16,589 matches
-
Iacob aparțin literaturii parenetice, moralizatoare. Cât despre locul de origine și data alcătuirii textului, lucrurile sunt destul de complicate și fiecare editor propune o nouă teorie. Aproape cert rămâne faptul că scrierea a apărut într-un mediu iudaic din Egipt (unele manuscrise tardive, cu interpolări - de pildă, philochristos - l-au făcut pe James să atribuie textul unei secte iudeo-creștine). „Trei elemente esențiale din partea apocaliptică susțin ipoteza că Testamentul lui Abraham a fost compus în Egipt, și anume concepțiile legate de psihostazie, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numele de Septuaginta. Abia descoperirile recente (anii ’40-’50) de la Qumran (locul unde a sălășluit mai multe secole de-a rândul - între secolul al III-lea î.Hr. și anul 70 d.Hr. - o comunitate eseniană probabil) au scos la iveală manuscrise ebraice foarte vechi ale tuturor cărților VT, cu excepția cărții lui Esther. Dar manuscrisele ca atare, necuprinse într-o carte canonică (recunoscută așadar de autoritățile religioase), nu au decât o valoare intrinsec-științifică. Canonul integral al scripturii iudaice se formează abia prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a sălășluit mai multe secole de-a rândul - între secolul al III-lea î.Hr. și anul 70 d.Hr. - o comunitate eseniană probabil) au scos la iveală manuscrise ebraice foarte vechi ale tuturor cărților VT, cu excepția cărții lui Esther. Dar manuscrisele ca atare, necuprinse într-o carte canonică (recunoscută așadar de autoritățile religioase), nu au decât o valoare intrinsec-științifică. Canonul integral al scripturii iudaice se formează abia prin secolul I d.Hr., prima tentativă serioasă de sistematizare fiind întreprinsă la așa-numitul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Templu, ca să se intereseze dacă cei care au participat la restaurarea edificiului au fost plătiți cum se cuvine de către Marele Preot. Acesta din urmă, pe nume Hilqiyahou, îl întâmpină cu o surpriză: descoperise în Casa Domnului textul Legii (Torah, Pentateuhul). Manuscrisul ajunge sub ochii regelui, care poruncește să-i fie citit fără întârziere. Lectura (cu funcție anamnetică) declanșează o serie de măsuri reformatoare, de asanare a vieții religioase din regat, contaminată de idolatrie, magie, vrăjitorie etc. Pe noi însă nu ne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tiberian (inventat și practicat în provincia Tiberiadei), în care punctele-vocale se așezau dedesubt. Ultimul a devenit universal. Textul exemplar al Bibliei folosite de evrei este Diqduke ha-teamin, stabilit de către Aaron ben Asher în 930 d.Hr., iar cel mai vechi manuscris masoretic datează tot din secolul al X-lea d.Hr. În ceea ce privește Septuaginta (LXX), lucrurile se prezintă astfel. Există trei manuscrise vechi - două din secolul al IV-lea, unul din secolul al V-lea d.Hr. -, precum și o serie de ediții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Bibliei folosite de evrei este Diqduke ha-teamin, stabilit de către Aaron ben Asher în 930 d.Hr., iar cel mai vechi manuscris masoretic datează tot din secolul al X-lea d.Hr. În ceea ce privește Septuaginta (LXX), lucrurile se prezintă astfel. Există trei manuscrise vechi - două din secolul al IV-lea, unul din secolul al V-lea d.Hr. -, precum și o serie de ediții întocmite cu multă grijă, acribie și talent filologic de către savanții occidentali, începând cu secolul al XVI-lea. Să nu uităm
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și talent filologic de către savanții occidentali, începând cu secolul al XVI-lea. Să nu uităm că, deși concurată de Vechile Itale sau de Vulgata lui Ieronim, LXX a fost utilizată în Occident până la finele secolului al VII-lea. Cele trei manuscrise vechi (redactate în unciale, adică în litere majuscule) sunt: 1. codex Vaticanus, notat cu B în codul specialiștilor; are câteva lacune în Geneza, 2Regi și Psalmi; nu conține cele patru cărți ale Macabeilor; 2. codex Sinaiticus (notat cu S), descoperit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-lea de către celebrul Tischendorf. Pentateuhul lipsește aproape în întregime; 3. codex Alexandrinus (notat cu A), copiat în secolul al V-lea, are mai puține lacune decât celelalte două. Conține toate cele patru cărți ale Macabeilor. Pe lângă acestea, există încă trei manuscrise în unciale, de mai mică importanță, copiate în secolele V, VI și VII. Manuscrisele în minuscule, copiate între secolele al IX-lea și al XVI-lea, sunt în jur de o mie șase sute. Un cuvânt acum foarte rapid privind edițiile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
