“, i-a repezit el, „cine vine în politică cu această mentalitate funcționărească moare dinainte.“ Și a conchis că toate astea „îl lasă
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
prost, să fumăm, să râdem și să vorbim tare, după pofta inimii. Am mers, unul lângă altul, în tăcere, cale de mai mulți kilometri. Nicio lumină n-a stânjenit întunericul. Până când departe, în zarea din stânga, am descifrat un licăr. Am lungit pasul și, într-un târziu, am ajuns. Era un soi de căbănuță/ gheretă de lemn. Înăuntru era lumină și, mai mult ca sigur, era cald geamurile erau atât de aburite încât nu puteam vedea nimic prin ele. Răzbătea însă până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
cronicari acreditați vorbesc pe bandă rulantă despre cărți pe care nu le-au citit, mințind publicul fără să clipească? Și cum să înțelegi publicul acesta, mai larg ori mai restrâns, care continuă să înghită astfel de gogoși, perpetuând vechile imposturi, lungind spirala la nesfârșit? În prezent sunt - și mă declar - mult mai senin. Tocmai s-a terminat o nouă ediție a aceluiași Târg, la care, ca în fiecare an, nu mai pridideai de atâtea evenimente epocale. Însă am realizat că aceste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
azi antichități... psihedelice! La vremea conceperii și turnării peliculei, imaginile captate de astronauți nu erau disponibile. (Se credea, probabil, că secretele găsite pe Lună vor fi uimitoare, de arătat „celor aleși“...) Câteva secvențe căzute la primul montaj, plus animații 3D, lungesc „director’s cut“ într-o măsură pe care abia în postură de fan Pink Floyd pot să o înghit. Valoarea versiunii 2003 mi se pare sub a celei vechi. Când suprapui frescele anticului Pompei peste audio-tehnica de vârf a deceniului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
în 1990, cînd au căzut regimurile comuniste în Europa de răsărit. Peste tot acest penitenciar care a fost Europa în toată această perioadă plutește umbra lui Kafka. La fel ca și deasupra „castelului” de la Praga. Nu vreau însă să mă lungesc prea mult. Mai ales că vă simt nerăbdător. Știu, știu ce așteptați de la noi, dar nu vă pot promite deocamdată nimic. Nu vă cunoaștem încă suficient. Nici Bernard nu și-a făcut încă o părere clară despre manuscrisele pe care
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pădurile de pe glob. ori, domnul Busbib citise deja un articol despre acest teribil pericol, ca planeta să-și piardă unul din plămîni, pădurea amazoniană, cea care furniza o imensă cantitate de oxigen terrei. Pe măsura ce lista de probleme se lungea, domnul Busbib începu să se simtă și ușor panicat. oare putea el, cu slabele sale forțe, să facă față tututor acestor urgențe ? avea el capacitatea de a se gîndi la ele tot timpul și la toate în același timp ? Și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de sistem de autoapărare începu să funcționeze în el, era ca și cum un fel de mic diavol i s-ar fi trezit în timpan și ar fi început să-i spună în șoaptă : „Dă-o dracului de listă. Cu cît o lungești mai mult, cu atît tot tu te vei simți mai vinovat. mai bine întrerupi lista și în felul acesta nu mai ai nicio responsabilitate. treizeci de probleme identificate. este suficient pentru puterile tale. mai ales că, între noi fie vorba
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un incident neplăcut: Muñagorri, statornic credincios lui Solomon, i-a ciomăgit șezutul lui Pampa, care, sedus de amăgitoarele chemări ale exotismului, refuza să poarte cuțitul și micuța biciușcă. Miss Bilham, guvernanta, n-a știut să-și țină rangul și a lungit peste măsură neplăcutul episod, certându-l cu Înverșunare pe Muñagorri. Nu șovăi să afirm că pedagoga a reacționat așa distonant doar pentru că avea În vedere un post nou: Montenegro, care descoperă precum linxul sufletele frumoase, Îi propusese unul oarecare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
voi să spui că io, ca voiajor ce ieram, șteam să iau tot timpu pulsu la drumu dă fer, da pă bune. De la pusu soarelui până-n ziurelu dă ziuă, fără nainte decât o cercetare și-un proces care s-a lungit un an juma, le-am trântit cu pana-linguriță o imbatabilă d-am ieșit stârnind prafu. Asta-i, mi-am pus mergătorii 44 la Ultima Oră, unde bosu dân redacție, care ie un morgov mizerabil, m-a distins dă corespondent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
s-a pus În picioare cât iera dă estraplat și, cu flinta În dreapta, mi-a dat poroncă să cânt ultimu Ave Maria. Să mă fi vizionat cum boceam. Nu știu dacă dân dispreț sau milă, il Capo a catadicsit să lungească termenu cu niște ceasuri, da m-a somat: — În seara asta, la orele douăzeci, acilea sub vizualii mei, ai să Înghiți toată pudinca și n-ai să lași fărâme. Vezi că te fac arșice. Acu iești liber. Știu că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Dialogul a avut loc, așa cum stă mărturie Părintele Buitrago, la 30 aprilie 1799; Brânzică și brânză de vaci figura de-acum În Culegerea de cântece baturros din 2 ianuarie 1721, adică treizeci de ani Înaintea nașterii lui Zúñiga. Zadarnic am lungi dezbaterea. Nu trebuie să uităm, totuși, că Garrido a detectat În acel episod o trăsătură platonică: Morarul, generos și deschis, a văzut În poeți Poetul și a anexat dezinteresat acel romance de odinioară. O bună lecție dată exorbitantului nostru egoism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
întrebarea, ci răspunsul era important. Și pentru că nu avea încotro a zis la întîmplare: "Cum să o puneți, dom' Făinaru? Cum să v-o puneți așa, pentru că vrea șefu', doar nu sînteți un nătărău!" O clipă văzînd cum i se lungește fața, cum își face gura pungă, a crezut că a dat greș. Poate că Făinaru voia să pară un tip dat naibii, unul care vrea să lase o impresie grozavă despre el, tocmai pentru că arată destul de jalnic. Făinaru a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca prințul Șerban Pangratty să nu mai calce în Vladia. Puteți fi sigură că aveți în mine un aliat de nădejde. În definitiv, avem aceleași interese..." Domnișoara K.F. a strîns ușor din pleoape, albastrul ochilor devenise cenușiu și mustrător, a lungit cît a putut gestul cu care îi întindea mîna să i-o sărute, peste măsuță, ceea ce nu se făcea, "idealuri, domnule Popianu, idealuri..." * N-a trebuit să facă nimic pentru ca prințul să nu mai vină în Vladia. N-a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trebuie și nu voi admite intruziunea obișnuitului în această neobișnuită aventură..." Era într-o vineri și îmi părea rău că nu era într-o marți, pentru ca distanța dintre noi să fie mai mare și așteptarea să fie mai lungă... Am lungit-o eu în mine însumi această distanță uitîndu-mă indiferent la mișcarea străzii, plictisit, neîncrezător în fericirea care îmi dădea târcoale căutând să-mi intre în inimă, prudent nu din experiență ci din instinct, deși chipul ei grav mă urmărea, gestul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și să moară cineva, ca să cioplesc prima piatră funerară în cimitirul de marmură, eu n-aveam, practic, nici o obligație. Drept care m-am întors în cameră, încercînd să mai dorm un ceas, două. N-a fost însă chip. Cum m-am lungit în pat, am constatat că baia în mare nu mă spălase și de mâlul visului care-mi stăruia în minte, mă preocupa. Și înțeleg de ce. A fost prima oară când mi-am dat seama clar că nu mai eram foarte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]