3,813 matches
-
se contrazice nuanțat, Ioana se contrazice cu violență. Mizeria și orgoliul ei. Este rar să vezi o femeie apărîndu-și o părere (artistică, sau literară, sau despre dragostea ei) cu atâta înverșunare. Dar câteodată contrazicerile sunt așa de vădite, că te minunezi că pot să vie de la cineva inteligent. Într-o zi, un negustor ambulant i-a vândut un parfum admirabil. Deseori ne emoționam de parfumul delicat și ne felicitam de afacerea excelentă. După un timp însă, făcând din nou aluzie la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
evoluând intre extreme. Totul depinde de liniștea mai îndelungată sau de oboseala ce o face străvezie. În momentul supărării devine slabă de tot, capătă riduri pe față, vânăt împrejurul ochilor, pistrui mulți, iar mișcările sunt fără grații. Dar uneori apare minunată cu profilul ei perfect de statuie greacă, fruntea limpede și mare sub arcurile sprîncenilor, ochii profunzi, dar potoliți, fără nimic turbure în ei, gura tăiată de un mare artist, părul bogat, încadrînd-o superb. Și o siluetă elegantă, înaltă, subțire, pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mine în momentul acesta, că e îndrăgostită. Ioana e deseori excesivă. Când e supărată, la fel îmi exagerează vina. Dar deocamdată mă las în voia ei, încîntat că poate, măcar pentru o clipă, să-și facă o imagine așa de minunată despre mine. Adorația Ioanei se pretează la ridicol, dar e binefăcătoare. Am fost la Balcic și am luat pe Arabella cu noi, iar în barcă, fără jenă de ceilalți indiferentă la protestările mele, Ioana a ales pentru mine locul cel
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ingenuu, neafectat de altele deja în uz. Socrate pare să fi fost mai inspirat în această privință. (Diogenes Laertios, II, 22). Nu s-a grăbit, așadar, să-l declare în întregime cu sens, nici lipsit de sens, ci s-a minunat cu simplitate în fața propozițiilor sale. Vedem încă o dată că logica noncontradicției ne aduce în față un caz de limită, singular. Ea presupune o anumită imagine a lumii și a celor omenești: este vorba de o lume finită, actuală și perfect
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
formal, este prin el însuși indiscutabil? Ce se ascunde în fond sub această formă de obediență corectă, verificabilă tehnic? A devenit ea deja capabilă să-i aducă omului, astăzi, o formă de împăcare cu sine? 8. Locul celui care se minunează Celor vechi nu le-a fost totuși străină ideea de lume alternativă, nici cea de antinomie reală, in re, mai ales cu privire la unele fapte omenești. Când discută despre fapte viitoare, Aristotel acceptă el însuși excepții de la regula noncontradicției („în acele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Iar metafizicianul constată, în același timp, că mintea omului este atrasă de ceea ce o surprinde și o pune la încercare. Unele stări de lucruri o șochează realmente și pot să o aducă într-o stare de uimire (tháuma). Omul se minunează de ceea ce vede sau aude, deși înțelesul lor îi apare ascuns. Este ceea ce se petrece în fața unor fenomene cerești: „fazele Lunii, cursul Soarelui și al aștrilor“, „stelele căzătoare“ și eclipsele. Sau în fața unor situații complet insolite, „cum se întâmplă, de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Mintea resimte dintru început o stare de nedumerire sau perplexitate (aporía). În același timp, se mi nunează în fața unor astfel de lucruri. Este o stare ce trezește imediat percepția acută a propriei necunoașteri („Acela însă care se îndoiește și se minunează recunoaște prin chiar aceasta că nu știe“) (982 b). O va însoți însă acea dorință de înțelegere care este în ea însăși gratuită, dezinteresată. Aceasta nu se supune unor condiții comune, unui folos sau nevoilor obișnuite ale vieții. Cel pregătit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
misticul, ci faptul că ea există“ (§ 6.44). Un asemenea „fapt“ nu se poate spune: nu se determină ca atare, nu se calculează și nu se descrie. Ci este recunoscut altfel, așa cum se întâmplă când mintea contemplă ceva sau se minunează în fața celor văzute. „Contemplarea lumii sub specie aeterni este contemplarea ei ca întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg limitat este misticul“ (§ 6.45). Vorbind aici de privirea contemplativă, ne dăm seama că în joc este o altă atitudine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
