2,951 matches
-
nume de locuri reprezentative dezvăluie însă amănunte specifice interesante, pitorești, insolite, curioase uneori, tăinuite în spatele unor forme aparent banale. Analizate în paralel, aceste biografii relevă asemănările, deosebirile, contrastele dintre parcursurile lor (cauzele și condițiile toponimizării, structura, tipologia, încadrarea în sistem, metamorfozele), interferențele și confluențele de natură istorico-geografică și lingvistică dintre ele. Reprezentativitatea toponimelor incluse în lista celor o sută unu nume analizate monografic a avut la bază îndeplinirea uneia sau a mai multe condiții: relevanța lingvistică, geografică, istorică, socială, culturală; raritatea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
folosite și complicarea formei preparatului. Prin aceste mijloace, percepția noastră devine mai dificilă și mai îndelungată. În arta culinară, percepția este un scop în sine și trebuie amplificată. O precizare este necesară: nu trebuie împinsă până la absurd această teorie a metamorfozei gastronomice; ea nu se aplică orbește și e contraproductivă în destul de multe ipostaze. Caviarul este unul dintre numeroasele exemple în care simplitatea, puritatea gustului primar trebuie păstrate. De asemenea, arta culinară contemporană, trecută printr-o epocă barocă, excesiv de încărcată și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se aplică orbește și e contraproductivă în destul de multe ipostaze. Caviarul este unul dintre numeroasele exemple în care simplitatea, puritatea gustului primar trebuie păstrate. De asemenea, arta culinară contemporană, trecută printr-o epocă barocă, excesiv de încărcată și de pasionată de metamorfoza ingredientelor, dar și prin revoluția Noii Bucătării Franceze, tinde în ultimele decenii să se întoarcă la tradițiile regionale, acestea stimulând o abordare respectuoasă a materiei prime, urmărind deci păstrarea și punerea în valoare a savorii naturale. Dar această tendință trebuie
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
adică un ficat de gâscă sau de rață îndopată până ce pasărea ajunge să facă steatoză hepatică; altfel spus, prima etapă a gătirii pateului din foie gras este reprezentată de modificarea patologică a fiziologiei păsării, „înstrăinarea“ sa de normalitatea biologică. Doctrina metamorfozei alimentului se regăsește și în bucătăria Romei antice. Una dintre pasiunile gastronomice ale romanilor erau ugerele de scroafă, pe care le găteau însă de așa manieră, încât ajungeau ca un preparat culinar din... pește. La aceasta contribuia, desigur, și garum-ul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se stropea și cu vin îndulcit cu miere, apoi cu oțet și se adăuga piper și coriandru. Tot Apicius a scris, cu mândrie, la finalul rețetei unui sos foarte aromat: „Nici un mesean nu va ști ce mănâncă!“ Același cult al metamorfozei culinare era practicat în Japonia: în cartea Vechiul Kyoto, Diane Durston scrie despre obiceiul nobililor din perioada Edo de a se amuza încercând să ghicească din ce ingrediente erau făcute felurile de mâncare ce li se serveau la ospețe. Nu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
-l radical în raport cu starea sa primară, naturală, iar școala lui Escoffier obține același efect de înstrăinare prin mascarea alimentului; ambele demersuri se produc la nivelul ingredientelor, adică al „cuvintelor“ care alcătuiesc preparatul. „Revoluționarii“ de la Nouvelle Cuisine sunt la fel de interesați de metamorfoza produsă în farfurie, dar realizează înstrăinarea la nivelul „propoziției“, a „frazei“ chiar; altfel spus, păstrează gustul primar al fiecărui ingredient în parte, însă le asociază pe toate în moduri care șochează gustul obișnuit și care contrazic regulile clasice de combinare
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
La începutul secolului I prin introducerea creștinismului în Dacia se deschid noi perspective în dezvoltarea spiritului dacic pregătit să asimileze atât influența medicinei romane cât și a creștinismului în extensie, ambele realități fiind binefăcătoare pentru dezvoltarea unui popor în plină metamorfoză istorică. MEDICINA îN EVUL MEDIU LA RĂSPÂNTIA DINTRE ERE De la Pacific la Atlantic lumea dorea, aștepta altceva. Vorbind de suflet și preocupându-se mai mult de plăcerile trupului, ea și-a dat seama că acest drum nu o poate salva
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
reflexie, căci nici o informație nu ajunge în intelect dacă mai întâi nu a fost în simțuri (Eseu asupra intelectului, 1690). Contemporanul său, Thomas Hobbes (1633 - 1714) este filosoful care caută să armonizeze cunoașterea empirică cu cea rațională, însă nu clarifică metamorfoza datelor senzoriale în noțiuni generale. De neînțeles este și etica sa contradictorie: „Bellum omnium contra omnes“ (Războiul tuturor împotriva tuturor) exprimată în De cive (1642) și în Leviathan (1651), chiar dacă se gândește la omul arhaic, cum pare a se fi