A), copiat în secolul al V-lea, are mai puține lacune decât celelalte două. Conține toate cele patru cărți ale Macabeilor. Pe lângă acestea, există încă trei manuscrise în unciale, de mai mică importanță, copiate în secolele V, VI și VII. Manuscrisele în minuscule, copiate între secolele al IX-lea și al XVI-lea, sunt în jur de o mie șase sute. Un cuvânt acum foarte rapid privind edițiile moderne. Prima ediție a fost publicată în Poliglota Complutensis, apărută la Alcalá începând cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
1514. Cea mai importantă rămâne însă ediția numită sixtină (după numele Papei Sixt Quintul), publicată la Roma în 1587, cu intenția mărturisită de a sluji studierii adâncite a Părinților Bisericii. Ediția sixtină consacră într-un fel codicele Vaticanus. Acesta devine manuscrisul de referință pentru toate edițiile ulterioare, până la cea mai recentă, în curs de realizare la Göttingen. Amintind doar numele lui Homes și Parsons și al lui Swete, autorii unor ediții din secolele imediat următoare, ajungem la celebra ediție a lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
La început, între anii 1930-1940, abordarea sa e mai științifică, ba chiar aproape impersonală. El își înzestrează fiecare traducere cu o introducere (prefață) solidă, adăugând notele filologice și istorice necesare. Cunoaște edițiile de calitate și lucrează în câteva rânduri pe manuscrise (pentru câteva dintre tratatele lui Grigore Palamas). Cu timpul însă, observăm că demersul său devine din ce în ce mai personal, accesoriile științifice fiind înlocuite printr-un autentic dialog pe picior de egalitate cu Părinții. Notele pe care Stăniloae le redactează pentru Ambigua lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rolul pe care l-au jucat în această formare perioadele petrecute în străinătate de tânărul Stăniloae, mai cu seamă cele din Grecia, Franța și Germania. În Franța a petrecut puțin timp, spre sfârșitul studiilor, suficient însă pentru a copia după manuscrise, în vederea traducerii, câteva tratate ale lui Grigore Palamas. În Germania, la Berlin și München, a descoperit „teologia dialectică” de ultimă oră a lui Barth, Bultmann și Brunner 178. Grecia însă este locul unde și-a dobândit instrumentele de lucru - greaca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cei doi ucenici ai lui Stăniloae. Mai întâi, ea dispune de o serie de introduceri personale ce aparțin traducătorului. Pe de o parte, acesta fructifică studiile științifice recente, iar pe de altă parte, realizează propriile investigații, în special asupra tradiției manuscrise a traducerilor românești anterioare. O altă diferență majoră ține de succesiunea autorilor și a operelor. De exemplu, începând cu primul volum, Stăniloae schimbă ordinea din Filocalia greacă, motivând operațiunea respectivă prin dorința de respectare a criteriului cronologic. Astfel, îl plasează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți, a aflătorilor în treabă, care se apucă să traducă ori să îndrepte Biblia fără să fi învățat cum trebuie nici greaca, nici ebraica, nici latina, fără să fi văzut în viața lor un manuscris, fără să știe exact cu ce se mănâncă patristica sau exegeza biblică? Traducătorii Septuagintei din cadrul Colegiului Noua Europă nu sunt numai creștini, ci sunt și serios școliți într-ale filologiei, istoriei și teologiei. Există o singură excepție, un singur agnostic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lor crește credința. "Maimuța" n-are decât. Poate să ne ucidă pe toți, dar credința rămâne. Chiar acolo se convertiseră o mulțime. Până și soldații. Soldații care plângeau lângă cruci. Lângă cele douăzeci și șase de cruci. * Când a lăsat manuscrisul din mână, se făcuse seară. Își șterse tacticos ochelarii. Erau aburiți... și-a spus. Un japonez nu plânge. Niciodată. Mai ales un creștin. Oare ce se întâmplase cu familia lui Louis Ibaraki ? O să vadă mâine. E cald acum. Și târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
făcuse seară. Își șterse tacticos ochelarii. Erau aburiți... și-a spus. Un japonez nu plânge. Niciodată. Mai ales un creștin. Oare ce se întâmplase cu familia lui Louis Ibaraki ? O să vadă mâine. E cald acum. Și târziu. Puse semn în manuscris, îl înapoie bibliotecarei care-i surâse. Trist ? ciudat surâs, își spuse și ieși în noapte. Mâine va fi o zi senină, își spuse, privind stelele. Pentru el, războiul nu exista. Singurul război în care se implicase era studiul manuscriselor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în manuscris, îl înapoie bibliotecarei care-i surâse. Trist ? ciudat surâs, își spuse și ieși în noapte. Mâine va fi o zi senină, își spuse, privind stelele. Pentru el, războiul nu exista. Singurul război în care se implicase era studiul manuscriselor din epoca lui Toyotomi Hideyoshi (1536-1598). Martiriul creștinilor fusese la 5 februarie 1597. Un an mai târziu, bolnav și disperat din cauza insucceselor militare, murise și "maimuța". Dar pentru toate e timp și mâine. Acum însă, o să treacă pe la biserică, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce sau a cui ?... Oricum, nu "focul din cer", pe care-l ceruse nefericita mamă a lui Loius Ibaraki... Și acum, pe mâine... își spuse când ajunse acasă. Avea tot timpul din lume până la 15 august să termine de studiat manuscrisul . Mâine era abia 9 august. Și mai avea doar câteva pagini de citit, apoi lucrarea, apoi doctoratul, pe urmă cariera universitară se deschidea în fața lui, pe urmă... * Comunicat de presă : Astăzi, 9 August 1945, la ora 11.02, asupra orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