să spun] că de aceea nu a născut pentru că a născut, deoarece nu [a născut] din propriul trup, sau că de aceea [este] fecioară pentru că nu este fecioară, fiindcă nu este maica [fiului ieșit] din măruntaiele sale“ (XXIII, 2-3). Este minunat acest loc, reușește să redea excelent deosebirea dintre două maniere ale vorbirii antinomice. Tertulian observă că se pot obține formulări antinomice prin relativizarea com pletă a termenilor. Faptul e posibil fie în excesul de îndoială, fie în jocul echivoc al
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o presupusă enciclopedie chineză, Empo riu ceresc de cunoștințe binefăcătoare, Borges reia o enumerare absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în: (a) aparținătoare împăratului, (b) îmbălsămate, (c) îmblânzite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
vezi și de faptul că a fost posibil așa ceva. Iar ceea ce vezi apare ca într un adevărat emporium, un târg plin cu tot felul de lucruri, așezate oarecum la întâmplare unele lângă altele. Este un loc al diversității imprevizibile, însă minunate de această dată. Cu fiecare nouă rubrică din acest catalog, te trezești acolo unde te aștepți mai puțin. În ce fel arată, de pildă, animalele „care țopăie ca smintitele“? Dar cele „desenate cu o foarte fină pensulă din păr de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cuvinte, întregul conține o parte ce înseamnă întregul însuși! Este de-a dreptul uluitor ce afli aici, încât ar fi păcat să nu admiri o clipă așa ceva. Dacă reflectezi puțin asupra celor văzute într un astfel de emporiu ceresc, te minunezi și mai mult. Căci stau alături vietățile posibile cu cele imposibile, cele reale cu cele imaginare, cele îmblânzite cu cele de nestăpânit. Și toate se arată aievea, ca atare. Poate fi satisfăcută orice dorință de a vedea și a cunoaște
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
parodică 132-133, 143 ~ loc al celor străine sensului 18-19, 65-67, 68-76, 79- 80, 82-83, 93-95, 99- 103, 116- 117, 119, 191 paradoxuri ~e 65 presupoziții ~e 61, 81, 89- 90, 108, 166, 194 ~ și privire speculativă (vezi „speculativ“) (a se) minuna, minunat 35, 36, 60, 64-67, 114, 157, 161, 179, 180-181, 191-192 mirabil 42, 44, 53, 64-65, 75 (n. 59), 119, 126, 191 miracol 35-37, 42, 44-46, 53, 74, 141-142 mirum 43, 141, 160 mister 47, 117, 145, 193 (n. 199
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cel formal, este prin el însuși indiscutabil? Ce se ascunde în fond sub această formă de obediență corectă, verificabilă tehnic? A devenit ea deja capabilă săi aducă omului, astăzi, o formă de împăcare cu sine? 8. Locul celui care se minunează Celor vechi nu lea fost totuși străină ideea de lume alternativă, nici cea de antinomie reală, in re, mai ales cu privire la unele fapte omenești. Când discută despre fapte viitoare, Aristotel acceptă el însuși excepții de la regula noncontradicției („în acele stări
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sale. Iar metafizicianul constată, în același timp, că mintea omului este atrasă de ceea ce o surprinde și o pune la încercare. Unele stări de lucruri o șochează realmente și pot să o aducă întro stare de uimire (tháuma). Omul se minunează de ceea ce vede sau aude, deși înțelesul lor îi apare ascuns. Este ceea ce se petrece în fața unor fenomene cerești: „fazele Lunii, cursul Soarelui și al aștrilor“, „stelele căzătoare“ și eclipsele. Sau în fața unor situații complet insolite, „cum se întâmplă, de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Mintea resimte dintru început o stare de nedumerire sau perplexitate (aporía). În același timp, se mi nunează în fața unor astfel de lucruri. Este o stare ce trezește imediat percepția acută a propriei necunoașteri („Acela însă care se îndoiește și se minunează recunoaște prin chiar aceasta că nu știe“) (982 b). O va însoți însă acea dorință de înțelegere care este în ea însăși gratuită, dezinteresată. Aceasta nu se supune unor condiții comune, unui folos sau nevoilor obișnuite ale vieții. Cel pregătit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