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cuvintele lui Chapelain, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul. Racine explică, în Prefața la Ifigenia sa, că pentru a respecta verosimilul s-a îndepărtat de Euripide în concepția sa asupra deznodământului. În Ifigenia la Aulis, ca mai târziu în Metamorfozele lui Ovidiu, Diana, cuprinsă de milă, o răpește pe Ifigenia pentru a o sustrage sacrificiului și determină omorârea în locul său a unei căprioare sau a unei alte victime de acest fel. Ce fel de reprezentație este asta, scrie Racine, să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în locul său a unei căprioare sau a unei alte victime de acest fel. Ce fel de reprezentație este asta, scrie Racine, să sfârșești o tragedie cu ajutorul unei zeițe și a unei mașinării (adică al unui artificiu scenic) și printr-o metamorfoză, care putea găsi ceva credit pe vremea lui Euripide, dar care ar fi prea absurdă și prea incredibilă printre noi?" Racine a preferat să adopte o interpretare mai credibilă a legendei, cea a lui Pausanias, în Corinticele. Tânăra Ifigenia, sacrificată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întâi "supranaturalistă", apoi calificată drept "suprarealistă" pentru că anunța un spirit nou, deși fusese scrisă înainte de nașterea Suprarealismului propriu-zis. De altfel, în Prefața sa apare pentru prima dată termenul de Suprarealism. Apollinaire reprezintă acolo în mod ludic un fenomen de transexualitate, metamorfoza lui Thérèse în bărbat. Apollinaire definește, în Prolog, o dramaturgie nouă, caracterizată prin abandonarea unității de acțiune, singura unitate păstrată în teatru până atunci, atât de romantici, cât și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu trebuie să se identifice cu personajul său, ci să-și amintească neîncetat, în timpul reprezentației, că povestește evenimente trecute. Brecht multiplică sfaturile cu privire la el și îi sugerează diferite mijloace pentru a rămâne stăpân pe jocul său. "Comediantul care renunță la metamorfoza integrală, scrie el în Noua tehnică de artă dramatică, dispune de trei procedee care îl vor ajuta să se distanțeze de cuvintele și acțiunile personajului de reprezentat: 1. transpunerea la persoana a treia; 2. transpunerea la trecut; 3. enunțarea de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adevărată, implică spectatorul în însăși existența sa, de aceea ne emoționează. Teatrul, la origine, este totdeauna stilizat, atât în Orient, cât și în Occident. În timp ce arta orientală nu cunoaște decât puțină evoluție, scena occidentală a trecut printr-o serie de metamorfoze, de la stilizare la realism. Este o caracteristică a artelor spațiului: cele mai vechi reprezentări vizuale pe care le-a produs omul, în preistorie, cele pe care le-a pictat în grote ca Lascaux sau Altamira, cele pe care le-a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de autorul dramatic ce le aduce pe scenă. Medeea este simbolul mamei infanticide. Pentru a-l pedepsi pe Iason, iubitul său infidel, îi înjunghie pe cei doi copii avuți cu el. Ino, ale cărei aventuri sunt povestite de Ovidiu în Metamorfoze, este simbolul mașterei care-și urmărește fiii vitregi cu ura sa. Ixion este simbolul perfidiei: pentru a nu fi obligat să-i ofere viitorului său socru darurile de nuntă, l-a făcut să cadă, prin vicleșug, în focul încins. Io
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
funcționale ale limbii, precum cel științific, în special cel didactic, dar și cel filosofic, tinzând în definitiv să submineze autoritatea limbajului însuși, căruia i se contestă rolul decisiv în comunicare, prin construirea unui tip de discurs conversațional vidat de sens. Metamorfoza textului ionescian cunoaște o fază intermediară, aceea a parodiei vizând alcătuirea deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu reacțiunea apoi zaiafetul cu reacțiunea), sentințele stupide din domeniul medicinii (celebra definiție a "fandacsiei"), mania oratorică, veselia absurdă etc. fac din acest personaj un "strămoș al lui Gregor Sansa"28. Împreună cu Efimița reiterează ipostaza cuplului de clovni, anunțând deja metamorfoza definitivă din Așteptându-l pe Godot sau din Cântăreața cheală. În același timp, Leonida poate fi considerat un veritabil caracter clasic, prin ilustrarea unei dominante: prostia. Nu este însă, mai puțin valabilă interpretarea lui prin prisma realismului tipologic, întrucât sintetizează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
legate de tradiția acestui motiv sunt relevante: suspendarea interdicțiilor, profanarea sacră și sacralizarea bufonă a profanului, provocarea ca joc sau jocul ca provocare, nerușinarea programatică de esență cinică, toate identificabile atât în comediile cât și în schițele lui Caragiale. În Metamorfoza măștilor comice, Vera Călin 42 observă că un anumit comic al inversiunii al inversiunii verbale se arată totuși compatibil cu viziunea absurdă. Exemplul oferit este fragmentul din declarația de amor a lui Rică Venturiano, al cărui comic rezultă din inversarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