istorisiri nesănătoase fericirii, cât și la finele celorlalte, atâtea câte or mai urma... Prin urmare, nu foarte departe de locul în care locuiesc acum, loc în care tot mă războiesc eu, aproape zi de zi, cu monotonia deplină a rândurilor manuscrisului meu drag, mai întâi pornind pe bulevardul principal al micului meu oraș, iar D 118 Rareș Tiron apoi cotind la dreapta de două ori, se găsește, la vreo două sute de pași, clădirea Poștei, care, deși este destul de veche și de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
un poem în care se găsea nemuritorul vers: "Acum, Muză, să cântăm despre șobolani". Auditoriul, compus din rafinați intelectuali ai vremii, se cutremura de râs, timp în care un mucalit a avut curiozitatea cinică de a arunca o privire peste manuscrisul autorului, observând că, inițial, acesta avusese intenția să cânte despre șoareci, dar că, din fericire, a tăiat apăsat substantivul cu pricina, găsindu-l insuficient de distins pentru respectiva ocazie. And now the point emerges... Toată această lungă și, mă tem
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
1. Destinatarul acestei scrisori, Nikolai Strahov, reproducînd‑o În ale sale Amintiri despre Feodor Mihailovici Dostoievski, relatează cîteva amănunte interesante privitoare la modul În care Dostoievski Își vindea operele Încă nescrise, cerînd mereu avansuri și Întîrziind aproape Întotdeauna cu predarea manuscriselor, ceea ce făcea din el un colaborator nu prea sigur pentru edituri și reviste. Deși unele din aceste amănunte sînt savuroase, credem că mai importantă este explicația pe care o dă Strahov : „Feodor Mihailovici Își amîna mereu munca pînă la termenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
am extins-o și transformat-o într-o carte (Structurile Bisericii). Aceasta se deosebea fundamental de dogmatica tradițională catolică deoarece se baza în totalitate pe Biblie și trata istoria Bisericilor, conciliilor și chiar a papilor menținând mereu perspectiva istorică. Din cauza manuscrisului, în acea zi, la München, avusesem o discuție foarte aprinsă despre definiția primatului și infailibilității în cadrul Conciliului Vatican I (1870) cu dogmaticul catolic de vârf al Germaniei, iezuitul Karl Rahner, pe care îl veneram. Eu însă aveam nevoie de o
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nimic de obiectat, însă nu știa exact nici ce anume să facă. Deoarece nu reușisem să finalizez teza doctorală în filozofie la Paris pentru că mi se atribuise Catedra de teologie fundamentală la Tübingen, mai târziu am elaborat de două ori manuscrisul și, în cele din urmă, l-am publicat în 1970, în anul bicentenarului nașterii lui Hegel, cu titlul Menschwerdung Gottes. Eine Einführung in Hegels theologisches Denken als Prolegomena zu einer künftigen Christologie (Întruparea lui Dumnezeu. Introducere în gândirea teologică a
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sa de către mediul ortodox al epocii, fiind astfel și mai puternic luat în colimator. Calinic Popp Șerboianu mai merită menționat și cu o altă latură a preocupărilor sale. Bunăoară, îl regăsim menționat sub numele de Constantin Popescu-Șerboianu ca achiziționând diverse manuscrise românești vechi, în celebrul catalog întocmit de către Gabriel Ștrempel 88. Astfel, Șerboianu achiziționase în 1907, în calitate de student la teologie, și mai târziu în 1909, un Triod, miscelanee, tipicon, un manuscris cu învățături și îndreptar pentru duhovnic, cuprinzând regulile adecvate ale
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
regăsim menționat sub numele de Constantin Popescu-Șerboianu ca achiziționând diverse manuscrise românești vechi, în celebrul catalog întocmit de către Gabriel Ștrempel 88. Astfel, Șerboianu achiziționase în 1907, în calitate de student la teologie, și mai târziu în 1909, un Triod, miscelanee, tipicon, un manuscris cu învățături și îndreptar pentru duhovnic, cuprinzând regulile adecvate ale spovedaniei și cum să canonească păcătoșii. Unele dintre acestea sunt pomenite ca aparținând ulterior bibliotecii mânăstirii Căldărușani. Moare în 1941, fiind înmormântat în cimitirul Bellu, dar în 1948, conform lui
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]