misticul, ci faptul că ea există“ (§ 6.44). Un asemenea „fapt“ nu se poate spune: nu se determină ca atare, nu se calculează și nu se descrie. Ci este recunoscut altfel, așa cum se întâmplă când mintea contemplă ceva sau se minunează în fața celor văzute. „Contemplarea lumii sub specie aeterni este contemplarea ei ca întreg - un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg limitat este misticul“ (§ 6.45). Vorbind aici de privirea contemplativă, ne dăm seama că în joc este o altă atitudine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să spun] că de aceea nu a născut pentru că a născut, deoarece nu [a născut] din propriul trup, sau că de aceea [este] fecioară pentru că nu este fecioară, fiindcă nu este maica [fiului ieșit] din măruntaiele sale“ (XXIII, 2-3). Este minunat acest loc, reușește să redea excelent deosebirea dintre două maniere ale vorbirii antinomice. Tertulian observă că se pot obține formulări antinomice prin relativizarea com pletă a termenilor. Faptul e posibil fie în excesul de îndoială, fie în jocul echivoc al
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o presupusă enciclopedie chineză, Empo riu ceresc de cunoștințe binefăcătoare, Borges reia o enumerare absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în: (a) aparținătoare împăratului, (b) îmbălsămate, (c) îmblânzite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vezi și de faptul că a fost posibil așa ceva. Iar ceea ce vezi apare ca într un adevărat emporium, un târg plin cu tot felul de lucruri, așezate oarecum la întâmplare unele lângă altele. Este un loc al diversității imprevizibile, însă minunate de această dată. Cu fiecare nouă rubrică din acest catalog, te trezești acolo unde te aștepți mai puțin. În ce fel arată, de pildă, animalele „care țopăie ca smintitele“? Dar cele „desenate cu o foarte fină pensulă din păr de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
alte cuvinte, întregul conține o parte ce înseamnă întregul însuși! Este dea dreptul uluitor ce afli aici, încât ar fi păcat să nu admiri o clipă așa ceva. Dacă reflectezi puțin asupra celor văzute într un astfel de emporiu ceresc, te minunezi și mai mult. Căci stau alături vietățile posibile cu cele imposibile, cele reale cu cele imaginare, cele îmblânzite cu cele de nestăpânit. Și toate se arată aievea, ca atare. Poate fi satisfăcută orice dorință de a vedea și a cunoaște
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
parodică 132-133, 143 ~ loc al celor străine sensului 18-19, 65-67, 68-76, 79- 80, 82-83, 93-95, 99- 103, 116- 117, 119, 191 paradoxuri ~e 65 presupoziții ~e 61, 81, 89- 90, 108, 166, 194 ~ și privire speculativă (vezi „speculativ“) (a se) minuna, minunat 35, 36, 60, 64-67, 114, 157, 161, 179, 180-181, 191-192 mirabil 42, 44, 53, 64-65, 75 (n. 59), 119, 126, 191 miracol 35-37, 42, 44-46, 53, 74, 141-142 mirum 43, 141, 160 mister 47, 117, 145, 193 (n. 199
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ewe, nu este invocat decât în vreme de secetă: "O, Cerule, către tine se îndreaptă mereu recunoștința noastră; mare este seceta; fă să plouă, ca Pământul să se răcorească și ogoarele să rodească!"7 Îndepărtarea și pasivitatea Ființei supreme sunt minunat redate într-un dicton al populației gyriama din Africa de est, care vorbesc despre zeul lor astfel: "Mulugu (Zeul) este sus, sufletele morților sânt jos."8 Populația bantu spune: "Zeul, după ce l-a creat pe om, nu-i mai poartă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
alătură fiul său, un tânăr înalt, ce te privea drept în față, cu părul de un castaniu deschis. Pe chipul tânărului, cu trăsături frumoase, străluceau entuziasmul și admirația pe care le încerca, în clipele acelea, pentru părintele lui. — Ai fost minunat, tată. I-ai convins pe toți. Război, așadar! Nu aștept decât clipa când o să-i ciomăgesc cum se cuvine pe blestemații ăia! Vorbise tare, ca să fie auzit prin vociferările capilor de familie ce părăseau sala încă discutând cu însuflețire. Waldomar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și regulat al cascadei. Se plimbară o vreme pe lângă palisada șubrezită, pe ale cărei trunchiuri, în vreme ce vorbeau, Lidania își lăsa să alunece distrată degetele. Ascultând-o, Sebastianus o privea ca și cum ar fi văzut-o pentru prima oară și constata, aproape minunându-se, că era într-adevăr frumoasă. O „iapă tristă“, spusese Balamber: mai degrabă, un chip nordic, cu trăsături decise, dar plăcute la vedere, o gură bine conturată și o privire directă, leală și plină de hotărâre. Și pe urmă, părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]