premiera piesei Cântăreața cheală la Theatre des Noctambules în 1950, a constituit punctul de plecare al unei dramaturgii de avangardă care aduce în prim plan o problematică subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere în scenă și o defulare a propriei angoase a imposibilității de comunicare (Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele), a singurătății în existență (Scaunele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dramatice românești de la începuturi până la 1890, vol. 1, Editura Minerva, București, 1985, p. 244. 10 Mircea Ghițulescu, Istoria dramaturgiei române contemporan, Editura Albatros, București, 2000. Autorul va relua proiectul în Istoria literaturii române. Dramaturgia, Editura Academiei Române, 2007. 11 De exemplu, Metamorfoza măștilor comice, de Vera Călin, Editura pentru Literatură, Bucuresti, 1966, Panorama dramaturgiei universale, de Ion Zamfirescu, Editura Enciclopedică Română, București, 1973, Istoria universală a dramei și teatrului, de Ion Marin Sadoveanu, 1973, Istoria teatrului universal, de Ovidiu Drâmba, Editura Vestala
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale, în "Contemporanul", (1951), nr. 269, (48), 30 noiembrie, apud. Marin, Petrică, Ion Luca Caragiale, Bibliografie de recomandare, Editura de Stat pentru Cultură și Artă, București, 1964, p. 78. 17 Se va conforma, între alții, Vera Călin, nu doar în Metamorfoza măștilor comice, în care invariabil descoperă valențe satirice asociate tuturor procedeelor și motivelor comice atunci când sunt ilustrate în opera lui Caragiale, ci și în articole cu titluri semnificative: Procedee caragialiene în "Gazeta literară, IX, 1962, nr. 25 (432), 21 iunie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
greacă ajută în secolul XX nu doar la a ilustra ci și la a gândi omul, societatea, relația cu divinul. "În această mișcare perpetuă a miturilor din momentul în care sunt smulse din universul religios care le-a creat, viitoare metamorfoze imprevizibile sunt de așteptat."76 Gillo Dorflès susține că mitul modern nu mai are nimic sacru precum la Eliade, pentru că a trecut prin faza de de-mitificare, dar că și acum propune răspunsuri la întrebări la care rațiunea nu poate
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
în forme pure, ci indirect, ca mituri și simboluri (plastic denumite "flori ale Abisului").176 Astfel explică și diferența dintre Filosofie, care "înaintează geometric", prin artificii abstracte, și Inițiere, care se apropie de mit în mod organic, cu entuziasm, prin metamorfoză, misterul învăluit în mit nerezolvându-se prin silogism și calcule, necesitând adeziune și transfigurare (nu e suficient să înțelegi simbolul, trebuie să-l "încarnezi").177 Dar fiind ontologic, misterul ține și de intelect, solicitând și o studiere logică.178 Pentru
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
a miturilor, însă, este important să nu cădem în ispita evaluării lor estetice, logice sau morale. Unele mituri pot fi mai influente decât altele, unele pot acoperi o arie umană și mentală mai întinsă, iar altele pot dura indefinit, prin metamorfoze ale motivelor și formelor sau pot genera mituri derivate, nu mai puțin relevante. Cel mai important aspect al mitului este procesul de identificare, care se desfășoară de multe ori inconștient, iar cum valoarea de adevăr a mitului se stabilește doar
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
cazul indienilor.456 Morretta evidențiază și această caracteristică tulbure și turbulentă a eroului: "în zilele noastre se înmulțesc eroii diverselor fantasme ideologice ori se lățește răutatea pură a asasinatului gratuit și anarhic. Treptat, eroul a suferit în Occident o stranie metamorfoză: în lagărele naziste sau gulagul stalinist au murit milioane, eroi anonimi și sfinți prin însăși suportarea celor mai fantastice torturi, nu doar fizice ci și morale; din îndepărtatul Orient ne-a parvenit o formă de eroism care are ceva diabolic
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
subiecților de gen (banda desenată este o literatură care prezintă "punctul de pornire pentru moduri tipice de gândire și de categorisire pentru corp", căci neconstrânse de veracitate, corpurile desenate sunt maleabile, plastice, pretându-se la tot felul de reconfigurări și metamorfoze, chiar dacă tehnic ele sunt statice, obiectivate, iar animarea lor se înfăptuiește doar prin efortul imaginativ, care le disipează și le reconstruiește de la cadru la cadru în funcție de materialitatea corporală a cititorului).750 Fiecare epocă are stilul propriu de reprezentare corporală, iar
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]